Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 11 ianuarie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.2/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 11 ianuarie 2010

2. Dezbateri generale asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2010.  
 
consulta fisa PL nr. 721/2009 L708/2009

 

Doamna Roberta-Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

La primul punct din ordinea de zi este înscris Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2010.

Pentru dezbaterea generală la acest proiect de lege, Birourile permanente ale celor două Camere vă propun următoarea desfăşurare:

Guvernului i se rezervă 60 de minute, pe care să le utilizeze la începutul şi la încheierea dezbaterilor generale.

Grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor şi din Senat, împreună, li se alocă timpul corespunzător numărului membrilor lor, luându-se în calcul 20 de secunde pentru fiecare parlamentar.

Deputaţii şi senatorii independenţi au la dispoziţie, de asemenea, câte 20 de secunde fiecare, timp care poate fi cedat între parlamentari sau grupurilor parlamentare.

Potrivit acestor propuneri, grupurile parlamentare şi deputaţii şi senatorii deveniţi independenţi au la dispoziţie timpul maxim pentru participare la dezbateri după cum urmează:

Grupul parlamentar al PD-L, 55 de minute;

Grupul parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC, 54 de minute;

Grupul parlamentar al PNL, 31 de minute, Grupul parlamentar al UDMR, 10 minute;

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, 6 minute;

Deputaţii şi senatorii independenţi 8 minute.

Sunt observaţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră aceste propuneri.

Voturi pentru? Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Propunerile au fost aprobate cu unanimitate de voturi.

Pentru prezentarea Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2010, daţi-mi voie să-l invit la microfon pe domnul Emil Boc, prim-ministrul Guvernului României.

Domnule prim-ministru, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Boc - prim-ministru:

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi Domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Doamnelor şi domnilor,

Vă rog să-mi permiteţi, în primul rând, ca, acum, la început de an, fiind prima prezenţă în anul 2010 la această tribună, să vă urez tuturor un an bun, atât la nivel personal, cât şi la nivel profesional, şi sunt sigur că dacă vom avea cu toţii un an bun, şi România va avea un an bun.

Vă rog să-mi permiteţi, de asemenea, să vă mulţumesc, încă din start, pentru două lucruri: în primul rând, pentru că aţi acceptat să avem la începutul anului o sesiune extraordinară pe perioada vacanţei parlamentare pentru a putea adopta Legea bugetului de stat pe anul 2010 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010, două acte legislative extrem de importante pentru ceea ce înseamnă România anului 2010 şi în al doilea rând, să mulţumesc tuturor parlamentarilor pentru efortul depus până în acest moment, pentru depunerea amendamentelor, mai ales la dezbaterile din comisii, dezbateri care au fost consistente, temeinice, uneori până la ore târzii din noapte, ceea ce a spulberat oarecum şi acea poveste că în Parlament nu se lucrează.

Iată că s-a demonstrat că, atunci când există voinţă politică, se pot adopta, în termen, Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2010 şi Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010, în comisii.

Pornind de la aceste premise, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Guvernul vine în faţa dumneavoastră pentru a vă solicita ca, în final, să adoptaţi Legea bugetului de stat pe anul 2010 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010.

Sunt cele mai importante acte legislative din perspectiva creionării politicii de investiţii şi a ceea ce înseamnă, în ultimă instanţă, destinul fiecărui român în acest an.

Condiţiile economice în care venim cu acest buget le cunoaştem cu toţii.

Venim într-un context internaţional extrem de dificil.

Parcurgem cea mai puternică recesiune economică din ultimii 60 de ani, o spun toate organismele internaţionale care au făcut analize economice.

Anul 2010 va fi un an mai bun decât 2009, va fi încă un an cu o creştere economică foarte mică, dar care va pregăti o viitoare relansare economică.

Analiştii sunt încă prudenţi, nu s-au tras concluzii definitive cu privire la 2010 însă, cu certitudine, vom avea un plus de resurse.

La nivelul economiei globale se vorbeşte despre o creştere de 3%.

Vom vedea dacă ea se va adeveri.

Oricum, anul 2010 este departe de anul creşterilor economice din anii anteriori, în unele ţări creşteri sănătoase, în altele mai puţin sănătoase din punct de vedere economic.

Spun acestea, deoarece în Uniunea Europeană, cu excepţia Poloniei, toate ţările au avut căderi economice de la -3 la -7.

Toate ţările s-au confruntat cu şomaj. Media şomajului în ţările Uniunii Europene a fost de 9,5% în 2009, şomaj cu mult peste alte date comparabile ale anilor anteriori.

În acest context internaţional pe care, repet, l-am avut dat, nu l-am generat, avem situaţia din România.

Vestea bună constă în aceea că în 2010-2011 şi în prima parte cel puţin a anului 2012 nu avem niciun fel de campanie electorală, niciun fel de alegeri.

Cu alte cuvinte, putem să ne concentrăm 100% pe ceea ce înseamnă soarta ţării, soarta fiecărui român.

În al doilea rând, partea cea mai grea a crizei credem că a fost depăşită în 2009, fără să spun prin aceasta că am ieşit definitiv din criză.

Anul 2010 este anul ieşirii din criză şi al pregătirii creşterii economice şi acest buget, pe care noi îl prezentăm în faţa dumneavoastră, ţine cont de aceste considerente.

Este un buget al ieşirii din criză şi al pregătirii relansării economice a ţării, dar şi un buget al îmbunătăţirii vieţii pentru fiecare român.

Am reuşit în 2009 să evităm derapajele, aşa cum am promis, şi derapajele sociale, şi derapajele economice în condiţiile grele pe care le-am avut.

Anul 2010, chiar dacă va presupune în continuare unele măsuri mai aspre cu prezentul şi, aşa cum am mai spus, corecte cu viitorul, va pregăti o creştere economică sănătoasă a României pe termen mediu şi lung.

Nu suntem aici să vindem iluzii românilor! Nu am făcut-o nici în 2009, un an cu două campanii electorale, nu am ezitat nici atunci să luăm măsuri aspre, corecte cu soarta şi viitorul ţării şi nu vom ezita până în 2012 să luăm măsurile necesare pentru ţară.

Ştiţi bine că am declarat încă de la învestitură că nu am venit în funcţia de prim-ministru, cu Guvernul pe care îl reprezint, ca să devenim mai populari.

Am acceptat această provocare şi eu, şi Guvernul pe care îl reprezint, să facem în continuare ceea ce trebuie pentru această ţară, pentru România, pentru ca fiecare român, fiecare cetăţean al acestei ţări să aibă încredere că ceea ce facem îi va da siguranţă şi prosperitate pe termen mediu şi lung.

Dragi colegi, nu mai putem continua modelul de creştere economică artificială pe care l-am avut în trecut! Nu mai putem continua cu acelaşi tip de stat învechit, cu aceleaşi proceduri birocratice şi cu aceleaşi modalităţi de abordare a cheltuirii abuzive a banului public! Trebuie să se schimbe definitiv ceva în această ţară! România nu mai poate creşte economic doar bazându-se pe consum şi pe datorii! Din nefericire, aceasta a fost modelul de creştere economică a României din ultimii 20 de ani.

În esenţă, datorie şi consum. În fiecare an, din nefericire, am consumat mai mult decât am produs.

Din nefericire, banii pe care i-am avut nu i-am direcţionat cu prioritate spre investiţii şi locuri de muncă, care să asigure o creştere sănătoasă acestei ţări pe termen mediu şi lung.

Acestea au fost greşelile noastre ale tuturor.

Şi eu mă consider ca făcând parte din clasa politică şi părtaş la toate deciziile pe care le-am luat până în momentul de faţă, dar dacă vrem să fim cu adevărat o ţară care să aibă viitor în Uniunea Europeană, trebuie să adoptăm acele măsuri care dau ţării şansa unei creşteri economice sănătoase.

Adică acea şansă prin care salariul pe care îl primim, pensia pe care ne-o aduce poştaşul să aibă acoperire legală acum şi în anii care vor urma, nu ca la prima zguduire, primul vânt, să pierdem valoarea reală a banilor din salarii, din pensii, din alocaţii sociale, investiţiile să nu se realizeze, iar ţara să bată pasul pe loc.

Din nefericire, au fost prea mulţi ani în care am stat în aceste politici.

Începând cu 2009, am început să facem ceea ce trebuie, să restrângem cheltuiala ineficientă a banului public, să restrângem cheltuielile cu personalul, să restrângem cheltuielile publice şi să le redirecţionăm spre investiţii şi am adoptat câteva legi importante:

Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinere mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, legea care vizează sistemul de pensii, şi care este pregătită, şi alte măsuri care stau în aşteptare şi care urmează să fie luate.

De ele depinde dacă România va merge în continuare într-o direcţie bună, de aceste măsuri depinde dacă fiecare pensionar şi salariat, fie că este la privat, fie că este în sistemul public din această ţară, va avea cu banii pe care îi va primi acoperire reală în anii viitori.

Veniturile din PIB sunt aproape cele mai mici din întreaga Uniune Europeană.

Ca pondere a veniturilor din PIB suntem la 30-31%, în timp ce alte ţări au cifre mult mai mari, iar cheltuielile sunt 37-38-39% din PIB.

Nicăieri nu se poate realiza dezvoltare cu asemenea politică în care cheltuielile sunt mai mari decât veniturile, iar marele necaz a fost acela că şi atunci când am avut vremuri bune, când am avut creştere economică pe datorie şi consum, în loc ca banii să meargă în investiţii şi locuri de muncă, din nefericire, s-au dus în dublarea numărului de personal, în prime, sporuri şi alte alocaţii fără efect direct şi multiplicator în economie.

Am făcut cu toţii acest lucru, cu toţii am ridicat mâinile în acest Parlament şi am luat decizii de acest fel.

Acum însă, dacă vrem să facem ceea ce trebuie pentru ţară, chiar cu riscul fiecăruia dintre noi, al meu în primul rând, dar şi al dumneavoastră, să fim mai puţin populari, dar corecţi cu România, va trebui să inversăm această direcţie şi să orientăm banii cu precădere pentru ceea ce înseamnă investiţii, locuri de muncă şi dezvoltare.

Iar odată cu ele, fiţi siguri că vor veni şi banii aferenţi pentru creşterea salariilor, a pensiilor şi a alocaţiilor sociale.

Credeţi, dragi colegi, că eu nu aş fi fost de acord ca, începând chiar de acum, să mărim salariile şi pensiile? Ce prim-ministru, ce Guvern nu ar dori să vină cu asemenea măsuri şi să le ofere? (Rumoare, discuţii)

Dar ştim că vindem iluzii dacă le spunem acum.

Astăzi încă suntem cu un nivel al creşterii economice sub zero.

Sperăm ca în 2010 să ajungem la +1,3, la nivelul întregului an.

În primele două trimestre vom avea în continuare o cădere economică, dar vom recupera în trimestrul III şi IV, odată cu recuperarea întregii economii europene şi mondiale şi vom încheia cu +1,3, cel puţin creşterea economică.

Şi atunci trebuie să ne gândim când vrem să dăm mai mulţi bani la salarii, la pensii de unde vin aceştia? În primul rând eu, ca prim-ministru, şi Guvernul pe care îl reprezint, avem responsabilitatea să ne asigurăm că ceea ce există astăzi în plată se plăteşte şi mâine, şi în lunile următoare, iar bugetul pe care îl avem ne dă siguranţa că salariile, pensiile, alocaţiile sociale aşa cum sunt ele astăzi, se pot plăti şi mâine, şi în lunile următoare.

Şi dacă vom avea o creştere economică mai bună decât ne aşteptăm, şi este posibil, în contextul evoluţiei economiei globale, europene şi mondiale, să discutăm şi de pensii mai mari, şi de salarii mai mari.

Dar, deocamdată, haideţi să avem un buget care să ne asigure, în primul rând, că putem plăti salarii şi pensii începând cu ziua de mâine şi, în acelaşi timp, să schimbăm direcţia lucrurilor în România şi să orientăm banii publici cu preponderenţă spre investiţii, spre locuri de muncă, acele investiţii care au efect multiplicator în economie şi care ne aduc siguranţa că, pe termen lung, vom creşte ca ţară şi vom reuşi să avem siguranţa zilei de mâine.

De aceea, primul meu apel la toţi colegii este la responsabilitate.

Să adoptăm fiecare articol, să analizăm fiecare amendament din perspectiva propriei responsabilităţi, pe care o avem faţă de România şi în raport cu dorinţa noastră de a fi mai mult sau mai puţin populari în acest an şi în aceste condiţii pe care le avem.

Spuneam că parametrii bugetului de la care pornim sunt cei pe care îi cunoaştem cu toţii: o creştere economică de 1,3%, cu menţiunea că în primele două trimestre nu ne putem aştepta la creştere pozitivă, dar ne aşteptăm în următoarele, un deficit bugetar de 5,9%.

Am avut în 2009 un deficit de 7,3% şi vreau să ştiţi că ne-am achitat până la ultima prevedere legală de angajamentele cu Comisia Europeană, cu Fondul Monetar Internaţional, cu Banca Mondială, ca o dovadă a seriozităţii acestei ţări în raport cu organismele internaţionale.

Am creat, cu alte cuvinte, premisele să avem resursele financiare, să pregătim o creştere economică întrucât sunt de acord cu dumneavoastră, pentru a lua aceste măsuri mai aspre ai nevoie de un deficit bugetar acum, până când direcţia în care pleacă ţara este una bună, ca după aceea să se poată autosusţine.

Şi am ţinut foarte mult ca angajamentele internaţionale pe care le avem să fie respectate, fiindcă ele, pe de o parte, sunt o garanţie a seriozităţii acestei ţări, a seriozităţii pe care trebuie să o afişăm în faţa investitorilor străini care au în România în continuare un loc cu investiţii sigure, credibile, şi cu o fiscalitate pe măsură, adică care să-i avantajeze şi, nu în ultimul rând, pentru a ne asigura resursele la buget pentru a face aceste reforme atât de necesare modernizării ţării; fie că vorbim despre salarizare unitară, fie că vorbim despre reforma pensiilor, fie că vorbim despre responsabilitate fiscală, fie că vorbim despre descentralizare economică sau despre Legea educaţiei naţionale, fie că vorbim despre standardele de cost în administraţie sau din alte domenii ale activităţii publice.

Sunt lucruri pe care trebuie să le facem! Nu reprezintă noutăţi nici pentru dumneavoastră, nici pentru noi.

Important este ca, împreună, să găsim această voinţă politică.

Şi vom veni aici, în Parlament, în faţa dumneavoastră cu aceste proiecte de lege pentru a le discuta în interes public.

Deci, pornind de la acest cadru macroeconomic mare, 1,3% creştere economică, deficit de 5,9%, am orientat în contextul acesta intern şi internaţional resursele bugetare pe două componente: pe de o parte, să ne asigurăm că avem un motor al creşterii economice în condiţiile acestea de criză, fiscalitatea şi investiţiile, iar, în al doilea rând, să ne asigurăm că obligaţiile sociale ale statului sunt asigurate, plata salariilor, a pensiilor şi a altor alocaţii pe care trebuie să le dăm cetăţenilor români.

Atunci, indicatorii macroeconomici majori rămân neschimbaţi, nu vor creşte impozitele şi taxele în 2010.

Cota unică de 16% va rămâne nemodificată, ceea ce reprezintă un stimulent în continuare extrem de important pentru mediul de afaceri autohton, pentru investitorii străini şi pentru a putea asigura acea resursă financiară capabilă să genereze locuri de muncă, iar locul de muncă reprezintă cea mai bună formă de protecţie socială.

Voi face o comparaţie ca să vedeţi unde ne situăm, că tot se vorbeşte despre faptul că nu sunt măsuri care să susţină economia, din perspectiva impozitului pe venit sau a impozitului ca formă de cotă unică ce se plăteşte în alte ţări din Uniunea Europeană.

Unele ţări, ca Cehia, de exemplu, au cota unică de impozitare 20% pentru profiturile realizate de persoanele juridice şi 15% pentru veniturile persoanelor fizice, Estonia are cota de 21% pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice, Slovacia are cota 19%.

Alte state au un sistem bazat pe cote progresive.

În Germania, nivelul cotelor de impunere pentru veniturile persoanelor fizice, atenţie, se situează între 15 şi 45%, iar între 30 şi 33% pentru profiturile întreprinderilor.

Repet, în Germania! Marea Britanie foloseşte un sistem de impunere 10-14% pentru persoanele fizice, în timp ce persoanele juridice sunt impozitate cu o cotă de 30%.

Franţa, între 0 şi 40% pentru persoanele fizice, iar persoanele juridice sunt impozitate cu o cotă de 33%.

Concluzie: România are unul dintre cele mai scăzute niveluri ale fiscalităţii, în special în domeniul impozitelor directe.

Avem cotă unică 16%.

Este un efort bugetar extraordinar pe care îl facem să menţinem această cotă unică ca o măsură anticriză, care a fost şi în 2009, dar pe care o menţinem şi în 2010 pentru a sprijini mediul de afaceri şi a da posibilitatea să avem în continuare creare de noi locuri de muncă.

România se află pe poziţia 23 din cele 27 de state membre din punctul de vedere al nivelului cotelor de impunere aplicate pentru profiturile realizate de persoanele juridice, deci 23 din 27 şi pe locul 25 din statele Uniunii Europene la cota de impunere pe veniturile realizate de persoanele fizice.

Cu alte cuvinte, 24 de state au cote mai mari decât noi sau 22 de state au cote mai mari decât noi pentru profiturile realizate de persoanele juridice.

Deci este un bun câştigat al României, începând cu anul 2005, îl apărăm în continuare şi de aceea trebuie să ne înţelegeţi că atunci când vorbim despre constrângeri bugetare, dacă dorim să avem cotă unică, atunci trebuie să avem şi ajustările bugetare aferente pentru a putea să mergem mai departe.

TVA-ul, de asemenea, rămâne neschimbat.

Nu avem în vedere majorarea TVA-ului.

Ştiţi şi aici că ne situăm la nivelul mediu al Uniunii Europene din perspectiva acestei taxe şi aceasta numai dacă ne referim la Ungaria, vecina noastră, unde cota de TVA este de 25%.

În 2010 nu se majorează contribuţiile la asigurări sociale, rămân la acelaşi nivel din 2009.

De asemenea, se continuă aplicarea măsurii neimpozitării profitului reinvestit.

Am promis, am realizat-o în trimestrul IV din 2009, se va aplica şi în 2010, tot ca o măsură care să sprijine economia şi locurile de muncă pentru români.

Bani pentru investiţii.

Am spus că acest buget este în continuare în limita deficitului bugetar de 5,9%, ancorat pentru susţinerea investiţiilor. 6,5% din PIB pleacă spre investiţii, în termeni reali, 35,2 miliarde de lei, aproximativ 20% din buget, bani care pleacă spre investiţii, sume cu mult mai mari faţă de anii în care am avut creştere economică, dar nu am realizat investiţii propriu-zise şi, din nefericire, am investit în cheltuieli de personal, prin dublarea numărului bugetarilor şi prin alte cheltuieli care nu au avut efect multiplicator în economie.

Şi plătim acum acest cost al statului, aşa cum spuneam, încât avem 30-31% venituri din PIB, şi cheltuieli de 37-38-39% ca pondere în PIB.

Nicăieri în Europa nu mai există o asemenea tendinţă şi niciun stat nu mai are o asemenea modalitate de abordare a raporturilor venituri-cheltuieli în PIB.

Şomajul nu va fi mai mare în 2010, chiar dacă vom avea o creştere la început de an şi în prima parte a lui.

În a doua parte a anului vom coborî sub numărul de şomeri pe care îl avem şi l-am avut în 2009.

Dacă media şomajului a fost 7,8 în 2009, vom ajunge la 7,5 la finele anului 2010 şi avem sumele financiare prevăzute în buget pentru a asigura resursele ca fiecare om care va intra în şomaj să ştie că are din partea statului un sprijin pe cel puţin două componente.

Repet, am mai spus-o şi la intervenţia mea precedentă.

Nimeni în această ţară nu va fi uitat, nimeni nu va fi abandonat.

Pentru noi, fiecare om nu este o cifră abstractă, nu este un număr dintr-o statistică, este o persoană cu viaţă privată, cu viaţă de familie, cu serviciu, cu tot ce înseamnă viaţa unui individ, şi atunci, când este vorba de a lua măsuri de restructurare, găsim şi soluţii alternative ca stat, evident, oferind egalitate de şanse şi posibilitatea fiecăruia să o utilizeze.

Modul în care o utilizează depinde evident de voinţa personală a fiecăruia dintre noi.

Dar ajutorul de şomaj pe de o parte, iar pe de altă parte, politicile sociale active de a da prin Fondul Social European sprijin financiar firmelor care încadrează şomeri, firmelor care angajează persoane peste 50 de ani sau peste 40 de ani în funcţie de domeniul din care au ajuns în şomaj, combinate cu suportul statului pentru recalificare profesională, adică să-i oferim posibilitatea omului să înveţe o altă meserie, să aibă o altă specializare, pentru că educaţia este permanentă în viaţa fiecăruia dintre noi şi nu trebuie să ne fie frică, la un moment dat, să luăm o altă decizie cu privire la viaţa noastră profesională... Statul însă trebuie să fie partenerul cetăţeanului într-un asemenea demers.

Sunt convins că Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale prin domnul Şeitan, împreună cu celelalte structuri subordonate sunt pregătite să ofere alternative cetăţeanului care se află, temporar, într-o stare de şomaj.

Şomajul nu este visul nimănui, nici al statului, nici al cetăţeanului, este o stare temporară şi prin aceste măsuri active ale statului fiecare va reuşi să iasă din această stare de şomaj şi să ajungă la un loc de muncă, repet, care este de departe cea mai bună formă de garanţie a împlinirii personale, familiale şi a noastră ca societate.

În privinţa inflaţiei, ea va fi mai mică, în jur de 3,7%, faţă de peste 4% cât a fost în anul 2009.

Vom asigura plata salariilor, aşa cum am spus, a pensiilor şi a alocaţiilor sociale, însă dacă vom avea creştere economică mai mare decât cea prognozată, ne vom putea gândi şi la resurse financiare suplimentare pentru ceea ce înseamnă plata acestor drepturi sociale.

Vom aplica în continuare plata pensiei sociale minime, o măsură de solidaritate, o măsură a noastră, ca societate, de apropiere şi de sprijinire a celor care sunt cei mai vulnerabili în momentul de faţă în România, aceia care au trăit până în 2009 dintr-o sută sau 200 de lei, acum au ajuns la 350 de lei.

Nu este foarte mult, dar oricum este un bun câştigat pe care îl vom plăti în continuare şi dacă vom putea, evident, şi această pensie socială minimă va putea să crească, dar deocamdată o plătim aşa cum este ea, pentru a putea avea resursele zilei de mâine asigurate pentru cei care o duc, repet, foarte greu, în această ţară.

Fondul naţional de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi Fondul român de contragarantare vor fi mult mai dinamice şi eficiente anul acesta.

Vreau să ştiţi că s-a vorbit puţin despre aceste fonduri de garantare şi contragarantare pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

În anul 2009, prin banii pe care i-am alocat acestui fond, s-au salvat 90.000 de locuri de muncă şi 5.200 de firme au fost scăpate de faliment.

Vom avea o intervenţie activă şi în 2010 în care sunt convins că peste 6000 de firme şi peste 110.000 de locuri de muncă vor fi salvate prin intervenţia Fondului naţional de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi a Fondului român de contragarantare, la care vom adăuga în continuare schemele de ajutor de stat pe care le avem în raport cu Uniunea Europeană şi utilizând instrumentele EximBank pe care le avem la dispoziţie pentru sprijinirea exporturilor şi pentru cofinanţarea proiectelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii în vederea dezgheţării creditării atât de necesară economiei româneşti.

Pentru că, dacă tot ce am spus nu se corelează cu o dezgheţare a creditării, degeaba luăm aceste măsuri.

Dar şi pachetul de asistenţă financiară cu organismele internaţionale are în vedere această dezgheţare a creditării.

Coborârea rezervelor minime obligatorii, scăderea dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale înseamnă o corelare a politicii monetare cu politica fiscală a Guvernului, tocmai pentru a putea asigura această relansare a creditării.

Utilizând şi instrumentele noastre, ale Fondului de garantare şi contragarantare, Eximbank şi CEC, sunt convins că putem da şi noi pe componenta naţională impulsul necesar relansării economice a ţării, la care se adaugă anul absorbţiei fondurilor europene cu cei mai mulţi bani în România.

V-o spun de pe acum, anul 2010 va fi anul în care vom avea cei mai mulţi bani - evident, pe care îi aducem de la Uniunea Europeană - investiţi în România şi care se vor concretiza în lucruri reale.

Munca noastră din 2009 îşi va arăta eficienţa, în primul rând, în anul 2010 şi le mulţumesc tuturor colegilor, indiferent de partidul politic din care fac parte, pentru munca minuţioasă, de-a dreptul de albină, pe care au făcut-o în anul trecut, pentru ca fondurile europene să fie aduse în România şi să eliminăm mecanismele birocratice, uneori excesive şi stufoase şi să pregătim terenul pentru ca banii aceştia să producă eficienţă în România.

Vom continua programele care şi-au arătat eficienţa şi în 2009.

Mă refer la Programul "Rabla", pe care deja l-am extins.

Nu numai că se aplică la persoanele fizice, se va extinde pentru tractoare, pentru persoane juridice şi va avea rolul lui în economia naţională.

Programul "Prima Casă" merge în forma aceasta până în 15 februarie, merge în continuare şi după 15 februarie, dar cu o redirecţionare a lui cu un accent mai mare pentru locuinţele noi, de la zero, în vederea multiplicării efectului în economie şi a asigurării de resurse financiare şi pe creditare, şi pentru susţinerea economiei naţionale, dar fără să abandonăm şi componenta actuală, care şi-a arătat eficienţa, încât mii de români, astăzi, sunt în posesia unei locuinţe şi nu trebuie să mai plătească chirie, ci banii aceia să-i plătească la bancă, ca rată, şi să aibă casa în proprietate.

Vom regândi impozitul minim şi îl vom transforma într-un adevărat impozit forfetar.

Am spus asta, am avut o primă discuţie, chiar la învestitură, cu ministrul finanţelor.

Dânsul o să vă dea mai multe detalii.

Se lucrează la Ministerul Finanţelor Publice la o asemenea schemă de regândire, astfel încât el, cu adevărat, să fie direcţionat spre un impozit forfetar, considerând că impozitul minim şi-a atins efectul acela de a diminua evaziunea fiscală acolo unde altfel nu putea fi diminuată şi a elimina acele firme intermediare de pe piaţă, care au fost obligate să iasă din pasivitate şi să ia decizia corectă.

În privinţa politicii sociale, aşa cum am spus, nu vom ezita să aplicăm ceea ce a fost bun şi în 2009.

Mergem mai departe cu ceea ce înseamnă politica în domeniul şomajului, politica în privinţa pensiei sociale minime, politica în privinţa medicamentelor compensate, astfel încât oamenii care o duc cel mai greu în ţara aceasta - mă refer aici la pensionari - să aibă, prin mijlocul compensatoriu al medicamentelor compensate, o soluţie pentru a-şi completa veniturile şi, în acelaşi timp, pentru a face economii la bugetul familiei prin medicamentele compensate pe care le acordăm în proporţie de 90% tuturor cetăţenilor români care au venituri sub 7 milioane de lei vechi.

Sunt doar câteva din lucrurile pe care vi le-am spus acum, la începutul dezbaterilor generale, pe Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Românii au înţeles că nu mai putem reveni la binele din anii trecuţi, de creştere economică, pentru că nu era un bine sănătos, ci era bine înşelător.

Acum, românii au înţeles, cred, că facem ceea ce trebuie, dar avem siguranţa pe termen mediu şi lung a viitorului acestei ţări.

Românii au demonstrat, chiar şi la ultimele alegeri, că sunt dispuşi să accepte măsuri mai dificile, dacă şi din partea noastră, a politicienilor, se vede voinţa de a schimba, cu adevărat, lucrurile în bine.

Şi cred că am dat câteva semnale de la nivelul Guvernului şi sunt convins că vor fi şi de la nivelul Parlamentului că lucrurile care vizează eliminarea risipei trebuie luate chiar din vârful piramidei, că un guvern responsabil, cu un parlament pe măsură, ca semnale pentru populaţie că facem ceea ce trebuie, ne va ajuta pe noi toţi să trecem această perioadă mai dificilă pe care o avem.

Şi să nu uităm un lucru extrem de important.

Fără a produce, nu vom avea resurse de creştere economică.

Fără a produce, nu vom avea o clasă de mijloc care este stabilimentul oricărei democraţii şi cea care generează, pe termen mediu şi lung, prosperitate pentru toţi, dar, în acelaşi timp, trebuie să nu uităm de principiul solidarităţii.

Mai ales în vremuri grele, trebuie să nu uităm de cel de lângă noi, trebuie, poate, ca fiecare dintre noi să fim mai buni în raport cu ce avem în preajma noastră, atât ca societate, cât şi ca individ.

Şi dacă noi, ca stat, nu-i vom uita pe cei care o duc mai greu şi noi, ca individ, ne vom uita, poate, mai atent decât am făcut-o până acum, la cel de lângă noi, sunt convins că vom reuşi ca naţiune, vom reuşi ca ţară în anul 2010 şi în anii următori.

Pentru că ceea ce facem acum este o investiţie în ce înseamnă siguranţa şi prosperitatea României pe termen mediu şi lung.

Chiar dacă noi s-ar putea să plătim uneori un cost politic al nepopularităţii sau al faptului că nu luăm cele mai populare măsuri pentru unele categorii sociale, dar ele, fiind corecte cu 22 de milioane de români, sunt corecte cu România.

De aceea, v-aş invita să reflectaţi şi la Legea bugetului de stat pe anul 2010 din perspectiva acestor argumente pe care le-am formulat şi sunt convins că împreună putem avea un buget corect pentru 22 de milioane de români.

Vă mulţumesc şi vă urez succes în dezbaterile pe care le vom avea. (Aplauze)

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mulţumim şi noi domnului prim-ministru.

În continuare, dau cuvântul reprezentantului Comisiilor reunite de buget, finanţe şi bănci, pentru a prezenta raportul comun al acestor comisii ale celor două Camere asupra Proiectului legii bugetului de stat.

Înţeleg că este delegat domnul senator Ariton.

Vă rog, domnule senator.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Ariton:

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Raport comun asupra Proiectului legii bugetului de stat pe anul 2010.

În urma examinării Proiectului legii bugetului de stat pe anul 2010, a amendamentelor depuse la comisiile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului şi a celor depuse de parlamentari, Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, care au fost sesizate în fond, cu majoritate de voturi, propun ca proiectul de lege să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului, cu amendamentele cuprinse în Anexele 1 şi 2 la prezentul raport.

Prezentul proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Începem dezbaterile generale.

Grupurile parlamentare au comunicat deja secretariatului parlamentarii care vor lua cuvântul.

Prin urmare, îi dau cuvântul, pentru început, domnului Marius Neculai, din partea Grupului parlamentar al PD-L.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marius Neculai:

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Ne-am reunit astăzi, în plen, pentru a dezbate Legea bugetului şi încep prin a mulţumi tuturor celor implicaţi în elaborarea unui buget atât de necesar ţării.

Mulţumesc, de asemenea, pentru efortul depus de colegii noştri în comisii, astfel încât această lege deosebit de importantă a fost analizată în intervalul de timp propus, cu maximă promptitudine.

Indiferent de rolul pe care ni l-am asumat în elaborarea lui şi indiferent de direcţia pe care am vrut s-o imprimăm bugetului, ceea ce ne solidarizează pe toţi, în acest moment, este responsabilitatea pe care o avem faţă de instituţiile statului, dar, mai ales, faţă de cetăţenii săi.

Poporul român ne încredinţează o parte din resursele sale pentru a fi chibzuite şi, mai apoi, reîntoarse în folosul său.

Şi, pentru a înţelege mai bine care este rolul nostru în conceperea acestui buget, am să vă reamintesc din Evanghelia lui Matei parabola talanţilor. "Un om, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a încredinţat averea sa.

Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, iar celui din urmă unul, fiecăruia după puterea lui, şi a plecat.

Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi.

De asemenea, şi cel cu doi talanţi a câştigat alţi doi, iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său.

La întoarcere, acesta îi chemă pe cei trei şi zise:

Voi, ce aţi avut grijă de talanţii mei, peste puţine aţi fost credincioşi, dar peste multe vă voi pune, iar cel ce nici de un talant nu s-a putut îngriji nu merită grija mea".

Stimaţi colegi,

e un exemplu simplu, care ne învaţă să folosim cu înţelepciune resursele pe care le-am primit, pentru ca românii să poată spune acelaşi lucru despre chibzuinţa noastră.

Cu alte cuvinte, nu contează câte resurse avem la îndemână, ci modul în care ne îngrijim de ele.

Din păcate, trăim într-o epocă în care oricât de mult bine am vrea să facem acestei ţări, resursele disponibile ne limitează la abordarea unei concepţii restrictive a fiecărui capitol în parte.

România este un stat care are un venit scăzut pe cap de locuitor, la nivel european plasându-se pe ultimele locuri.

Pe de o parte, cel mai mare grup social din România este şi cel mai sărac.

Pe de altă parte, cea mai mare alocare de resurse pentru asistenţa socială este, la rândul ei, bugetată insuficient.

În mai toate domeniile de activitate ne facem calcule cum să trecem anul şi consider că, în momentul de faţă, este extrem de dificil să realizăm mai mult decât de obicei.

Se naşte o întrebare firească:

Ce ne lipseşte pentru a depăşi această stare de fapt? Ce ne deosebeşte de celelalte popoare, care o duc, evident, mai bine? Nu cumva e ceva la noi ce se rezumă într-o atitudine greşită faţă de muncă? Poţi scăpa, oare, de sărăcie fără să te străduieşti mai mult? Mai ştim, oare, care este rolul unei productivităţi a muncii crescute?

Nu vreau să generalizez, dar e clar că rămâi în urmă atunci când alergi, dacă nu alergi la fel de repede ca cei cu care te compari.

Eu cred că e timpul să încetăm să mai cerem alocări nejustificate înainte de a fi capabili să oferim soluţii eficiente.

Şi aici fac apel la întreaga clasă politică, pentru a identifica, mai întâi de toate, acele măsuri de care avem nevoie pentru a creşte capacitatea de generare de venituri în România.

Noi suntem datori să ne învăţăm şi să ne ajutăm contribuabilii să obţină mai multă plusvaloare şi, în felul acesta, să putem accesa o bază de impozitare consistentă.

Să cheltuim e foarte uşor şi o denotă cele câteva mii de amendamente depuse în acest sens.

Au fost însă prea puţini aceia care să identifice măsuri reale şi concrete pentru realizarea unei creşteri economice sau pentru realizarea unei mai bune colectări de taxe şi impozite, măsuri de stimulare a mediului de afaceri sau de încurajare a muncii cu productivitate mare.

Eu cred că, dacă vrem cu adevărat să ne ajutăm Guvernul şi ţara, acesta este domeniul în care trebuie să ne concentrăm atenţia şi numai dacă ne vom da concursul în acest sens, iar rezultatele vor începe să apară, abia atunci vom avea dreptul moral de a cere mai multă implicare în administrarea resurselor.

La ora actuală, nu putem intra într-o vădită contradicţie cu disponibilitatea resurselor pe care le avem la îndemână şi nu putem fi decât rezonabili cu ceea ce este realizabil.

Bugetul de anul acesta este un buget care răspunde nevoilor României în actualul context economic.

Poate că nu este unul care să dea prilej de maximă bucurie, dar este un buget care să ţină cont de realităţile actuale, în special de criza economico-financiară cu care ne confruntăm.

Am reuşit să parcurgem toate prevederile din cadrul bugetului de stat şi să avizăm sau nu o serie de amendamente propuse.

Este normal, în opinia mea, ca fiecare dintre dumneavoastră, inclusiv eu, să ne gândim serios la ce veşti vom duce către electorii noştri din colegii atunci când vom fi întrebaţi care au fost amendamentele propuse de noi.

Este normal să ne gândim să atragem, prin propunerile noastre, cât mai multe finanţări pentru obiectivele de investiţii din colegiile pe care le reprezentăm aici, dar, înainte de toate, trebuie să avem o gândire de ansamblu şi să ne concentrăm la acest mare colegiu pe care îl reprezentăm fiecare dintre noi:

România.

In extenso, putem spune că noi, ca parlamentari, reprezentăm pe fiecare român, reprezentăm pe fiecare salariat, pe fiecare agent economic, pe fiecare elev, profesor sau medic, deoarece de noi depinse cum va evolua starea economică a acestor categorii sociale.

Am dezbătut fiecare prevedere inclusă în bugetul de stat din acest an şi putem spune că perspectivele ieşirii din criză sunt în mâinile noastre.

România traversează o perioadă de puternică criză economică, dar care are şi o importantă componentă psihologică.

Acest guvern are nevoie de sprijin din partea noastră pentru atingerea principalelor obiective macroeconomice: deficitul bugetar, inflaţie, şomaj sau creştere economică.

Clasa politică, împreună cu societatea civilă şi sindicatele, are obligaţia să solidarizeze şi să manifeste ceva mai multă grijă faţă de propria activitate, contribuind, astfel, la modernizarea şi eficientizarea economiei româneşti, care, prin revigorare, e singura sursă ce poate susţine un buget mai generos în viitor.

Stimaţi membri ai Guvernului,

Stimaţi colegi,

Să dea Dumnezeu ca talanţii pe care vi i-a încredinţat poporul român să-i folosiţi cu înţelepciune şi numai în avantajul acestei ţări!

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Îi mulţumesc domnului deputat.

Îl invit în continuare la microfon, pentru a vorbi din partea Alianţei PSD+PC, pe domnul preşedinte Mircea Geoană.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor,

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Domnule prim-ministru,

Distinşi membri ai Guvernului României,

Dragi români,

Din păcate, suntem în faţa unui moment pe care mulţi dintre români l-au considerat ca momentul adevărului.

Într-adevăr, după ani prelungiţi de campanie electorală, s-a sperat că, după un an de criză extrem, extrem de pronunţată, această echipă guvernamentală va putea veni în faţa naţiunii şi în faţa Parlamentului naţiunii cu un proiect de buget care să reprezinte câteva elemente cumulate.

În primul rând, am aşteptat cu toţii un buget care să fie, întradevăr, un buget anticriză, un buget care să fi învăţat ceva din experienţele nefericite ale anului 2009.

Din păcate, acest buget repetă greşelile din 2009, este afon la ceea ce mediul economic a spus în mod repetat şi este insensibil la strigătul social pe care marea majoritate a românilor îl transmite în acest moment.

În acest moment, Guvernul României ne propune, prin prim-ministrul Emil Boc şi echipa care îl înconjoară, de fapt, să ne bazăm exclusiv pe accesul la finanţarea Fondului Monetar Internaţional, a Băncii Mondiale şi a Comisiei Europene.

Atâta tot.

Acest buget este construit într-o manieră pasivă, într-o manieră în care se spune doar, doar dă Domnul să se revigoreze economiile occidentale, haideţi să luăm banii de la Fondul Monetar Internaţional şi, automat, economia României se va relansa.

Niciunul dintre motoarele de creştere economică la dispoziţia unui stat, la dispoziţia unui guvern, la dispoziţia unui buget nu sunt folosite în această schiţă de buget: nici reducerea fiscalităţii, nici stimularea investiţiilor, nici stimularea consumului şi nici stimularea exporturilor.

De fapt, ceea ce ni se propune astăzi, stimate colege şi stimaţi colegi, este, pur şi simplu, să aşteptăm pasivi şi resemnaţi, poate cineva va aduce relansare economică în România.

Nu este garantat faptul că economia Vestului se va relansa atât de mult cât am sperat cu toţii în acest an.

Sunt dubii extrem de mari faţă de durabilitatea relansării economiei americane.

Băncile occidentale, de unde a pornit întreaga această nebunie globală, sunt, astăzi, departe de a fi reformate şi există un dubiu profund la nivelul agendei internaţionale dacă 2010 va fi, într-adevăr, anul relansării globale.

Deci, din punctul nostru de vedere, al social-democraţilor români şi al Alianţei PSD+PC, acest buget este un buget pro criză şi nu răspunde acestor necesităţi.

În al doilea rând, din punct de vedere filozofic şi al construcţiei, este prost construit.

Pentru numele lui Dumnezeu, de câţi ani de zile vorbim de bugetare multianuală?! Pentru numele lui Dumnezeu, de câţi ani de zile vorbim de transparenţă în alocarea banului public?! De câţi ani de zile vorbim de eliminarea alocării resurselor pe criterii clientelare şi de culoare politică, pe care le-am folosit cu toţii şi toţi, în această sală, într-o formă sau în alta, suntem vinovaţi de această stare de fapt?

Dar această criză a fost invocată de multe ori şi ca o oportunitate de a corecta răul profund pe care îl avem în modul în care statul român, Guvernele României, la plural, şi Parlamentele României, la plural, au înţeles să cheltuiască banul public.

Nu este un buget construit pe politici publice.

Nu este nici măcar un buget construit pe ministere.

Este un buget construit pe persoane.

Este un buget care recompensează pe cei care au fost cei mai iuţi de mână în campania pentru alegerile prezidenţiale şi putem să vedem cum instituţii care au fost servile şi fidele actualului preşedinte au fost recompensate cu creşteri spectaculoase de bugete în detrimentul alocării de bugete către domeniile esenţiale ale economiei româneşti şi ale protecţiei sociale în statul român.

Este, în acelaşi timp, un buget care nu are viziune.

Ceea ce ne-a prezentat şi prim-ministrul Emil Boc, cu tot respectul faţă de premierul Guvernului României, este o viziune pe termen foarte scurt, nu conţine germenii relansării economice şi a relansării durabile a economiei româneşti.

La nivel european, în aceste zile, la Consiliul European începe o nouă dezbatere post agenda Lisabona, o agendă de competitivitate economică, o agendă de alocare a resurselor către domenii cu mai mare valoare adăugată, către sprijinirea activităţilor de creativitate şi a activităţilor care prezintă interes în domeniul dezvoltării, inovării-cercetării.

Este un buget fără viziune şi este un buget care - regret să vă spun, dincolo de faptul că reprezentăm opoziţia în acest Parlament - este un buget care nu are şanse să relanseze economia românească.

Ceea ce este cel mai grav pentru noi, social-democraţii români, este că acest buget este un buget profund antisocial.

Este de neacceptat pentru noi - şi aici nu cred că trebuie să fii un om de stânga ca să recunoşti acest lucru - ca acest buget, de fapt, să proclame, în mod explicit, scăderea punctului de pensie de la 43,8% în 2009, în condiţii tot de criză, în condiţii de profundă recesiune, la 39% în România.

De fapt, aici, în acest proiect de buget, dragii mei, şi în bugetul asigurărilor sociale de stat, dacă vom vota un astfel de buget, ne vom face cu toţii vinovaţi, arcul majorităţii precare şi arcul acesta de opoziţie, vom fi vinovaţi de scăderea dramatică a puterii de cumpărare a celor mai vulnerabili dintre români: pensionarii şi salariaţii cu venituri modeste.

Îngheţarea salariilor şi a pensiilor, nici măcar indexarea cu rata inflaţiei pe 2010, reprezintă o atitudine antisocială şi - aş îndrăzni să o spun - antidemocratică, pentru că, dacă cineva doreşte să avem în continuare pace socială, nu putem să sacrificăm pe cei mai necăjiţi dintre români la nesfârşit.

O tranziţie de 20 de ani şi o criză atât de dură ca aceasta, din nou şi din nou, şi din nou se închide pe spinarea oamenilor cu salarii mici şi cu venituri mici.

Acest buget, de asemenea, nu acordă ceea ce s-a decis prin legi şi prin pactul naţional, de exemplu, pentru educaţie.

Este o minciună că există 6% din PIB pentru educaţie.

De fapt, sunt 4% pentru educaţie şi restul sunt venituri proprii.

Această păcăleală nu poate funcţiona şi nu putem să ne permitem să dăm afară dascăli din şcolile din provincie şi din şcolile din mediul rural, pentru că şi aşa am vorbit de prea multe Românii în această ţară.

Acest buget, de fapt, siluieşte bugetul educaţiei şi nu acordă cercetării şi dezvoltării un minim de resurse.

Banii pentru bugetul sănătăţii reprezintă bani care ajung cel mult până în luna august în acest an.

Este un buget construit, practic, pe şapte - opt luni de zile pentru sănătate.

Este un buget care, pentru agricultură - domeniu de care se ocupă atât de mulţi concetăţeni de-ai noştri şi care reprezintă şi domeniul economic în care, dacă pui astăzi o subvenţie şi o resursă, în câteva luni de zile, se întoarce în economie, se întoarce în creştere economică, se întoarce în creşterea PIB-ului, se întoarce în alimente mai ieftine pentru cetăţeanul român - este cel mai scăzut buget din istoria postdecembristă a acestei ţări.

Suntem conştienţi de faptul că există o modificare a regulii acordării de subvenţii şi sper ca noul ministru al agriculturii, care are experienţă la Bruxelles, să poată negocia o relaxare a condiţiilor impuse acestei ţări, dar, din punctul nostru de vedere, plata datoriilor pe 2009, care va fi făcută cu prioritate, lasă bugetului agriculturii României, în acest an, o sumă infimă şi, de aceea, ne vom bate pentru amendamente care, într-adevăr, să completeze resursele extrem de mediocre, extrem de puţin adaptate nevoilor actuale ale societăţii.

Ceea ce mă frământă şi ceea ce a fost şi subiectul campaniei prezidenţiale precedente şi vom continua să ne batem pentru crearea de locuri de muncă, nu există decât utopii în acest proiect de buget, nu există nicio măsură coerentă de programe guvernamentale care să creeze locuri de muncă la modul real.

Investiţiile publice, care anul trecut reprezentau, cel puţin pe hârtie, spre 10% din buget, anul acesta ajung la maximum 4 - 5%.

Este evident faptul că locurile de muncă reprezintă cea mai mare slăbiciune a acestui buget.

Domnule prim-ministru,

Nu cred nicio secundă şi nu vă crede nimeni atunci când spuneţi că rata şomajului în 2010 va fi mai scăzută decât în 2009.

Vom ajunge, din păcate, cu acest tip de buget, la şomaj de peste 1 milion de oameni şi vom ajunge la un şomaj în sectorul bugetar şi în sectorul privat care ne va duce către 10%, un lucru pe care nu-l putem accepta şi care, în acest buget, nu reprezintă nici măcar o brumă de speranţă pentru cei care caută să-şi păstreze sau să creeze locuri de muncă în economie.

Mai mult decât atât, acest buget nu are nici măcar legătură cu Programul de guvernare.

Multe din lucrurile pe care le-aţi spus în Programul de guvernare nu sunt acoperite în proiectul de buget.

Foarte multe iniţiative care, altfel, pe hârtie, arată onorabil, nu-şi găsesc reflectarea în acest buget.

Este un buget care spune ceea ce, din păcate, s-a mai spus în România şi pe care şi guvernul dumneavoastră precedent l-a făcut, şi alte guverne l-au făcut, este un buget pentru unii, mumă, pentru alţii, ciumă.

Există prime şi sporuri salariale pentru categorii de privilegiaţi în sectorul bugetar, în timp ce profesorii, cadrele medicale, cei care sunt funcţionari de stat în administraţiile locale sunt chemaţi, de fapt, să-şi reducă veniturile şi să le fie în pericol păstrarea locurilor de muncă.

Cum se poate ca într-un buget în care se vorbeşte despre îngheţarea creşterii salariilor în această ţară, cheltuielile cu salarizările să crească, pentru că salariile de merit, sporurile şi primele de vacanţă, în mod diferenţiat şi în mod deliberat, denaturat, sunt dirijate către anumite categorii de bugetari?!

Pentru noi, social-democraţii români, şi pentru Alianţa PSD+PC, răspunsul la acest buget nu poate fi decât unul singur: este un buget prost construit, este un buget pro criză, este un buget antisocial, este un buget care nu a învăţat nimic din lecţia dură a anului 2009.

Ceea ce a spus, în mod repetat, sectorul privat românesc, asociaţiile profesionale, sindicatele din România, practic, s-a lovit de un zid al tăcerii şi al indiferenţei din partea acestui guvern şi acest buget este un buget care nu poate fi votat, nu va fi votat şi vreau să vă anunţ, la modul cel mai responsabil...

Ştim că avem o obligaţie comună de a asigura resursele de finanţare internaţională, ştim că acest lucru este obligatoriu, dar, în acelaşi timp, să nu creadă cineva că acest Parlament şi aceşti parlamentari, care încearcă să-şi apere, cu bună-credinţă, obligaţia de a-i reprezenta cu demnitate pe cei care i-au trimis în Parlamentul României, susţinând amendamente, încercând să aducă mai multă transparenţă în acordarea banului public, încercând să aducă mai multe resurse pentru domenii care sunt strategice şi care nu au culoare ideologică...

Parlamentarii noştri îşi vor susţine în mod energic amendamentele, parlamentarii noştri vor vota împotriva acestui buget, parlamentarii noştri vor fi cei care vor spune că acest proiect de buget reprezintă o şansă irosită şi, din păcate, o condamnare la agravarea crizei şi la adâncirea acestui moment social şi economic extrem de dificil.

Votul nostru este împotriva acestui buget prezentat de actualul Guvern. (Aplauze)

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Nicolăescu, viceliderul Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamnă şi domnule preşedinţi ai Parlamentului,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Bugetul de stat, după cum se ştie, este instrument de politici publice pentru îndeplinirea Programului de guvernare şi a promisiunilor electorale.

După modul în care se prezintă acest proiect de buget, se poate înţelege că PD-L şi Guvernul PD-L a fost votat pentru următoarele:

  • să existe criză economică în România;
  • să se îngheţe salariile şi pensiile;
  • să crească şomajul;
  • să se aplice impozit forfetar care să închidă porţile a zeci de mii de întreprinderi mici;
  • să nu se acorde subvenţii în agricultură;
  • să nu crească bugetul agriculturii;
  • să nu se mai aloce medicamente compensate;
  • să nu fie bugete la medicii de familie şi la spitale.

Şi putem continua: pentru ce a fost votat PD-L şi astăzi asigură guvernarea sau bugetul nu a fost prezentat Parlamentului la timp, respectiv 15 octombrie 2009, pentru că se ştia că nu se respecta nimic din promisiunile electorale, pentru că urma o perioadă electorală şi trebuiau amânate toate aceste măsuri care agravează viaţa românilor.

Guvernul avea obligaţia să aducă bugetul atunci în Parlament, dar nu şi-a respectat această obligaţie şi a venit pe 29 decembrie 2009 să ne ceară ca bugetul să fie adoptat în câteva zile.

Adică, cea mai importantă lege anuală, care este Legea bugetului de stat, prin care se îmbunătăţeşte sau se deteriorează viaţa oamenilor, trebuia expediat în câteva ore.

O motivaţie în plus, a venit Guvernul în a ne cere să adoptăm bugetul într-un ritm foarte rapid, şi anume respectarea unor termene pe care şi le fixase cu Fondul Monetar Internaţional, din care se poate înţelege, pe bună dreptate, că, fără Fondul Monetar Internaţional şi fără Banca Mondială, România este în colaps.

România nu mai există, România nu are niciun ban.

Aşa să fie, domnule prim-ministru?

Eu continui să cred că ţara noastră are şi forţă, are şi putere, are şi capacitate să-şi hrănească populaţia, să-şi plătească pensiile, să-şi plătească salariile.

Sigur, nu pot decât să-i solicit domnului prim-ministru să-şi asume responsabilitatea întârzierii aducerii bugetului în Parlament, buget care, după cum aţi observat şi dumneavoastră, când aţi participat la comisiile de specialitate, este un buget incoerent, este un buget inconsecvent, este un buget care este încropit pentru a aloca câteva sume de bani în mod ciudat, dar, mai ales, cu multe alocări pentru clientela politică.

Am crezut că bugetul ţării va fi de dreapta, aşa cum se pretinde Guvernul că este de dreapta.

Pentru acest motiv, probabil, eram invitaţi noi, PNL, la guvernare, ca să facem un buget de dreapta împreună cu PD-L.

M-am înşelat. Pentru că bugetul nu este nici de dreapta, nici de stânga.

Spunea ministrul finanţelor, în şedinţele comisiilor reunite, că este un buget neutru.

Ce o fi înţelegând prin asta e greu de spus! Eu spun numai că este un buget cârpit, cu indicatori impuşi de Fondul Monetar Internaţional, dar metodele utilizate sunt contradictorii şi ineficiente.

Am crezut, de asemenea, că, după un an electoral, Guvernul va lua o măsură simplă şi normală.

Să restructureze cheltuielile, dar, după cum observaţi şi dumneavoastră, cheltuielile cu personalul cresc cu peste 10%.

În schimb, cheltuielile cu investiţiile, care ar fi trebuit să fie un element important pentru reluarea creşterii economice, scad cu 10%.

De aici, ce să mai înţelegi?

Domnul prim-ministru, de la această tribună, spune una, dar în buget scrie alta! Poate că dânsul are altă variantă de buget şi nu ne-a predat-o nouă pe aceea!

Am crezut că se va opta pentru o colectare mai bună a veniturilor fiscale, dar cu o reducere a fiscalităţii pentru a ajuta mediul de afaceri, cel care asigură locuri de muncă şi, evident, venituri la buget, ca să fie o măsură de dreapta.

Din păcate, nu s-a întâmplat asta.

Am crezut, de asemenea, că un buget de dreapta trebuie să se întemeieze pe respect, pe înţelegere, pe o economie sănătoasă, o economie atractivă, care să stimuleze întreprinzătorii.

Din păcate, nimic nu se întâmplă din toate acestea.

Avem diferenţe mari de abordare.

PNL crede că resursele interne ale ţării noastre ne creează posibilitatea asigurării unei vieţi decente pentru români.

Guvernul însă, care merge pe reţeta falimentară a Fondului Monetar Internaţional, exercitată în multe ţări, din păcate, şi de fiecare dată cu eşec, a mers şi pe satisfacerea intereselor grupurilor proprii.

Este clar că, în această situaţie, avem diferenţe fundamentale de abordare şi opinii complet diferite.

Dacă mai adăugăm şi alocările diferenţiate, fără niciun fel de prioritizare concretă şi corectă pentru cetăţeni, este clar că acest buget este departe de a fi ceea ce are nevoie România astăzi.

Aş mai adăuga că acest buget este dramatic pentru câteva sectoare de activitate, şi mă refer aici la sănătate, la justiţie, la agricultură, unde nu s-au alocat sumele necesare, ceea ce afectează populaţia în ansamblu.

Aş da un exemplu simplu.

Fondurile pentru medicamente compensate, în 2010, reprezintă 66% din fondurile lui 2009, când nu au ajuns decât pentru 7 luni.

Vă imaginaţi că, în acest an, medicamente compensate nu vom avea decât 5, maximum 6 luni, iar în acest an trebuie să achităm şi datoriile din 2009.

Aceasta este grija unui Guvern de dreapta faţă de cetăţenii săi şi, mai ales, faţă de pensionari, primii care au nevoie de medicamente în această ţară.

Este clar că nu există niciun fel de preocupare pentru a scoate România din criză, pentru a veni cu un program de măsuri anticriză serios şi care să aibă capacitatea să relanseze economia.

Cei din PNL, noi toţi, deputaţi şi senatori, am avut şi am susţinut multe amendamente care aceasta vizau: să corecteze acest buget neutru, să-l facă un buget de dreapta, un buget care să relanseze economia românească, prin care să asigurăm locuri de muncă mai bune şi mai multe, prin care să micşorăm şomajul, prin care să creştem veniturile la bugetul statului.

Puţine amendamente ale noastre au fost admise, multe amendamente ale noastre au fost respinse şi, din păcate, după acest exerciţiu democratic şi profesionist, aş spune, în comisiile reunite pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, nu am ajuns la nicio concluzie, şi anume că acest buget trebuie să fie aşa cum doreşte Fondul Monetar Internaţional şi pe care Guvernul şi l-a însuşit întru totul.

Din păcate, un asemenea buget, o asemenea atitudine faţă de ţară, faţă de economie, faţă de cetăţeni, trebuie respinse.

Un asemenea buget nu poate fi aprobat de parlamentarii PNL.

În consecinţă, Grupurile parlamentare ale PNL din Camera Deputaţilor şi Senat vor vota împotriva acestui proiect de buget.

Vă mulţumesc.

 

(Conducerea şedinţei este preluată de domnul Mircea Geoană, preşedintele Senatului)

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Invit din partea Grupurilor parlamentare ale UDMR pe domnul deputat Petru Lakatos.

Se pregăteşte domnul Varujan Pambuccian, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Lakatos:

Prieteni, cetăţeni, români, vă rog să mă ascultaţi! Venii aici pe buget să-l îngrop, nu slavă să-i aduc.

Stimate doamne şi domni senatori şi deputaţi,

Domnule prim-ministru,

Onoraţi membri ai Guvernului,

Astfel şi-ar începe discursul Antoniu din drama lui William Shakespeare, dacă astăzi, aici, în locul meu, ar vrea să-şi convingă colegii senatori şi deputaţi să voteze bugetul.

Eu încerc să folosesc acelaşi modus operandi.

Proiectul Legii bugetului de stat, cu mici excepţii, nemulţumeşte pe toată lumea, inclusiv pe ministrul de finanţe, deci este nediscriminativ, este la fel de vitreg pentru toţi.

Bugetul nu este nici de stânga, nici de dreapta, este buget de sacrificiu, buget de criză.

Aş putea înşira multe observaţii critice, începând cu primirea foarte târzie a proiectului de buget, cu neîncăpătoarea sală de şedinţă în care, în fiecare an, în condiţii nedemne faţă de ordonatorii principali de credite, se dezbate Proiectul legii bugetului de stat şi terminând cu promisiunile neonorate de mulţi ani cu privire la bugetul multianual, bazat pe programe, pe puterea anticipativă şi de analiză a Guvernului, şi nu pe obişnuinţă.

Totuşi, acest buget, rezultat în urma dezbaterilor din comisii, în sfârşit, deschide drumul reformei administraţiei publice.

Introducerea finanţării cheltuielilor pe baza standardelor de costuri în învăţământ, în cazul serviciilor sociale şi sper că lista, prin grija Guvernului, va continua, constituie prima măsură reală de reformă în ultimii în acest domeniu.

Amendamentele admise, de bun-simţ, sper să-mi permită domnul preşedinte Crin Antonescu folosirea acestei sintagme, dacă vor fi confirmate de plen, vor constitui o dublă realizare.

În primul rând, vor contribui la transparentizarea şi controlul eficient al alocării resurselor la nivel central.

În al doilea rând, vor evidenţia eficienţa superioară a dialogului constructiv între putere şi opoziţie, faţă de dictatul unei majorităţi de trei pătrimi în aritmetica parlamentară a anului 2009.

Apropo, trei pătrimi sau două treimi.

Impunerea prin Legea bugetului de stat a obligativităţii adoptării bugetelor judeţene cu două treimi, amendament promovat fără consultarea forurilor asociative, cred că este contraproductivă şi poate duce la blocarea procesului adoptării bugetelor judeţene.

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România nu este de acord cu această iniţiativă care înseamnă revenirea la o practică dovedită neviabilă.

Adoptarea măsurilor sus-menţionate generează necesitatea revizuirii cât mai urgente a Legii finanţelor publice locale, nr. 273/2006, nu mai poate fi tolerată situaţia în care, anual, prin aprobarea Legii bugetului de stat, se încearcă îmbunătăţirea unor prevederi din alte legi care, pe parcursul aplicării, s-au dovedit a fi depăşite.

Analizând bugetele ordonatorilor principali de credite şi situaţia bugetului general consolidat, nu trebuie să fii medic să constaţi că bolnavul român, ca să parafrazez un cunoscut titlu de film, este sistemul nostru sănătate.

Chiar dacă bugetul nu dispune încă de resursele necesare reformei propriu-zise asistenţei medicale, etapele pregătitoare trebuie să înceapă.

În alte ţări ale Uniunii Europene se constituie colective care analizează posibilitatea restructurării sistemelor de asigurări sociale, de sănătate, de pensii, elaborează variante de prognoze pe 15-50 de ani, pentru a ajuta factorii decizionali în alegerea şi luarea celor mai potrivite decizii.

Faţă de această perioadă mai lungă, mediul nostru de afaceri, mediul nostru economic cere doar 3-5 ani de stabilitate a prevederilor Codului fiscal.

Solicită, pe bună dreptate, strategie fiscală pertinentă, locul inovării aleatorii de noi taxe şi impozite neaplicabile, necolectabile sau necontrolabile.

În caz contrar, vom asista neputincioşi la creşterea ponderii economiei neobservate în produsul intern brut, tendinţă demonstrată de următoarele cifre estimative: în primele 9 luni ale anului 2007, ponderea economiei neobservate în PIB a fost de 22,5%, iar în 2009, în aceeaşi perioadă, 24,1%.

Atât mediul economic, cât şi parlamentarii au încredere în ministrul de finanţe Sebastian Vlădescu, dar această încredere este de natura obiectelor de inventar, şi nu de natura mijloacelor fixe care se amortizează în mulţi ani.

Hic et nunc, aici şi acum, conform dictonului latin, trebuie spus adevărul.

Acum ori niciodată, dacă e să citez din versurile imnului, trebuie începută implementarea reformelor, având în vedere că, timp de doi ani şi jumătate, nu suntem ameninţaţi de alegeri prezidenţiale, parlamentare sau locale şi se poate spune adevărul.

Adevăruri dureroase referitoare la şomaj, la reducerea de subvenţii, la necesitatea unor eforturi conjugate, dar, pentru a cere solidaritate, strângere din dinţi şi de curele din partea contribuabililor, clasa politică, noi, cu toţii, cu preşedintele în frunte, trebuie să ne cerem scuze pentru campaniile electorale populiste şi să prezentăm situaţia reală.

Anul trecut, în împrejurări similare, am comparat bugetul de stat pe anul 2009 cu depozitul de la Ciorogârla, spunând că lipsesc armele luptei împotriva crizei.

Comparaţia şi astăzi este valabilă, cu menţiunea că, între timp, s-au găsit o parte dintre arme, cu ocazia amendamentelor admise în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital.

Guvernul, în acest caz, nu trebuie să caute autorii, ci să identifice restul armelor luptei împotriva crizei şi pentru relansarea economiei.

Banca Naţională, din fericire, a făcut primul pas prin reducerea cu 0,5% a dobânzii de referinţă.

Este rândul băncilor comerciale şi al Guvernului să vină în ajutorul întreprinderilor mici şi mijlocii prin înlesnirea accesului la credite.

Prognoza, mai bine zis speranţa de creştere a produsului intern brut de 1,3% în 2010, şi dimensionarea veniturilor bugetare dau o dovadă a unui optimism exagerat, explicabil doar prin faptul că se doreşte ca din acest optimism să ajungă ceva şi la populaţie, fără majorarea deficitului convenit cu Fondul Monetar Internaţional, de 5,9% din PIB.

Sunt convins că, dacă previziunile optimiste se confirmă, în primul trimestru, Guvernul va găsi resursele necesare păstrării puterii de cumpărare a pensiilor prin indexarea lor cu inflaţia anuală prognozată de 3,7%.

Probabil, conform cutumei, la votul final asupra celor două bugete, parlamentarii opoziţiei vor vota împotrivă.

Nu este nimic condamnabil în acest gest.

Şi în alte ţări se obişnuieşte aşa, dar, la discutarea unor amendamente, compromisul în interes public trebuie să primeze.

Parlamentarii UDMR vor vota proiectul Legii bugetului de stat.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

(Doamna Roberta Alma Anastase revine la conducerea şedinţei)

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Varujan Pambuccian, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi Domnilor miniştri,

Dacă tot este să vorbim despre ceea ce spunea antevorbitorul meu, despre lucruri adevărate care se întâmplă acum, chiar dacă ele par teoretice, ele sunt cele care ne afectează foarte mult viaţa de zi cu zi şi probabil că cel mai mare adevăr care pare teoretic, dar care ne afectează viaţa de zi cu zi, este că sistemul este greşit, cel în care trăieşte toată planeta în momentul de faţă, nu numai noi.

Asta trăim noi acum.

Un sfârşit de sistem greşit dimensionat şi care moare urât, prin depresii economice majore, de durată, şi care se vor succeda.

Cea pe care o trăim acum este prima dintr-o succesiune care va urma.

Anul viitor nu va fi un an de relansare economică pentru niciun stat, oricât de mult lucrurile acestea au fost spuse, mai mult sau mai puţin cu prilejuri electorale şi mai mult sau mai puţin sprijinite cu bani mulţi de la buget, care s-au scurs ca apa în nisipul unui deşert.

Soluţiile nu ţin atât de mult de câţi bani investeşte statul, ci de cât de mult este dispus statul să lase mediul economic să funcţioneze normal.

Şi aici este locul în care sistemul, nu doar cel al nostru, a greşit.

Noi plătim acum datorii făcute de cei care au trăit bine în anii `50, `60, `70, asta plătim şi asta vom plăti în continuare.

Bugetul României este un buget construit pe nu avem încotro.

Aşa a fost gândit în momentul în care s-a făcut acordul cu Fondul Monetar Internaţional.

Nu ştiu dacă era opţiunea cea mai bună atunci şi cred că nu.

Şi acum, iată, nu mai avem încotro.

Este un buget construit în restricţii uriaşe, care nu ne permite nici dezvoltare, nici planuri pe termen lung, ci ne asigură supravieţuirea de azi pe mâine şi lucrul acesta derivă clar din acordul pe care l-am semnat anul trecut cu Fondul Monetar Internaţional.

La aceasta s-au adăugat o serie de măsuri pe care sper, domnule prim-ministru, să le înlăturăm în acest an.

Şi aici mă refer la impozitul forfetar, mă refer la o grămadă de nedeductibilităţi, la nivelul întreprinderii, care au fost create anul trecut şi care au blocat activitatea întreprinderilor, măsuri care nu au făcut nimic altceva decât să mute nişte oameni, care erau plătiţi cu un salariu într-o întreprindere şi pe urmă consumau banii aceia în piaţă, în zona şomerilor în care statul trebuie să-i plătească.

Nu am rezolvat nimic mai mult decât atât.

De aceea cred că singurul lucru pe care-l putem face în acest moment, altul decât să respectăm cu stricteţe parametrii impuşi de cel de la care ne-am împrumutat, este să renunţăm la acele măsuri care s-au dovedit, în mod evident, greşite.

Pentru că este un buget făcut în condiţii clare în care nu avem ce să facem altceva, îl vom vota, dar, în acelaşi timp, vom face tot ce ne stă în putinţă ca toate măsurile fiscale care au dus la o scădere şi mai accentuată, au accentuat efectele depresiei economice în România, să le înlăturăm în acest an.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

În numele deputaţilor şi senatorilor independenţi, îl invit la microfon pe domnul ministru Gabriel Oprea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Oprea:

Doamna preşedinte a Camerei Deputaţilor,

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi Domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Într-o perioadă de criză economică, prioritatea numărul unu pentru Guvern este, în mod evident, depăşirea acesteia, iar Proiectul de buget astfel construit răspunde într-o manieră realistă situaţiei economice prin care trece astăzi România.

Trebuie să punem interesul României deasupra celui de partid şi deasupra jocului de imagine, şi interesul imediat este să aibă un buget realist şi un buget adoptat la timp.

Ştim cu toţii că, dacă acest buget nu va fi adoptat la timp şi dacă nu va fi unul realist, atunci există riscul ca banii de la Fondul Monetar Internaţional să nu mai vină şi criza economică în care ne aflăm să se adâncească.

Trebuie să intrăm în normalitate, România are nevoie de un buget care să asigure pensiile şi salariile, programele de investiţii, precum şi funcţionarea în parametri normali ai investiţiilor.

Formaţiunile politice ar trebui să dea dovadă de înţelepciune şi să acţioneze în direcţia stabilităţii necesare pentru ca România să depăşească rapid această situaţie economică.

Fac apel la toţi parlamentarii, indiferent de culoarea politică a fiecăruia, să nu facă un joc politic pe subiectul bugetului de stat.

Cei care se joacă cu bugetul de stat se joacă de fapt cu banii a milioane de români.

Să fim deci responsabili şi, înţelegând situaţia economică în care ne aflăm, să permitem Guvernului să acţioneze în conformitate cu termenii bugetari proiectaţi.

Grupul parlamentarilor independenţi din Camera Deputaţilor şi din Senat consideră că România trebuie să se aşeze urgent pe coordonatele unui stat european, iar primul pas pentru ca acest lucru să se întâmple este de a avea cât mai curând un buget.

Grupul parlamentar al independenţilor din Parlamentul României va vota bugetul pe anul 2010.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc, domnule ministru.

În continuare, din partea Grupurilor parlamentare ale PD-L, are cuvântul domnul deputat Nicolae Bud şi se pregăteşte domnul Constantin Niţă, din partea Grupului parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Bud:

Doamna preşedinte a Camerei Deputaţilor,

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi parlamentari,

Multe adevăruri s-au rostit de la microfonul acestei zile de către distinşii vorbitori.

Sigur, şi neadevăruri.

Ceea ce s-a uitat să se adauge însă este că fiecare a contribuit într-o proporţie mai mare sau mai mică la situaţia în care România a ajuns astăzi.

Suntem în faţa unei decizii cardinale.

Îi vom da României bugetul pentru anul 2010 până în 14 ianuarie a.c. sau, în caz contrar, vor fi amânate două tranşe de împrumut ce ar urma să vină în luna martie, o tranşă restantă, cea din decembrie 2009, şi alta curentă.

E cert. Nu avem în faţă un proiect de buget ideal.

Nici nu este posibil în împrejurările actuale să avem bugetul pe care ni-l dorim şi de care ţara ar avea nevoie, dar noi, astăzi, suntem chemaţi să votăm un buget care să corespundă în linii esenţiale cerinţelor din acordul de împrumut cu Uniunea Europeană, cu Fondul Monetar Internaţional şi cu alte foruri financiare.

Poate că sumele angajate, în jur de 20 de miliarde de euro, sunt mai mici decât nevoile ţării, dar ele sunt absolut necesare pentru acoperirea deficitelor bugetare din 2009 şi din 2010 pentru numeroase alte plăţi curente şi, mai cu seamă, pentru investiţii, atâtea câte sunt creionate în proiectul de buget.

Fără îndoială că statul va fi nevoit să găsească şi alte surse de finanţare la băncile din ţară sau pe pieţele de capital internaţionale, dar, pentru ca acordurile la care am făcut trimitere să nu fie întrerupte, trebuie să votăm bugetul care ni se supune astăzi spre dezbatere.

Să nu uităm că ani în şir am tras cât am putut de mult de deficitul nostru extern care era gata să se rupă.

O schimbare de concepţie nu mai poate să întârzie.

Avem obligaţia de a ne dezbăra de multe din relele noastre deprinderi.

Ritmurile înalte de creştere a economiei româneşti din ultimii ani, cu excepţia anului trecut, s-au bazat pe consum, dar un consum pe banii altora.

Foştii guvernanţi continuă să se laude cu duduitul economiei în 2008, însă nu suflă o vorbă despre uriaşul cost al unei asemenea isprăvi: un deficit extern de 12,2% din PIB şi unul intern de 5,4%.

De altfel, culmea obrăzniciei, mi-aş îngădui să spun, este să împingi o bătrână pe scări şi s-o întrebi apoi de ce se grăbeşte.

Cam la aşa ceva recurg acum şi liberalii, care au fost, la rândul lor, împinşi de la spate de colegii lor social-democraţi.

Şi iată că în 2009 deficitul extern a fost restrâns drastic de la 13% la numai 5% - 6% din produsul intern brut.

După ce timp de mulţi ani am epuizat o bună parte din resurse, într-o încercare disperată de a trăi mai presus de puterile noastre, acum ne-am trezit că preţul consumului fără reforme este greu de plătit.

Dar trebuie să-l plătim.

Din cauza crizei, sectorul privat trăieşte sub nenumărate ameninţări.

Economia nu produce încă banii care să fie investiţi în acţiuni de anvergură şi care să susţină integrat un buget pe care ni l-am dori.

Aşa că suntem nevoiţi să ţinem cu dinţii de şansa finanţării externe.

În joc mai este şi PIB-ul. Ne-am obişnuit ani la rând cu un PIB extrem de generos şi, dintr-o dată, recesiunea ne-a descumpănit.

Cât am avut creştere neîntreruptă, din 2000 până în 2008, valoarea adăugată obţinută a îmbunătăţit standardul de viaţă.

Cum însă ne-am confruntat cu performanţe slabe în planul eficienţei economice, cu salarii ce n-au fost totdeauna legate de rezultatele muncii, în timp ce a continuat amânarea restructurării economiei, creşterea economică, stresată de climatul inflaţionist şi de deficitele externe, a produs supraîncălzirea despre care se vorbea.

De aici, pe fondul crizei financiare şi al crizei economice, am ajuns la recesiune.

Căderea economică de anul trecut nu ar fi fost atât de puternică dacă Guvernul Tăriceanu nu apăsa pe acceleraţie când nu trebuia.

Dacă nu am fi avut în 2008 un deficit bugetar de 5,4% din PIB, cel mai mare din Uniunea Europeană, România ar fi astăzi în situaţia Poloniei, care reuşeşte să se strecoare mult mai uşor prin criză decât alte state europene.

Cum să-i ceri Guvernului Boc, în asemenea condiţii, să facă minuni, când muniţia a fost consumată atunci când nu trebuia?

În aceste condiţii nu avem cum să dăm ţării decât un buget specific unei etape de recesiune, un buget de austeritate.

Stimaţi colegi,

Este vremea, cred, ca Parlamentul să tragă semnalul de alarmă, pentru că nu ar fi normal, nu ar fi corect să votăm bugetul şi cu aceasta să punem punct.

Şi iată de ce: dacă acum, în vremea crizei, în privinţa obţinerii fondurilor pentru cheltuieli bugetare sunt probleme grele, încasările bugetare se confruntă cu probleme şi mai grele.

E drept că lucrul acesta nu se întâmplă de azi, de ieri.

România se confruntă cu dificultăţi majore în încasarea veniturilor.

Şi dacă la capitolul venituri nu se adună sumele scontate, nu pot fi efectuate cheltuielile.

Se ajunge, vrând nevrând, la deficite bugetare suplimentare.

Numai că acum, în 2010, an lovit încă de criza globală, deficitul rămâne sus de tot, aproape dublul cotei maxime admise pentru trecerea la euro.

În plus, în 2009, rata înşelării bugetului statului a crescut vertiginos.

În acelaşi timp, companiile corecte se plâng de intenţii de fiscalitate nedreaptă, care să ia de la cei ce plătesc şi ce se pierde de la cei ce nu plătesc.

Grav este faptul că impozitele şi taxele au un singur rol major, acela de a aduna banii în casieria centrală a statului, în timp ce contribuţia lor la creşterea eficienţei muncii şi a competitivităţii producţiei naţionale rămâne extrem de redusă.

Deşi în anii din urmă au fost adoptate multe dintre conceptele proprii economiei de piaţă, într-o încercare de modernizare a fiscalităţii, au fost păstrate şi tendinţe centraliste ale vechiului sistem.

În acest fel, companiile sunt descurajate să remunereze corespunzător competenţa, iniţiativa şi creativitatea sau, mai rău, sunt împinse să caute refugii în economia necontabilizată.

Unde s-a ajuns? La cel mai nedorit rezultat: nici nu vin destui bani la buget, nici economia nu este încurajată.

La nivelul societăţii continuă disputa cu privire la ponderea economiei necontabilizate din PIB.

Unele surse vorbesc de 20%, altele de peste 30%, ceea ce nu înseamnă că se calculează un PIB oficial, la care se mai adaugă o parte informală din adunarea lor, rezultând nivelul creşterii economice.

Nu aşa trebuie înţelese lucrurile.

În totalul producţiei anuale de bunuri şi servicii, al producţiei finale deci, se regăsesc şi valori adăugate legate direct ori indirect de economia paralelă, şi încă într-o proporţie destul de mare.

Toate aceste legături s-au structurat în timp, s-au întărit, şi-au făcut ramificaţiile.

Pe aceste canale intercondiţionate au circulat şi circulă tot mai mulţi bani, care s-au înmulţit stimulând investiţiile şi producţia şi regăsindu-se apoi în rezultatele finale.

Ar fi însă o eroare să legăm necazurile economiei noastre numai de ceea ce se întâmplă în sectorul ascuns.

Există multe alte cauze, una fiind gestionarea ineficientă a încă imensului sector de stat.

O cauză majoră o constituie şi dezarticulările din sistemul economic de la suprafaţă.

Cred că pentru o societate, în zilele noastre, a porni bătălia împotriva acestor dezarticulări constituie o alegere, o opţiune privind atât dimensionarea atacului, a forţei de acţiune, cât şi asumarea riscurilor.

Importantă este totodată şi capacitatea de a face faţă dezechilibrelor ce pot interveni la nivel social.

Numai de aici poate să înceapă lupta pentru colectarea integrală a veniturilor.

Stimaţi colegi,

Demnitatea şi credibilitatea României sunt strâns legate de cele ale Guvernului său.

Toate măsurile de redresare economică trebuie să fie credibile, transparente, bazate pe date şi estimări concrete şi corecte.

Nicio altă logică nu intră în analiză.

Iată de ce, Grupurile parlamentare ale PD-L vor vota Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2010, care se supune astăzi spre dezbaterea dumneavoastră.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Are cuvântul în continuare domnul deputat Constantin Niţă.

Se pregăteşte domnul senator Varujan Vosganian.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Doamnă preşedinte,

Domnule preşedinte,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Când l-am auzit pe colegul meu de la PD-L, mai că m-a făcut să şi votez, cred, bugetul acesta.

Aşa de bun este şi de frumos conceput.

Dar cum am putea noi caracteriza acest buget pentru 2010?

După părerea mea, un buget politic; un buget politic, şi nu economic.

El nu a fost construit după nevoile celor peste 20 de milioane de români, ci după interesele unui singur partid şi nevoile membrilor Guvernului şi ale apropiaţilor lor.

Modul în care se comportă actuala guvernare este cinic şi arogant.

Pe actualii guvernanţi nu i-a preocupat găsirea unor soluţii economice viabile, ci pur şi simplu asigurarea prin orice mijloace a unei majorităţi parlamentare, care să treacă la vot orice însăilare de cifre.

Invocând criza ca o fatalitate şi speculând slăbiciunea de înger a unor parlamentari, Guvernul şi-a creat condiţii minunate, în care pe post de buget ar putea trece şi "Punguţa cu doi bani" sau "O mie şi una de nopţi".

L-am ascultat pe domnul prim-ministru, care, cu glasul său de Şeherezadă modernă, vrea să ne convingă că doar supunerea şi ascultarea în faţa comandantului suprem sunt necesare şi suficiente pentru a traversa o criză generată de alţii, pe alte meleaguri şi pe care, nu-i aşa, tot cei de acolo ar trebui să o rezolve cândva şi pentru noi.

Dar, în afara unei neputinţe evidente de a veni cu un buget bazat pe energiile şi resursele naţionale şi orientat către o dezvoltare sustenabilă, constatăm că este vorba şi de rea-voinţă la mijloc.

Bugetul este astfel croit încât la gura sacului, de ochii lumii, se practică austeritatea, iar la baza acestuia, prin diverse ministere, sunt nişte găuri bine direcţionate.

Şi până să ajungă la cetăţean, pe bietul buget îl mănâncă sfinţii: "Sfântul Vasile", "Sfântul Adrian", "Sfânta Elena" şi aşa mai departe.

Stimaţi colegi,

Nu putem fi de acord cu un buget căruia îi lipsesc chestiuni esenţiale.

Voi insista pe trei paliere, care pot fi, sigur, ulterior, detaliate.

În primul rând, deşi domnul prim-ministru şi, de altfel, întregul Guvern recunosc că şi în acest an va continua criza şi cer înţelegere din partea populaţiei, bugetul nu cuprinde măsuri clare şi coerente împotriva crizei.

Deci este un buget procriză.

În al doilea rând, bugetul nu urmăreşte o serie de politici publice bine determinate, transparente, orientate pe un plan de priorităţi, ci este construit într-o manieră birocratică, parcă intenţionat pentru a încetini lucrurile.

Dacă laşi toţi banii la îndemâna miniştrilor, ca să fie distribuiţi după bunul plac, politic şi clientelar, evident, cum poate fi numit acest lucru decât rea-voinţă?

În al treilea rând - şi poate ar fi trebuit să menţionez acest aspect încă de la început -, este un buget împotriva cetăţenilor, a celor mulţi, cărora pensiile nu le ajung, împotriva celor pentru care salariile sunt prea mici, pentru care mâncarea este prea scumpă, care nu au locuri de muncă sau unde să stea şi aşa mai departe.

Ce vor face aceşti oameni? Nu-şi vor mai plăti facturile, îşi vor limita consumul, vor pleca din ţară.

Mulţi ar putea spune că totuşi criza este reală şi ţara nu are bani.

Aşa este. Situaţia nu este roz. Cu atât mai mult însă Guvernul trebuie să vină cu soluţii, cu idei, cu măsuri aplicabile.

Un alt element important, care a fost cu desăvârşire ignorat de Guvern, este dialogul cu sindicatele, patronatele şi mediul de afaceri.

Niciuna din măsurile importante cerute de aceştia nu se regăseşte în actualul proiect de Guvern.

De altfel, aş vrea să vă spun că am citit acest proiect - Raport privind situaţia macroeconomică pentru anul 2010 -, îl aveţi aici şi cred că şi dumneavoastră v-aţi uitat pe el, şi sigur, la măsuri privind depăşirea crizei economice, nu am găsit decât câteva, aşa, trecute lapidar.

Sigur, în afară de neimpozitarea profitului reinvestit sau programul "Rabla", nicio măsură care să fie în sprijinul mediului de afaceri.

La exporturi, am văzut că singura măsură este cea de finanţare prin EximBank.

Domnule prim-ministru,

Vreau să vă spun că exporturile nu se promovează numai prin EximBank.

Sigur, EximBank este un instrument pe care exportatorii pot să-l folosească, dar nu am văzut nicio măsură prin care să creăm acele centre de promovare a exporturilor, pe care vi le-am lăsat la Ministerul IMM-urilor, Comerţului şi Mediului de Afaceri, dar pe care tot dumneavoastră l-aţi desfiinţat, ca să-l faceţi pe domnul Videanu şi mai mare decât este.

Cele 500 000 de întreprinderi mici şi mijlocii anul acesta trebuiau să aibă 0,2% din PIB.

Nu le-am văzut pe acolo.

Probabil că s-au ascuns în bugetul Ministerului Economiei.

Nu ştiu ce veţi face la anul, când sunt 0,4% din PIB alocate pentru întreprinderi mici şi mijlocii.

De altfel, şi anul trecut aţi dat 100 de milioane de euro pentru promovarea turismului şi aţi dat 6 milioane de euro pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

Şi vă amintiţi discuţiile pe care le-am avut.

Puteţi băga în turism, în promovare, un miliard de euro.

Nu veţi face din turism o industrie în condiţiile în care nu aveţi infrastructură, nu aveţi servicii de calitate şi nu veţi putea face lucrul acesta indiferent câţi bani veţi băga acolo.

Sigur că, la susţinerea pentru IMM-uri, aţi trecut aici majorarea capitalului social al Fondului de garantare şi al Fondului de contragarantare.

Corectă afirmaţia şi noi o sprijinim.

Problema este unde folosiţi aceste fonduri, banii sau garanţiile pe care le daţi.

Folosim garanţiile numai pentru întreprinderi mici şi mijlocii, şi acelea foarte mici şi în condiţii destul de dificile, sau le folosim şi pentru export? Aşa ar trebui să gândim.

De aceea mă aşteptam ca domnul Videanu să vină cu o măsură prin care să spună: "transformăm Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri şi pentru exporturi", aşa cum este COFAS în Franţa sau Hermes în Germania, ca să putem participa cu firmele româneşti la licitaţiile internaţionale.

Nicio firmă românească nu poate să participe la licitaţii internaţionale, pentru că nu are garanţiile necesare.

Or, statul, ca să-şi promoveze produsele şi interesele, trebuie să facă lucrul acesta.

Apoi, nu ne spuneţi nicăieri care sunt orientările pentru promovarea exporturilor.

O să mergem pe Uniunea Europeană, dar, la un moment dat, devenim mai mult importatori decât exportatori şi aşa mai departe.

V-am dat doar câteva exemple ca să vedeţi că totuşi este mult de lucru la acest minister, pe care, cu onoare, aţi reuşit să-l desfiinţaţi şi să-l duceţi într-o parte în care am convingerea că nu veţi face nimic cu el.

Sigur că aveţi, de asemenea, sau există pericolul de blocare a consumului şi producţiei în lipsa unor măsuri de stimulare.

Ne aflăm într-un cerc vicios.

Statul nu investeşte, consumul scade, veniturile bugetare descresc sau stagnează, în cel mai bun caz.

Nu sunt stimulate investiţiile publice în sectoare care să antreneze economia şi sigur că, în aceste condiţii, Guvernul nu poate să facă altceva decât să crească taxele şi impozitele.

Păstrarea şi crearea locurilor de muncă, obiectivul în jurul căruia Partidul Social Democrat şi-a construit planul anticriză propus şi de anul trecut, nu spun că trebuia să fie îmbrăţişat cu toată dragostea, acest program, dar nu putea fi ignorat din cauza unui orgoliu de neînţeles.

Nu este corect faţă de cetăţeni, în primul rând, şi, în al doilea rând, istoria recentă a demonstrat domnului prim-ministru că noi, cei de la PSD, am avut dreptate atunci când am combătut anumite proiecte discutate: vezi Programul "Prima Casă", la care, din câte am înţeles, nu renunţaţi, dar îl transformaţi, pentru că aveţi nevoie de caracter multiplicator al proiectului, şi bineînţeles modalitatea de implementare a impozitului minim, pe care eu speram să nu-l mai vedem sau cel puţin să anunţaţi că-l anulaţi, pentru că aşa aţi promis anul trecut, că-l anulaţi.

Sigur, aşteptăm să vedem ce impozit forfetar ne aduce domnul Vlădescu şi pe ce domenii.

De asemenea, aş vrea să mă întorc puţin la lipsa de viziune a Guvernului, mai ales că mă aşteptam, vă spun lucrul acesta cu sinceritate, ca domnul Vlădescu să vină cu o viziune modernă, mai eficientă a bugetului, pentru că nu putem să avem tot timpul, de 20 de ani, o viziune contabilă, îngustă.

Ne tot plângem şi tot căutăm soluţii de reducere a cheltuielilor bugetare, dar nu am văzut niciun program de creştere a veniturilor.

De aceea noi suntem cu 30% - 32% maximum venituri în PIB de 20 de ani.

Media europeană este de 37% din PIB.

Când vom ajunge la 37% din PIB? Asta trebuia să vină să ne spună domnul ministru de finanţe.

Când? Are un program pentru acest tip de măsură sau nu are?

După cum a creat acest buget, am convingerea că nu are nicio viziune în acest domeniu.

Şomajul va reprezenta una din părţile negre ale anului 2010.

Disponibilizările în sectorul public şi concedierile în cel privat reprezintă lucruri certe şi nu vom putea spune că am fost luaţi prin surprindere.

Am căutat în bugetul pe anul 2010 al domnului prim-ministru Boc şi nu am găsit nicio soluţie de contrabalansare.

Forma actuală a bugetului ne creează probleme şi pe plan internaţional.

Acordul cu NATO, aşa cum bine ştiţi, prevede 2,38% din PIB pentru cheltuielile de apărare.

Aţi acordat numai 1,31%.

Deci, iată, v-am dat câteva elemente care ne arată că bugetul a fost construit pe picior, că nu are viziune şi, până la urmă, cum este Guvernul, aşa este şi bugetul: mic, meschin şi îngust.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnul senator Varujan Vosganian.

Se pregăteşte domnul deputat Constantin Dascălu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

Stimaţi colegi, aş vrea să fac câteva consideraţii de natură generală şi câteva consideraţii de natură tehnică, care să le susţină pe cele dintâi, pentru a argumenta de ce acest buget nu poate fi votat de către Grupurile parlamentare ale PNL.

Da, aşa este, domnule Emil Boc - bănuiesc că s-a raliat şi dânsul grupului independenţilor, pentru că nu-l mai văd la tribuna guvernamentală -, aşa este, este una dintre cele mai grave crize prin care a trecut România.

Dar eu aş vrea să vă întreb ceva şi poate că atunci când răspundeţi îmi daţi un răspuns şi la întrebarea următoare.

Cum se poate ca în perioada în care România traversează cea mai gravă criză, spuneţi dumneavoastră, din ultimii 60 de ani să avem cea mai costisitoare campanie electorală?

Cum e posibil ca dumneavoastră să dănţuiţi precum Heliogabal pe decadenţa Imperiului Roman, ca în fiecare judeţ să se desfăşoare campanii de ordinul de mărime a milioanelor de euro şi după aceea să veniţi la această tribună, triumfător, şi să ne spuneţi că România trece printr-una dintre cele mai grele perioade?

Aş vrea, vă rog, să ne daţi răspuns la această întrebare.

Cum e posibil ca un partid să susţină un candidat la alegerile prezidenţiale cheltuind mai mult decât s-a cheltuit vreodată în istoria României într-o asemenea campanie, câtă vreme România este, cum spuneţi, în cea mai grea criză din ultimii 60 de ani?

Eu vă mulţumesc pentru recunoştinţa pe care ne-o arătaţi pentru că am lucrat la buget.

Îmi pare rău, domnule prim-ministru, eu nu pot să vă reîntorc această recunoştinţă.

Mie mi se pare că este o continuare a atitudinii incorecte pe care Guvernul o are faţă de Parlament.

Eu vă previn că deja nu mai aveţi nicio scuză.

Sunteţi în situaţia foarte delicată pentru că acum, defăimând fosta guvernare, trebuie să defăimaţi Guvernul Boc.

Această disociere de personalitate, în care ar trebui să vă arătaţi singur cu degetul şi care aduce aminte de povestea lui Tartarin din Tarascon, care vroia să plece în Alpi, dar era prea comod în aşternut ca să se ridice, ne arată nouă cu severitate că orice tentativă de a mai da vina pe altcineva câtă vreme deja dumneavoastră sunteţi recidivist, sunteţi în al doilea an de guvernare, arată limpede că nu aveţi argumente pentru prezent şi pentru viitor, iar eu voi demonstra acest lucru.

Domnule Boc, şi anul trecut aţi făcut la fel.

Aţi venit repede, repede cu bugetul - atunci aţi întârziat aproape două luni, aţi venit în februarie cu bugetul -, aţi forţat votarea lui, deşi noi v-am prevenit că o să mai veniţi o dată peste trei luni şi asta aţi şi făcut.

Acum faceţi acelaşi lucru.

Eu vreau să vă spun ceva dumneavoastră, stimaţi colegi, că tranziţia aceasta nu este, în primul rând, un proces economic.

Noi vorbim despre tranziţie în termeni de macrostabilizare, de inflaţie, de memorandumuri, de voturi uninominale.

Doresc însă să vă spun că tranziţia este, în esenţă, un proces profund cultural.

Până când nu vom emancipa mentalităţile şi până când nu vom pregăti oamenii să aibă cu adevărat puterea de a fi liberi şi de a fi sinceri, şansă pe care le-a dat-o momentul 1989, oricât de mulţi bani am produce, oricât am îndesa statistici în Anuarul Institutului de Statistică, ar fi ca şi cum am sufla într-o pungă înţepată cu acul: se vor risipi toate printre degetele noastre.

Votarea unui buget este un act de educaţie naţională.

Bugetul trebuie prezentat naţiunii, trebuie prezentat partenerilor sociali, trebuie întrebaţi reprezentanţii breslelor.

Or, ce am făcut noi? Am votat un buget în ritm de nuntă.

A lipsit doar ciorba de potroace de la 4 dimineaţa, când, cu glorie, s-a votat bugetul.

Am întrebat pe colegii mei, pe mulţi dintre ei, de la toate partidele:

"Stimaţi colegi de la comisiile pentru buget, când aţi votat acest buget v-a prezentat cineva fişele pe domenii?" Nu!

Deci noi am votat acest buget fără să ştim, de fapt, care este bugetul consolidat al României, pentru că vă previn că bugetul pe care-l votăm noi astăzi este mai puţin de jumătate din bugetul ţării.

Puţină lume ştie ce înseamnă bugetul consolidat.

Bugetul consolidat arată sinteza politicilor publice: cât se dă pentru educaţie, cât se dă pentru sănătate, cât se dă pentru apărare, cât se dă pentru cultură.

Noi votăm un buget fără să ştim, de fapt, care este expresia naţională a politicilor publice.

Aşadar în primul rând noi trebuie să ne educăm.

Bugetul, repet, trebuie să fie un major proces de educare a tuturor, pentru că abia după aceea vom şti cum să veghem asupra bunei cheltuiri a banului public, când ştim ce înseamnă, de fapt, un buget naţional.

N-aş fi vrut să reiau această discuţie, dar pentru că ea se pune din nou şi pentru că domnii Bud şi Boc, Boc şi Bud au readus-o în atenţie, trebuie să vă spun, stimaţi colegi, să nu vă mai riscaţi cu comparaţii cu 2008.

Nu vă mai plictisesc cu bugetul consolidat, cu acţiunile la Fondul "Proprietatea" şi cu excedentele primăriilor, pe care noi nu le-am luat în 2008, cum le-a luat domnul Boc în 2009.

Eu i-am spus domnului prim-ministru Tăriceanu, aici de faţă, când m-a întrebat ce facem cu banii aceştia: "Mai bine îmi tai mâna decât să iau vreun ban de la primării."

Primăriile au cheltuit banii economisiţi, un miliard de euro, care s-au adăugat deficitului.

O fi bine, o fi rău, nu ştiu.

Dar astea sunt cifrele.

Domnule Bud - nu ştiu dacă mai sunteţi în sală - şi domnule Boc, oriunde aţi fi, stimaţi colegi de la Partidul Democrat Liberal, deficitul bugetului de stat în anul 2008 a fost de 19 miliarde de lei, deficitul bugetului de stat în 2009 a fost de 36 de miliarde de lei.

Dacă adăugăm şi cele două miliarde de lei, tertipul făcut cu banii de la EximBank ca să luăm ochii Fondului Monetar Internaţional, să mai reducem puţin deficitul, rezultă 38 de miliarde de lei: 19 x 2 = 38.

Una e să fie dublu de la 1 la 2 şi alta să fie dublu de la 19 la 38, în condiţiile, stimaţi colegi, în care Guvernul Tăriceanu a cheltuit, în 2008, 80 de miliarde de lei - dumneavoastră aţi spus că am risipit la cazinou etc. -, iar dumneavoastră aţi cheltuit în 2009 frumoasa sumă de 92 de miliarde de lei.

Deci aţi cheltuit cu 12 miliarde de lei în plus şi aţi avut un deficit dublu.

Eu am să vă arăt aceste cifre de câte ori dumneavoastră, în necunoştinţă de cauză, le veţi omite.

Ceea ce s-a întâmplat în 2009 a fost un paradox ruşinos al execuţiei bugetare a României.

Spunea domnul Boc: "Noi suntem corecţi cu viitorul."

Stimaţi colegi, eu nu ştiu ce înţelegeţi dumneavoastră prin corectitudine.

Am văzut la fotografia de la sosire, la candidatura prezidenţială, ce înţelegeţi prin corectitudine.

Dar vă spun eu ce ar trebui să înţelegeţi prin corectitudine.

Când iei datoria publică cu 109 miliarde de lei şi o laşi, după doi ani - că sper să şi lăsaţi guvernarea - cu 180 de miliarde de lei, dumneavoastră spuneţi că sunteţi corecţi cu viitorul?

Dumneavoastră credeţi că viitorul trebuie să arate precum caricatura cu starea a treia din vremea lui Bismarck, în care veneau toţi şi îi puneau pe spinare tot felul de pover? Aşa sunteţi corecţi cu viitorul, adăugând în numai doi ani datoriei publice 71 de miliarde de lei?

Nu mai pun şi anul 2011.

Ferească Dumnezeu să mai fiţi şi atunci, ca să vedeţi că, pe politicile acestea, vom ajunge să dublăm datoria publică în trei ani!

De aceea, eu vă rog să nu mai folosiţi cuvinte atât de mari, când pe dinăuntru sunt atât de goale de miez.

Încă un lucru de natură metodologică: să ştiţi, domnule primministru, că a face economie nu înseamnă să strângi cureaua.

E numai o asociere de termeni.

A face economie înseamnă să faci dezvoltare economică, să faci bunăstare.

Dumneavoastră înţelegeţi economia în sens restrâns.

Cu cât puneţi oamenii să strângă cureaua, cu atât ziceţi că faceţi mai bună economie.

Or, ar trebui în privinţa aceasta să vă schimbaţi oarecum punctul de vedere.

Acum trec la bugetul pe anul 2010.

Stimaţi colegi,

Poate că nu aţi putut observa, fiind noapte când s-a dezbătut bugetul de stat, dar bugetul de stat are un deficit de 6,6%. 5,9% este o proiecţie despre care noi nu ştim cum arată.

Unde este excedentul acela de un miliard de euro pe care-l ia Guvernul pentru a acoperi deficitul de 6,6% al bugetului de stat?

Interesant este însă că acest deficit urias se repeta in 2010.

Mă întreb care este progresul anului 2010 când deficitul bugetului de stat este identic.

În 2009 a fost de 36 de miliarde de lei, în 2010 este de 36 de miliarde de lei. Identic.

Dacă un Guvern vine şi se laudă aici că face macrostabilizare, că face creştere sănătoasă, menţinând nivelul deficitului la uluitoarea cifră de 36 de miliarde de lei, înseamnă că trebuie să ne aplecăm mai atent asupra termenilor pe care-i folosim.

Că oamenii au votat aşa ceva nu este un argument.

Să ştiţi, cine învinge nu este cel care învinge la începutul mandatului în Monitorul Oficial al României, ci cel care învinge la sfârşitul său.

Deficitul bugetar va fi de aproape 36 de miliarde de lei, în condiţiile în care - şi aici devine interesant - veniturile bugetului sunt în afara realităţii.

Produsul Intern Brut ar urma să fie de 538 de miliarde de lei.

S-o credem, deşi este vorba de un Guvern care ne-a mai păcălit rău de tot anul trecut.

În condiţiile acestui buget, ar urma ca veniturile să crească cu 18%!?

Nu, stimaţi colegi.

M-am uitat cu atenţie pe impozite, unul câte unul.

Cel puţin 1,5% din PIB este "barbă".

Credeţi-mă, pentru că vorbesc între confraţi.

Este pus din hârtie.

La aceasta se adaugă subfinanţarea de la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, unde, ca să se încheie bugetul până la sfârşitul anului, va mai fi nevoie de 3 până la 5 miliarde de lei.

Dacă socotim că cheltuielile vor fi cele care sunt în buget şi nu se vor mai reajusta în minus, acest buget va avea până la sfârşitul anului un deficit cuprins între 8% şi 10%.

Spunea domnul prim-ministru că nu vinde iluzii.

Stimaţi colegi, acest buget este el însuşi o iluzie.

Acest buget ne promite două miliarde de euro venituri proprii ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ceea ce este în afara oricărei fantezii.

Este debordant.

Dacă domnul prim-ministru îşi asumă aici că-şi dă demisia, nu dacă se obţin două miliarde de euro, ci dacă se obţine un miliard de euro venituri proprii ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, eu sunt dispus să-mi retrag cuvintele.

V-am dat doar un exemplu.

Aş putea să vă dau încă multe altele.

Vorbeaţi, domnule prim-ministru, despre faptul că în timpul guvernării liberale s-a făcut dezvoltare pe datorii.

Până când nu o să ajungeţi la puterea economică pe care o avea România în 2008, vă rog să nu mai vorbiţi despre acest lucru.

Să ajungeţi întâi acolo şi să vedem atunci ce şomaj aveţi, să vedem atunci ce venituri bugetare aveţi, dar nu mai vorbiţi de lucruri la care dumneavoastră nu veţi ajunge în acest mandat, pentru că şi cele mai optimiste evaluări arată că abia în anul 2012, la sfârşit, vom ajunge la puterea economică a anului 2008.

Dumneavoastră sunteţi în istoria României o buclă, ca-n jocul Piticot, care, dând cu zarul cum nu trebuie, ne întoarce înapoi cu patru ani.

Practic, în anul 2012 vom ajunge la puterea economică a anului 2008 şi asta vă va dovedi oricare cifră pe care o veţi aşeza pe hârtie.

În legătură cu structura acestui buget, ne-am lămurit - sau cel puţin unii dintre noi - cum stăm cu indicatorii mari: veniturile supradimensionate, cheltuielile subfinanţate, la unele capitole, faţă de necesar.

Ce se întâmplă înăuntru? Înăuntru scad cheltuielile nominal şi ca procent în PIB la cultură, scad cheltuielile nominal şi ca procent în PIB la agricultură, scad la apărare.

La educaţie nu mai vorbesc.

Scad la sănătate.

Vine întrebarea: bine, dar unde sunt banii?

Trebuie să vă previn că bugetul acesta năpăstuit, al domnului Boc, are 22 de miliarde de lei mai mult decât am avut noi în anul 2008.

În 2008 noi am risipit banii.

Dânşii, cu 22 de miliarde de lei în plus, vin şi se vaită că este un buget de criză.

Dacă acesta este un buget de criză, înseamnă că bugetul nostru era un buget de peştera Mamertina, unde îi arunca pe oameni să crape de foame.

Şi totuşi, românii nu se plângeau.

Domnule Boc, vă daţi seama că aveţi o problemă?

Aveţi un buget cu 22 de miliarde de lei mai mare decât al nostru şi vă văitaţi întruna.

Vă spun eu de ce vă văitaţi.

Pentru că nu faceţi decât să plătiţi datoriile de anul trecut şi şomajul.

Stimaţi colegi, am să vă spun cât costă un şomer, ca să ştiţi de ce avem deficit la bugetul de pensii şi de ce suntem în această situaţie.

Fiecare şomer costă bugetul statului între 4 000 şi 5 000 de euro.

De ce? Costă, în primul rând, ajutorul de şomaj.

Costă, în al doilea rând, impozitul pe venit, care nu mai vine.

Costă, în al treilea rând, contribuţia la asigurările sociale, care nu mai vine.

Costă, în al patrulea rând, taxa pe valoarea adăugată pentru diferenţa dintre salariul său şi ajutorul de şomaj, consum care nu mai vine.

Toate acestea, adunate, dau între 4 000 şi 5000 de euro pe şomer.

Înmulţiţi cu cei 300 000 de şomeri în plus şi veţi vedea unde sunt o parte din bani şi de ce plătim noi acum, în 2010, această factură. (Vociferări în sală)

Nu vă impacientaţi, domnule Boc.

Vă previn, în încheiere, că peste trei luni ne vom reîntâlni şi vom discuta iarăşi bugetul, pentru că este exact cum aţi făcut anul trecut, când aţi venit cu un buget situat complet în afara realităţii şi a trebuit aproape să dublaţi deficitul bugetar.

Aşa o să faceţi şi anul acesta.

Vă propun un târg de pe acum, pe care eu am să-l ţin.

Peste trei luni - şi sper să fie peste trei luni, nu cum face Ministerul Finanţelor Publice, că pune realizările bugetare după o lună după ce se încheie perioada - să luăm, cu creionul în mână, veniturile bugetare şi să vedem, una câte una, unde ajung acestea.

Acum, în final, nu aş face trimiterile biblice pe care le-a făcut colegul nostru.

Dumneavoastră, domnule Boc, aţi spus că nu o să uitaţi pe niciunul dintre noi.

Uite, eu vă rog pe noi, românii, să ne uitaţi.

Când o să îngheţaţi salariile, să ne uitaţi.

Când o să impozitaţi - am înţeles că la anul - pensiile şi nu o să mai plătiţi ajutoarele de sănătate, să ne uitaţi.

Când o să crească şomajul la bugetari, vă rog să ne uitaţi pe noi.

Atunci când o să crească impozitele, să ne uitaţi.

Adică faceţi în aşa fel încât să ne uitaţi pe cât mai mulţi dintre noi, ca să ne fie şi nouă mai bine.

Nu mai faceţi trimiteri biblice, pentru că ar trebui să începeţi chiar cu Pentateuhul, cu Cele 10 Porunci: să nu minţi, să nu furi, să nu iei femeia altuia, să nu iei numele Domnului în deşert... (Discuţii în sală).

Începeţi chiar cu asta.

Domnule Boc, nu pot la sfârşit decât să vă spun că într-adevăr aţi reuşit.

Ne-aţi acuzat pe noi că facem un bine înşelător.

Vă felicit că faceţi dumneavoastră un rău vârtos, viguros şi sănătos! (Aplauze în sală)

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Timpul rămas Grupurilor parlamentare ale PNL este de trei minute.

Îi ofer cuvântul domnului deputat Constantin Dascălu, din partea Grupurilor parlamentare ale PD-L.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Dascălu:

Doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor,

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi miniştri,

Stimaţi colegi parlamentari,

Aş vrea în cuvântul meu să aduc aminte câteva cifre extrem de importante pentru construcţia bugetului şi pentru situaţia în care se află România.

Încasăm la bugetul de stat aproape 31% din PIB şi cheltuim 37% - 38% din PIB.

Bugetul de stat are nişte constrângeri obligatorii.

Practic, 50% din banii de la bugetul de stat sunt: pentru cheltuieli sociale - 64 de miliarde de lei, iar pentru alocări externe - 15,5 miliarde de lei.

În total - 80,42 de miliarde de lei. Deci 50% sunt constrângeri, iar restul se duce în salarii, cheltuieli de funcţionare.

Practic, pentru investiţii se alocă din deficitul bugetar, pentru a avea şi investiţii, pentru a creşte bunăstarea în această ţară, pentru a asigura dezvoltarea.

Constatăm că avem un buget cu 5,9% deficit, că în realitate consumăm mai mult decât se colectează la bugetul de stat.

Toate veniturile din bugetul de stat merg către consum.

Vreau să afirm şi eu ceea ce a afirmat aici un deputat de la Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Pambuccian, pe care-l felicit pentru această constatare, că situaţia actuală din România este, de fapt, rezultatul politicilor guvernelor anterioare, pentru că, la nivel de macrostructură, ceea ce culegem la un moment dat se observă cu trei, patru, cinci sau mai mulţi ani întârziere de la modul în care au fost aplicate politicile anterioare.

Am constatat că ne dă lecţii de la acest microfon un fost ministru al finanţelor, care în 2008 a construit un buget în care a spus că va încasa aproape 37% din PIB şi în acest fel a crescut toate bugetele din România, la nivel central şi la autorităţile locale, de a aruncat toată ţara în aer şi de au rămas două miliarde şi jumătate de euro facturi de plătit din 2008 şi lucrări executate de agenţi economici tot de peste două miliarde de euro.

Ne dă sfaturi un fost ministru al finanţelor, care a aruncat ţara în acest haos, care a transformat statul într-un infractor, pentru că a lăsat agenţii economici neplătiţi.

Or, l-aş ruga să se abţină la a mai da sfaturi, deoarece a avut ocazia să facă bine României şi a făcut foarte mult rău.

De aceea, cred că politicile guvernamentale actuale, ceea ce Guvernul a introdus în buget, efortul pe care l-au făcut colegii noştri din cadrul Comisiilor pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital de la toate partidele politice - şi le-aş mulţumi pentru efortul depus în cadrul Comisiilor reunite pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital - au fost propuneri deosebit de interesante.

Din păcate, unele nu se pot aplica în acest moment.

Regret că bugetul a ieşit dezechilibrat din Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital cu câteva miliarde de euro pentru care nu sunt resurse.

Aş ruga toţi parlamentarii să susţină acest buget.

Este un buget care dă garanţia că se menţine un echilibru în societate, că se creează premizele unor investiţii pentru dezvoltarea României.

Aşa cum am rugat şi altădată, aş ruga parlamentarii să se abţină de la a transforma diverse discursuri tehnice în unele populiste, deoarece bugetul României nu este o chestiune pe seama căreia trebuie să glumim, iar bugetul României trebuie să fie echilibrat.

Trebuie să dăm garanţia românilor că ceea ce scriem în buget se şi întâmplă.

Nu are rost să facem promisiuni deşarte, care nu pot fi acoperite cu substanţă în ceea ce se întâmplă în economia reală.

Vă mulţumesc şi să ne dea Dumnezeu gândul bun tuturor! (Aplauze în sală)

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Îi ofer cuvântul domnului deputat Ioan Cindrea, din partea Grupurilor parlamentare ale Alianţei Politice PSD+PC.

Se pregăteşte domnul deputat Relu Fenechiu, din partea Grupurilor parlamentare ale PNL.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Cindrea:

Mulţumesc mult.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Doresc să fac câteva aprecieri în numele Grupurilor parlamentare ale Alianţei Politice PSD+PC cu privire la bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul de stat, cu componenta sa socială.

Bineînţeles că zilele acestea, prin proiectul de buget prezentat de Guvern şi prin votul nostru, putem să contribuim, în bine sau în rău, la soarta pensionarilor, la soarta şomerilor şi a celor mai necăjiţi oameni din societatea asistaţilor social.

Cred că prin votul nostru vom contribui la îmbunătăţirea sorţii acestor oameni, fiindcă îi reprezentăm şi le suntem datori la fel cum suntem datori faţă de orice cetăţean din România.

Bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul de stat, cu componenta sa socială, în urma analizei efectuate, este, din păcate, un buget nerealist, antisocial şi antieconomic.

O să încerc, pe rând, să explic de ce aceste trei criterii de apreciere.

I. Nerealist Este nerealist pentru că realitatea primelor zile din ianuarie ne arată că un val de scumpiri şi lanţul de scumpiri care urmează după scumpirile care s-au anunţat la energie, la gaze, la combustibil şi utilităţi ne vor duce în situaţia unei inflaţii mult mai ridicate faţă de cea avută în vedere la prognozarea bugetului de stat şi indicatorilor economici şi sociali.

Bugetul este prognozat la o inflaţie de 3,5%, nerealistă, ruptă de realitate, motiv pentru care considerăm că fundamentarea bugetului este nerealistă.

II. Mai mult, când ne uităm la bugetul asigurărilor sociale de stat, indicatorul fundamental care stă la plata pensiilor în România vorbeşte de îngheţarea pensiilor.

De fapt, nu este o îngheţare a pensiilor, este o micşorare a valorii punctului de pensie de la 43,8%, cât era în decembrie 2009, la 39,9% în proiectul de buget.

Calculele noastre ne arată o depreciere a puterii reale de cumpărare a pensionarilor din România cu 12%, motiv pentru care noi, cei din Grupurile parlamentare ale Alianţei Politice PSD+PC, am depus un amendament prin care cerem respectarea Legii nr. 250/2007, prin care s-a stabilit punctul de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie, şi fundamentarea bugetului de asigurări pe aceşti parametri.

Guvernul şi-a permis, în mod brutal, să intervină la sfârşitul lunii decembrie 2009, să anuleze prevederile legii referitoare la punctul de pensie şi considerăm că este o măsură antisocială, împotriva intereselor pensionarilor şi nu cred că-şi putea permite acest lucru.

De ce? Prin legea prin care am stabilit punctul de pensie la 45% am vrut ca niciun guvern, fie el de dreapta, fie de stânga, să nu mai sacrifice interesele pensionarilor din România şi să stabilim o limită minimă a valorii punctului de pensie.

Altfel, vom ajunge, aşa cum a fost în ultimii ani, la o limită sub 30%.

III. Antieconomic Bugetul este antieconomic fiindcă prin privarea pensionarilor din România de un milion de lei, mai exact 94 de lei la un punct de pensie, scad veniturile pensionarilor din România, scade puterea de cumpărare şi, implicit, scad vânzările de bunuri şi servicii către pensionari, ceea ce înseamnă, din punct de vedere economic, o reducere a pieţei şi înseamnă, din punct de vedere economic, o pierdere accelerată a locurilor de muncă exact în sectoarele cheie, în care se fabrică pâine, în care se fabrică produse din lapte, din carne şi aşa mai departe, prin scăderea puterii de cumpărare în medie cu un milion de lei pentru fiecare pensionar din România.

În esenţă, înseamnă descreştere economică, înseamnă venituri mai mici la bugetul statului şi pierderi economice uriaşe pentru economie, dacă avem în vedere că lunar, cu jumătate de miliard de lei, piaţa se restrânge numai din cauza acestei măsuri sociale, negândită din punctul nostru de vedere.

Analizând bugetul, şi în special bugetul de stat, ne dăm seama că există, în schimb, bani şi că repartizarea fondurilor se face fără criterii clare, obiective de repartizare a acestor fonduri.

Există zone instituţionale, ministere şi alte instituţii ale statului, în care cheltuielile prevăzute pentru anul 2010, faţă de anul 2009, aproape că se dublează.

Nu am văzut nicio măsură de mărire a veniturilor la bugetul de stat, măsură care să poată alimenta acea valoare a punctului de pensie la 45%.

S-a discutat şi nu s-a materializat în ce priveşte impozitarea marilor averi.

S-a discutat şi cred că trebuie discutat foarte serios, în perioada următoare, chiar şi varianta impozitării progresive.

Nimeni nu se preocupă de impozitarea veniturilor, a economiei la negru sau a muncii la negru.

Sunt câteva din soluţiile pe care noi, cei din opoziţie, le propunem echipei guvernamentale şi ne angajăm că, în cazul în care vor fi aprobate amendamentele noastre, în special cele care se referă la punctul de pensie, vom sprijini modificarea Codului fiscal pentru reglementarea cel puţin a acestor soluţii financiare pentru susţinerea punctului de pensie.

Amendamentele noastre se referă şi în ce priveşte ocuparea şi şomajul.

Banii prevăzuţi pentru măsurile active de stimulare a încadrării în muncă a şomerilor, de calificare-recalificare a şomerilor au scăzut drastic anul acesta faţă de media realizată în ultimii ani.

În aceste condiţii, ne vom susţine amendamentele legate de punctul de pensie, legate de problemele sociale şi, în cazul în care aceste amendamente nu vor fi acceptate de Parlament, nu vom vota bugetul asigurărilor sociale de stat.

Mulţumesc frumos. (Aplauze în sală)

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Îi ofer cuvântul domnului deputat Relu Fenechiu, din partea Grupurilor parlamentare ale PNL.

Urmează domnul deputat Mircea Duşa, din partea Grupurilor parlamentare ale Alianţei Politice PSD+PC.

Video in format Flash/IOS

Domnul Relu Fenechiu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Dragi colegi, La începutul crizei economice Guvernul susţinea că domeniul infrastructurii va fi prioritar pentru 2009 şi spunea că reprezintă soluţia pentru ieşirea din criză, că numai antrenând investiţii în această zonă se va putea salva economia, prin crearea de locuri de muncă.

Ne aflăm acum la dezbaterea bugetului pe anul 2010.

Acest domeniu, care era catalogat cu prima şansă pentru revenire, se află acum în colaps.

Nu mai pomenim de angajamente din Programul de guvernare, a căror îndeplinire este departe măcar de a fi închipuită.

Este mai mult decât evident că acţiunile iresponsabile ale ministrului Radu Berceanu, lipsa unei strategii unitare în gestionarea acestui domeniu vital au creat situaţia actuală şi au dovedit incompetenţa Guvernului Boc de a gestiona procesul de dezvoltare a domeniilor transporturilor şi infrastructurii.

În doar câteva minute câte mi-au mai rămas, vă voi prezenta, utilizând date din bugetul pe anul 2010, de ce avem de-a face cu cel mai iresponsabil ministru al transporturilor şi cu cel mai slab proiect de buget pentru acest sector.

Voi începe cu o constatare care arată nefirescul acestui proiect de buget.

Stimaţi colegi,

banii pentru construcţia Autostrăzii Transilvania prevăzuţi pentru anul 2010 sunt mai puţini chiar decât datoriile rămase din anul 2009.

Adică sunt prevăzute 175 de milioane de euro şi sunt datorii rămase din 2009 de peste 200 de milioane de euro.

Cu toate acestea, există zeci şi zeci de milioane de euro pentru proiecte de importanţă şi urgenţă pe care dumnealor le consideră mult mai mari pentru România, cum este apărarea de maluri prin Canalul Sulina sau se reabilitează nişte drumuri naţionale pierdute prin munţi, pe care nu trec mai mult de 40 de maşini pe oră.

În privinţa axei autostradale prioritare de pe Coridorul IV, aici construcţia de autostrăzi a fost complet uitată de domnul Berceanu.

Autostrăzi ca Nădlac - Arad - Timişoara - Lugoj - Deva sau Orăştie - Sibiu nici nu apar în proiectul de buget pe anul 2010.

Ca să vă dau un exemplu ce se face cu banii, vă reamintesc ce s-a întâmplat în vara anului trecut, când 24 de milioane de euro au fost plătite Societăţii "Eurostrade", alias "Golden Blitz", ştiţi, pentru decontaminarea unei zone pe unde urma să treacă Autostrada Transilvania.

Pentru ea s-au găsit bani.

O altă întrebare firească pe care doresc să o adresez domnului ministru, dar mă tem că va rămâne tot fără răspuns, se referă la construcţia Autostrăzii Comarnic - Predeal - Braşov.

Dacă în urma licitaţiei consorţiul câştigător ar fi putut demara lucrările din anul 2009 - şi aceştia nu sunt bani de la buget, pentru că este concesiune -, de ce a decis ministrul Berceanu amânarea începerii lucrărilor până în anul 2010?

I-aş mai întreba încă ceva, de exemplu, pe domnul Boc, pe domnul Berceanu, pe domnul Dobre şi pe toţi cei care s-au perindat pe acolo.

Ce au făcut dumnealor de au anulat concesiunea în anul 2004, când era în aceleaşi condiţii, dar la jumătate de preţ, pentru că până acum am fi avut această autostradă?

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnule deputat Fenechiu, vă rog să încheiaţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Relu Fenechiu:

O să închei spunând o ultimă frază în care îmi pun întrebarea la ce ne-am putea aştepta de la un ministru care cred că va intra în istorie ca fiind primul ministru al transporturilor care a reuşit să blocheze un program guvernamental care avea deja finanţarea asigurată.

Este vorba de construcţia centurilor Bacău, Târgu-Mureş, Reghin, Mediaş şi Braşov cu bani de la Banca Mondială, obiective pentru care, în perioada 2007 - 2008, erau făcute deja studiile de fezabilitate, iar Domnia Sa a întrerupt acest program.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Îi ofer cuvântul domnului deputat Mircea Duşa, din partea Grupurilor parlamentare ale Alianţei Politice PSD+PC.

Urmează domnul senator Ovidiu Bota, din partea Grupurilor parlamentare ale Alianţei Politice PSD+PC.

Mai aveţi la dispoziţie 22 de minute.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumesc.

Domnilor preşedinţi,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Am nişte notiţe şi ele se referă la un subiect din buget drag mie, sper că şi domnului prim-ministru, ca fost primar.

Înainte de a trece la subiectul acesta, administraţie locală, aş vrea să fac câteva considerente legate de ceea ce domnul prim-ministru spunea aici - pentru că este bine să lucrezi cu materialul clientului, pentru că atunci nu produci rebuturi - în legătură cu faptul că acest buget se aprobă în sesiune extraordinară.

Dacă îmi aduc aminte, este chiar o premieră.

Este pentru prima dată când bugetul se aprobă în sesiune extraordinară.

Este bine, pentru că noi suntem conştienţi că ţara are nevoie de un buget.

Consiliile judeţene, consiliile locale, localităţile au nevoie de buget, chiar dacă va mai dura până când bugetul, la nivel local, va fi aprobat.

Nu putem fi ameninţaţi că acest buget trebuie aprobat în sesiune extraordinară şi foarte urgent pentru că vine FMI-ul.

Sigur, o să vină, este una din condiţiile negocierilor cu FMI-ul.

De asemenea, nu putem fi ameninţaţi că dacă acest buget nu trece în forma sa iniţială - atunci de ce mai există Parlamentul şi dezbaterile parlamentare? - unii miniştri demisionează.

Oare este o problemă că demisionează un ministru? Ştiu că sunt vreo 18 milioane de alegători în România, din care probabil vreo 15 milioane de alegători au deja 23 de ani şi pot fi oricând miniştri.

Problema că pleacă sau vine un ministru nu este a Parlamentului, nu este a noastră, nu este legată de buget şi nu poate constitui o ameninţare.

Dar l-aş întreba pe domnul prim-ministru, şi probabil că va răspunde în intervenţia Domniei Sale, de ce bugetul ajunge aşa târziu în Parlament.

Dacă îmi amintesc bine, există o lege a finanţelor publice, o lege care ne obligă să trimitem bugetul la Parlament încă în luna octombrie.

Şi Guvernul Boc 1, şi Guvernul Boc 2, şi Guvernul Boc 3 aveau posibilitatea să trimită acest buget în Parlament.

Nu a fost trimis.

Bănuiesc de ce, dar poate ne va explica domnul prim-ministru de ce a încălcat legea.

Să trec la subiectul de care aminteam, respectiv administraţia publică locală.

De ani de zile, toate guvernele, nu numai Guvernele Boc 1, 2, 3 şi 4, vorbesc de creşterea autonomiei locale, de creşterea autonomiei financiare a autorităţilor locale, de descentralizare, de deconcentrare.

Vorbim foarte mult de transparenţa în repartizarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale, de apropierea deciziei de cetăţean, de creşterea autonomiei financiare a localităţilor şi a autorităţilor care le reprezintă, de perfecţionare a legislaţiei în domeniul finanţelor publice locale, de repartizarea pe criterii obiective a sumelor pentru administraţia locală.

Fiecare Guvern - şi domnul Boc este un campion al acestor afirmaţii - afirmă că va face descentralizare şi va face în aşa fel încât legislaţia şi măsurile guvernamentale să permită descentralizarea şi deconcentrarea, dar mă întreb când se va întâmpla acest lucru.

Dacă acum, când avem în mână bugetul, un instrument important de planificare atât a veniturilor, cât şi a cheltuielilor - aici fac o paranteză, vorbim mai puţin de venituri, de ceea ce trebuie să facem pentru a creşte baza de impozitare, toţi ne axăm pe repartizarea fondurilor şi a cheltuielilor -, dar când vorbim de administraţia locală, trebuie să vorbim de ambele capitole, atât de venituri, cât şi de cheltuieli.

Ne certăm aici, pentru ce?! Pentru a împărţi sărăcia!

Subliniez, pentru a împărţi sărăcia! Dacă o împărţim - şi este vorba de administraţia locală - să împărţim sărăcia în mod echitabil, ca fiecare român din ţara asta să fie sărac, dacă acesta poate fi un slogan.

Dacă tot avem instrumentul acesta de planificare în mână, poate că era bine să folosim acest instrument şi să dăm câteva semne de descentralizare, de deconcentrare, de creştere a capacităţii financiare şi a autonomiei financiare a localităţilor.

Eu voi face câteva propuneri, de altfel, atât eu, cât şi Grupul parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC am făcut câteva amendamente în acest sens, unele au fost îmbrăţişate şi de colegii din Grupul parlamentar al PD-L şi Grupul parlamentar al UDMR, să dăm posibilitatea autorităţilor locale să-şi dirijeze fondurile, să-şi organizeze bugetele în slujba cetăţenilor, pentru că autorităţile locale cunosc cel mai bine problemele cu care se confruntă cetăţenii.

Veţi vedea că amendamentele - voi enumera două sau trei exemple - propuse nu costă bani, ci se referă doar la filozofia legii, şi anume repartizarea banilor într-un alt mod către administraţia locală.

Există, de mulţi ani, o dezbatere serioasă legat de modul în care se redistribuie banii către administraţia locală şi mai ales legat de acea formulă.

Sigur că, părerile sunt împărţite.

Consiliile judeţene vor un mod de repartizare, primarii de municipii, oraşe şi comune doresc un alt mod de repartizare a banilor, să nu descentralizăm până la nivelul consiliilor judeţene, şi totdeauna există discuţii faţă de această formulă de redistribuire a banilor.

Eu, personal, ca fost primar, sunt adeptul folosirii formulei, dar o formulă pe criterii mult mai obiective decât cele trei pe care formula le are în vedere în momentul de faţă, respectiv, populaţia, intravilanul şi capacitatea financiară a localităţii.

Era aici domnul Gherghina cu care am discutat ani de zile această chestiune, şi anume că trebuie să găsim o formulă obiectivă.

Sigur, ea nu poate fi găsită astăzi, pentru că înseamnă şi experimentarea pe câteva judeţe în condiţiile în care judeţele ar avea aceleaşi bugete şi nu ar avea acelaşi specific, iar aceste criterii să fie mult mai obiective.

Sigur, ce am propus acum, ca totuşi să facem un efort în sensul descentralizării, a fost să rămână formula, dar să mărim cota aceea pe care o împart prin hotărâri consiliile judeţene pentru echilibrarea bugetelor locale.

Eu făcusem o altă propunere, dar am înţeles că din Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a ieşit în alt fel.

Acum vreo doi ani, am făcut un amendament, împreună cu alţi colegi, care prevedea ca cei 20% să fie repartizaţi numai pentru cofinanţare proiecte, să nu mai repartizăm bani pentru "Festivalul Usturoiului", "Festivalul Zmeului" şi alte festivaluri, iar cei 10 % să-i folosim pentru echilibrarea bugetelor locale în urma aplicării formulei, pentru că, într-adevăr, unele localităţi sunt defavorizate de aplicarea formulei şi nu primesc bani în concordanţă cu costurile care reprezintă cheltuielile pentru administraţia locală.

Acesta ar fi un prim grup de probleme, legat de descentralizare.

O a doua măsură ar fi legată de programele naţionale.

Poate că putem face un pas înainte în acest moment, să descentralizăm vreo trei programe naţionale.

De aceea, dau vreo trei exemple, alese absolut arbitrar - să nu se supere pe mine vreun ministru, că atentez la forţa şi capacitatea ministrului ca ordonator de credite de a împărţi banii, - şi luăm ca exemplu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2009 care foarte bine ar putea trece la localităţi.

Sigur, o să mi se spună că sunt lucrări în derulare, că trebuie să ţinem cont de aceste lucrări, dar am înţeles că amendamentul, care a fost votat în Comisiile pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, pune anumite bariere şi condiţionări legat de finanţarea acelor proiecte care sunt începute şi nu sunt finalizate.

Să luăm un alt program, Programul de reabilitare şi reparare a şcolilor, al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării sau de ce să nu luăm un program de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, care este un minister foarte mare şi care derulează foarte multe programe.

Dacă îmi aduc aminte, bine domnule Blaga, sunt vreo 52 de programe cu privire la administraţia locală.

Să luăm, de exemplu, Programul de pietruire a drumurilor şi cei peste 300 de milioane de lei alocaţi pentru acest program de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei şi să îi ducem la Anexa nr. 6 unde se regăsesc drumurile judeţene, astfel încât, adăugând la cele 500 de milioane lei încă 300 de milioane, să rezulte o sumă mai mare.

Ca să nu fiu demagog şi să vorbesc numai de repartizarea banilor am să dau un exemplu legat de venituri şi de lărgirea bazei de impozitare, poate aşa cointeresăm administraţiile locale să facă eforturi mai mari pentru colectarea banilor.

M-aş referi la impozitul pe venit.

Dacă ne aducem bine aminte, conform legii, impozitul pe venit ajunge la administraţia locală în proporţie de 82%, fie la bugetul judeţean, fie la bugetele consiliilor locale.

De ce să nu transferăm acest impozit la administraţia locală pentru a face ea eforturi de a aduna impozitul.

Făcând acest efort sunt cointeresaţi să lărgească baza materială, să creeze condiţii pe plan local de atragere a agenţilor economici şi de lărgire a activităţii acestora.

Sigur, sunt multe chestiuni care pot fi discutate în legătură cu administraţia locală, atât la partea de venituri, cât şi de cheltuieli, în a-i cointeresa şi pe ei să aibă o execuţie bugetară bună.

Dacă analizăm Anexele nr. 4 - 9, care se referă la administraţia locală şi la finanţarea activităţii serviciilor publice locale, vom vedea că, deşi vorbim de aceste costuri pe persoană, costuri pe elevi, costuri pe unităţi administrative în funcţie de anumite criterii ale acestora, acestea nu s-au avut în vedere şi, de foarte multe ori, anumite cheltuieli pe care le au administraţiile locale au fost scăpate din vedere, iar repartizarea pe Anexele nr. 4 - 9, fie că sunt pentru echilibrarea bugetelor locale, fie că... (rumoare, discuţii)

Avem 29 de minute.

Din sală: Mai avem şi noi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Duşa:

La cererea colegilor mei de partid voi încheia.

Voi încheia spunând următorul lucru:

Domnule prim-ministru,

Dacă în acest an avem un buget - să-i spunem aşa cum vă place dumneavoastră - de austeritate, dacă şi anul viitor vom avea un buget asemănător, veţi rata ceea ce vă propuneau colegii noştri, şi anume de a deveni Ştefan cel Mare al României.

 

(Conducerea şedinţei este preluată de domnul Mircea Geoană, preşedintele Senatului)

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului senator Bota.

Vor urma la cuvânt domnul senator Marcu şi domnul deputat Surdu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marius-Sorin-Ovidiu Bota:

Mulţumesc.

Onorat prezidiu,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi Domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Asistăm astăzi la prezentarea în plenul Parlamentului a celui mai dezechilibrat buget pe care România îl va avea după 1990, dacă va fi votat.

Un buget în care fiecare ministru face ce vrea, nu-şi asumă nicio politică sectorială concretă şi coerentă, ba mai mult, textul de lege propus nu are nimic legat de responsabilitatea fiscală, aşa cum tot cei e la FMI o cer ca o condiţie prealabilă pentru acordarea următoarei tranşe de împrumut.

Avem, în schimb, un text de lege privind răspunderea fiscală depus de noi în Parlament, la care Guvernul nu a dat un punct de vedere nici după două luni.

Ce să înţelegem domnule prim-ministru? Că vreţi să treceţi un buget în care nimeni nu-şi asumă responsabilităţi şi abia apoi vom vedea ce va fi şi cum, cu răspunderea fiscală? Că doriţi să treceţi puntea FMI şi apoi să schimbaţi bugetul cum doriţi, prin rectificări făcute în funcţie de interesele clientelei politice din jurul ministerelor economice? Eu, cel puţin, aşa am tradus textul de lege.

Am încercat şi chiar am reuşit să trecem anumite amendamente în acest sens, prin care să obligăm Guvernul să stea într-o disciplină fiscală, să-şi asume răspunderea pentru gestionarea banului public.

Ceea ce vom face în următoarele zile va fi tocmai susţinerea acelor amendamente care sunt în sprijinul acordului cu FMI şi chiar al dumneavoastră, domnule prim-ministru, asta dacă veţi considera că trebuie să ascultaţi vocea opoziţiei când semnalează derapajele grosolane în ceea ce priveşte gestionarea banului public.

Sigur, domnule prim-ministru, noi vorbim şi dumneavoastră probabil nu ne auziţi.

Vorbim precum radioul într-o cameră goală, eventual în faţa unui frigider care îngheaţă tot, precum bugetul propus de Guvern, care îngheaţă posturile, îngheaţă salariile, pensiile şi, mai grav, dezvoltarea economiei prin reducerea la jumătate a investiţiilor faţă de 2009, care îngheaţă chiar şi răspunderea gestionării banului public, şi chiar mai mult: pentru unii, acest buget devine mumă, iar pentru alţii ciumă.

Din păcate, această Lege a bugetului de stat, pe lângă faptul că nu stipulează responsabilităţi fiscale ale ordonatorilor de credite, nu oferă niciun echilibru macroeconomic sau o direcţie de dezvoltare a României în anul 2010.

Dimpotrivă, prin maniera în care se vor derula, prin acest buget, investiţiile în zonele şi proiectele din care clientela politică a PD-L îşi trage seva, economia României va regresa.

Nu merg mai departe cu exemplele, mă refer decât la cel al domnului ministru Radu Berceanu care şi-a croit anexa aferentă Ministerului Transportului şi Infrastructurii - cum spune Domnia Sa - "după materialul clientului", comparându-se, practic, cu un croitor, căruia eu i-aş spune că este un croitor demodat şi risipitor, tăind înainte să măsoare.

Practic, la acest minister, prin bugetul propus, acest sector de activitate în loc să devină motor al economiei se va transforma într-un reductor al acesteia, ba mai mult, nici miliardele de la Uniunea Europeană nu vor fi absorbite în acest an, chiar vom pierde sute de milioane de euro, încă necheltuite, din Programul de preaderare ISPA.

Tot aici domnul ministru Berceanu îşi propune să investească în material rulant şi lifturi de milioane de euro, produse desigur în alte ţări, într-o valoare mai mare decât îşi propune pentru a repara calea ferată sau pentru a elimina sufocarea oraşelor de tranzit, dacă ar fi finalizat centurile ocolitoare în acest an.

Domnule prim-ministru,

Aţi spus că "fără să producem şi fără să investim nu vom progresa".

Eu aş adăuga că şi puţinul pe care îl avem, cu condiţionalităţi cu tot, trebuie să-l gestionăm responsabil şi nu doar declarativ responsabil.

Nici teoria şi vorba lungă nu vă mai ajută în argumentarea acestui buget.

Noi, aici, vom continua să vă arătăm prin amendamentele noastre greşelile, lipsa de viziune economică şi de responsabilitate fiscală, nu doar de dragul camerelor de luat vederi, ci pentru ca România să aibă un viitor mai bun şi nu să ne adâncim în criză, aşa cum ne oferă ca perspectivă bugetul prezentat de Cabinetul pe care îl conduceţi.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulţumesc.

Grupul parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC mai are la dispoziţie 7 minute.

Dau cuvântul domnului senator Gheorghe Marcu.

Urmează domnul deputat Victor Surdu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Marcu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Este penultima intervenţie şi consider că este cea mai interesantă.

Nu ştiu cum va fi ultima.

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi Domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Voi începe prin a preciza că Proiectul bugetului de stat al României pe anul 2010, prezentat astăzi în plenul Parlamentului, reprezintă varianta politicii de guvernare aferentă anului menţionat, găsită de PD-L, UDMR, Grupul parlamentar al independenţilor şi Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale, care şi-au asumat responsabilitatea elaborării şi susţinerii acestui buget.

Se precizează că proiecţia bugetară a ţinut cont de contextul internaţional şi de realitatea românească caracterizată de o profundă criză financiară şi economică.

La acestea mai adaugă criza structurală şi cea morală specifică societăţii noastre.

Mi-a rămas întipărită în minte întrebarea afişată pe zecile de panouri publicitare în timpul campaniei pentru alegerea Preşedintelui României: "În ce fel de Românie doresc să trăiesc? În cea săracă şi flămândă a lui Mircea Geoană sau în cea bogată şi prosperă a lui Traian Băsescu?".

După cum remarcaţi şi dumneavoastră vom trăi într-o Românie "bogată şi prosperă".

În acelaşi timp, nu contest declaraţia domnului prim-ministru Emil Boc, referitoare la bugetul pe anul 2010: "Accentul, în 2010, îl vom pune pe susţinerea mediului de afaceri astfel încât să putem proteja şi crea noi locuri de muncă.

Suntem convinşi că fără o susţinere eficientă a ceea ce înseamnă mediu de afaceri, investiţii publice, nu vom avea locuri de muncă, iar dacă nu vom avea locuri de muncă nu vom avea resursele financiare necesare pentru plata salariilor, a pensiilor şi a alocaţiilor sociale".

Fără a fi ironic, constatăm că domnii guvernanţi una au spus în campania electorală, alta au prezentat în Programul de guvernare şi total diferit stau lucrurile în proiecţia bugetară pe care o avem în faţa noastră.

Stimaţi colegi,

După un an de guvernare, având ca actor principal Guvernul Boc, constatăm că în anul 2009 Guvernul a cheltui peste 8 miliarde de euro, mai mult decât a încasat, astfel că deficitul bugetar încheiat, de 7,3 procente, a fost cel mai mare de după revoluţie.

În anul 2010 avem prognozat, din nou, un deficit semnificativ de 5,9 procente din PIB, ceea ce înseamnă că, în 2 ani, Guvernul Boc va cheltui cu aproximativ 15 miliarde de euro mai mulţi bani decât colectează din taxe şi impozite.

Cu această administraţie şi în această manieră de guvernare ministrul de finanţe este nevoit să se împrumute, iar la finele ciclului electoral, în anul 2012, datoria totală a României va depăşi probabil cu mult 100 de miliarde de euro.

Am analizat cele patru capitole ce prefaţează bugetul şi care cuprind evoluţiile şi tendinţele macroeconomice, politicile fiscale şi bugetare aferente anilor 2009 şi 2010, precum şi prognoza acestora pe perioada anilor 2011 şi 2013, capitole care, în final, dau valorile absolute ale bugetului de stat.

În cadrul prezentării evoluţiilor şi tendinţelor macroeconomice, nu agreez ideea în care încercaţi să sugeraţi, domnilor guvernanţi, că singurul vinovat al descreşterii economice şi implicit al scăderii PIB-ului îl reprezintă factorul extern, şi anume, criza financiară internaţională.

În primul rând, rolul determinat este dat de factorul intern, şi anume, de incapacitatea Guvernului dumneavoastră de a elabora şi aplica un program anticriză.

În materialele care însoţesc bugetul afirmaţi că "Evoluţia cadrului macroeconomic şi implementarea măsurilor social-bugetare, fiscal-bugetare, depind de modul în care politicile interne sunt sau nu adecvate particularităţilor economiei româneşti şi pot contracara efectele crizei financiare".

Ne punem mereu întrebarea: de ce Guvernul Boc, nu elaborează politicile interne adecvate care să contracareze efectele crizei financiare?! Nu puteţi, nu ştiţi, nu vreţi sau toate la un loc?!

Doamnelor şi domnilor,

Atât timp cât impunem sectorului privat criterii de performanţă, mai exact, activităţile societăţilor comerciale trebuie obligatoriu să se închidă pe profit, de ce Guvernul, care este administratorul ţării, să nu aibă criterii de performanţă, acestea referindu-se la: deficitul de cont curent, deficitul bugetar şi creşterea sau descreşterea economică?!

Oare este corect să argumentaţi graba privind aprobarea bugetului de stat având ca principală motivaţie primirea tranşelor de împrumut de la FMI?! Oare nu realizaţi că România a devenit o ţară asistată social?! De ce am ajuns în această situaţie?! Cu această viziune de administrare a ţării unde vom ajunge?!

Stimaţi colegi,

Noi, social-democraţii, nu suntem indiferenţi la deciziile luate de dumneavoastră şi ale căror efecte se răsfrâng asupra tuturor cetăţenilor.

Bugetul de stat pe care îl analizăm depinde în mare măsură de capacitatea noastră de a menţine şi a crea locuri de muncă în sfera producţiei şi serviciilor, în economia reală, acolo unde se creează plusvaloarea.

Trebuie acordată aceeaşi importanţă, atât în amonte cât şi în avalul acestui buget.

În timpul dezbaterilor referitoare la buget, purtate în cadrul comisiilor de specialitate, parlamentarii Partidului Social Democrat au venit cu soluţii concrete privind îmbunătăţirea mediului de afaceri.

Dumneavoastră, stimaţi colegi PD-L-işti, aţi respins soluţiile date de noi.

Concret, domnule prim-ministru Boc, şi conform declaraţiei pe care v-am citat-o, câte locuri de muncă creaţi în anul 2010 în sfera productivă?

În acelaşi timp, este mult mai uşor să ceri şi să primeşti pe criteriul politic, iar apoi să cheltuieşti banul public, decât să produci într-un sistem concurenţial, foarte schimbător şi foarte subiectiv.

Care este responsabilitatea celor care sunt sancţionaţi? Cum sunt sancţionaţi cei care, pur şi simplu, îşi bat joc de felul în care cheltuiesc banul public?

Stimaţi colegi,

Referitor la citatul domnului prim-ministru Emil Boc, cu privire la accentul pus pe "investiţiile publice ale statului", la această sintagmă aş adăuga şi noţiunea de eficienţă a acestor investiţii.

Fac această precizare dându-vă ca exemplu una dintre cele mai mari investiţii ale statului, dar care, din păcate, este ineficientă.

În fiecare an alocăm învăţământului sume de ordinul miliardelor de euro pentru educarea tinerei generaţii.

La formarea unui specialist sunt conjugate atât eforturile familiei, ale respectivei persoane, cât şi ale statului.

Nu am găsit până acum nicio modalitate de a valorifica potenţialul tinerilor specialişti în ţara noastră şi asistăm nepăsători la scurgerea fluxului inteligenţei acestora în exterior.

În opinia mea, este cea mai mare crimă socială.

Da, crimă socială este să pui tânăra generaţie în postura de a nu fi de folos societăţii româneşti.

De ce am ajuns să fim singura ţară din Uniunea Europeană, în care numărul de pensionari depăşeşte numărul de salariaţi?! Astfel, pentru susţinerea asigurărilor sociale de stat în anul 2009 a fost necesară acordarea de subvenţii de la bugetul de stat, de aproximativ 1,6 miliarde euro, iar pentru anul 2010 va fi necesară o sumă de aproximativ 2 miliarde de euro.

În acest exemplu se observă adevărata criză de structură a societăţii româneşti.

De trei ani suntem integraţi în alt sistem de valori, cel al Uniunii Europene, şi nu doriţi să realizaţi că "şmechereala politică" de la centru, care este transplantată cu eficienţă în teritoriu, nu duce la nimic bun.

Doamnelor şi domnilor,

Referitor la repartizarea sumelor defalcate din buget pe capitole de cheltuieli, remarcăm un subiectivism exagerat, funcţie de culoarea politică şi de poziţia socială a ordonatorilor principali de credite.

La acestea se mai adaugă un fapt mult mai pervers, şi anume al concentrărilor masive de investiţii numai pentru anumite judeţe.

În cadrul Comisiilor pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital am solicitat ca bugetul de stat să cuprindă o anexă în care să fie prezentată valoarea investiţiilor bugetate şi alocate pe fiecare judeţ şi pe cap de locuitor.

Veţi remarca cu toţii diferenţele uriaşe existente, care duc invariabil la creşterea decalajelor economice dintre judeţe şi regiunile ţării.

La un asemenea mod de alocare a investiţiilor vin cu propunerea de a avea, pe perioadă de câte un an, câte un premier din fiecare judeţ.

Lăsând gluma la o parte, situaţia a devenit dramatică şi uitaţivă cum am ajuns să vorbim de existenţa celor două Românii, amintite la începutul intervenţiei mele.

Acest mod de gândire este dăunător, creează complexe şi frustrări regionale şi este total diferit de viziunea instituţiilor europene pentru dezvoltarea regiunilor aparţinând Uniunii Europene.

Închei cu precizarea că nu putem vota un buget nerealist, clientelar, antieuropean şi fără viziune.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

(Doamna Roberta Alma Anastase revine la conducerea şedinţei)

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Grupurile parlamentare ale Alianţei Politice PSD+PC mai au două minute. (Discuţii aprinse în sală)

Secretarii de şedinţă au comunicat acest timp.

Domnule deputat Surdu, doriţi să luaţi cuvântul pentru două minute? Vă rog să respectaţi timpul alocat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi colegi,

Asta este situaţia.

Din păcate, atât a mai rămas pentru cuvântul pe care îl aveam cu privire la susţinerea suplimentării bugetului Ministerului Agriculturii pe anul 2010 cu 2,1 miliarde de lei.

2 minute! Atât mai reprezintă, atât a reprezentat în 20 de ani, şi atât reprezintă interesul unora dintre noi pentru agricultură.

În minutul care mi-a mai rămas, vreau să vă informez că bugetul agriculturii nu este de 9 miliarde, cheltuiala efectivă este de 3,26 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 0,62% din buget, iar cu aceşti bani..., 2 miliarde de lei trebuie plătiţi imediat, până la sfârşitul lunii februarie, fiind datoriile din anul 2009, neonorate faţă de fermieri.

Dacă nu se va realiza această suplimentare de 2,1 miliarde de lei, asta înseamnă că 70 % dintre fermele de porci vor intra în faliment, asta înseamnă că 50% dintre fermele de păsări vor intra în faliment, fermele de bovine, unităţile de industrie alimentară la fel.

Atenţie, toate fermele vegetale şi zootehnice din România au primit de-a lungul timpului, în 20 de ani, peste două bugete naţionale cu care s-au constituit ca ajutor al statului pentru modernizare.

Nu vor mai putea plăti creditele la bănci, va intra într-o situaţie foarte dificilă şi Fondul de garantare agricolă, pentru că a dat garanţii pentru fondurile respective.

Preţul la produsele agricole va creşte cu 21% - 31%, la raft.

Poate nu va creşte chiar aşa, pentru că vor veni importurile.

În condiţiile în care vin importurile, producţia agricolă românească are toate şansele să intre în faliment.

Noi am găsit şi sursele.

Este singura investiţie care ar mări bugetul României cu 0,4% şi care ar crea un produs intern brut, o contribuţie a agriculturii la un produs intern brut cu 1,2%, având în vedere condiţiile de excepţie.

De 10 ani, în România, nu a mai fost apă în sol în luna ianuarie, aşa cum este acum, iar starea de vegetaţie a culturilor este foarte bună.

Sper că, aşa cum colegii din Comisiile reunite pentru agricultură şi cei din Comisiile reunite pentru buget finanţe au admis amendamentul de suplimentare a bugetului agriculturii cu 2,1 miliarde de lei, să facă acelaşi lucru şi plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc pentru cele două minute acordate agriculturii. (Aplauze)

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat Surdu.

Atât a alocat grupul parlamentar din care faceţi parte dumneavoastră acestui subiect.

În încheierea dezbaterilor generale, dau cuvântul domnului prim-ministru Emil Boc.

Domnule prim-ministru, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Boc:

Doamnelor şi domnilor,

Vă mulţumesc foarte mult pentru primele aprecieri pe marginea Proiectul Legii bugetului de stat şi, uneori, cu referiri la Proiectul Legii privind bugetul asigurărilor sociale de stat.

În primul rând, aş vrea să fac o constatare.

Suntem în forul democratic suprem al ţării, Parlamentul României, este firesc să existe dezbateri pro şi contra în legătură cu subiecte importante, de interes naţional.

Dificultatea Guvernului stă în faptul că, din cele ascultate, am putut observa că în rândul opoziţiei există două direcţii diferite şi contrare.

Pe de o parte, colegii liberali ne cer să micşorăm contribuţiile de asigurări sociale, pe de altă parte, colegii de la PSD

ne cer să mărim punctul de pensie.

Problema care se pune este cum se poate face acest lucru într-un sistem în care avem tot mai puţini bani şi mai ales dacă am reduce contribuţiile de asigurări sociale?!

Să plătim tot mai mult şi ca număr şi ca valoare?! Nu se poate.

Pe de altă parte, ne cereţi mai mulţi bani pentru investiţii şi, în acelaşi timp, mai mulţi bani pentru pensii.

Nu se poate.

Trebuie să înţelegem că acest buget are, ca orice buget dintr-un stat democratic, anumite limite, anumite constrângeri, şi, dacă iei dintr-o parte, trebuie să pui în altă parte.

Deci, dacă luăm bani de la investiţii şi vom da mai mulţi bani pentru cheltuieli sociale, nu vom face autostrăzi, drumuri, centuri ocolitoare, spitale, şcoli.

Mâine ne vom întreba: au produs aceşti bani în plus ceva pentru 22 de milioane şi pentru ţară ca întreg?!

Experienţa trecutului arată negativ.

Cât timp această ţară nu a investit în lucruri cu efect multiplicator în economie, nu a făcut altceva decât să îngroaşe cheltuielile bugetare şi în momente dificile, cum a fost criza economică, să avem o poză exactă a vulnerabilităţii şi a situaţiei dificile a ţării.

Spuneam mai înainte că nu vreau să căutăm în istoria celor 20 de ani cine este vinovat, dar nici nu am putut să trec cu vederea unele afirmaţii ale domnului ministru Vosganian.

Domnia Sa a fost ultimul din şirul acelora care au accelerat derapajele majore ale ţării, pe o direcţie complet nesănătoasă.

Spun acest lucru uitându-mă la cifre, uitându-mă la realităţi.

Domnul Vosganian a vorbit de la această tribună, uitând că Domnia sa a fost acela care a gestionat un deficit istoric după 1989, de 5,4%, astfel încât Uniunea Europeană să declanşeze procedura de deficit bugetar excesiv împotriva ţării noastre, în condiţiile unei creşteri economice de 8%.

Trebuie să ai, într-adevăr, fantezie să risipeşti atâţia bani şi, în acelaşi timp, să vii şi să dai lecţii în continuare.

Cred că acest lucru nu este posibil.

Acelaşi ministru al finanţelor a fost la pupitru când, în 3 luni de zile, a cheltuit aproape 4 miliarde de euro, bani care s-au dus în cheltuieli de personal şi nu s-au întors în economie şi au accelerat deficitul bugetar al ţării, derapajele şi dezechilibrele macroeconomice pe care le avem. (Rumoare, discuţii)

Dacă acei bani, atunci, erau economisiţi puteam fi şi noi, în 2009, în situaţia Poloniei care are bani puşi deoparte în vremuri bune pentru vremuri grele.

Dar nu i-am avut, pentru că în 2009, în loc să avem bani puşi deoparte, am avut datorii puse deoparte de către domnul Vosganian. (Rumoare, discuţii)

Domnul Vosganian a fost acela care a făcut praf banii din Fondul pentru Dezvoltare, bani care trebuiau să meargă în infrastructura ţării, în autostrăzi, în drumuri, în spitale, în şcoli şi să se întoarcă în economie, cu efecte benefice.

Au fost făcuţi praf! S-au cheltuit la cazinoul politic. (Rumoare, discuţii, râsete).

 

Domnul Varujan Vosganian (din sală):

Vă dau eu banii!

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Boc:

Uitaţi, când vorbiţi despre anul 2009, că nu trăim într-un turn de fildeş.

Toată lumea este într-o recesiune majoră.

Toate ţările trec printr-un asemenea proces şi am reuşit, în acele condiţii ale anului 2009, extrem de dificile, să evităm derapajele economice.

Spun asta deoarece, dacă nu era politica iresponsabilă, din punct de vedere financiar, a ministrului Vosganian, România o ducea un pic mai bine în 2009. (Rumoare, discuţii)

Spun asta pentru că, în loc să dubleze cheltuielile de personal, trebuia să dubleze cheltuielile în investiţii.

Dar a fost mai bine, din punct de vedere electoral, pentru domnul Vosganian, să lase pixul de ministru al finanţelor şi să îmbrace haina politică, cedând probabil acelor presiuni şi uitând că era primul responsabil de sănătatea finanţelor ţării.

Ştia la fel de bine, ca orice ministru al finanţelor, că ţara aceasta nu poate, cu venituri de 30-31% din PIB, să reziste cu cheltuieli de 37-38% din PIB.

Ştiaţi că nicio ţară a Uniunii Europene nu poate acest lucru, dar aţi acceptat.

Acum, când noi vrem să corectăm aceste derapaje, veniţi şi aveţi aceeaşi atitudine pe care aţi avut-o şi când aţi fost la guvernare.

Din sală: Chiar tupeu! Are tupeu! (Râsete, discuţii)

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Boc:

V-o respect, dar nu pot fi de acord cu ea.

De aceea, dragi colegi, haideţi să ne uităm şi să spunem lucrurilor pe nume: suntem într-un an, 2010, în care ieşim din criza economică globală.

România, şi ea, va reuşi să iasă din această criză şi să pregătească relansarea economică.

Nu vom avea creşterea din 2008, de 8% - când toată lumea avea creştere economică -, ci vom avea 1,3%, dar în acele condiţii ale anului 2010, cu această creştere vom plăti salariile, vom plăti pensiile, vom avea mai mulţi bani pentru investiţii, pentru că iar, aici, s-a spus un lucru neadevărat: în acest buget, cu o reducere a deficitului bugetar de la 7,3% la 5,9%, cheltuielile pentru investiţii cresc de la 6,1% din PIB în 2009, la 6,5% din PIB în 2010. (Rumoare, discuţii)

Deci am reorientat, în sfârşit, în această ţară ordinea priorităţilor spre ceea ce aduce beneficii pe termen mediu şi lung ţării: investiţii şi locuri de muncă.

Aşa vom putea să ne asigurăm că vom putea plăti şi pensia domnului Vosganian, când va ajunge la pensie... (Râsete), şi pensiile în plata ale celorlalţi români sau ale celor care vor veni.

Nu vom putea rezista să plătim în fiecare an, cum am plătit în 2009, 1,5 miliarde de euro, bani de la bugetul de stat, ca să susţinem sistemul de pensii.

Mai putem câţiva ani, dar peste câţiva ani, va trebui întregul buget de stat ca să asigurăm plata pensiilor, dacă mergem în ritmul acesta.

Unde vom ajunge? Nu se mai poate.

Chiar dacă asta înseamnă a fi nepopular, spun răspicat, de la acest microfon, că o asemenea politică nu mai poate fi continuată. (Aplauze)

De aceea, colegilor de la PSD, trebuie să le spun sincer - domnului preşedinte Mircea Geoană - că atunci când am discutat cu Fondul Monetar Internaţional politica referitoare la salarii, la pensii, am fost cu dumneavoastră la masă, am fost de aceeaşi parte a baricadei şi am înţeles aceste lucruri.

Nu este posibil ca, la două luni diferenţă, să uităm ce am discutat, ce am acceptat împreună, la aceeaşi masă a Guvernului şi a Coaliţiei.

Nu am inventat noi, cei de la PD-L, politica referitoare la ceea ce înseamnă anul 2010 din perspectiva respectării angajamentelor internaţionale.

Împreună am făcut acest lucru şi am găsit cea mai bună soluţie, spun eu, în condiţii de criză, pentru a ne asigura finanţarea deficitului.

Evident că este uşor să scăpăm de Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi de Comisia Europeană.

Nicio problemă. Dar asta înseamnă că trebuie să aducem bani pentru a finanţa deficitul bugetar din altă parte.

Asta înseamnă că vom cheltui de 4-5 ori mai mulţi bani pentru finanţarea deficitului decât dacă am primi bani de la Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional sau Banca Mondială.

Asta este realitatea, pentru că acest acord ne dă şansa să avem bani mai ieftini şi să facem ceea ce trebuie pentru ţară.

Nimic altceva. Şi am fost, repet, la aceeaşi masă a Guvernului, a Coaliţiei când am căzut de acord asupra acestor aspecte.

Ceea ce scrie în Angajamentul cu Fondul Monetar Internaţional - şi îl avem la Parlament, din primul moment, spre aprobare, prin ordonanţă - sunt lucruri, repet, de bun-simţ, necesare ţării.

Indiferent că vorbim despre salarizare unică, despre responsabilitate fiscală, despre pensii, sunt lucruri absolut necesare acestei ţări, pentru a avea o disciplină în cheltuirea banului public.

Dacă nu, nu vom putea reuşi pe termen mediu şi lung ca ţară.

În privinţa cheltuielilor de personal, domnul...

Din sală: Vosganian!...Vosganian... (Râsete, discuţii)

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Boc:

Nu. Nu.

Era colegul dumneavoastră.

...domnul Nicolăescu spunea că sunt majorate cheltuielile de personal.

Vreau să-i spun foarte clar domnului Nicolăescu că ele scad de la 46,6 milioane lei la 45,6 milioane lei - deci de la 9,4% din PIB la 8,5% din PIB - în 2010 faţă de 2009.

Avem mai puţine cheltuieli de personal şi avem mai mulţi bani pentru investiţii.

Se întronează, se schimbă, în sfârşit, sensul alocării resurselor bugetare spre o direcţie care să aibă efect multiplicator în economie, prin eliminarea risipei.

A fost uşor pentru domnul Vosganian să dubleze cheltuielile de personal.

L-aş întreba dacă s-a dublat productivitatea muncii în perioada în care a fost ministru al finanţelor? Să spună cinstit acest lucru.

 

Domnul Varujan Vosganian (din sală):

De unde scoateţi aceste cifre?!

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Boc:

Dar cheltuielile cu personalul evident că aproape s-au dublat.

În aceste condiţii, acum trebuie să fim mai exigenţi, pe de o parte să plătim cât muncim şi, pe de altă parte, să punem accent pe productivitate, singura care ne poate da creşterea economică sănătoasă în această ţară.

Spun asta pentru că noi am reuşit să desfiinţăm şi 112 agenţii, am preluat la bugetul de stat veniturile acestora - şi nu puţine! peste un miliard de euro - care acum vor fi gestionate în interesul a 22 de milioane de români, nu doar interesul unor agenţii, aşa cum dumneavoastră, domnule Vosganian, aţi reuşit să-i duceţi la salarii de zeci de mii de euro şi la cheltuieli bugetare extraordinare.

Gata! S-a terminat acea politică! (Râsete, discuţii)

Ştiu că vă pare rău.

Regretaţi că nu mai sunt acei clienţi politici pe care i-aţi îngrăşat! I-aţi îngrăşat în agenţiile guvernamentale, trebuie să recunoaşteţi, dar nu mai sunt, doare, şi probabil că vă pare rău, însă România nu mai poate merge pe acelaşi model de creştere economică pe care l-aţi patronat dumneavoastră, în vremea în care aţi fost ministru al finanţelor.

A mai fost o întrebare cu privire la bugetul de stat, de ce nu a fost trimis, aşa cum scrie în lege, în 15 octombrie.

Fraţilor, v-aş aminti tuturor... (Râsete, discuţii)

Din sală, mai multe voci: Fraţilor?! Auzi, fraţilor!

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Boc:

... că în 13 octombrie aţi demis Guvernul.

Un Guvern demis nu poate înainta un proiect de lege.

Nu vreau să mă întorc în istoria politică a toamnei care a trecut.

A fost, s-a dus! Haideţi să ieşim din logica de campanie electorală, să nu mai stăm în tranşeele campaniei electorale - că s-a încheiat de mult, s-au finalizat alegerile, vom mai avea peste doi ani şi jumătate alegeri - să ieşim din tranşee şi să stăm să ne gândim cum este mai bine, fiecare cu contribuţia pe care o are şi pe care o poate aduce, astfel încât să facem ceva mai bun pentru ţară, pentru oamenii care aşteaptă de la noi soluţii înţelepte, aşteaptă să spunem lucrurilor pe nume, să ştie pe ce pot conta.

Acest buget pe care l-am propus nu este unul care să vândă iluzii - şi îmi menţin afirmaţia - ci este unul corect cu prezentul, aspru, în acelaşi timp, dar foarte benefic pentru viitorul acestei ţări, este un buget care pregăteşte creşterea economică din acest an.

În primele două trimestre nu vom avea creştere economică, în următoarele două vom avea şi vom încheia cu 1,3%, aşa cum v-am spus.

Nu mărim impozitele: păstrăm cota unică, păstrăm TVA, alocăm mai mulţi bani pentru investiţii, plătim pensii, alocaţii sociale, menţinem pensia socială minimă în continuare, asigurăm medicamente compensate pentru cei care au probleme deosebite.

Şomajul, per global, la sfârşitul anului, va fi în limite mai mici decât cele avute anul acesta.

Avem resursele financiare pentru recalificare profesională, banii pentru investiţii vor genera locuri de muncă, schema ajutoarelor de stat şi a garanţiilor guvernamentale va fi extinsă şi pentru investiţii, şi pentru alte programe care să genereze în continuare locuri de muncă în economie.

Prin parteneriatul cu Banca Naţională şi corelarea cu politica monetară vom reuşi să accentuăm dezgheţarea creditării, pentru tot ce înseamnă întreprinderi mici şi mijlocii şi mediu economic, pentru a avea resurse economice, aceste lucruri pot fi făcute, dar realist, spunând lucrurilor pe nume şi fără să încercăm, din motive populiste sau electorale, să vindem gogoşi, fiindcă realitatea este cea pe care o cunoaştem cu toţii, iar oamenii nu aşteaptă, în continuare, ca să-i păcălească politicienii, ci, dimpotrivă, să spună lucrurilor pe nume.

Este un buget pe care ni-l propunem aspru cu risipa banului public şi va merge în continuare pe eliminarea acelor surse de cheltuire abuzivă sau cu risipă a banului public, dar, în acelaşi timp, este un buget care aduce România pe drumul modernizării adevărate şi eficiente, motiv pentru care vă solicităm ca, în finalul dezbaterilor care vor avea loc în forul democratic suprem al ţării, să-l adoptaţi.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulţumesc, domnule prim-ministru.

Invocaţi dreptul la replică?

 

Domnul Varujan Vosganian (din sală):

Da.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă rog, domnule senator.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Vosganian:

În primul rând, hotărâţi-vă, domnule prim-ministru, aici scrie că deficitul a fost 4,9%.

În al doilea rând, eu v-am prezentat cifrele bugetului de stat şi faptul că aţi dublat deficitul, astea sunt cifre care există.

În al treilea rând, dacă aş fi putut să despăgubesc în valoare de 3 miliarde de euro, 3 miliarde de euro despăgubeam, numai că dumneavoastră omiteţi să spuneţi că cea mai mare parte a deficitului, de peste 3%, este urmare a despăgubirilor acordate aplicând raportul de condamnare a comunismului pe care, în mod triumfal, l-aţi prezentat aici.

În loc să-mi mulţumiţi pentru faptul că am dat despăgubiri de 1 miliard de euro, dumneavoastră mă acuzaţi că am risipit banii.

Pot să trec şi peste asta, stimate domnule prim-ministru, însă vreau să vă spun ceva: nu este frumos! Chiar nu este frumos, omeneşte! Să vii la tribuna asta să depui moţiune că nu dau 50% în plus profesorilor, să răcneşti ca din gură de şarpe că dăm prea puţin, iar după alegeri să răcneşti ca din gură de şarpe că am dat prea mult şi că am fost iresponsabil!

Aş fi vrut să vedeţi dumneavoastră cum ar fi arătat ţara asta, dacă noi cedam la toate presiunile pe care le-aţi propus în Parlament.

De aceea, vă rog frumos, nu fiţi, precum Coriolan Drăgănescu al lui Caragiale, într-un fel înainte şi în alt fel după şi nu încercaţi prin astfel de demagogii să ascundeţi, de fapt, incapacitatea de a face ceea ce aţi vândut, adică iluzii românilor! (Rumoare, discuţii)

Degeaba daţi vina pe mine.

Am dublat 100% salariile, pentru că PIB-ul s-a dublat în 4 ani.

Era incorect să nu se bucure oamenii de propria lor muncă.

Dumneavoastră, cum spuneam, faceţi un rău sănătos în locul unui bine înşelător.

Să vă fie de bine, dar noi nu putem accepta acest lucru. (Aplauze)

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cu aceasta, am încheiat dezbaterile generale şi am epuizat programul pentru ziua de astăzi.

Plenul reunit al Parlamentului României îşi reia activitatea mâine la ora 9.00.

Îi rog pe colegii deputaţi să rămână în sală pentru şedinţa extraordinară a Camerei Deputaţilor, care va începe peste 5 minute.

Video in format Flash/IOS

Lucrările şedinţei s-au încheiat la ora 20.00.