Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 martie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.32/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 martie 2007

2. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea unor Convenţii şi Acorduri privind impunerea veniturilor din economii şi schimbul automat de informaţii referitoare la astfel de venituri (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 105/2007

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Până atunci, vă propun, pentru a nu avea timpi morţi, să analizăm Proiectul de Lege pentru ratificarea unor Convenţii şi Acorduri privind impunerea veniturilor din economii şi schimbul automat de informaţii referitoare la astfel de venituri.

Suntem în prezenţa unei legi ordinare.

Suntem în procedură de urgenţă.

Rog iniţiatorul să prezinte raportul.

Comisia pentru buget, v-aş ruga să prezentaţi dumneavoastră raportul, având în vedere că iniţiatorul nu s-a prezentat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Prezentul proiect de lege, stimaţi colegi, are ca obiect de ratificare unele Acorduri şi Convenţii privind impunerea veniturilor din economii cu unele teritorii dependente de Marea Britanie şi Olanda.

Conform Documentului de poziţii complementar nr. III, la Cap. X - "Impozitarea", România s-a angajat să aplice efectiv, de la 1 ianuarie 2007, Directiva nr. 48/2003 a Comisiei Europene privind impunerea plăţilor şi a dobânzilor.

Implementarea în totalitate a acestei directive a presupus şi încheierea de acorduri cu toate teritoriile dependente de Marea Britanie: Jersey, Guernsey, Insula Man, Anguilla, Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman ş.a.m.d., precum şi de Olanda: Insulele Aruba şi Antilele Olandeze, acorduri care conţin măsuri echivalente cu cele stipulate în Directiva 48/2003 a Comisiei Europene şi care au la bază un model convenit la nivelul Uniunii Europene pentru fiecare teritoriu dependent.

Scopul acestei directive este ca venitul din economii sub forma plăţilor de dobânzi efectuate într-un stat membru să fie supus impozitării efective numai iar statul de reşedinţă al beneficiarului de venit.

Din partea română, aceste acorduri au fost semnate de ministrul finanţelor, iar din partea teritoriilor de către o persoană desemnată.

Astfel, prin acest acord se va institui schimbul automat de informaţii, în sensul că autorităţile competente din ţările membre ale Uniunii Europene şi al teritoriilor dependente de Marea Britanie şi Olanda se vor informa reciproc în legătură cu dobânzile primite de către persoanele fizice rezidente din aceste state. Comunicarea de informaţii are un caracter automat şi trebuie să fie realizată cel puţin o dată pe an, pentru toate plăţile dobândite.

Pentru Belgia, Luxemburg şi Austria este prevăzută o perioadă de tranziţie, timp în care nu sunt obligate să schimbe informaţii în legătură cu veniturile din economii acoperite de această directivă şi se aplică un impozit cu reţinere la sursă asupra acestor venituri.

Referitor la împărţirea veniturilor, directiva prevede că statele membre care percep impozite cu reţinerea la sursă vor păstra 25% din veniturile colectate şi vor transfera 75% din venit către statul membru de reşedinţă al beneficiarului de venituri de natura dobânzilor.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art. 76 din Constituţia României.

Acest proiect de lege, stimaţi colegi, a fost discutat în cadrul comisiei noastre şi a fost votat cu unanimitate de voturi.

Vă propun, domnule preşedinte, stimaţi colegi, să discutăm acest proiect de lege. Fiind în procedură de urgenţă, vă propun să avem acordate un minut şi, respectiv, 2 minute pentru articole şi discuţii generale şi să fie propus spre vot Camerei Deputaţilor.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte Tănăsescu.

Dacă sunteţi de acord cu propunerea repartizării timpilor de dezbatere? Vă mulţumesc.

Dacă s-a prezentat între timp iniţiatorul? Nu.

Întreb reprezentanţii grupurilor parlamentare dacă doresc să intervină la dezbateri generale pe marginea acestui proiect de lege? Nu.

În condiţiile acestea, vă rog să luaţi act că, potrivit prevederilor art. 106 din Regulamentul Camerei, proiectul legii nu se mai supune dezbaterii pe articole, urmând a fi supus votului final, operaţiune care se va desfăşura miercuri, în şedinţa specială destinată acestui scop.

Mulţumesc foarte mult.

Mulţumesc, domnule preşedinte Tănăsescu.