Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 octombrie 2010
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.143/2010
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 octombrie 2010 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 octombrie 2010
![]() |
2. | Discuţii procedurale pe marginea modificării ordinii de zi. | ![]() |
||
|
- după pauză - În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Georgian Pop şi Dumitru Pardău, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
|
|
Stimaţi colegi, Daţi-mi voie să declar deschisă şedinţa de astăzi, marţi, 5 octombrie 2010, şedinţă consacrată dezbaterii proiectelor de lege înscrise pe ordinea de zi. De altfel, continuăm lucrările, anunţându-vă că din totalul celor 333 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 178 de deputaţi, absenţi 155, din care 18 participă la diverse acţiuni parlamentare. Am rugămintea la dumneavoastră să vă ocupaţi locurile în sala de şedinţă şi să încercăm să parcurgem împreună lista de proiecte care au rămas de ieri. Doamnelor şi domnilor colegi, domnul Eugen Nicolicea, pe procedură. Vă rog. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|
Domnule preşedinte, având în vedere că Biroul permanent al Camerei nu s-a întrunit de două şedinţe şi n-a putut să facă un proiect al ordinii de zi, evident că revine plenului de a stabili definitiv ordinea de zi şi propun modificarea ordinii de zi prin suplimentarea cu introducerea în ordinea de zi a celor două hotărâri de modificare a regulamentului, iniţiate şi aprobate acum de către Comisia de regulament. Deci, una dintre ele a fost iniţiată în luna aprilie, la solicitarea Biroului permanent, a fost trimisă la Comisia pentru regulament şi iată că suntem în luna septembrie, cred că a trecut suficient timp şi orice altă încercare de blocare a introducerii pe ordinea de zi a celor două proiecte de hotărâri de modificare şi completare a Regulamentului Camerei Deputaţilor nu înseamnă decât o tărăgănare. Propun introducerea lor la poziţiile 15 şi 16. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Bogdan Niculescu Duvăz, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. |
|
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Vreau să readuc în faţa dumneavoastră, în legătură cu solicitarea colegului meu, următoarele lucruri. aceste hotărâri au fost, sau cel puţin ultima dintre ele, adoptate în mod neregulamentar, abuziv de către Comisia pentru regulament. Nu s-a întrunit biroul comisiei pentru a face, singurul, de altfel, pentru a face o ordine de zi a comisiei. În consecinţă, decizia a fost luată abuziv prin ceea ce eu numesc în continuare abuz de majoritate, dar împotriva regulamentelor. În aceste condiţii, vă rog să ţineţi cont că nu putem să introducem, fie şi prin voinţa unei majorităţi pe ordinea de zi, cu atât mai mult cu cât nici Biroul permanent nu s-a întrunit ca să propună comitetului liderilor această modificare a ordinii de zi. Dacă dumneavoastră contaţi sau cei care se declară independenţi, chipurile, şi care au modificat rezultatul votului politic din decembrie 2008 în compoziţia acestei Camere contează în continuare pe abuz de majoritate, vreau să vă spun un singur lucru: nu contaţi pe noi să vă cauţionăm prin prezenţa noastră această pseudodemocraţie. Ne îndreptăm cu paşi mari şi repezi către Marea Adunare Naţională, în care preşedintele numai emite decrete şi ea să vină să le valideze, ci Guvernul, la ordinul preşedintelui, emite, de obicei, ordonanţe de urgenţă pe care noi, aici, fără să mai respectăm nimic, le cauţionăm. Vreau să vă spun că sunteţi - şi să atrag atenţia celor din majoritate - că suntem într-un imens pericol ca să facem ca acest derapaj să devină ireversibil şi ca ceea ce s-a realizat 20 de ani în România să devină un lucru aruncat la coş şi să auzim de fapt mai mult decât acţiunea politică reacţia străzii care şi astăzi, iată, ne atenţionează. Stimaţi colegi, haideţi să revenim. Este ultima dată când putem să revenim la regulile noastre, cele pe care le-am adoptat curs de două decenii. Nu de dragul unei majorităţi, până la urmă, trecătoare, trebuie să modificăm şi să stricăm tot ce am făcut în ţara asta din punct de vedere democratic. Şi să ameninţăm, de fapt, stabilitatea politică prin acest abuz de majoritate. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Mă bucur să o salutăm pe doamna deputat Aura Vasile, căreia îi dau cu toată dragostea cuvântul. Doamna deputat, vă ascultăm cu maximă atenţie. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Sunt încântată de prezentarea pe care mi-aţi făcut-o. Şi mie îmi este drag să mă ascultaţi. Domnule preşedinte de şedinţă, Socotind că sunteţi unul dintre deputaţii pe care eu îi respect şi care ştiu că au cunoaştere şi cunosc foarte bine Regulamentul Camerei Deputaţilor, Constituţia şi tehnica legislativă, vreau să vă atrag atenţia că aţi greşit dându-i cuvântul domnului deputat care a solicitat completarea ordinii de zi, pentru că art.18 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, pe care cred că-l cunoaşteţi foarte bine, spune aşa: formarea de grupuri parlamentare ale unor partide care nu au obţinut mandate în urma alegerilor este interzisă. În atare situaţie, domnule preşedinte, vă trimit la art.37 care spune că numai Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, care este alcătuit din liderii grupurilor parlamentare constituite conform configuraţiei politice iniţiale, are atributul de a stabili ordinea de zi, programul, pe care le propune Biroului permanent, domnule preşedinte, şi nicăieri în acest regulament nu spune că Biroul permanent aprobă acest lucru, ci, teoretic, numai ia cunoaştere. Mai departe, domnule preşedinte, vreau să vă spun legat de solicitarea colegului că în baza art.13, acest grup de independenţi, de independenţi care şi-au dat demisia din partidul care i-a adus în Camera Deputaţilor sau care au fost excluşi pentru încălcări grave ale politicilor partidelor care i-au adus în Camera Deputaţilor, au dreptul să stabilească un reprezentant care participă la discuţiile liderilor grupurilor parlamentare, dar fără drept de vot. aşa, deci, domnule preşedinte, nu înţeleg de ce să luăm act de o propunere care nu este nici constituţională şi nu este nici regulamentară, motiv pentru care, domnule preşedinte, pot să vă aduc, în baza la ceea ce spun, şi art.64 alin.(5), care spune acelaşi lucru - configuraţia politică -, iar hotărârile Curţii Constituţionale, domnule preşedinte, din anul 2005 şi 2006, care sunt date în urma sesizărilor făcute de Partidul Democrat Liberal, stabilesc clar ceea ce eu v-am informat. În aceste hotărâri se discută de parlamentarii neafiliaţi politic, şi nicidecum de grupuri parlamentare care să aibă reprezentare în cadrul Comitetului liderilor sau în alte structuri de conducere ale Camerei Deputaţilor, iar argumentarea pe care o dă hotărârea Curţii Constituţionale arată clar că nu se pot crea majorităţi conjuncturale care să schimbe voinţa electoratului, din momentul în care acesta a fost dat. Ca atare, domnule preşedinte, consider că fiind ilegală, neconstituţională şi neregulamentară, dumneavoastră nu puteţi să supuneţi votului Camerei Deputaţilor această propunere, mai ales că pe acest aşa-zis proiect de hotărâre al Comisiei pentru regulament, la motivaţia pentru a susţine amendamentele de schimbare, sunt aduse în discuţie hotărâri ale Curţii din '92, '96,'99, când, domnule preşedinte, cu tot respectul, trebuie să vă informez că aveam o altă Constituţie şi un alt regulament al Camerei Deputaţilor, motiv pentru care doresc ca lucrurile să le judecăm după acest regulament, după această Constituţie şi nu după alte lucruri pe care le visează unii noaptea şi vor să le pună în practică ziua. Cred, domnule preşedinte, că după multele probleme pe care le-a avut Camera Deputaţilor, cel puţin în ultimele două săptămâni în mass-media şi în faţa electoratului şi a cetăţenilor din România privind încălcări flagrante ale regulamentului şi ale Constituţiei, este responsabilitatea dumneavoastră, domnule preşedinte, şi spun încă o dată, responsabilitatea dumneavoastră, domnule preşedinte, să aduceţi din nou în termeni legali activitatea şedinţelor Camerei Deputaţilor, pentru a ne putea spăla puţin păcatele faţă de cei care ne-au trimis în această Cameră. Domnule preşedinte, Am toată încrederea că nu veţi încălca aceste legi care sunt legile fundamentale, după care noi, deputaţii, trebuie să ne ghidăm, în condiţiile în care şi dumneavoastră şi eu am jurat pe această cărticică care se numeşte Constituţia că o vom respecta. Şi cred eu, domnule preşedinte, că indiferent ce altă - ştiu eu - hotărâre a Comisiei pentru regulament nu poate să bată această lege fundamentală, după care noi, parlamentarii, trebuie să ne ghidăm. Am toată încrederea în dumneavoastră, domnule preşedinte. |
|
|
Mulţumesc foarte mult, doamna deputat. Drept la replică domnul Nicolicea şi pe urmă domnul deputat Călin Popescu-Tăriceanu. |
|
|
Deciziile Curţii Constituţionale la care am făcut referire sunt din 2006 şi 2007, şi dacă cineva ar fi fost atent la ceea ce am spus, chiar în referirea respectivă, Curtea Constituţională spune: În redactarea actuală - din 2006 - a Regulamentului, acesta nu mai conţine niciun fel de interdicţie de soiul celor declarate neconstituţionale la Senat. Prin urmare, deciziile Curţii sunt după modificarea Constituţiei. Cu privire la interzicerea constituirii unui grup pentru partide care n-au participat în alegeri. Nici nu am susţinut că reprezentăm vreun partid care n-a participat în alegeri. Suntem un grup de independenţi. Mai departe, nu înţeleg, dacă tot aveţi dreptate şi este neconstituţional, de ce nu aşteptaţi să se modifice Regulamentul şi, având în vedere că dumneavoastră consideraţi că aveţi dreptate, cu 50 de deputaţi puteţi să sesizaţi Curtea Constituţională. Simplu, pentru că ştiţi foarte bine că n-aveţi dreptate, că după ce Curtea Constituţională a dat şase decizii într-un sens, în sensul pe care-l indic eu, este foarte greu să aveţi o decizie contrară. Mai mult de atâta, cu privire la modificările de Regulament, ştiţi şi dumneavoastră că acest lucru nu se face pentru o zi sau pentru un interes de moment. Iată că dumneavoastră, acum, ţineţi, de fapt, la un singur lucru. Aveţi o anumită majoritate în anumite foruri de conducere şi vreţi să blocaţi lucrările Camerei. Aceasta este toată miza. Nu vreţi să pierderi majoritatea pe care o folosiţi în mod abuziv. Deci, cine se văita de dictatura majorităţii sau de folosinţa abuzivă a majorităţii? Tocmai cei care, în Biroul permanent, în biroul comisiei respective - este dreptul la replică, vă rog şi dacă au fost mai multe intervenţii, răspund la toate. Auziţi, nu prea v-am văzut vorbind pe aici, pe la tribună. |
|
|
Domnule deputat, vă rog să nu faceţi conversaţie cu sala. |
|
|
Deci, în biroul comisiei eu vă aduc aminte că aţi boicotat de câteva ori lucrările respective şi asta s-a numit abuzul majorităţii, după care, evident că neavând majoritatea în comisie sau în plen, vă plângeţi de majoritate. Am înţeles democraţia. Când sunteţi mari şi tari, cu unu mai mult, sunteţi foarte puternici. Când aveţi 20 mai puţin, deja începeţi să plângeţi de lipsa democraţiei. |
|
|
Domnilor colegi, Domnule profesor, Îngăduiţi-mi să vă amintesc tuturor că ne aflăm în plenul Camerei Deputaţilor şi să avem un comportament adecvat. Drept la replică, doamna Aura Vasile. V-aş ruga şi pe unii şi pe alţii să folosim cuvinte care să fie în concordanţă cu poziţia noastră. Doamna deputat aveţi cuvântul. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Să fiţi convins că n-am să folosesc termenul de sfoară şi săpun, dar vreau să arăt colegilor mei că acest proiect al hotărârii, la care fac referire, că încă nu ştim dacă este acesta sau altul, noi nu am primit aceste materiale, nu ştim la ce facem referire. Întâmplător l-am găsit pe acesta. Poate că găsesc şi a doua hotărâre. Deci cred că altcineva minte, pentru că la motivaţie, aici, la propunerea modificării art.2 apar Deciziile Curţii nr.44/1993, nr.45/1994, nr.46/1994, nr.47/2000, motiv pentru care, spun încă o dată, aveam o altă Constituţie şi un alt Regulament, iar motivaţia că noi încercăm să împiedicăm desfăşurarea activităţii Camerei este falsă. Dânşii, prin solicitările ilegale şi neconstituţionale, determină Camera Deputaţilor să nu-şi poată desfăşura activitatea. |
|
|
Mulţumesc. |
| ................................................ | |
|
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz: Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, |
|
|
Numai puţin, domnule Duvăz, vă rog frumos. |
|
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz: Aştept să-mi daţi cuvântul. |
|
|
Mulţumesc tare mult pentru înţelegere, domnule deputat. Aveţi cuvântul acum, vă rog. |
|
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz: Vă mulţumesc şi eu, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, S-au făcut nişte afirmaţii aici, de la această înaltă tribună, şi trebuie lucrurile puse la punct. În primul rând că toate deciziile Curţii Constituţionale vorbesc despre dreptul suveran al fiecărui parlamentar să decidă încotro şi ce fel de politică vrea să facă. Dar tot aceste decizii menţionează fără echivoc că nu se pot constitui grupuri politice, indiferent că-şi zic "independenţi" sau că-şi zic nu mai ştiu cum, în Cameră, ulterior sau altfel decât configuraţia rezultată din alegeri. Deci, din acest punct de vedere lucrurile sunt clare şi fără echivoc şi foarte clare în deciziile pe care vă rog să le consultaţi - din 2005 şi 2006 ale Curţii Constituţionale. În ceea ce priveşte o altă retorică, de ce ne opunem, la urma urmei, şi de ce nu ne adresăm Curţii, după ce am adoptat prin vot şi prin voinţa abuzivă a unei majorităţi, o să răspund din nou. Atâta timp cât lucrurile se vor face regulamentar, atâta timp cât regulile vor fi păstrate, într-adevăr, majoritatea este cea care va stabili cum şi ce hotărâri se adoptă. Atâta timp însă cât lucrurile se fac împotriva regulamentelor, împotriva legilor, nu vom participa la o asemenea farsă. Domnul care a luat cuvântul din partea... şi apără interesele - ale lui, în primul rând, dar şi ale grupării - aşa-zisa grupare independentă, de fapt, încearcă să ne explice că dacă nu avem voinţa de a face treaba asta după Regulament, că n-avem posibilitatea de a o face, s-o facem şi în afara Regulamentului. O să-i aduc aminte un lucru pe care dânsul îl ştie, că e vechi parlamentar: Comisia pentru regulament este o comisie paritară. Este singura comisie care are câte un singur reprezentant din fiecare grup politic, şi nu sunt proporţional reprezentate de grupurile politice. Şi o să-i aduc aminte şi de ce. La vremea respectivă, când am inventat democraţia şi când criteriile politice ne erau supravegheate - Doamne, cât am dorit să treacă timpurile alea, dar acum bine ar fi să ne mai supravegheze cineva - am făcut acest lucru la timpul respectiv în Regulament, pentru ca o putere, oricare ar fi ea, o majoritate, să nu poată abuza. Din cauza asta nu se poate trece atât de uşor de Comisia pentru regulament în mod regulamentar. Din cauza asta, dânşii vin în plen şi vă cer dumneavoastră să supună la vot şi cu o majoritate să spulbere orice fel de regulă a jocului. Şi, mai ales, să spulbere această prevedere înţeleaptă, făcută la timpul respectiv şi de care au ţinut cont toate puterile care s-au succedat şi au alternat în România, şi anume, Comisia pentru regulament este o comisie cu reprezentare paritară. Iar biroul comisiei, pentru că aşa s-a exprimat la vot populaţia în noiembrie 2008, are patru persoane, din care doi de la Putere şi doi de la Opoziţie. Asta înseamnă un lucru foarte simplu, că, prin acest birou, dacă nu există consens cu cel puţin o parte a opoziţiei, nu poate trece nimic prin voinţa majorităţii. Acesta este adevărul! Şi, faţă de acest adevăr, nu trebuie decât să ne comportăm cu respect, nu să abuzăm, venind în plen şi forţând, în pofida comisiei, în pofida Regulamentului, în batjocura legilor care ne guvernează, să obţinem ceea ce noi dorim să obţinem astăzi, în ideea unei majorităţi care vrea, de fapt, să ofere şansa de reprezentare a unei grupări evident politice, care s-a asociat în mod vinovat, după părerea mea, şi a constituit această majoritate şi a modificat profund şi a viciat votul dat la alegerile generale. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnul Eugen Nicolăescu, vicelider al Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. |
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule deputat Ioan Oltean, preşedinte de şedinţă, Am să invoc două articole din Regulament. Primul, pentru domnul Nicolicea, poate n-a citit bine Regulamentul. Art. 18: "Formarea de grupuri parlamentare ale unor partide care nu au obţinut mandate în urma alegerilor este interzisă." Şi aici sunteţi dumneavoastră, adică sunteţi interzişi. Art.91 alin.(3): "În prima şedinţă a Camerei, după votul din Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, liderii grupurilor parlamentare au dreptul să prezinte Camerei poziţia grupului faţă de ordinea de zi şi programul de lucru." Articol, de fapt, citat şi de doamna Aura Vasile. În consecinţă, domnul Nicolicea, care nu este lider de grup parlamentar, n-are ce să expună plenului Camerei Deputaţilor. Dacă vrea să facă expuneri, să vină la declaraţii politice. Este liber s-o facă. Domnule deputat, în fiecare marţi dimineaţă, de la 8,30 la 10,00, puteţi să ocupaţi acest microfon, să spuneţi ce doriţi dumneavoastră. Şi punctul trei. V-a fost înaintată solicitarea de comisie de anchetă. Sper că a fost verificată de stafful tehnic şi că ea corespunde prevederilor regulamentare. În această situaţie, domnule preşedinte, vă rog să o introduceţi pe ordinea de zi pentru a fi votată şi pentru a începe să lucreze această comisie de anchetă, având în vedere urgenţa de a şti foarte bine de noi toţi şi de o ţară întreagă cum PDL-ul, în frunte cu doamna Roberta Anastase, a fraudat votul la Legea pensiilor. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Mircea Duşa, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. |
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Sper că mă şi ascultaţi, pentru că văd că vă tot deranjează domnul Popescu şi nu sunteţi atenţi la ce se spune de la acest microfon. Era să vă declarăm campion al respectării Regulamentului, campion al respectării principiilor parlamentare şi, încet, încet, începeţi să ne dezamăgiţi. Domnule preşedinte de şedinţă, Vă întreb: Când s-a aprobat ordinea de zi pentru astăzi? Dacă nu mă lasă memoria, ieri. Şi nu cred că este cazul ca din 15 în 15 minute să facem propuneri de modificare a ordinii de zi. S-a prezentat cineva la microfon şi ne-a spus că doreşte să introducă un proiect de hotărâre pe ordinea de zi a Parlamentului. Colegii mei au explicat, conform articolelor din Regulament, cine poate face propuneri de modificare a ordinii de zi. Probabil că l-aţi lăsat dumneavoastră intenţionat, ca această dezbatere să nu aibă loc şi să ştiţi că vă cred. Pentru că dumneavoastră, care sunteţi un vechi parlamentar, mă refer la preşedintele de şedinţă, dar şi la alţi colegi, nu cred că, în sinea dumneavoastră, sunteţi de acord cu încălcarea, zi de zi, a Regulamentului şi a principiilor parlamentare şi a cutumelor care au fost, ştiu eu, statuate în acest Parlament după alegerea primului parlament, conform Constituţiei României. Şi este păcat ca pentru nişte interese mărunte şi meschine să destabilizăm echilibrul care există în Parlament, pentru că acest Regulament şi aceste principii asigură un anumit echilibru al Puterii şi al Opoziţiei, ca lucrările Parlamentului să poată avea loc. Eu ştiu că există o mobilizare intensă la dumneavoastră şi chiar dacă la Strasbourg se desfăşoară Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi prioritară a fost pusă pe ordinea de zi dezbaterea problemei romilor şi a relaţiilor noastre cu Franţa în acest domeniu, ne-am chemat trupele în ţară, pe banii poporului, ca să rezolvăm un interes meschin, să rezolvăm o secretară şi o maşină cuiva din acest Parlament. Aceste lucruri nu sunt posibile! Şi vreau să ajung şi la procedură, domnule preşedinte. Pentru că noi, săptămâna trecută, liderii de grup, miercuri, dacă vă aduceţi aminte - dumneavoastră n-aţi participat, dar au participat liderii de grup - am participat la o întâlnire în care am stabilit nişte principii şi nişte - ştiu eu - acceptări, de comun acord, legate de modificarea Regulamentului. Acea discuţie a durat vreo trei ore şi, pentru că acea discuţie a durat trei ore şi ştiu că dumneavoastră sunteţi un om de onoare şi vă ţineţi de cuvânt, vă cer o pauză de consultări de două ore, ca să vedem dacă ceea ce am discutat săptămâna trecută trei ore liderii mai este valabil. Nu puteţi să vă schimbaţi de la o zi la alta. Am stabilit atunci nişte principii, am stabilit că vom constitui o comisie formată dintr-un anumit număr de persoane şi că, până în toamna anului viitor, vom aduce toate modificările Regulamentului, care am constatat pe parcursul acestei sesiuni şi a altora că nu sunt în regulă. Şi tot atunci am stabilit că până anul viitor nu mai facem nicio modificare la Regulament. De miercurea trecută până astăzi, v-aţi schimbat? De aceea pauză de două ore pentru consultarea liderilor, legat de discuţia avută săptămâna trecută. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Două precizări mă simt obligat să fac. O dată că dacă în ultimele două săptămâni şedinţele Biroului permanent s-ar fi putut ţine, cu siguranţă am fi evitat această dezbatere, în această fază. Şi a doua precizare, domnule lider, art.142 alin.(3) din Regulament creează posibilitatea modificării ordinii de zi, la propunerea preşedintelui de şedinţă sau a unui lider de grup parlamentar. Din acest punct de vedere suntem în deplină legalitate. Voci din sală: Care lider? |
|
|
Domnul Mircea Toader. Aveţi puţintică răbdare. |
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Sunt dator să dau şi eu o explicaţie referitoare la întâlnirea liderilor de grup. Am avut o astfel de întâlnire. Fiecare ne-am luat apoi un drept de a discuta, fiindcă suntem grupuri politice, n-avem un răspuns final, acesta este motivul pentru care nu putem să vă dăm un răspuns exact. Pe de altă parte, în calitate de lider de grup, ceea ce a propus domnul Nicolicea ne revine şi nouă, motiv pentru care vă rog să introduceţi pe ordinea de zi cele două proiecte de hotărâre, cu un singur amendament, nu pe locul 15, ci pe locul 11, fiindcă dezbaterile durează foarte mult. Referitor la pauza de consultări, sigur, dumneavoastră hotărâţi timpul, dar noi ne-am spus punctul de vedere. |
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, S-a solicitat din parte unui lider de grup parlamentar o pauză pentru consultări. 15 minute pentru consultări. (Vociferări.) |
|
- după pauză - |
|
|
|
Domnilor colegi, Vă rog să vă ocupaţi locurile în sala de şedinţe. Timpul afectat pauzei cerute de către PSD s-a epuizat. Imediat, procedură, vă rog să aveţi puţintică răbdare. Rugămintea mea e să ocupaţi locurile în sala de şedinţă. Invit secretarii de şedinţă să-şi reia locurile la prezidiu. Domnilor colegi, Sunteţi pregătiţi? Doamna Aura Vasile, pe procedură. Domnilor colegi, Vă rog să urmăriţi lucrările, să ocupaţi locurile în sala de şedinţe. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Domnule preşedinte de şedinţă, Cu multă, multă greutate şi folosind - să spunem - bunăvoinţa unor colegi şi a corpului tehnic, am intrat în posesia celei de aşa-zise a doua Hotărâri a Comisiei pentru regulament, care spune că este o iniţiativă a domnilor Iustin Cionca-Arghir, deputat PDL, şi domnul Varga Attila, deputat UDMR. Domnule preşedinte de şedinţă, Trec peste faptul că este o hotărâre care, la fel ca şi prima, încalcă atât Constituţia, nici nu mai spun Regulamentul, Constituţia. Faptul că la motivaţiile propunerilor cred că râd şi curcile de noi, domnule preşedinte, în condiţiile felului în care ele sunt expuse, fără argumente care să ţină de Constituţie, fără argumente care să ţină de decizii ale Curţii. Iar una peste alta - pentru că v-am cerut cuvântul pe procedură, domnule preşedinte, acest proiect de hotărâre nu poate fi dezbătut, deoarece el nu a fost adus la cunoaşterea deputaţilor, aşa cum spune Regulamentul, cu trei zile, în condiţiile în care este un proiect să spunem ordinar, sau cu cinci zile, atunci când este vorba de un lucru foarte important, motiv pentru care, domnule preşedinte, aşa cum v-am rugat şi înainte de pauza de consultări, pauză de consultări la care au participat numai liderii grupurilor parlamentare PSD+PC şi PNL, pentru că ceilalţi colegi de la celelalte grupuri parlamentare nu au dorit să vină să stea de vorbă cu noi, vă spun încă o dată că este ilegal, domnule preşedinte. Este ilegal să supuneţi la vot aceste lucruri. Şi, aşa cum dumneavoastră spuneţi că ţineţi la mine şi eu ţin foarte mult la dumneavoastră şi nu aş vrea să vă alegeţi după acest lucru cu o sesizare către Comisia juridică privind - ştiu eu - sancţionarea dumneavoastră pentru că nu respectaţi ceea ce trebuie să respectaţi. Şi, domnule preşedinte, fiecare din deputaţii din sală, fiecare deputat tânăr trebuie să înveţe de la început că trebuie să respecte Regulamentul. Or, dumneavoastră, în acest moment, sunteţi în situaţia de a da un astfel de exemplu. Să daţi un exemplu o dată colegilor noştri şi a doua oară să arătaţi întregii ţări că dumneavoastră, deputatul Ioan Oltean, nu sunteţi de acord cu o încălcare flagrantă a Constituţiei României. |
|
|
Mulţumesc. Şantaj şi ameninţare se cheamă aceste două lucruri, dar, fiindcă vin de la o doamnă, n-am nimic de obiectat. Domnul deputat Mihăiţă Calimente, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Domnule coleg, aveţi cuvântul. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am să încerc să spun câteva cuvinte pe procedură, dar n-am să mă folosesc de articolele din Regulamentul nostru. Am să încerc să-i explic domnului Nicolicea câteva principii ale democraţiei. În sistemele democratice, unde majoritatea, sigur, prin faptul că are voturi mai multe, asigură protecţia minorităţii, prin ce?, prin Regulament, prin Constituţie, prin cutume. Cutumele, cred că ştiţi ce înseamnă, sunt nişte reguli nescrise, dar care sunt respectate obligatoriu. Acest sistem vine din Anglia, ţara care are cel mai puternic sistem democratic, cel mai consolidat sistem democratic, având primul document legat de democraţie încă de la 1215 - Magna Charta. Vreau să vă spun că dacă am judeca aşa cum puneţi dumneavoastră problema, până la urmă n-ar mai fi nevoie nici de Biroul permanent, nici de Comitetul liderilor, n-ar mai fi nevoie nici de comisii, pentru că, nu-i aşa, dumneavoastră aveţi voturi mai multe. Orice lucru pe care doriţi să-l introduceţi pe ordinea de zi îl veţi trece pentru că aveţi voturi mai multe. Însă, tocmai democraţia vă obligă să respectaţi minoritatea, să respectaţi opoziţia şi, în momentul când dumneavoastră vreţi să modificaţi, în timpul jocului, regulamentul, pe baza voturilor mai multe pe care le aveţi, şi să ne luaţi instrumentul pe care-l avem în apărarea noastră, înseamnă că aţi încălcat democraţia şi că tot ceea ce faceţi aici nu este decât demagogie populistă. Şi mai ţin să vă anunţ că aceste apucături ale democraţiei directe pe care le practicaţi sunt perimate de vreo 200 de ani. Pentru că o astfel de atitudine pe care o aveţi dumneavoastră şi un răspuns pe măsură al opoziţiei ar duce exact la ceea ce s-a întâmplat la Paris, când s-a instalat ghilotina. Putem instala o ghilotină aici, în Piaţa Constituţiei, şi vom rezolva problemele cu ghilotina, pentru că acolo duce ceea ce propovăduiţi dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Solomon. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Îi transmit domnului Nicolicea să se păstreze, că o să aibă şi după mine nevoie de un drept la replică, şi asta pentru că noi stăm de o oră şi jumătate să discutăm despre ceva ce n-ar fi trebuit să existe pe ordinea de zi. Domnul Nicolicea are acelaşi statut ca noi toţi, mai puţin ca cel al liderilor de grup. La art.37 din Regulament se spune clar următorul lucru şi-l citez, ca să audă domnul Nicolicea: "Comitetul liderilor grupurilor parlamentare este alcătuit din liderii grupurilor parlamentare constituite conform configuraţiei politice iniţiale." Şi sunt o serie întreagă de alte articole care fac referire la această configuraţie politică iniţială. Ceea ce se întâmplă astăzi este nimic altceva decât o punere în aplicare avant la lettre, adică înainte de a modifica această prevedere din Regulament, şi de aceea eu aş zice să respectăm acest regulament astăzi şi, de mâine, după ce-l veţi fi modificat cum vreţi, prin abuz de majoritate, de putere ş.a.m.d., să poată veni şi domnul Nicolicea aici. Deocamdată, unul din cei patru lideri recunoscuţi la începutul acestei legislaturi poate să facă o propunere de modificare a ordinii de zi, aprobată oricum abuziv ieri, şi de aceea domnul Nicolicea nici calitatea, nici - ştiu eu - căderea să o facă de la această tribună nu o are. |
|
|
Vă rog să vă apropiaţi de sfârşitul intervenţiei, domnule coleg. Aţi depăşit timpul de două minute. |
|
|
Domnule preşedinte, Eu sunt foarte măgulit de faptul că sunt cronometrat mai ceva decât rachetele cosmice, dar toată lumea vorbeşte de la microfonul acesta cât vrea şi cum vrea, numai pe mine mă întrerupeţi de fiecare dată. Vreau să vă spun că ceea ce se întâmplă astăzi, prin propunerea domnul Nicolicea, este adevărata lovitură de stat, şi nu cea pe care o vorbiţi cu toţii de la PDL şi din alte structuri ale Puterii, în presă şi la televizor, în primul rând. Vreau să vă spun că, conform Constituţiei şi oricărui regim constituţional, suveranitatea aparţine poporului. Poporul îşi exercită această suveranitate prin reprezentanţii săi aleşi în Parlament. Prin urmare, dacă poporul a dat o anumită configuraţie iniţială, prin votul său, acestui Parlament, aceasta trebuie să se regăsească timp de 4 ani, cât durează legislatura. Orice altă schimbare a configuraţiei nu este decât un joc al întâmplării sau, ştiu eu, un joc care duce în altă parte discuţia, şi nu e oricum, spre slujirea intereselor cetăţenilor. De aceea, dacă domnul Toader vrea să facă această propunere, să vină să-şi asume încălcarea Regulamentului, să vină să-şi asume încălcarea Constituţiei, să vină să-şi asume în faţa noastră aici încălcarea votului care a rezultat în urma alegerilor din noiembrie 2008 şi, prin urmare, să-şi asume chiar lovitura de stat. Pentru că ceea ce se întâmplă în stradă şi astăzi şi s-a întâmplat şi la Cotroceni, nu este altceva decât dreptul la revoltă. Unul din drepturile naturale, adică fundamentale, teoretizate de iluminişti, cei care au pus bazele liberalismului politic şi care, aşa cum arată şi în ultima particulă a numelui dumneavoastră ca partid, sunteţi şi dumneavoastră. Deci, dacă sunteţi cu adevărat liberali, respectaţi în primul rând oamenilor din această ţară, cetăţenilor din această ţară, dreptul la revoltă. Pentru că dreptul la revoltă apare atunci când contractul social, semnat de către Traian Băsescu şi de către dumneavoastră, este încălcat zi de zi. Încălcându-se acel contract, trebuie ca cetăţenii să-l rupă şi să vă atenţioneze că trebuie să plecaţi de la Putere. Nu daţi lovituri de stat în Parlament, domnii mei de la PDL, pentru că atunci o să vin să vă întreb dacă aţi absolvit cumva clasa a VI-a, când se face la istorie Iluminismul şi Revoluţia Franceză. Eu cred că mulţi dintre dumneavoastră nu aţi trecut pe acolo, la fel cum nici domnul ministru Funeriu nu are bacalaureatul. |
|
|
Vă rog, a trecut timpul afectat intervenţiei dumneavoastră. Domnul deputat Mircea Toader. |
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Dacă dăm replici unul la altul, cred că nu mai terminăm niciodată. Chestia cu Puterea, lovitura de stat nu o dă Puterea împotriva Puterii, asta ca o chestiune istorică, dar eu v-aş solicita în mod expres sistarea discuţiilor, votăm dacă se modifică ordinea de zi şi intrăm în ordinea de zi, că aşa nu o mai terminăm niciodată. Vă rog să luaţi act de ceea ce am propus. |
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Pe procedură, vă rog. Domnul deputat Eugen Nicolăescu. |
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule deputat Ioan Oltean, preşedinte de şedinţă. Constat că deşi v-am solicitat mai multe lucruri, nimic nu se întâmplă şi conduceţi în continuare şi dumneavoastră, ca şi doamna Anastase, abuziv această şedinţă. Constat, de asemenea, că acceptaţi să se facă propuneri neregulamentare de introducere de acte normative care nu sunt cunoscute de deputaţi. S-a propus de către domnul Nicolicea să se introducă pe ordinea de zi un set de proiecte de hotărâre dar, pe care, deputaţii acum nu le au şi nu le cunosc. În consecinţă, eu cred că trebuie să acordaţi o pauză de consultări şi între timp să se distribuie tuturor deputaţilor proiectele de hotărâre respective. Cred că acest lucru într-o jumătate de oră poate fi realizat. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Am să fac încă o dată precizarea de la art.142 alin.(3): "La solicitarea motivată a preşedintelui de şedinţă sau a unui lider de grup parlamentar, făcută la începutul unei şedinţe de lucru în plen, ordinea de zi sau programul de lucru se poate modifica prin aprobarea Camerei". Nimeni nu poate cenzura, decât prin vot, dacă propunerea respectivă este sau nu întemeiată, stimaţi colegi. Domnilor colegi, Dacă nu sunt îndeplinite procedurile regulamentare aveţi la îndemână votul. S-a cerut o pauză de negocieri. Pauză exact 10 minute. |
|
- după pauză - |
|
|
|
Reluăm lucrările. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă rog să ocupaţi locurile în sala de şedinţe. Pe procedură, domnul deputat Mihăiţă Calimente, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vorbim de câteva ore şi am crezut că aţi înţeles despre ce este vorba. În esenţă, dumneavoastră nu puteţi introduce pe ordinea de zi, chiar dacă Regulamentul vă permite acest lucru, dar în alte condiţii decât cele pe care le interpretaţi dumneavoastră, deci, spuneam, nu puteţi introduce pe ordinea de zi ceva ce este împotriva Regulamentului, chiar dacă aveţi un număr de deputaţi mai mare. Şi, încă o dată am să vă repet, poate de data asta veţi înţelege, pentru că ceea ce spun va fi mai nuanţat, cu tuşe mai groase, ca să înţelegeţi, şi aşa în presa portocalie aţi decretat că se pregătea o lovitură de stat, în baza votului şi a numărului mai mare de deputaţi puteţi să decretaţi patria în pericol şi să ne scoateţi în afara legi şi să lucraţi fără Opoziţie. Pentru că numărul de voturi mai mare pe care îl aveţi, nu-i aşa, vă dă posibilitatea să faceţi acest lucru. Vreau să vă asigur că în nicio ţară din lume democraţia nu funcţionează cum o interpretaţi dumneavoastră. |
|
|
Da. Mulţumesc, domnule deputat. Există propunerea domnului deputat Mircea Toader de a sista discuţiile pe marginea acestui subiect. Vă rog să pregătiţi cartelele pentru a supune la vot această propunere. (Vociferări din partea Grupurilor parlamentare ale PNL şi PSD+PC.) Vă rog să votaţi propunerea de sistare a discuţiilor pe marginea acestui subiect. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Domnule preşedinte, am cerut înainte de pauză, procedură. Da? Deci, înainte de pauză... |
|
|
Domnilor colegi, suntem în procedură de vot. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Domnule preşedinte de şedinţă, (Domnul deputat insistă să ia cuvântul de la tribuna Parlamentului.) |
|
|
Suntem în procedură de vot, domnule deputat. Şi vă rog foarte mult să ocupaţi locurile în sala de şedinţe. Vă rog să ocupaţi locul în sala de şedinţe, domnule deputat. |
|
|
Doamna Florina Ruxandra Jipa (din sală): Nu avem materiale! Daţi-ne materialele de pe ordinea de zi! |
|
|
Domnilor colegi, s-a propus sistarea dezbaterilor la acest subiect. Vă rog, domnule deputat, să ocupaţi locul în sala de şedinţă. Domnule deputat Cristian Dumitrescu, vă rog să ocupaţi locul în sala de şedinţă. Domnilor colegi, reluăm votul. Vă rog să pregătiţi din nou cartele. Reluăm votul pe marginea propunerii de sistare a dezbaterilor. |
|
|
Domnilor colegi, cu 117 voturi pentru, 3 abţineri şi un vot împotrivă propunerea de sistare a discuţiilor a fost adoptată. Domnilor colegi, vă rog să aveţi puţintică răbdare. Vă rog, pe procedură aveţi cuvântul. Înţeleg că domnul preşedinte Ponta. Înţeleg că domnul preşedinte Ponta nu doreşte să ia cuvântul. |
|
Doamna Aurelia Vasile (din sală): Ce s-a supus la vot, domnule preşedinte? |
|
|
|
Am sistat, am supus votului sistarea discuţiilor pe marginea propunerii de completare a ordinii de zi. |
|
Doamna Aurelia Vasile (din sală): Mulţumesc. |
|
|
|
Dacă nu mai sunt alte intervenţii, supun votului dumneavoastră propunerea Partidului Naţional Liberal şi a Partidului Social Democrat de a se constitui o comisie de anchetă privind verificarea situaţiei votului final acordat proiectului de Lege privind sistemul unitar de pensii publice. Domnilor colegi, vă rog să vă exprimaţi prin vot. (Urale, aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PSD+PC şi PNL.) |
|
|
Domnilor colegi, 116 voturi pentru, 109 împotrivă, 7 abţineri. Propunerea nu a trecut. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PDL.) Vă rog, domnule deputat Marton Arpad. |
|
|
Şi nouă prezenţi nevotanţi, deci nu a obţinut majoritatea celor prezenţi. Degeaba v-aţi bucurat, aşa prevede Regulamentul. (Aplauze din partea Coaliţiei.) |


