Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 iunie 2008

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.64/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 iunie 2008

2. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.56/2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României (rămasă pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 700/2007

 

(După pauză, şedinţa este condusă de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Ioan Munteanu şi Eserghep Gelil, secretari.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Vă rog să luaţi loc în bănci pentru a începe şedinţa. Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sală.

Continuăm şedinţa anunţându-vă că din totalul de 329 de deputaţi sunt prezenţi la lucrări un număr de 176 deputaţi. Sunt absenţi 153, din care 81 participă la alte acţiuni parlamentare.

Continuăm cu dezbaterea punctelor înscrise pe ordinea de zi, reamintindu-vă votul final de la ora 12,30, procedura cu bile în cazul colegilor noştri de la ora 13,00 şi, de asemenea, faptul că am stabilit totuşi să lucrăm până la epuizarea ordinii de zi.

Suntem, dacă nu greşesc, la pct.7 de pe ordinea de zi. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.56/2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.

Proiect reexaminat şi adoptat de Senat.

Legea are caracter ordinar. Raport de adoptare a legii în forma adoptată de Senat de admitere a cererii de reexaminare, practic.

Suntem Cameră decizională.

Iniţiatorul, vă rog frumos, dacă doriţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marin Pătuleanu (secretar de stat, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aşa cum vă este cunoscut, prin Ordonanţa nr.56/2007, s-a urmărit în principal acordarea unor autorizaţii de muncă pentru străinii care solicită încadrarea în muncă sau detaşare pe teritoriul României, precum şi simplificarea procedurilor administrative în ceea ce priveşte încadrarea în muncă sau detaşarea străinilor pe teritoriul României.

Ulterior, după adoptarea Legii de aprobarea Ordonanţei, s-a primit o cerere de reexaminare.

Guvernul este de acord cu forma adoptată de Senat şi vă adresează rugămintea de a o adopta şi dumneavoastră în aceeaşi formă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule secretar de stat.

Comisia menţine punctul de vedere.

Intervenţii la dezbateri generale. Nu sunt.

Proiectul rămâne la vot final.

Înainte de a trece mai departe ca o chestiune procedurală, dat fiind că am stabilit să epuizăm astăzi ordinea de zi şi mâine avem şedinţa Camerelor reunite, propunem plenului închiderea sesiunii după şedinţa de mâine a Camerelor reunite, dacă nu sunt obiecţii. Nu.

Mulţumesc.

Să se consemneze.