Dezbateri parlamentare

Domnul Ioan Oltean:

Domnilor colegi,

Pe ordinea de zi pentru această şedinţă, conform votului dumneavoastră, avem Angajarea răspunderii Guvernului asupra Proiectului Legii educaţiei naţionale.

Reamintesc faptul că acest proiect de lege a fost depus la Parlament la data de 18 octombrie 2010. Birourile permanent ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, în şedinţa din 18 octombrie 2010, în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (3) din Constituţia României, au stabilit ca termen de depunere a amendamentelor data de 25 octombrie 2010 şi transmiterea acestora la Guvern, urmând ca Guvernul să hotărască asupra amendamentelor şi să prezinte, în şedinţa comună de astăzi a Parlamentului, proiectul de lege asupra căruia îşi angajează răspunderea.

Cu aceste precizări, daţi-mi voie să dau cuvântul domnului prim-ministru Emil Boc pentru prezentarea proiectului de lege. Domnule prim-ministru, aveţi cuvântul. (Aplauze)

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Aş mai face o singură precizare cu privire la procedură, pentru că în cadrul acestei dezbateri s-a ridicat problema deciziei Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe acest proiect al Legii educaţiei naţionale, extrem de important.

1. Nu există nici în Constituţie, nici în Regulamentul Camerei Deputaţilor sau al Senatului sau în Regulamentul şedinţelor comune vreo prevedere prin care sesizarea Curţii Constituţionale pe un conflict juridic de natură constituţională să suspende decizia de angajare a răspunderii Guvernului.

2. Într-adevăr, asumarea răspunderii este o procedură diferită faţă de procedura obişnuită, dar şi consecinţele procedurii sunt diferite şi tăioase. Adică, în urma angajării răspunderii, Guvernul îşi pune mandatul pe masă, existând posibilitatea demiterii Guvernului. Pe de altă parte, există posibilitatea depunerii unei moţiuni de cenzură care, repet, nu se calculează în numărul de moţiuni pe care le poate depune opoziţia în cadrul unei sesiuni parlamentare. Deci, din acest punct de vedere, există o dublă posibilitate de acţiune a celor care nu sunt de acord cu angajarea răspunderii: pe de o parte, iniţierea moţiunii de cenzură, încă una faţă de cea obişnuită, şi, pe de altă parte, posibilitatea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Din acest punct de vedere, consider că sesizarea Guvernului cu privire la angajarea răspunderii este constituţională şi legală şi putem proceda mai departe.

În privinţa legii vreau să subliniez un lucru foarte clar: această lege schimbă din temelii educaţia românească. Această lege reprezintă o mutaţie radicală, de concepţie cu privire la modul în care este văzută, pentru viitor, educaţia din România. Această lege are mutaţii profunde atât în învăţământul preuniversitar, cât şi în învăţământul universitar şi vreau să vă precizez doar câteva din argumentele care stau la baza afirmaţiei mele.

În primul rând, cu privire la conţinutul actului educaţional, mutarea substanţială pe care o aduce această lege este transferul de la un învăţământ centrat şi fundamentat pe informaţii la un învăţământ centrat şi fundamentat pe competenţă. Asta înseamnă că, în educaţia copiilor noştri, accentul, după adoptarea acestei legi, nu se va mai pune pe reproducerea şi asimilarea informaţiilor, ci pe formarea de competenţe în concordanţă cu exigenţele Uniunii Europene.

La baza acestei legi stau cele opt competenţe-cheie recunoscute în Uniunea Europeană, competenţe pe care îmi permit, foarte pe scurt, să le precizez:

A. Competenţe de comunicare în limba română şi în limba maternă, în cazul minorităţilor naţionale;

B. Competenţe de comunicare în limbi străine;

C. Competenţe de bază de matematică, ştiinţe şi tehnologie;

D. Competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere;

E. Competenţe sociale şi civice;

F. Competenţe antreprenoriale;

G. Competenţe de sensibilizare şi de expresie culturală;

H. Competenţa de a învăţa să înveţi, competenţă pe care eu o consider a fi poate cea mai importantă şi care sintetizează mutaţia radicală pe care o realizează această lege în privinţa cunoştinţelor pe care le vor dobândi copiii noştri în actul educaţional.

Repet, nu mai punem accent pe asimilare şi reproducere de informaţii, ci punem accent pe formare de competenţe care să ajute copiii în viaţă ca adulţi, să-i ajute să se descurce în viaţa de zi cu zi prin situaţiile concrete pe care şcoala le pune la dispoziţie ca exemple pentru decizii ce urmează să fie luate în viaţă mai târziu.

Subliniez, de asemenea, faptul că educaţia fizică şi sportul în învăţământul preuniversitar sunt cuprinse în trunchiul comun al planurilor de învăţământul. Menţionez încă o dată importanţa pe care sportul trebuie să o aibă pentru o minte sănătoasă, în ceea ce priveşte viaţa de zi cu zi în şcoală a copiilor noştri.

De asemenea, tehnologia informaţiei, adică abilităţile de a lucra cu calculatorul, constituie o disciplină opţională pentru elevii din clasele I-IV, dar este obligatorie în învăţământul gimnazial şi liceal, pentru simplul motiv că nu mai putem concepe în acest secol un învăţământ în care computerul să nu fie un instrument la fel cum este, practic, stiloul, astăzi, în actul educaţional.

Această lege aduce o mutaţie radicală în ceea ce priveşte descentralizarea programei de învăţământ şi descentralizarea, practic, a actului educaţional până la nivelul şcolii.

O parte importantă a ceea ce învaţă elevii la şcoală va fi stabilită de către consiliul de administraţie al şcolii. Ce înseamnă acest lucru? 20% în învăţământul gimnazial şi 30% în învăţământul liceal din ceea ce învaţă elevii se stabileşte la nivelul şcolii, prin consiliul de administraţie. Consiliul de administraţie este reprezentat şi format din cadre didactice, părinţi şi reprezentanţi ai autorităţii locale. Împreună cu comunitatea de afaceri decid ce discipline - în proporţia 20% la gimnaziu şi 30% la liceu - se învaţă în judeţul sau localitatea respectivă. Prin aceasta, aducem învăţământul aproape de nevoile societăţii şi societatea o aducem la nevoile învăţământului. Adică copiii, după ce ies din şcoală, să ştie lucruri care au legătură cu realitatea lor imediată şi să poată mai uşor să-şi găsească un loc de muncă în viaţa de zi cu zi. Educaţia este mult mai aproape de elev, mult mai aproape de interesul societăţii şi, astfel, câştigă atât părintele, cât şi elevul, şi societatea în ansamblu.

Pe de altă parte, se realizează o mai bună elaborare a programei de învăţământ care, astăzi, ştiţi, ca părinţi, că este extrem de încărcată. Programele de învăţământ nu vor mai fi încărcate, astfel încât să pună o povară foarte mare pe umerii elevilor. În ce sens? 25% din programa şcolară şi din timpul alocat unei discipline va fi lăsat la dispoziţia profesorului pentru a-şi adapta stilul de predare în funcţie de nevoile fiecărui elev din clasă: cu cei mai buni va lucra într-un anumit mod, cu cei mai slabi va desfăşura acţiuni de recuperare şi îşi va doza efortul în funcţie de particularităţile clasei. De aceea, legea lasă la dispoziţie 25% din timp pentru adaptarea la condiţiile respective.

Nu în ultimul rând, vreau să precizez faptul că şi evaluarea pe care o facem elevilor este total diferită faţă de procedura actuală, adică evaluarea ţine să pună accent pe verificarea competenţelor şi mai puţin pe verificarea capacităţii de a memora şi reproduce informaţii.

În privinţa descentralizării, consiliul de administraţie al şcolii devine suveran în ceea ce priveşte administrarea şcolii şi angajarea cadrelor didactice, inclusiv angajarea directorului şcolii. Acest consiliul de administraţie al şcolii devine un pilon extrem de important în descentralizare şi în viitorul şcolii, iar prin realizarea participării în consiliul de administraţie al şcolii a părinţilor, a cadrelor didactice şi autorităţilor locale cred că punem la aceeaşi masă pe toţi cei care au interes major în viitorul educaţiei copiilor noştri.

În privinţa numărului de ore, vestea bună este aceea că numărul de ore se diminuează, dar se asigură continuitatea la şcoală a elevilor. Numărul maxim de ore va fi 20 în învăţământul primar, 25 în învăţământul gimnazial, 30 în învăţământul liceal. Repet, numărul maximal. În cadrul acestor ore, evident că există şi posibilitatea de a se elabora temele în clasă cu elevii în cadrul numărul maxim de ore stabilit. Veţi întreba ce se va întâmpla în cazul în care, diminuându-se numărul de ore, elevii vor pleca mai repede în stradă şi vor face activităţi care nu au legătură cu actul educaţional.

Legea vine în completare şi stabileşte un lucru foarte precis: pune la cale mecanismul "Şcoală după şcoală" prin care elevii, după terminarea orelor de curs, rămân la şcoală şi, în cadrul acestui program numit "Şcoală după şcoală", îşi fac temele, pot desfăşura activităţi extracurriculare, iar când ajung acasă, după-amiază, au temele făcute şi au timp şi pentru familie, au timp pe care să-l petreacă alături de cei din familie sau să desfăşoare alte activităţi, pe care le consideră necesare, pe care părinţii le consideră ca fiind necesare pentru dezvoltarea copilului.

Deci copilul nu pleacă pe stradă, rămâne în actul educaţional punându-i la dispoziţie acest mecanism extrem de important, numit "Şcoală după şcoală".

De asemenea, prin faptul că se instituie "Biblioteca virtuală", elevii vor avea acces la cele mai bune lecţii predate de profesori, la toate disciplinele. Au acces de asemenea la o bază de date informatizată cu privire la bibliografia necesară în actul educaţional, astfel încât, elevii, pe de o parte, să poată compara diversele lecţii susţinute de profesori pentru a putea ridica standardele nivelului educaţional şi, în acelaşi timp, să aibă acces gratuit la bibliografia necesară desfăşurării actului educaţional.

Sunt doar câteva din elementele importante pe care le-am avut în vedere în modificarea învăţământului preuniversitar.

În ceea ce priveşte învăţământul universitar, accentul fundamental este şi se pune pe calitate. Când mă refer la calitate vorbesc de două lucruri aici: în primul rând, despre clasificarea universităţilor - repet, clasificarea universităţilor - şi ierarhizarea programelor de studii, lucruri pe care le aşteaptă învăţământul superior românesc, lucruri pe care le aşteaptă studenţii, lucruri pe care le aşteaptă societatea şi mediul de afaceri. Adică se doreşte a se şti odată, în România, care sunt universităţile în ordine, ierarhia lor pe baza clasificării în urma criteriilor stabilite de lege, şi care au performanţă în România, iar în funcţie de diploma pe care o obţii de la o universitate sau alta să-ţi poţi ocupa, mai uşor sau mai greu, un loc de muncă pe piaţa muncii. Pentru că, atunci când te vei duce la o firmă să-ţi depui CV-ul, firma se va uita de unde este această diplomă. De la universitatea X, care este cotată pe palierul superior sau pe unul modest, şi atunci, în raport cu performanţa universităţii, îţi va fi răsplătită munca. Astăzi, din nefericire, din moment ce ai o diplomă ea are valoare egală, ceea ce nu este corect, fiindcă universităţile au competenţe şi valori diferite şi din perspectiva cadrelor didactice, şi din perspectiva bazei de cercetare, şi din perspectiva resurselor umane care predau acolo. Acest lucru trebuie să se regăsească în ceea ce înseamnă calitatea diplomei pe care o primeşte un student la finalizarea studiilor.

La fel, ierarhizarea programelor de studii. Avem universităţile clasificate, pe de o parte, dar avem şi ierarhizarea programelor de studii. Vrem să ştim unde este cel mai bun masterat în comunicare, în tehnologie sau în altă disciplină? Avem o ierarhizare în România şi ne alegem universitatea şi locul unde mergem să susţinem o asemenea specializare, pentru că ministerul, prin procedurile legale pe care le are la dispoziţie, ne pune la dispoziţie o asemenea clasificare a programelor de studiu.

Al doilea element pentru ceea ce înseamnă calitate, este că am eliminat orice criteriu de vechime în învăţământul superior. Nu vechimea va fi condiţia de bază pentru ocuparea unui post didactic în învăţământul superior, ci performanţa academică, indiferent de vârstă, care reprezintă o mutaţie radicală în raport cu ce avem în momentul de faţă. Astăzi, ştim că vechimea este criteriul aproape principal în promovare, dacă nu ai un anumit număr de ani, nu poţi trece de la un post la altul. Acest criteriu este eliminat şi rămâne doar competenţa academică, lucrările de cercetare, lucrările ştiinţifice recunoscute în plan naţional şi internaţional, pentru promovarea în funcţia didactică.

Se întăreşte răspunderea publică a universităţilor, mutaţie radicală şi extrem de importantă. Adică autonomia universitară este extinsă, este garantată, dar şi răspunderea publică a universităţilor este întărită, mergând până la demiterea rectorului şi desfiinţarea universităţii, dar aceste lucruri nu în manieră abuzivă. Demiterea rectorului nu se poate face abuziv, ci se face doar pe baza propunerii unui consiliu de management şi etică universitară, care propune ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului şi, pe baza unei asemenea decizii, se poate merge mai departe.

La fel cu desfiinţarea universităţii - dacă nu sunt respectate criteriile academice de performanţă, aceasta se face prin lege, la propunerea Guvernului. Adică există, pe de o parte, autonomie garantată - dar nu nelimitată şi în afara legii - prin întărirea responsabilităţii publice a universităţilor.

În privinţa învăţământului pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale, se spune foarte clar în lege că "Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să studieze şi să se instruiască în limba maternă la toate nivelurile, tipurile şi formele de învăţământ preuniversitar, în condiţiile legii.

În funcţie de necesităţile locale se organizează - la cererea părinţilor sau a tutorilor legali şi în condiţiile legii - grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar cu predare în limbile minorităţilor naţionale.

La toate formele de învăţământ în limba română, în limbile minorităţile naţionale sau în limbi de circulaţie internaţională se poate înscrie şi pregăti orice cetăţean român sau cetăţean din ţările Uniunii Europene şi Confederaţia Elveţiană, indiferent de limba sa maternă şi de limba în care a studiat anterior.

De asemenea, minorităţile naţionale au dreptul la reprezentare proporţională cu numărul de clase prin organele de conducere ale unităţilor de învăţământ, ale inspectoratelor şcolare sau ale instituţiilor echivalente, cu respectarea criteriilor de competenţă profesională potrivit legii."

La fel, asemenea reglementări cu privire la posibilitatea de a studia în limba minorităţii naţionale respective există şi pentru învăţământul superior. Deci de la grădiniţă la universitate.

Acestea ar fi, foarte pe scurt, câteva detalii cu privire la Legea educaţiei naţionale.

Mai spun încă un lucru: studenţii au 25% reprezentare în Senatele universităţilor, tocmai pentru a asigura vocea autorizată a acestora în cadrul structurilor de conducere a universităţilor, ca un element important în păstrarea echilibrului universitar şi ca interesele universităţilor să cuprindă reprezentarea tuturor acelora implicaţi în actul educaţional.

Având în vedere cele menţionate, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în temeiul art. 114 din Constituţia României, Guvernul îşi angajează răspunderea pe Legea educaţiei naţionale.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule prim-ministru.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi - să nu se supere Camera inferioară a Parlamentului - vă reamintesc faptul că, urmare prezentării Proiectului Legii educaţiei naţionale, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, poate fi depusă moţiune de cenzură în termen de 3 zile de la prezentare, potrivit art. 114 alin. (2) din Constituţia României.

Cu acestea, ordinea de zi fiind epuizată, declar încheiată şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, vă urez să aveţi un sfârşit de săptămână plăcut!

Rog membrii Camerei Deputaţilor să rămână în sală pentru o scurtă informare. Vă rog, deputaţii să rămână în sală.

Domnilor senatori, să ne auzim şi să ne vedem cu bine.

Vă mulţumesc.

Lucrările şedinţei s-au încheiat la ora 12.40.