|
|
- după pauză - Lucrările au fost conduse de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii deputaţi Sever Voinescu-Cotoi şi Mihai Alexandru Voicu, secretari ai Camerei Deputaţilor. *
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Domnilor deputaţi, Continuăm lucrările de astăzi ale Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că până în acest moment din totalul celor 333 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa un număr de 181; sunt absenţi 152 de deputaţi, din care 10 participă la alte acţiuni parlamentare. Biroul permanent al Camerei a propus ca astăzi să începem lucrările cu o declaraţie politică - o declaraţie a Parlamentului României cu ocazia Zilei Internaţionale a Democraţiei. V-aş propune ca această declaraţie să fie citită imediat după moţiune, pentru că înţeleg că sunt încă nişte discuţii pe marginea acestei declaraţii în interiorul GRUI-ului. Dacă sunteţi de acord cu această propunere? Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Mulţumesc mult.
|
| |
................................................ |
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Doamna preşedinte, Aşa cum prevede programul de lucru pe care l-am gândit noi, avem o problemă pe care v-aş propune-o, să-l modificăm, în sensul citirii moţiunii, dezbaterea moţiunii, apoi intrăm pe ordinea de zi privind legile pe care le avem în dezbatere, iar votul final să fie finalizat sau să fie dat după ce se termină dezbaterea acestor legi şi cele de ieri, şi pentru moţiune. Deci nu putem face la 12,30 vot final, fiindcă nu am dezbătut tot ceea ce aveam în program sau o parte din el, şi nu putem să dăm un vot final fără dezbaterea unor legi. Şi, vă rog să fiţi de acord să schimbăm programul, în aşa fel încât să avem moţiunea, dezbaterea Legii pensiilor, la care avem raportul, după care - la finalizarea ei - dacă mai avem timp vom discuta şi alte legi, şi apoi votul final.
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Pentru a nu începe o serie de dezbateri, o să vă propun cinci minute pentru o discuţie cu liderii de grup, aşa cum de altfel am stabilit. Vă rog, domnule Duşa.
|
|
Domnul Mircea Duşa: Legat de Proiectul de Lege privind pensiile, în condiţiile în care se finalizează redactarea raportului şi se distribuie la caseta deputaţilor.
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Corect. Vă mulţumesc. Cinci minute pauză pentru o discuţie cu liderii de grup.
|
|
|
- după pauză -
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Am discutat cu liderii de grup şi, aşa cum ştiţi, azi-noapte - şi vreau să le mulţumesc tuturor membrilor Comisiei pentru muncă şi protecţie socială - târziu s-a finalizat raportul, după o lungă perioadă în care s-a discutat Legea pensiilor în Comisia pentru muncă şi protecţie socială. În acest sens era şi motivaţia făcută de liderul de grup al PDL, în sensul modificării programului. Propunerea pe care v-o facem astăzi este aceea, evident, de a discuta moţiunea, a o dezbate, şi după ce această dezbatere este finalizată, să luăm o pauză de o oră - o pauză de masă - după care să intrăm în dezbaterile generale şi dezbaterile pe articole ale Legii pensiilor. Este o lege extrem de importantă, este o lege care merită toată atenţia noastră, urmând ca acest program să fie, aşa cum s-a propus, până la epuizarea acestui proiect, acestui raport, deci finalizarea lui. O să vă rog să pregătiţi cartelele de vot. Şi votul va fi la final, aşa cum vreţi să completaţi.
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Voiaţi să spuneţi să fie la sfârşit votul?
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Da, exact.
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Aş avea o rugăminte: când noi, liderii, convenim ceva, să convenim şi să se şi voteze.
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Vă mulţumesc. Deci, cu vot final la sfârşitul dezbaterilor pe Legea pensiilor. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. Votul s-a încheiat: 60 voturi pentru; 46 împotrivă; 3 abţineri. A trecut. Cu majoritate de voturi aceste propuneri au fost aprobate.
|