Dezbateri parlamentare

Doamna Roberta Alma Anastase:

Potrivit ordinii de zi şi programului de lucru, urmează dezbaterea moţiunii simple intitulată "Sistemul sanitar din România: alarmă de cod roşu".

În legătură cu timpul alocat pentru dezbaterea acestei moţiuni simple, vă prezint următoarele: moţiunea simplă va fi citită de către unul dintre semnatari; Guvernului i se rezervă 50 de minute, pe care le utilizează la începutul şi la încheierea dezbaterilor, pentru dezbateri luându-se în calcul câte 10 secunde pentru fiecare deputat; timpul maxim alocat astfel...

Imediat după ce închei prezentarea, între cele două momente, vă dau cuvântul, domnule deputat.

Partidului Democrat Liberal: 21 minute; îi sunt alocate Grupului parlamentar al PSD: 15 minute; Grupului parlamentar al PNL: 10 minute; Grupului parlamentar al UDMR: 4 minute; minorităţile naţionale: au 3 minute la dispoziţie; Grupului parlamentar al deputaţilor independenţi: 3 minute; deputaţii independenţi fără apartenenţă la un grup parlamentar: un minut.

Dacă sunt observaţii?

Dacă nu, supun la vot aceste propuneri.

Voturi pentru?

Domnul Mircea Duşa:

Pe procedură, vă rog.

Doamna preşedinte, aţi schimbat sistemul de vot?

Doamna Roberta Alma Anastase:

Nu, nu, nu! Vă rog să pregătiţi cartelele. Scuze!

O să vă rog să luaţi loc şi să pregătiţi cartelele de vot. Este în regulă.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

Votul s-a încheiat: 123 voturi pentru, 2 împotrivă, 2 abţineri.

Cu majoritate de voturi, propunerile au fost aprobate.

Conform prevederilor regulamentare, întreb dacă este cineva dintre semnatari care îşi retrage semnătura de pe moţiune? Nu.

Reamintesc, de asemenea, faptul că nu pot fi propuse amendamente.

Înainte de a trece la prezentarea moţiunii, am să-i rog pe liderii grupurilor parlamentare să depună la secretarii de şedinţă numele deputaţilor înscrişi la dezbatere.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Acum o invit la microfon pe doamna deputat Rodica Nassar, pentru a da citire moţiunii.

Vă rog, doamna deputat, aveţi cuvântul.

Doamna Rodica Nassar:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prezenta moţiune este îndreptată către adevăraţii responsabili ai modului în care sistemul sanitar este distrus sistematic: Traian Băsescu şi Guvernul PDL condus de Traian Băsescu, uneori de Emil Boc, şi mai des de Elena Udrea, în numele lui Traian Băsescu.

Toate măsurile nesăbuite, toate măsurile de chinuire a poporului român sunt asumate de Traian Băsescu şi acoliţii lui PDL-işti, ori transfugi de la alte partide, cei care sunt răspunzători de soarta din ce în ce mai greu de îndurat de către românii de rând.

Traian Băsescu a împins România în braţele FMI, el a propus reducerea cheltuielilor din sănătate, reducerea paturilor de spital, închiderea de unităţi medicale, trecerea în şomaj a medicilor şi asistenţilor medicali, deteriorarea activităţii medicilor de familie, interpretările ticăloase la adresa clasei medicale în general, generalizarea sărăciei din sistemul sanitar românesc şi lipsei de acces la tratamente, medicamente, micşorarea salariilor, diminuarea puterii de cumpărare a pensionarilor şi a salariaţilor...

Grupurile parlamentare ale PNL şi PSD, sub egida Uniunii Social Liberale, au efectuat analize periodice la nivel central şi local, au dezbătut temele sănătăţii la nivelul comunităţilor locale pe care le reprezintă în Camera Deputaţilor, iar constatarea este una gravă, dramatică chiar: sănătatea românilor este din ce în ce mai precară!

Analiza indicatorilor stării de sănătate este sugestivă în acest sens.

România are situaţia cea mai proastă decât în oricare alt stat membru al Uniunii Europene, dar stă mai prost şi în comparaţie cu situaţia din ţară din anii precedenţi.

Astfel, pentru anul 2009, România avea o natalitate de 10,4 născuţi vii la 1000 de locuitori, inferioară mediei Uniunii Europene, care este de 10,7%, şi inferioară, practic, tuturor statelor nou-membre, cu excepţia Letoniei şi Ungariei, dar care a crescut în ultimii 10 ani.

Anii de criză economică şi recentele măsuri de restrângere a duratei concediului pentru îngrijirea copilului vor afecta însă din nou şi suplimentar acest indicator, iar efectele vor fi vizibile abia în următorii doi-trei ani. Din păcate, corecţia acestor efecte, chiar şi în cazul fericit al adoptării unor măsuri susţinute, este nerealizabilă pe termen scurt, pentru că acum tendinţa este negativă şi va continua, în absenţa unor măsuri inteligente şi ferme.

Speranţa de viaţă la naştere este şi ea una dintre cele mai mici din Uniunea Europeană.

Cetăţenii români trăiesc mai puţin decât cetăţenii europeni (bărbaţii în medie 69,8 ani, cu 6,5 ani mai puţin decât media Uniunii Europene, iar femeile 77,4 ani, cu 5 ani mai puţin decât media Uniunii Europene).

Femeile din România au cea mai scurtă durată de viaţă din Uniunii Europene, iar bărbaţii se află, de asemenea, pe ultimele locuri la speranţa de viaţă, după statele baltice.

România are cea mai mare mortalitate infantilă (10,1 decese copii sub un an la 1000 de născuţi vii), de 2,3 ori mai mare decât media Uniunii Europene.

Mortalitatea în România este cu 55% mai mare decât în Uniunii Europene (959,4:620,3 decese la 100.000 locuitori).

Românii mor mai mult din cauza bolilor cardio-vasculare (mortalitate de 2,2 ori mai mare decât media Uniunii Europene), prin cancere (mortalitate peste media UE) şi prin ciroză hepatică (mortalitate de 3,3 ori peste media UE).

Aproape o treime din cazurile de tuberculoză ale Uniunii Europene sunt în România.

Cel mai grav este faptul că problemele de sănătate ale populaţiei României devin tot mai grave la populaţia tânără şi sunt atribuite unor cauze evitabile.

Astfel, numai în anul 2009, 12,2% dintre decesele înregistrate la populaţia României s-au datorat unor cauze evitabile (după Organizaţia Mondială a Sănătăţii), ceea ce a însemnat 31.537 de vieţi omeneşti care puteau fi salvate.

În acest context al stării de sănătate a populaţiei, sistemul nostru de sănătate se află într-o disfuncţionalitate cronică, care se accentuează de la an la an.

Argumentul invocat în principal de către toate părţile este reprezentat de subfinanţarea cronică, dar dacă se ştie acest lucru, de ce s-a diminuat din 2009 încoace finanţarea statului român?

De ce nu s-a implicat guvernul şi nu a contribuit la o asigurare cu resurse financiare în mai bune condiţii, mai ales că are responsabilităţi prin însăşi legea fundamentală: Constituţia României.

Cetăţenii români trebuie să ştie că viaţa lor atârnă de indiferenţa guvernanţilor, de faptul că sănătatea lor nu este o problemă prioritară pentru Traian Băsescu şi PDL, precum şi susţinătorii acestora.

Problemele sistemului sunt complexe.

1. Acoperirea cu medici şi cu personal sanitar mediu a devenit o cauză a nefuncţionării normale a sistemului sanitar.

Chiar şi în trecut, România avea cu puţin peste jumătate din media Uniunii Europene de personal medical, raportat la numărul de locuitori.

În prezent, tinerii specialişti părăsesc cu relativă uşurinţă ţara, iar specialiştii cu mai multă experienţă sunt mult prea uşor excluşi din activitate, în ciuda lipsei de personal calificat.

În ultimii zece ani, au plecat din România mai mulţi medici decât cei care şi-au finalizat formarea prin specialitate, şi de trei ori mai multe asistente medicale. Şi nu au plecat specialiştii cei mai slab pregătiţi.

În paralel, tinerele generaţii de specialişti nu îşi găsesc loc de muncă în România (după ce statul a finanţat între 6 şi 13 ani de zile pregătirea fiecăruia dintre ei), ca urmare a hotărârilor aberante ale Guvernului de a bloca angajările. Aşadar, nu avem destui specialişti, cei pe care îi avem optează cu uşurinţă să plece în spaţiul european pentru condiţii mai bune de lucru şi de trai, iar pe cei care s-au pregătit şi care încă au rămas în România, sistemul nu îi poate angaja.

Aşadar, cine consultă şi tratează pacienţii români?

2. Reforma sistemului de sănătate este o afirmaţie demagogică, ea continuă, dar nu are direcţie.

Actualul program de guvernare are doar prevederi segmentare privind sănătatea şi sistemul de sănătate, şi nu există un scop definit sau nişte rezultate măsurabile ale acestei guvernări.

Medicina primară, de familie este un segment elocvent, semnificativ pentru cum nu trebuie să se facă o reformă, pentru modul în care se distruge ceea ce ar fi trebuit dezvoltat, consolidat, sporit pentru a se realiza prevenţie, educaţie sanitară, consultaţii şi o triere a pacienţilor la intrarea în sistem, o integrare a datelor pacienţilor şi a serviciilor medicale din România.

Medicii de familie sunt victimele reformei băsesciene, împreună cu cetăţenii români, victime de mai multe ori ale conducerii actuale a României.

Înainte de a prezenta aberaţiile instituite de guvernanţi la acest capitol, afirmăm că Uniunea Social Liberală este solidară cu medicii de familie care, într-o majoritate covârşitoare, de peste 80%, refuză, în continuare, să semneze în condiţiile umilitoare atât pentru ei, cât şi pentru pacienţii pe care-i deservesc, contractul - cadru cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii.

Argumentele pertinente, susţinute de date şi previziuni sumbre pentru sistem, susţinute de reprezentanţii legali şi autorizaţi ai medicilor de familie (mă refer aici la Societatea Naţională de Medicină de Familie, precum şi la Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie) pun în prim-plan interesul pacienţilor şi anume:

a) Bugetul alocat medicinii de familie reprezintă numai 7,1% din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Stat, faţă de 12% media europeană.

(FNUASS reprezintă 3 % din PIB, faţă de 8% media în Uniunea Europeană .)

Cele 12.000 de cabinete la nivelul lui 2008 au fost finanţate cu circa 9,1% din FNUASS, cel mai mare procent din 1998, dar de atunci sumele alocate s-au redus an de an, semnificativ: în anul 2009 cu 35%, în anul 2010, cu încă 10%, iar în anul 2011, din nou cu 10%, adică în trei ani s-au redus peste 55 de procente din finanţarea medicinii primare.

b) Medicii au afişat pe uşile cabinetelor, pe lângă programul de lucru, mesaje către pacienţi pentru a-i preveni asupra consecinţelor generate de acest buget:

- plafonarea consultaţiilor la un număr de 20 pe zi;

- pacienţii care sunt consultaţi în plus nu vor mai primi reţete gratuite sau compensate.

Întrebarea care trebuie pusă este: cum se respectă dreptul constituţional şi drepturile din contractul de asigurare al pacienţilor care plătesc contribuţii de asigurări sociale de sănătate, dar care se prezintă la cabinetul medicului a 21-a persoană, aceasta nemaibeneficiind de pachetul de servicii medicale şi trebuind să plătească tot: consultaţie, medicamente, chiar dacă este asigurată şi beneficiază de prevederile legale.

Un demers total neconstituţional!

În acelaşi timp, bugetul propriu al CNAS este de 3% din FNUASS, adică jumătate din bugetul medicinii de familie, în condiţiile în care această sumă nu se regăseşte în servicii acordate contribuabililor la fond, în investiţii, în SIUI şi card.

De aceea, Uniunea Social Liberală propune un buget de austeritate şi pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate de 1%, iar restul de 2 % să fie realocaţi către serviciile de asistenţă primară.

c) Încheierea Contractului - cadru pe doi ani, în condiţiile în care nu se cunosc sumele alocate pentru anul 2012, dar mai ales nu se cunosc normele de aplicare care se întocmesc anual, ceea ce reprezintă doar propagandă.

România nu a adoptat legea care să prevadă bugetele multianuale. Atunci cum se poate încheia un contract pe doi ani, când este vorba de fonduri publice cuprinse în bugetul consolidat?

Altă mostră de incompetenţă şi ilegalitate!

USL solicită renunţarea de urgenţă la varianta de contract multianual, atât timp cât cadrul legal este incomplet, cât normele de aplicare depind de bugetul anual şi sunt anuale.

d) Costurile neprevăzute legate de implementarea Cardului Naţional de Sănătate prin achiziţionarea de către medicii de familie a cititoarelor de carduri, a tehnicii de calcul şi a serviciilor de comunicare electronică.

Guvernul scade finanţarea medicinii de familie, dar obligă firme private, cum este un cabinet medical, să efectueze cheltuieli ca să operaţionalizeze aberaţiile politicii guvernamentale.

Curat neconstituţional!

Dacă guvernul vrea să impună o politică publică, atunci trebuie să o finanţeze în condiţiile legii, sau are anumite firme care trebuie protejate, ajutate, cum ar fi unele producătoare de cititoare de carduri, şi le aruncă în braţele cabinetelor medicale care, fiind private, nu sunt obligate să facă licitaţii!!!

De fapt, CNAS are această sarcină care, în mod evident, nu reprezintă un serviciu medical direct prestat către pacient, ci un instrument de lucru al CNAS, pe care trebuie să-l plătească, dacă îl vrea, sau, dacă face o şmecherie, ar trebui să răspundă pentru ea.

Toate raportările şi comunicările dintre CNAS, Ministerul Sănătăţii şi medicii de familie se vor desfăşura în sistem informatic centralizat, prin internet de bandă largă (3G), cu viteze de 144 - 256 kbit/sec, în condiţiile în care România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa accesului de bandă largă, cu o acoperire de doar 3% în mediul rural, şi 18% în mediul urban.

Se poate înţelege că se face o escrocherie din partea CNAS, cu susţinerea guvernului, şi, de aceea, trebuie să-şi asume finanţarea şi, mai ales, să răspundă pentru faptele şi consecinţele produse.

e) Proiectul de Lege nr.11/2011 pentru aprobarea Ordonanţei de Guvern nr.7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin Centre de permanenţă, încalcă flagrant Constituţia şi drepturile fundamentale ale omului, prin introducerea obligativităţii medicilor de familie de a participa la activitatea Centrelor de permanenţă.

Medicul de familie este obligat să asigure servicii doar pacientului din lista proprie, în timp ce în Centrele de permanenţă se oferă servicii oricărui cetăţean, serviciu suplimentar "obligatoriu" şi neremunerat, din partea medicului de familie.

Pentru medicul de familie se introduce astfel munca voluntară!

Se încalcă dreptul la libera asociere pentru prestarea unui serviciu şi, totodată, se instituie obligativitatea pentru un serviciu suplimentar, care trebuie să fie opţional pentru medicul de familie.

Uniunea Social Liberală consideră că acolo unde medicii doresc şi optează pentru acest serviciu în mod liber consimţit, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică şi a autorităţii locale, aceştia pot să se asocieze pentru a crea un centru de permanenţă pe baza unui protocol între cele trei părţi, cu obligaţii şi sancţiuni pentru fiecare parte, inclusiv modalitatea de asigurare a decontărilor şi finanţării.

Potrivit Constituţiei, statul, deci guvernul, trebuie să asigure toate costurile referitoare la servicii medicale de urgenţă, ceea ce ar fi normal şi corect.

Din punct de vedere legal şi al normelor profesionale, asistenţa se poate desfăşura doar în centrul de permanenţă, şi nu pe teren, pentru că medicul de familie nu are competenţe de medic de urgenţă, nu este şofer profesionist atestat şi nu poate părăsi centrul.

CNAS şi ministerul nu pot schimba calificările profesionale!

USL consideră că centrele de permanenţă sunt necesare în virtutea disparităţilor între mediul rural, mic urban şi cel urban privind accesul la serviciile medicale primare, însă în acest moment Centrele de permanenţă nu au un cadru legal, ci ilegal de organizare şi funcţionare.

În concluzie, USL acordă o atenţie deosebită medicinii primare, care reprezintă interfaţa indispensabilă cu celelalte nivele de asistenţă medicală din sistem, şi atrage atenţia guvernanţilor că, prin vulnerabilizarea medicilor de familie, se clatină, practic, un întreg sistem care este în prag de a intra în faliment prin efect de domino.

3. Recent, a fost aprobată strategia de raţionalizare a spitalelor.

În instrumentul de motivare al actului normativ, se prevede că "prin strategie se urmăreşte descentralizarea actului decizional în materie de îngrijiri de sănătate curative şi responsabilizarea comunităţii locale faţă de nevoile de sănătate ale populaţiei din zona respectivă...".

Fără îndoială, comunitatea locală, prin administraţia ei publică, trebuie să aibă ca deziderat o stare de sănătate mai bună a populaţiei pe care o serveşte, dar deţine comunitatea locală în prezent capacităţile şi resursele pentru asigurarea sănătăţii populaţiei din zonă?

Există garanţii în acest sens?

Şi dacă nu există garanţii, cum putem să explicăm acest lucru familiilor celor care mor pentru că sunt prea departe de spital, pentru că nu există doctor, sau pentru că nu sunt medicamente?

Cu alte cuvinte, constatăm că se promovează politici publice disparate, necorelate, care nu au viziune şi în final efectele sunt contradictorii!

Guvernul îşi încalcă propriul program de guvernare, unde la Capitolul "Sănătate" se precizează ca obiectiv de Guvernare:

"...aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare a serviciilor sanitare pe o perioadă de minim 8 ani... redresarea şi dezvoltarea asistenţei medicale din mediul rural."

Prin această "strategie", Guvernul distruge şi ce a mai rămas din asistenţa medicală în mediul rural, desfiinţând spitale chiar din mediul rural.

De altfel, Guvernul îşi încalcă propriile direcţii de acţiune prevăzute: "...integrarea serviciilor sanitare în reţele complexe de asistenţă, de la medicina primară până la nivel spitalicesc."

Astfel, prin desfiinţarea spitalelor, s-ar desfiinţa implicit ideea de creare a reţelelor integrate.

Nu se poate integra medicina primară cu ceva situat la 100 km distanţă?!

Strategia naţională de raţionalizare a paturilor este chiar şi pentru omul de rând de neînţeles.

Este foarte greu de explicat cum, într-o ţară cu endemie de TBC, cu cea mai mare mortalitate prin TBC, cu cea mai mare rată de cazuri de bacil Koch multirezistente, cu cea mai redusă rată de complianţă la tratament, Ministerul Sănătăţii desfiinţează sanatoriile TBC.

Toată lumea ştie, cu excepţia guvernanţilor, că aceşti indicatori sunt consecinţa directă a sărăciei din România, şi singura modalitate de tratament a acestor pacienţi va fi, în continuare, internarea în sanatorii, unde se asigură tratament sub supraveghere şi cazare şi hrană special adaptate pacienţilor care sunt din zona defavorizată a societăţii româneşti.

Guvernul a desfiinţat tocmai Institutul Naţional "Marius Nasta"?!

Desfiinţarea sanatoriilor poate fi catalogată ca eroare majoră de politică sanitară!

Bolile infecto-contagioase reprezintă şi ele un risc la adresa siguranţei naţionale.

Guvernul a luat în trecut măsuri eficiente de combatere a epidemiilor, şi chiar a avut programe naţionale de dotare pentru spitalele de boli infecţioase.

În acest context, "descentralizarea" acestor spitale este o măsura prin care Guvernul îşi pierde controlul asupra lor. Ca atare, starea de pregătire în faţa epidemiilor este pusă sub semnul îndoielii, ceea ce reprezintă un risc real la adresa siguranţei naţionale.

La solicitarea Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, reprezentantul guvernului a precizat că reorganizarea spitalelor va avea în vedere două criterii, respectiv: absenţa liniei de gardă şi distanţa mică, sub 50 km, faţă de un spital mai bine dotat, probabil un spital municipal sau judeţean.

În aceeaşi şedinţă a comisiei, deputaţii au atras atenţia reprezentantului guvernului că spitalele nu pot să decidă, şi, chiar dacă doresc înfiinţarea unei linii de gardă, nu pot să o realizeze, întrucât angajările sunt blocate de deciziile Guvernului.

Astfel, există o profundă contradicţie între vorbe şi fapte, între necesităţi şi hotărâri, ceea ce tot spunem de circa doi ani.

De asemenea, realitatea a arătat că s-au închis spitale care se află la peste 80 km distanţă de un spital municipal sau judeţean, şi în fapt la peste 2 ore distanţă.

Argumentele că reducerea numărului de paturi şi că desfiinţarea spitalelor de monospecialitate este o recomandare a Băncii Mondiale sunt contrazise de realitate, dar ne dovedesc că politicienii români răspund la comenzile unor instituţii internaţionale şi acţionează fără discernământ ori interes naţional.

După anumite opinii ori statistici primare, România are sau nu un excedent de paturi la 100.000 locuitori, dar nicio statistică a Guvernului nu face diferenţa între paturile de acuţi şi cele de cronici.

Trebuie spus răspicat: nu există în România spitale dedicate tratamentului pacienţilor cronici.

La acest capitol a fost, este şi va fi nevoie de un număr de spitale care să trateze pacienţi cu afecţiuni cronice la costuri reduse, ştiut fiind că în România de azi, pacienţii cronici fie sunt trataţi în spitalele generale la costuri mari, fie sunt abandonaţi la domiciliu.

În ambele situaţii, costurile medicale şi sociale sunt prea mari, dar nimeni nu se mai aşteaptă ca Guvernul să înţeleagă chestiuni elementare de management! Pentru că nu există un Minister al Protecţiei Sociale!

În România, toată lumea face protecţie socială, inclusiv Ministerul Sănătăţii, consecinţa fiind risipa de resurse materiale şi umane, ceea ce înseamnă costuri prea mari ale asistenţei sanitare.

În consecinţă, trebuia, în primul rând, să se înceapă cu evaluarea şi clasificarea spitalelor, sau, ca să înţeleagă şi onorabilul prim-ministru, să nu se pună "carul înaintea boilor", şi să se înceapă cu desfiinţarea spitalelor.

Apoi, orice analiza managerială a spitalelor judeţene, arată că numărul paturilor de spital este cu 25 până la 40% mai mare decât necesarul.

Acelaşi număr de pacienţi poate fi tratat în aceste spitale într-un număr de paturi mult mai mic, chiar la mediile duratei de spitalizare din România.

Guvernul a decis accelerarea descentralizării spitalelor, dar nu a lăsat ca această descentralizare să îşi producă efectul.

Domnule prim-ministru, trăim într-o democraţie, şi democraţia costă!

Nu sunteţi dictator în România!

Trebuie lăsate comunităţile locale să decidă care e viitorul acestor spitalele. Şi, dacă vor să le menţină, trebuie să fie lăsate să angajeze doctori, dacă acestea trebuie să aibă linie de gardă.

Dacă autorităţile locale decid să finanţeze asistenţa medicală, Guvernul nu are dreptul să le refuze acest lucru şi să decidă închiderea spitalului.

Mai mult, Guvernul nu are dreptul să refuze pacienţilor dreptul de a primi asistenţă medicală în aceste spitale, prin decizia arbitrară ca aceste spitale să nu mai poată încheia contracte cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Unde este descentralizarea şi responsabilitatea comunităţii locale, cum se manifestă, respectând deciziile Guvernului? O harababură, o confuzie totală de termeni şi de aplicare a legislaţiei!

CNAS reprezintă interesele asiguraţilor nu ale Guvernului, iar CNAS are obligaţia de a deconta serviciile medicale efectuate în unităţile medicale autorizate.

Astfel, decizia Guvernului de a modifica contractul-cadru încalcă prevederile Constituţiei care garantează accesul cetăţenilor la serviciile de sănătate şi legea drepturilor pacientului.

Sunteţi îngrijorat de pacienţii care mor în România, domnule prim-ministru? Nu, credem noi!

Ar trebui, ca "profesor" de drept constituţional, ca cetăţean şi ca prim-ministru să fiţi îngrijorat de încălcarea dreptului constituţional al celor doi pacienţi care au murit în faţa spitalelor închise, de a primi asistenţă medicală.

Guvernul vorbeşte prin vocea primului-ministru de "economii" care vor rămâne în sistem. Aceasta demonstrează că primul-ministru nu înţelege cum se finanţează sistemul sanitar.

Numai pentru acest lucru Guvernul ar trebui să îşi dea demisia.

Apoi, studiile arată că desfiinţarea şi comasarea spitalelor nu aduce economii. Este limpede şi uşor de înţeles că un pacient care era tratat în spitalul A cu un cost X va fi de acum tratat în spitalul B la cel puţin acelaşi cost X, plus costul transportului cu salvarea. La acestea se adaugă costurile sociale generate de efortul familiei de a asigura pacientului, aflat la peste 50 km distanţă, mâncare şi medicamentele necesare tratamentului.

Dar, dacă primul-ministru doreşte argumente ştiinţifice, un studiu publicat în "Journal of Health Services Research and Policy" (Jurnalul privind politicile şi dezvoltarea serviciilor medicale), revistă cotată ICI, arată că, în SUA, decizia de închidere a spitalelor comunitare şi fuziunea acestora nu a dus la scăderea costurilor şi nu a îmbunătăţit calitatea actului medical.

Ceea ce ar trebui să fie evident chiar şi pentru Emil Boc, calitatea serviciilor medicale nu poate să crească, atâta timp cât îndepărtezi asistenţa medicală de pacient.

În SUA, creşterea distanţei de transport, din cauza desfiinţării spitalelor, cu numai 3 km, a dus la creşterea mortalităţii prin infarct cu 6% şi prin accidente rutiere cu 10%.

Poate că vi se pare nesemnificativ, dar vă asigur că celor aflaţi în cei 6%, precum şi pacientului care a murit în faţa spitalului din Bălceşti nu li se pare la fel.

Chiar şi pentru un afon în economie trebuie să fie evident că istoria omenirii a însemnat progres tehnologic şi progresul înseamnă de fapt ca tehnologiile să fie accesibile cât mai multor oameni.

În acest sens, într-o ţară care aspiră la modernizare trebuie ca serviciile medicale să fie aduse către consumator, şi nu îndepărtate de consumator, or, Guvernul exact acest lucru l-a făcut: a îndepărtat asistenţa medicală tot mai departe de cetăţean.

Un Guvern normal ar trebui să înţeleagă mecanismele care fac mai eficiente serviciile medicale şi să folosească aceste mecanisme ca să facă serviciile medicale cât mai accesibile.

În acest sens, desfiinţarea spitalelor de monospecialitate este o prostie. Aceste spitale tratează cel mai eficient afecţiuni bine determinate, având indicatori de eficienţă excepţionali. Indicatorii de eficienţă vin din costurile indirecte foarte scăzute, faţă de spitalele generale, unde procesele medicale sunt mult mai complexe, cu costuri indirecte mult mai mari.

A desfiinţa spitalele monospecialitate este o decizie managerială proastă, înseamnă să creşti costurile cu tratamentul acestor boli şi, astfel, să le faci accesibile la tot mai puţini pacienţi.

Domnule prim-ministru, Guvernul vorbeşte de scăderea şomajului. Dar reprezentantul dumneavoastră, ministrul sănătăţii, vorbeşte, în comunicatul de presă din 1 aprilie, de deportarea profesională a 640,5 medici şi 2403,5 asistenţi medicali. Da, din păcate nu e o glumă, medicii şi asistenţii medicali dau cu virgulă la decidenţii politici.

Guvernul, prin primul-ministru, ne dă asigurări că nimeni nu va "rămâne pe drumuri".

Ca să nu vorbim la modul general trebuie să analizăm un caz particular.

O veste tristă, în Strehaia şi Vânju Mare şomajul în rândul personalului sanitar este de 30%, iar în rândul personalului administrativ al spitalelor este de 100%. La Strehaia şi Vânju Mare numai 70% din personalul medical şi-a găsit loc de muncă în Spitalul Judeţean Turnu Severin. Acceptabil?

Mai mult chiar, şi înainte să angajeze cei 87 de medici şi asistente la Spitalul Judeţean Turnu Severin, cheltuielile de personal erau mult peste maximul declarat de Guvern, 70% din buget, fiind chiar mai mari decât valoarea contractului cu Casa judeţeană de asigurări de sănătate.

Da, era nevoie de medici la Turnu Severin, dar de neurochirurg, endocrinolog, medici de urgenţă. S-au transferat aceşti medici de la Strehaia sau Vânju Mare? Dacă erau medici de urgenţă la Vânju Mare de ce aţi închis urgenţa?

Şi ce se va întâmpla la Turnu Severin, când conducerea va trebui să respecte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2010 şi să reducă cheltuielile de personal la 70% din buget? Spitalul va trebui să concedieze personal. Pe cine, pe cei nou-veniţi?

Alte localităţi, aceleaşi probleme: Caraş Severin - Bozovici. Aici era un spital cu 5 medici, 50 de paturi şi două ambulanţe. Acum au rămas doar cele două ambulanţe, care să asigure asistenţa medicală a 15.000 de cetăţeni, aflaţi în Valea Almăjului în 24 de cătune.

Numai Şopotul Nou are 1.400 locuitori, pe o suprafaţă de 80 km pătraţi, egală cu cea a Bucureştiului!

Cred că nu mai e nevoie să repetăm argumentele manageriale, medicale şi constituţionale care ar fi trebuit să nu permită vreodată închiderea unui asemenea spital.

Legalitatea actelor normative emise este cel puţin dubioasă: succesiunea de acte normative (ordonanţe de urgenţă şi hotărâri de guvern, ordine de ministru nepublicate în "Monitorul Oficial"), timpul scurt în care afirmaţi că aţi evaluat peste 400 de spitale, comisii de evaluare care nu s-au constituit legal, concluzii care nu au fost comunicate celor direct interesaţi, lipsa căilor de contestare şi lipsa termenelor de conformare.

Aşa se întâmplă într-o ţară în care legea acţionează normal sau în dictatură?

Nu mai vorbim de încălcarea Legii finanţelor publice, prin faptul că instituţia care ar trebui să apere drepturile asiguraţilor - CNAS - încheie acte adiţionale la contractul-cadru pe 2010, pentru a patra şi a cincea lună din 2011.

Toate vor face obiectul unei comisii de anchetă care se va forma în Parlamentul României.

Dar, domnule prim-ministru, toate aceste argumente nu contează, dacă primarul din Bozovici a semnat "moţiunea lui Blaga", iar cel din Oţelul Roşu (aflat la 15 km de Caransebeş) a semnat "moţiunea lui Boc". Politica este o chestiune serioasă!

Dar politizarea unei strategii de sănătate care influenţează sănătatea şi dreptul la viaţă ale zeci de mii de oameni este de neînţeles. Pentru fapte mai puţin dovedite unii au primit pedepse exemplare.

Pe lângă faptul că 65% din spitalele închise aparţin unor comunităţi conduse de primari ai opoziţiei parlamentare, iar în comunităţile conduse de primari ai principalului susţinător al Guvernului dumneavoastră nu s-a închis niciun spital, iată că aţi închis spitale conduse de primari vinovaţi de delict de opinie.

Această politizare este inacceptabilă şi ea va face obiectul unei comisii de anchetă parlamentară.

Domnule prim-ministru, argumentele aduse de Ministerul Sănătăţii în sprijinul raţionalizării spitalelor sunt cel puţin discutabile şi unele chiar proaste. Dar ele nu sunt nici măcar aplicate corect, ceea ce ne arată clar că nu doriţi reforma sistemului sanitar sau, şi mai grav, nu ştiţi cum să o faceţi.

În concluzie, pentru aceste motive, vă solicităm, în numele cetăţenilor pe care-i reprezentăm în Parlament, să vă daţi demisia.

4. Tot recent, Guvernul a aprobat, prin Hotărârea Guvernului nr.212/2011, conform căreia autorităţile administraţiei publice locale pot decide, prin hotărâre a consiliului local sau judeţean, înfiinţarea de cămine pentru persoane vârstnice, prin reorganizarea unor unităţi sanitare cu paturi, aflate în reţeaua proprie a acestora, care se desfiinţează.

Sunt aceste unităţi nominalizate în hotărâre cele mai potrivite a fi desfiinţate? Au fost ele stabilite ca urmare a vreunei analize a nevoilor de instituţionalizare ale populaţiei vârstnice din zonă sau s-a ţinut cont, cel puţin, de reprezentarea numerică a acestei populaţii? Este instituţionalizarea celor 1.500-4.200 de persoane vârstnice - prevăzută ca rezultat aşteptat în actul normativ sus-menţionat - cea mai eficientă soluţie pentru acestea?

Şi ce se va întâmpla cu aceste cămine după cele 33 de luni pentru care se prevede finanţare? O altă politică publică făcută pe fugă, ca o amăgire suplimentară a oamenilor.

5. În continuarea considerentelor de mai sus, afirmăm că managementul general al sistemului este deficitar.

Legislaţia suferă multiple modificări, dar cel mai greu de acceptat este politizarea excesivă la nivelul unităţilor medicale şi ritmul schimbărilor foarte accelerat ale persoanelor din poziţiile de management.

Nu există evaluări reale ale activităţii manageriale, nu sunt respectaţi termenii contractelor manageriale şi nu există consecinţe ale devierilor de la litera legii.

Cu alte cuvinte, cine nu e cu dumneavoastră este împotrivă şi trebuie să plece, indiferent de competenţa profesională şi de legalitatea contractului de management.

6. Cea mai importantă problemă a sistemului de sănătate şi probabil domeniul în care s-au înregistrat cele mai multe pierderi rămâne sănătatea publică.

Dacă pe plan european există o preocupare din ce în ce mai evidentă pentru sănătatea publică, România se află exact la antipod. A scăzut capacitatea instituţională în domeniu, sistemul a pierdut specialişti de sănătate publică şi rămâne impasibil la noii specialişti care se pregătesc şi care, după 9 - 10 ani de studii universitare şi postuniversitare finanţate de stat, se angajează cu succes la organizaţii internaţionale sau la companii farmaceutice.

Neavând specialişti, nu există, desigur, nicio evaluare privind starea de sănătate a populaţiei sau factorii de risc pentru aceasta.

Nu există o strategie naţională de combatere a infecţiilor nosocomiale. Acestea sunt responsabile de mai mult de 50% din decesele intraspitaliceşti.

Nu există registre funcţionale pentru principalele boli netransmisibile, iar o anchetă a stării de sănătate nu s-a mai efectuat de câteva decenii şi nu vă imputăm dumneavoastră acest lucru, însă măsurile luate nu fac decât să îndepărteze o soluţie care trebuie să vină de la specialişti, dar pe care nu o să-i mai avem.

Includerea fostului Centru de Calcul al Ministerului Sănătăţii în Institutul Naţional de Sănătate Publică a fost doar o măsură administrativă, neurmată de redefinirea misiunii acestei instituţii. În România nu sunt cunoscuţi indicatori uzuali, precum greutatea sau înălţimea medie a copiilor, procentul de persoane obeze sau prevalenţa fumătorilor. Statele din Uniunea Europeană monitorizează toţi aceşti indicatori, iar România este un mare absent.

Politicile privind factorii de risc pentru sănătate lipsesc cu desăvârşire, în condiţiile în care atât Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cât şi Comisia Europeană, recomandă concentrarea pe factorii de risc şi există strategii şi planuri europene de acţiune, de peste zece ani.

În plus, Ministerul Sănătăţii a pierdut complet capacitatea de control, atât asupra proceselor din sistemul de sănătate, cât şi asupra intervenţiilor pe oricare dintre factorii de risc pentru sănătate.

Dacă în Uniunea Europeană principiul fundamental este controlul pieţei de către autorităţile competente, în România capacitatea de control lipseşte cu desăvârşire, lăsând cetăţenii complet vulnerabili.

7. Acest aspect este în strânsă legătură cu programele naţionale de sănătate, care sunt decise arbitrar, atât ca domeniu, cât şi ca obiective, şi care nu sunt niciodată evaluate din punct de vedere al rezultatelor pentru starea de sănătate a populaţiei. De fapt, programele sunt, de cele mai multe ori, o cale suplimentară de finanţare pentru anumite medicamente/materiale sanitare sau pentru anumite unităţi sanitare, şi nu o abordare sistematică a unei probleme de sănătate publică. Din anul 2011 s-a recentralizat furnizarea de medicamente.

De exemplu, Uniunea Europeană încurajează statele membre, încă din anul 2003, să implementeze examene de screening, efectuarea de screening pentru cancerul de sân, de col uterin şi colorectal. În România nu se întâmplă nimic, deşi, aparent, Ministerul Sănătăţii finanţează de câţiva ani programe de screening.

Una dintre cele mai mari pierderi pentru serviciile preventive o reprezintă desconsiderarea imunizărilor. Deşi Ministerul Sănătăţii a investit sume importante pentru achiziţia de noi vaccinuri pentru Calendarul naţional, şi-a autosabotat acest program începând cu anul 2010, prin excluderea serviciului de imunizare de la plata per serviciu. Plata per serviciu a imunizărilor datează de la începutul funcţionării sistemului de asigurări, iar renunţarea la finanţarea acestui serviciu medical este un regres fără precedent în politica de sănătate, cu consecinţe grave pe termen lung şi imposibil de remediat.

În încheiere, semnalăm că în prezent, România desfăşoară de fapt o politică de sănătate nu noneuropeană, ci antieuropeană, acţionând exact invers de cum se prevede în documentele Uniunii Europene.

Astfel, dacă în "Cartea Albă - Împreună pentru sănătate: O abordare strategică pentru Uniunea Europeană - 2008 - 2013" se subliniază iminenţa îmbătrânirii populaţiei şi se prevede că "sprijinirea unui mod sănătos de îmbătrânire înseamnă promovarea sănătăţii pe toată durata vieţii... şi combaterea inegalităţilor în materie de sănătate", închiderea spitalelor induce inegalităţi privind accesul la servicii de sănătate, Guvernul României acţionează exact pe dos, ignorând complet inegalităţile în materie de sănătate, pe care, de altfel nici nu le cunoaşte sau măsoară.

Rezultatul este evident: românii au una dintre cele mai reduse speranţe de viaţă din Uniunea Europeană.

Dacă Uniunea Europeană afirmă: "sănătatea este bunul cel mai de preţ...", iar cheltuielile cu asistenţa medicală ar trebui însoţite de investiţii în prevenirea, protejarea şi ameliorarea stării fizice şi mentale generale a populaţiei, în România serviciile preventive sunt ignorate, ca şi factorii de risc pentru sănătate.

Dacă Uniunea Europeană afirmă: "sănătatea trebuie să fie în toate politicile", în România sănătatea nu se regăseşte nicăieri.

Guvernul nu vorbeşte despre sănătate, ci despre spitale sau despre medicamente şi uită că, de fapt, rolul fundamental al sistemului de sănătate este de menţinere/îmbunătăţire a stării de sănătate a populaţiei şi că aceasta trebuie să constituie elementul central al reformelor.

S-au făcut modificări legislative segmentate, subordonate unui scop politic, dar strategia de reformă este invizibilă.

A fost adoptată în anul 2009 strategia de descentralizare în sistemul de sănătate - prin Hotărârea Guvernului nr.562/2009 -, dar nu este clar cum se implementează această strategie, dar după cum merg lucrurile nu se implementează decât ceea ce contează: ce dictează Traian Băsescu.

Moţiunea a încercat să scoată evidenţă haosul din sistemul de sănătate, lipsa de preocupare reală pentru găsirea de soluţii viabile, de parteneriat cu asociaţiile profesionale şi ale pacienţilor, ale furnizorilor de servicii medicale, ale comunităţilor locale, în calitatea de reprezentanţi ai cetăţenilor.

În România de azi sistemul sanitar este bolnav, cuprins de metastaze! De aceea, toţi responsabilii, trebuie să plece!

Moţiunea are ca scop adoptarea unui program de măsuri realist, imediat, în concordanţă cu aşteptările oamenilor, ale profesioniştilor din sistem şi cu prevederile constituţionale.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc. Vă mulţumim şi noi, doamnă deputat.

Îl rog acum pe domnul ministru al sănătăţii să exprime poziţia Guvernului şi a ministerului, în raport cu moţiunea al cărei conţinut a fost acum redat.

Vă rog, domnule ministru, aveţi cuvântul.

Domnul Cseke Attila (ministrul sănătăţii):

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Dragi colegi,

Am citit cu atenţie textul moţiunii şi trebuie să vă mărturisesc că faţă de moţiunea anterioară de la Senat, tot pe problematica domeniului sănătăţii, există un progres. Şi spun că există un progres, deoarece la momentul respectiv am apreciat că textul moţiunii depuse la Senat este un exemplu aproape perfect de incoerenţă, dar trebuie să recunosc acum că prezenta moţiune o depăşeşte pe cea anterioară la aceste capitole.

La acestea se mai adaugă acum în plus contradicţiile evidente, generate nu doar de necunoaşterea legislaţiei în domeniu, ci şi de compilaţia care a rezultat din alăturarea a două componente, scrise sub influenţa unor vectori politici divergenţi.

Contradicţiile sunt evidente, pentru că mi se pare cel puţin ciudat, aş spune chiar hilar, să critici alocarea a 3% din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru cheltuieli de administrare ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, când această prevedere există de la intrarea în vigoare a Legii nr. 95/2006, promovată de domnul ministru Nicolăescu.

Tot împotriva acestui ministru probabil că se îndreaptă vehemenţa cu care moţiunea contestă "operaţionalizarea aberaţiilor politicii guvernamentale, referitoare la cardul de sănătate", deoarece această aberaţie a fost prevăzută în aceeaşi Lege nr. 95/2006, având ca termen de implementare data de 1 ianuarie 2008, termen care, evident, din motive necunoscute nouă, nu a putut fi respectat de guvernanţii de atunci, opozanţii de astăzi.

Similar, la afirmaţia dumneavoastră, USL acordă o atenţie deosebită medicinei primare. Întrebarea care se poate pune este la care parte din USL vă referiţi? Deoarece, exact în anul 2009, când ministrul sănătăţii era domnul Bazac, sumele alocate pentru medicina primară au scăzut cu cel mai mare procent, 35%, aşa cum se afirmă în moţiune.

Partea liberală a USL ar trebui să fie mai îngăduitoare cu domnul ministru Bazac, deoarece procentul de reducere, deşi rămâne cel mai mare din epoca postdecembristă, a fost doar de circa 25% faţă de anul anterior.

Tot dumneavoastră, semnatarii moţiunii, criticaţi strategia de raţionalizare a spitalelor şi măsurile de restructurare care au fost implementate. Interesant, având în vedere că dumneavoastră le-aţi propus şi le-aţi susţinut.

Citez: "Din cele 460 de spitale existente în ţară peste 100 ar putea fi transformate sau chiar desfiinţate, fără ca asistenţa medicală să aibă de suferit. Acţiunea demarată de Ministerul Sănătăţii şi Familiei va fi finalizată în două luni". Este o declaraţie din anul 2011? Nu. Deşi este asemănătoare cu măsura pe care am aplicat-o noi, declaraţia de intenţie aparţine ministrului PSD Daniela Bartoş şi e datată de peste opt ani, mai exact în data de 24 februarie 2003.

După cum ştiţi şi dumneavoastră, hotărârea fermă a doamnei ministru Bartoş a fost rapid înmuiată de presiunile politice şi situaţia a rămas neschimbată.

Un comunicat de presă oficial al Ministerului Sănătăţii ne confirmă: "Se intenţionează transformarea, restructurarea sau închiderea spitalelor care nu sunt eficiente sau care sunt lipsite de adresabilitate". Deşi ar putea să se gândească cineva că data acestui comunicat de presă este undeva la începutul anului 2011, surpriză: acesta provine exact din data de 12 octombrie 2005! Vă rog să verificaţi dacă nu vă vine să credeţi.

Mai recent, după domnul ministru Nicolăescu, căci desigur lui îi aparţine afirmaţia anterioară, avem următoarea declaraţie interesantă sau chiar şocantă: "România are de trei ori mai multe spitale decât are nevoie. Soluţia nu este decât restructurarea. Noi avem nevoie de maximum 150 de spitale". Nu mi-aş permite să citez din subsemnatul, astfel încât cred că aţi ghicit deja, afirmaţia este a ministrului sănătăţii Ion Bazac, Târgu Mureş, 14 august 2009.

Toţi miniştrii sănătăţii citaţi mai sus aveau dreptate, dar nu ei, ci Guvernul actual a fost singurul care a avut curajul de a-şi asuma riscul politic al trecerii de la vorbele goale la fapte reale.

Să ceri altcuiva socoteală pentru ceea ce chiar tu ţi-ai propus să faci, dar nu ai reuşit, este desigur o dovadă de ipocrizie.

Sunt alte afirmaţii în moţiune care arată necunoaşterea sau ignorarea unor prevederi specifice ale cadrului legal, referitor la sectorul de sănătate.

Astfel, se clamează încălcarea de către Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate a legislaţiei, prin încheierea de acte adiţionale la Contractul-cadru 2010, pentru a patra şi a cincea lună din 2011. Pentru toţi cei care nu cunosc legislaţia specifică, vă informez că temeiul legal îl puteţi identifica în prevederea din art. III al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2011, care menţionează explicit dreptul unităţilor sanitare de a prelungi contractele de furnizare sau de servicii încheiate anul precedent, până la data de 30 iunie 2011.

Stimaţi colegi semnatari ai moţiunii, abordaţi la un moment dat cu inconştienţa copilului care se joacă cu focul şi problematica evoluţiei indicatorilor stării de sănătate a populaţiei.

Atenţie, stimaţi colegi din PSD, sabia pe care o învârtiţi deasupra capului are două tăişuri şi cel mai ascuţit dintre ele este îndreptat către dumneavoastră.

Mie mi-ar fi fost foarte uşor să vă răspund că cea mai mare scădere a ratei natalităţii a fost între anii 1990 şi 1996, când a scăzut de la 13,6‰, la 10,2‰, iar cea mai mică valoare postdecembristă s-a înregistrat în 2002, când rata natalităţii a atins un minim de doar 9,7‰, că cea mai mare rată a mortalităţii după 1989 a fost de 12,7‰ şi s-a înregistrat în 1996 sau că din anul 1973 şi până astăzi cea mai mică valoare a indicatorului speranţei medii de viaţă s-a înregistrat între anii 1994-1996 şi a fost doar de 69,05 ani.

Cu toate acestea, răspunsul meu nu va fi unul politicianist, deoarece ştiu şi eu, după cum sunt convins că şi dumneavoastră cunoaşteţi, faptul că aceşti indicatori sunt în primul rând o reflectare a nivelului de trai al populaţiei şi a gradului de dezvoltare a societăţii în ansamblul ei şi de abia într-un plan secundar ei pot să fie influenţaţi de capacitatea de intervenţie a mecanismului de asistenţă medicală şi de promovare a sănătăţii.

Tocmai de aceea, odată cu creşterea semnificativă a nivelului de trai de după anii 2004-2005, majoritatea acestor indicatori încep să prezinte evoluţii favorabile, sprijinite evident şi de programele de sănătate, care au fost derulate de toate guvernările de până acum.

Şi pentru că am vorbit despre sănătatea publică, aş dori să comentez afirmaţia de la pagina 16 a moţiunii: "Cea mai importantă problemă a sistemului de sănătate şi probabil domeniul în care s-au înregistrat cele mai multe pierderi rămâne sănătatea publică".

Stimaţi colegi,

Depinde ce înţelegeţi dumneavoastră prin sănătate publică. Sănătatea publică, după definiţiile unanim acceptate, este un concept politico-administrativ şi economic, care exprimă o voinţă politică legiferată pentru protejarea şi promovarea stării de sănătate a populaţiei.

Asistenţa medico-sanitară reprezintă doar un segment cu o pondere de maximum 15% din posibilităţile de intervenţie, pentru a sprijini realizarea acestui obiectiv.

Cu toate acestea, în intenţia de a creşte în continuare eficienţa părţii medico-sanitare a sănătăţii publice, am procedat la reorganizarea structurilor şi atribuţiunilor profesionale ale unităţilor specializate în acest sens, prin reglementări legale, asigurând astfel o structură identică, verticală, cu activităţi bine definite, care se regăsesc atât pe plan naţional, cât şi pe plan regional şi teritorial-administrativ, cu următoarele trei componente de bază: supravegherea şi controlul bolilor transmisibile, monitorizarea factorilor de risc din mediul de viaţă şi muncă şi evaluarea şi promovarea stării de sănătate.

M-aş opri, totuşi, la acest domeniu, pentru a clarifica anumite afirmaţii din moţiune.

Prima afirmaţie: una din cele mai mari pierderi pentru serviciul preventiv o reprezintă desconsiderarea imunizărilor.

Ţin să vă informez că avem un program naţional de imunizări şi un calendar naţional de vaccinare, care cuprinde produse imunogene identice şi comparabile cu oricare din ţările Comunităţii Europene, care acoperă toate nevoile populaţiei pentru prevenirea bolilor infecţioase cu pondere în masă sau care reprezintă reale ameninţări pentru starea de sănătate.

Finanţarea acestui program este asigurată din fondurile Ministerului Sănătăţii şi se derulează fără sincope.

Din semestrul II al anului 2011 se va implementa Registrul Naţional Electronic al Vaccinărilor, iar plata per serviciu a imunizărilor la nivelul asistenţei medicale primare este reglementată prin normele contractului-cadru.

A doua afirmaţie. Nu există registre funcţionale pentru principalele boli netransmisibile, iar o anchetă a stării de sănătate nu s-a mai efectuat de câteva decenii.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Stimaţi colegi,

După cunoştinţele mele, există o evidenţă funcţională pentru principalele boli netransmisibile, de foarte mulţi ani, cu date de sinteză publicate şi difuzate de către Ministerul Sănătăţii, prin fostul Centru de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare Medicală, actualmente inclus în structura Institutului Naţional de Sănătate Publică, care are în acest sens atribuţii clare şi bine definite.

Îmi pare foarte bine că aţi avut imprudenţa de a aborda problema centrelor de permanenţă pentru medicii de familie, deoarece îmi oferiţi astfel oportunitatea de a vă reaminti că nu eu am iniţiat aceste forme de organizare şi nici nu am promovat modificări legislative care au dus la mai mult de înjumătăţirea numărului acestor centre, de la 285 în 2005 la 63 în 2008.

În schimb, chiar săptămâna trecută am pus în dezbatere publică un proiect de ordin care va asigura atractivitatea unei astfel de activităţi pentru medicii de familie, ceea ce va duce, în perspectivă, la creşterea numărului pentru aceste atât de necesare centre de permanenţă.

Proiectul prevede o creştere substanţială a veniturilor medicilor de familie şi - atenţie! - şi a asistenţilor medicali: de la 10 lei pe oră, în total, în care erau incluse şi cheltuielile cu utilităţile, la 12,8 lei pe oră pentru medici şi 8 lei pe oră pentru asistenţi medicali.

De asemenea, pentru prima dată, în cazul centrelor de permanenţă, care sunt organizate în cabinetele medicilor de familie, aceştia primesc în plus încă 6,4 lei pe oră.

Fondurile alocate în 2011, reprezentând 21 de milioane de lei noi, permit înfiinţarea, până la sfârşitul anului, a încă cel puţin 60 de centre de permanenţă cu sediu independent.

Au trecut 7 ani de la intrarea în vigoare a actului normativ, dar finanţarea a rămas aceeaşi de ani de zile. Noi propunem, practic, dublarea veniturilor personalului medical din aceste centre. Şi, atunci, vă întreb şi eu: cine şi ce a făcut pentru funcţionarea acestor centre de permanenţă?

Aş dori să abordez şi problematica acoperirii cu medici şi cu personal mediu sanitar care, în opinia semnatarilor moţiunii, reprezintă o cauză a nefuncţionării normale a sistemului sanitar.

Într-adevăr, pentru sistemul de sănătate, deficitul de personal a fost şi rămâne o problemă de actualitate, determinată atât de exodul de medici şi asistenţi medicali către ţările membre ale Uniunii Europene, unde oferta financiară este mai tentantă, cât şi de reorientarea personalului cu o bogată experienţă profesională către unităţi sanitare private mai atractive din punct de vedere financiar.

Cu toate acestea, afirm: problema nu este doar a sectorului de sănătate românesc. Fenomenul migraţiei personalului sanitar este o realitate a Europei unite.

Ca să fiu foarte clar, v-aş prezenta exemplul Franţei, una dintre ţările spre care se îndreaptă personalul sanitar din România.

Consiliul Naţional al Ordinului Medicilor din Franţa, în situaţia membrilor activi care provin din alte ţări, în număr total de 9.631 de medici, prezintă la 1 ianuarie 2009 următoarea situaţie privind cetăţenia acestora; cetăţeni belgieni - 16,37%; cetăţeni români - 12,04%; cetăţeni germani - 10,89%; algerieni - 10,26%, italieni - 8,30%. Rezultă, de aici, că acest fenomen este general şi cuprinde toate statele Uniunii Europene.

Ministerul Sănătăţii are, desigur, obligaţia de a asigura, în colaborare cu instituţiile administraţiei publice centrale şi locale, resurse umane necesare funcţionării instituţiilor din sistemul public de sănătate.

În acest sens, am luat următoarele măsuri: reducerea duratei rezidenţiatului pentru un număr de 36 de specialităţi; numărul de locuri de pregătire prin rezidenţiat este de 4 mii pentru anul 2011. Am creat temeiul legal pentru angajarea, cu competenţe limitate, a medicilor care nu reuşesc la concursul de rezidenţiat, pentru a-i menţine în sistemul sanitar şi pentru a câştiga experienţă profesională.

Întrucât asigurarea cu personal de specialitate medico-sanitar a reprezentat o prioritate în activitatea Ministerului Sănătăţii, în cursul anului 2010, s-a deblocat un număr de 3.072 de posturi, pentru ocuparea acestora în cadrul sistemului sanitar.

Alături de atâtea inadvertenţe şi texte contradictorii, este îmbucurător că există şi am reuşit să identific în moţiune şi anumite afirmaţii cu care sunt perfect de acord. Astfel, este corectă afirmaţia că în România toată lumea face protecţie socială, inclusiv Ministerul Sănătăţii. Acesta este, de altfel, şi motivul pentru care am propus pentru cele 67 de spitale reprofilate posibilitatea de a intra într-un program susţinut financiar de Guvern, prin care acestea pot continua să funcţioneze ca şi cămine pentru persoane vârstnice.

În mare parte, activitatea acestor spitale era de fapt axată pe componenta socială. Deoarece doar aşa se poate explica faptul că, din totalul pacienţilor care erau internaţi la data de 31 martie 2011 în aceste spitale, doar 10% au necesitat transferul în alte unităţi sanitare pentru continuarea tratamentului, în timp ce restul de 90% au fost direct externaţi. Şi nu a decis ministrul aceste externalizări. Au decis medicii în urma evaluării stării de sănătate a pacienţilor.

La fel de corectă mi se pare afirmaţia că "orice analiză managerială a spitalelor judeţene arată că numărul paturilor de spital este cu 25 până la 40% mai mare decât necesarul. Acelaşi număr de pacienţi poate fi tratat în aceste spitale într-un număr de paturi mult mai mic."

Da. Eu sunt de acord, dar afirmaţia dumneavoastră înseamnă că este într-o vădită contradicţie cu criticile din aceeaşi moţiune, referitoare la reducerea numărului de paturi: "este chiar şi pentru omul de rând de neînţeles".

De fapt, cred că aveţi dreptate cu privire la reducerea numărului de paturi. Orice om de bună-credinţă care ar urmări în timp declaraţiile politicienilor nu ar reuşi să înţeleagă nimic. Declaraţiile tuturor miniştrilor sănătăţii, indiferent de culoarea politică, sunt fără echivoc în această privinţă, toţi susţinând necesitatea reducerii numărului de paturi. Dar, imediat după încheierea mandatului, unii sunt brusc loviţi de amnezie şi uită ce au susţinut când erau în funcţii.

Stimaţi colegi parlamentari,

Mi-a mai rămas să vă mulţumesc pentru campania mediatică de dezinformare a populaţiei ce a avut ca scop păstrarea mandatelor dumneavoastră. Trebuie să vă mulţumesc pentru că mi-aţi dat ocazia să pot explica măsurile de reformă şi acelor oameni care nu lucrează în sistemul sanitar şi care s-au alarmat peste măsură, auzind că nu vor mai avea asistenţă medicală.

Un fost ministru al sănătăţii declara în timpul mandatului său că sistemul de sănătate românesc a fost cel mai studiat. Rând pe rând, toţi miniştrii sănătăţii apelau la consultanţi străini pentru a-i sfătui cum să reformeze sistemul. Eu am identificat un număr de cel puţin 6 planuri şi strategii de reorganizare a sistemului sanitar, elaborate în perioada 2003-2009.

Noi ne deosebim de toţi ceilalţi printr-un amănunt esenţial. Nu doar am citit şi citat măsurile de reformă, ci le şi punem în aplicare. Am descentralizat spitalele, am redus numărul de paturi, implementând un plan naţional de paturi pe 3 ani, am reprofilat unităţile sanitare ineficiente, am demarat clasificarea spitalelor după competenţă. Vom introduce cardul naţional de sănătate. Am remodelat centrele de permanenţă pentru medicii de familie. Am iniţiat programe noi, cum este programul de infarct miocardul acut, sau am revitalizat programe care nu au funcţionat niciodată, ca programul de fertilizare in vitro.

Am stabilit standarde de cost pentru serviciile de ambulanţă, eliminând inechităţile de finanţare şi am iniţiat noi reguli de finanţare pentru spitale. Avem şi multe alte proiecte în analiză. Dar v-am enumerat doar câteva dintre cele deja funcţionale, deoarece nu vreau să cad în capcana de a rosti de mai multe ori cuvintele "vom face" decât "am făcut deja".

Indiferent de rezultatul votului la această moţiune, eu voi susţine în continuare aceleaşi idei ca şi până acum. Că asistenţa medicală nu înseamnă doar spitale, ci înseamnă totalitatea serviciilor medicale acordate pacienţilor în cadrul cabinetelor de medicină de familie, în cadrul cabinetelor de specialitate, precum şi prin serviciile medicale de urgenţă şi ca ultimă posibilitate, pentru cazurile cele mai grave şi pentru intervenţii chirurgicale prin spitale.

Că instituţiile care acordă mai multă asistenţă socială nu se pot numi spitale, că nu se poate numi spital instituţia în care seara, la ora 8,00, nu este un medic în linia de gardă, că fără reformă, care de foarte multe ori înseamnă măsuri radicale, sistemul sanitar nu mai poate rezista mult. Şi, nu în ultimul rând, că sistemul de sănătate necesită o finanţare adecvată. Am plătit arierate moştenite din anii anteriori în 2010 şi vom plăti şi în 2011.

Stimaţi colegi,

Moţiunea este un drept al opoziţiei, pe care-l voi respecta întotdeauna. Ar trebui să fim totuşi atât de maturi, toţi cei care am condus acest minister şi am avut tangenţă cu problemele multiple ale sistemului sanitar, să criticăm când este de criticat, dar să şi venim cu soluţii, dacă avem altă viziune. Altfel, întotdeauna, moţiunile pe sănătate vor rămâne un demers strict politic, iar sistemul sanitar românesc şi noi înşine, ca beneficiarii lui, mai repede sau mai târziu, vom avea numai de suferit. Ştiu că recunoaşteţi că sistemul sanitar se schimbă şi chiar dacă nu o spuneţi, gândiţi măcar că aceste măsuri trebuiau luate demult.

Eu vă chem să fiţi alături de noi în această bătălie adevărată, pe care cred eu că o vom câştiga. Sunt sigur.

Vă mulţumesc mult. (Aplauze.)

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule ministru.

Doamnelor şi domnilor,

Trecem acum la dezbateri pe marginea moţiunii prezentate de către opoziţie.

O să-l invit la microfon pe domnul deputat Drăgulescu, domnul profesor Drăgulescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule deputat, domnule ministru, aveţi cuvântul.

Domnul Iosif Ştefan Drăgulescu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Domnule ministru,

Stimaţi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii,

Mă bucură acest dialog. Un dialog al unui stat de drept, în care atât opoziţia, cât şi puterea îşi prezintă punctele de vedere. Ambele speechuri au fost bine documentate, dar trebuie să remarc că, întotdeauna, fiecare partid politic, când este la putere, are un discurs şi când este în opoziţie, are alt discurs.

Pentru a puncta, însă, elementele foarte importante ale sistemului de sănătate, m-am lăsat speechul scris şi o să spun după experienţa unui om care de la rezident a ajuns şi ministrul sănătăţii şi cunosc istoria la fel ca şi rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, care, alături de mine, a trecut prin toate etapele dezvoltării sau involuţiei sistemului de sănătate.

Îmi aduc aminte că în 1992, după victoria PDSR-ului în alegerile generale, conducerea Ministerului Sănătăţii a fost preluată de o personalitate medicală, profesorul Iulian Mincu, care începea primii paşi de transformare şi nu spun reformă, ci transformare, a unui sistem rigid, sovietic, sistemul Semaşko, într-o încercare de descentralizare şi de transformare a acestui sistem.

S-a implementat primul experiment al Băncii Mondiale în 7 judeţe şi, bineînţeles, ca orice român, deja a început să fie o rezistenţă a opoziţiei de atunci împotriva acestui experiment.

Au început primii paşi ai Legii asigurărilor sociale de sănătate, iar viitorul ministru, doamna profesor Daniela Bartoş, a reuşit, împreună cu secretarul de stat Florian Popa, să treacă Legea asigurărilor sociale de sănătate prin Senat. Dar politicienii, fie din opoziţie, fie de la putere, şi-au dat seama că pierd controlul banilor din sănătate şi, iată, dar, că Legea asigurărilor sociale de sănătate, în decembrie 1996, a fost blocată de toţi politicienii din Parlamentul respectiv, indiferent că era PDSR, PNŢCD sau PNL sau PRM sau PUNR, au blocat legea la Senat.

Decembrie 1996, alternanţa la guvernare bine-venită într-un stat care se dorea să fie stat de drept şi în decembrie 1996 preluam conducerea Ministerului Sănătăţii de la colega mea, Daniela Bartoş. Preluam acest transfer în prezenţa doamnei ministru Daniela Bartoş şi mi s-a reproşat cum de pot să preiau conducerea împreună cu un duşman politic al Convenţiei Democrate. Sigur că am colaborat cu opoziţia de atunci - PUNR, PRM şi PDSR - şi în iulie 1996, prin sesiunea de urgenţă a Camerelor reunite ale Parlamentului României, Legea asigurărilor sociale de sănătate a trecut.

Dar aici vreau să menţionez că starea sistemului de sănătate este influenţată de factori extrinseci şi de factori intrinseci. Factorii intrinseci sunt organizarea şi calitatea corpului medical, iar factorii extrinseci sunt finanţarea şi politizarea. Din păcate, niciun partid politic care a fost la putere nu a reuşit să se debaraseze de politizarea sistemului de sănătate. Cum venea un nou ministru, cum se schimba totul - de la portar până la ministru, lucruri pe care a trebuit să le învăţăm toţi cei care suntem aici, ca să colaborăm împreună, nu pentru a avea spitale portocalii, spitale roşii, spitale galbene şi spitale verzi, ci să avem spitale şi sistem de sănătate pentru naţiunea română, şi nu pentru partidele care sunt la guvernare în mod trecător şi altele la opoziţie, tot în mod trecător, fiindcă trebuie să înţelegem jocul democratic când alternanţa la putere este benefică şi nu este împotriva nimănui.

În sfârşit, anul 2000, după câteva schimbări, doctorul Bárány şi profesorul Bruckner, vine la conducerea ministerului un reprezentant al UDMR, domnul Hajdu Gabor, care înţelege foarte rapid sistemul de sănătate şi preia ideile pozitive şi aplică sistemul de transformare şi de reformă în mod înţelept şi pozitiv, apreciat foarte bine la vremea respectivă.

Revine la putere, în 2000, PDSR în frunte cu primul-ministru Adrian Năstase şi revine la conducerea Ministerului Sănătăţii doamna profesor Daniela Bartoş. Ne-am bucurat toţi că, în sfârşit, este nominalizată, la nivelul Ministerului Sănătăţii, o personalitate care cunoştea foarte bine şi care putea să ducă în continuare reforma şi transformarea sistemului sanitar. Nu pot să spun de la microfon, fiindcă cunosc, dar foarte mulţi din sistemul de sănătate cunoaştem motivele subiective care au dus la schimbarea acelui ministru, profesor Daniela Bartoş, urmând disfuncţionalităţile în sistem. Nu le spun, că le cunoaştem foarte bine.

În perioada 2000-2004, însă, factorul extrinsec a influenţat în mod negativ finanţarea sistemului de sănătate, a apărut aşa-zisul excedent bugetar, în care se considera că banii pentru sănătate sunt foarte mulţi şi 15% din banii pentru sănătate erau introduşi în bugetul de stat, iar, după aceea, între 2004 şi 2008, contribuţia la sistemul de sănătate a scăzut de la 7% angajat, 7% angajator, la 5,5-5,2%.

Apreciez însă faptul că, în ciuda schimbărilor politice, a existat o continuitate în interiorul conducerii Ministerului Sănătăţii şi toţi miniştrii care au fost, inclusiv domnul ministru Eugen Nicolăescu şi apreciez câteva elemente pe care domnia sa le-a făcut, şi anume: noţiunea de manager de spital, chiar dacă în unele locuri nu a fost aplicată în mod raţional şi obiectiv, dar introducerea acestui sistem cu o conducere economico-financiară şi o conducere medicală a făcut să existe o îmbinare între managementul medical şi managementul economico-administrativ.

De asemenea, în ciuda unor defecţiuni ale Legii sănătăţii, totuşi, Legea sănătăţii a fost finalizată în 2006, cu aspectele negative, dar şi aspecte pozitive. Urmează marea coaliţie, pe care toţi am sperat-o, atât PSD, cât şi PDL au format o mare coaliţie pentru România şi la vremea respectivă a fost numit un ministru pe care eu l-am introdus în sistemul de sănătate în 1997, un om care a fost director general, un om care a fost secretar de stat, dar opoziţia de atunci, din 2008, spunea că este ministrul Ferrari. Nu este adevărat şi dacă Bazac ocupa funcţia de ministru al sănătăţii, şi era o moţiune simplă împotriva domniei sale, aş fi votat împotriva moţiunii, fiindcă la vremea respectivă a făcut exact ce trebuia.

Şi, în fine, domnule ministru Cseke Attila, vreau să vă spun, şi de aceea nu am citit textul, prin faptul că acest text arată în mod foarte clar preluarea prerogativelor şi a elementelor pozitive din tot ceea ce s-a făcut din 1992 până acum şi-l felicit pentru acest discurs şi cele spuse la ora actuală, fiindcă nu ar fi fost nicio diferenţă între ceea ce a spus la ora actuală Cseke Attila şi ce ar fi spus Ionuţ Bazac de la acest microfon.

Deci, dragi colegi, vreau să vă spun încă o dată că, dacă am luat cuvântul de la acest microfon, l-am luat pentru sprijinirea acestei echipe din fruntea Ministerului Sănătăţii, nu ca deputat PDL, ci ca fost ministru al sănătăţii, ca om care a îmbătrânit în sistemul de sănătate şi care ştie ce înseamnă factorul intrinsec în dezvoltarea sistemului de sănătate şi factorul extrinsec.

Dacă ar fi - şi mă refer la perioada în care am fost eu ministru, aş fi acceptat cu bucurie o moţiune simplă împotriva ministrului de finanţe. Fiindcă, de multe ori, miniştrii de finanţe blochează tocmai ceea ce se declară în momentul când eşti în opoziţie, că sănătatea reprezintă prioritate naţională, iar, în momentul când ajungem la putere, uităm de aceste declaraţii în campania electorală.

Deci, în calitate, de data asta, de om politic, sprijin actuala conducere a Ministerului Sănătăţii, dovada că este competentă şi bine intenţionată este tocmai acest discurs al ministrului sănătăţii şi nu în ultimul rând şi de faţă este întreaga Comisie pentru sănătate şi familie de la Camera Deputaţilor, în fiecare săptămână, secretarul de stat Irimie este prezent, foarte deschis şi obiectiv în ceea ce priveşte dialogul. Şi vă mai spun ceva: ne înţelegem perfect în Comisia pentru sănătate şi familie şi niciodată nu am aplicat ca prioritate elementul politic, ci elementul profesional de dezvoltare a sistemului de sănătate.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule ministru, pentru intervenţia dumneavoastră.

Îl rog acum pe domnul profesor, domnul deputat Florian Popa, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să poftească şi să exprime poziţia grupului în raport cu moţiunea depusă.

Domnule profesor, stimate domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Florian Popa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Domnule ministru,

Am ascultat cele spuse aici şi am înţeles câteva lucruri pe care, evident, cred că toţi le percepem la fel.

Care a fost interesul pentru textul moţiunii? Infim. Noi, cei din sală, făceam orice altceva, numai nu ascultam acest text, după mine, muncit.

Doi, tot cu un i. Am auzit de la domnul profesor Drăgulescu o istorie a miniştrilor de la sănătate de dup㠒90. Şi vă întreb: condiţia de ministru al sănătăţii, câţi dintre noi ar accepta-o? ea, după mine, este şi incomodă şi deloc de invidiat. Şi eu cred că toţi miniştrii sănătăţii au încercat să facă câte ceva, într-un domeniu care nu-i deloc uşor de schimbat şi au reuşit ceea ce societatea le-a pus la îndemână.

Comisia pentru sănătate şi familie din Cameră, vorbea profesorul Drăgulescu că suntem acolo un colectiv disciplinat şi prietenos. Zic eu că avea o mare dreptate. Eu nu cred că în sănătate problemele trebuie privite politic. Nu cred că un ministru al sănătăţii - şi numai câteva partide nu au dat în România ministru al sănătăţii, ca şi persoană, poate face neapărat politică pe seama sănătăţii poporului.

Care este însă interesul pentru sănătate? Îl pot aprecia drept mare şi foarte mare în campanie. În campanie, toate partidele vorbesc destul de mult timp despre sănătate şi toate oferă, cel puţin declarativ, sume importante în buget pentru acest sector. Până când campania ia sfârşit şi până se adună aici şi discută bugetul care totdeauna este la jumătatea sau cel puţin la jumătatea celui propus de fiecare partid în parte. Şi toţi votăm bugetul cunoscut.

Când este acelaşi interes mare şi foarte mare? Evident, la nivel individual, când ne atacă o boală şi când fie plecăm aiurea, ca să fim trataţi de multe ori de aceiaşi medici de origine română, desconsideraţi aici, şi ne întoarcem cu rezultate, unele foarte bune, dar cele mai multe asemănătoare cu ceea ce se întâmplă în toată lumea. Adică, un traumatism cranio-cerebral vine să înveţe să vorbească încă vreo câţiva ani, o pancreatită rămâne în afara vieţii obişnuite, timp de iar câţiva ani, tratată la AKH sau în altă parte, iar alte boli, dimpotrivă, îşi termină cursul tot aici, după cheltuieli greu de cuantificat în afară, dar făcute, evident, în afară.

Când este, însă, interesul pentru sănătate mic şi foarte mic? Păi, este la prezentările moţiunilor de cenzură, când eu sunt de acord cu domnul ministru Attila Cseke, că mare lucru nu poate să se schimbe, este mic atunci când suntem puşi să alocăm fonduri din bugetul de stat şi este tot atât de mic în faţa unei reformări reale a sistemului, care reformare nu aş fi de acord cu ideea repetată de ministrul Attila Cseke, că e de tipul unei săbii cu două tăişuri.

Sigur că este cu două tăişuri, pentru că alternanţa la guvernare va aduce probabil un alt ministru la sănătate şi va fi la fel de bine criticat într-o moţiune a opoziţiei viitoare. Dar, după părerea mea, o reformă reală nu trebuie lăsată - şi am mai spus asta - în mâna orbului, care să învârtă o făclie de reformă şi în mişcarea lui nevinovată să dea foc şi să se aleagă praful.

Comparaţiile, din păcate, în domeniu, aşa cum s-au făcut şi în moţiune şi de către ministrul sănătăţii, sunt, după mine, nedorite. De ce? Rezultatele acestor comparaţii nici acum, vizavi de partenerii europeni, nu ne aduc niciun fel de poziţionare, ci, dimpotrivă, o situaţie cunoscută nu numai în domeniul sănătăţii, ci şi în altele, de foarte multe ori pe ultimul loc, dar, din păcate, nici cu noi înşine la ceea ce se întâmpla anterior. Şi aici devenim uşor dornici de lipsă de comparaţie.

Un lucru rămâne, după mine, foarte simplu şi vreau să mă opresc aici.

A schimba un sistem de sănătate este extrem de dificil, datorită unor factori umani absolut greu de urmărit şi de apreciat în mişcarea lor.

A schimba un sistem de sănătate este ca şi cum ai schimba obiceiul alimentar al unui popor, care este mult mai greu de schimbat decât istoria lui, prin ceea ce a făcut el.

Am avut discuţii cu ministrul Cseke Attila, în ultima perioadă multe, am vorbit şi cu miniştrii dinaintea dânsului şi mă bucur de prezenţa domnului ministru Nicolăescu, şi îmi dau seama că fiecare dintre ei - şi eu, la rândul meu, când am lucrat în acest minister - am dorit să facem foarte mult bine. Şi am ajuns la rezultate care nu ne-au bucurat şi nu au dus la modificări interesante în sistem.

Mi-a plăcut o aserţiune a domnului Cseke Attila, într-una din discuţiile - cred că de anul trecut - "Vom face, prin descentralizarea sistemului de sănătate, atenţi la condiţiile de sănătate, conducătorii din comunităţile locale."

S-a realizat asta, domnule ministru? Nu cred! Nu cred şi sunt convins că greşim şi noi, greşesc şi ei, dar un lucru este de remarcat, după părerea mea, că sistemul de sănătate trebuie reformat. El trebuie să ducă la realizarea unor condiţii de tratament cu totul altele decât cele existente astăzi şi în această zonă a Europei. Nu trebuie să ne simţim jenaţi de comparaţia cu Austria, cu Franţa, cu Anglia. Eu, unul, nu sunt deloc în asemenea postură, pentru că cunosc foarte bine ce se întâmplă acolo. Şi cred, însă, că şi noi, aşa cum prezentăm sistemul şi, mai ales media, aşa cum ar trebui să îl prezinte, ar trebui să se apropie mai mult de el şi să îl ajute să se modifice.

Voi susţine, evident, moţiunea, la care vă rog să mă credeţi că am participat şi eu, cu toate criticile aduse de dumneavoastră, mai ales în prima ei formă. Cred că aveţi dreptate criticând-o, dar cred că este mai util de a exprima o moţiune care să atragă atenţia asupra unui sistem greu de condus şi împovărat de nevoi, decât a nu face nimic.

Prin acest lucru, cred că social-liberalii şi-au spus un punct de vedere care trebuie să se facă auzit.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Aţi epuizat 11 minute din cele 15 alocate Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

În continuare, îl invit la microfon pe domnul deputat Eugen Nicolăescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, şi se pregăteşte domnul Derzsi Ákos, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule preşedinte de şedinţă Ioan Oltean,

Domnule ministru,

Stimaţi colegi,

Am fost surprins de răspunsul domnului ministru Cseke. Am avut impresia că, totuşi, în România, suntem în normalitate, adică opoziţia are dreptul să facă moţiuni şi are dreptul să vorbească. Eu cred că, totuşi, coaliţia actuală majoritară nu ne poate lua şi acest drept.

În al doilea rând, aş spune că, iarăşi, actuala Putere - şi aici mă refer în primul rând la Guvern - nu înţelege că o moţiune este extraordinar de importantă, măcar că se pune o temă în dezbatere. Le e frică să şi vorbească despre o anume temă, stimaţi colegi. Le e frică pentru că este o temă care afectează întreaga populaţie.

A venit Guvernul, prin domnul ministru, să ne spună tuturor ce reformă minunată fac dumnealor în România.

Reforma din România, în sănătate, este la comanda Fondului Monetar Internaţional. Este o reformă care se referă la: reducere de paturi, reducere de fonduri pentru medicamente, reducere de personal medical, reducere de orice. Aceasta este reforma pe care o face Guvernul României! Reformă pe care, din păcate, cetăţenii României nu o văd.

Şi cetăţenii României ne întreabă pe noi, deputaţi pe care ei, cetăţenii, ne-au ales, să le spunem de ce se fac reforme împotriva lor. Şi noi ce să le spunem? Că vine Guvernul în Parlament şi ne spune nouă, parlamentarilor, ce minuni se fac cu această reformă. Când se închid spitale şi oamenii mor la poarta spitalelor închise, când medicamentele nu mai ajung pentru că nu s-au plătit farmaciştilor şi farmaciile încep să falimenteze, că orice pacient trebuie să plătească coplată, chiar dacă este asigurat ş.a.m.d.

Ce să le spunem noi cetăţenilor?

Acest lucru cred că ar trebui Guvernul să vină să-l spună Parlamentului. Dreptul nostru constituţional de a verifica ce face Guvernul aici se realizează, iar dacă Ministerul Sănătăţii nu înţelege că trebuie să dea socoteală, asta este problema ministerului, nu e problema Parlamentului.

Sigur, mai e o problemă pe care cred că trebuie s-o clarificăm: Guvernul şi-a asumat această reformă sau nu? Pentru că, până la urmă, constatăm că se aduc măsuri din spate, de la vechile guverne, unele îşi termină acum efectele sau îşi produc efecte şi poate vor trece şi peste această guvernare, dar actualul guvern spune nici da nici ba, ci le face. Dar de ce le face, dacă nu e de acord cu ele? De ce nu le schimbă?

Cu alte cuvinte, încerc să vă spun, stimaţi colegi, câtă incoerenţă există la acest guvern în ceea ce înseamnă politicile publice din sănătate.

Nimeni nu vede că se face reformă. Numai Guvernul crede că face reformă.

Şi atunci, cine trebuie să-şi asume această reformă?

Noi, parlamentarii din opoziţie, nu ne-o asumăm, pentru că este proastă, pentru că este împotriva cetăţenilor. De aceea am făcut această moţiune, ca lumea să ştie că nu suntem de acord cu o reformă făcută la comanda FMI şi cu măsuri incoerente şi măsuri care n-au de-a face cu cetăţeanul român.

În consecinţă, noi nu înţelegem de ce se continuă o asemenea politică sanitară aberantă.

În rest, sunt vorbe multe, vorbe care n-au nicio legătură cu viaţa reală, sunt vorbe de politicieni, dar nu sunt vorbe pentru cetăţeni.

În consecinţă, Grupul parlamentar al PNL va vota cu foarte multă seriozitate şi fermitate ca această moţiune să treacă şi acest Guvern să respecte ceea ce noi am recomandat şi am cerut prin textul moţiunii.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat. Aţi epuizat cinci minute din cele zece alocate.

Îl rog acum pe domnul deputat Derzsi să ia cuvântul şi se pregăteşte domnul deputat Petru Movilă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Derzsi Ákos:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Domnule ministru,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Trebuie să recunosc că nu este uşor să iei cuvântul la o astfel de moţiune şi să vorbeşti după trei miniştri şi un distins rector.

Astfel, eu nu am pregătit un material foarte fundamentat, dar doresc să vă atrag atenţia că, dacă ţinem o evidenţă exactă, atunci cred că, din '96 încoace, participăm la moţiunea numărul 11 împotriva sănătăţii.

Şi, cum am spus şi data trecută, la moţiunea numărul 10, au fost titluri foarte incitante şi acum încerc să vă spun câteva dintre aceste titluri. Şi anume: în 2005 - "Copiii din România mor de rujeolă datorită Guvernului iresponsabil"; în 2006 - "Antireforma sănătăţii"; în 2006 - "Sistemul sanitar în viziunea Guvernului de dreapta - reforma sanitară, marea păcăleală!; 2007 - "Astăzi, criza în sănătate are nume propriu: Eugen Nicolăescu" (nu ştiu de ce s-a dat acest titlu); 2007 - "Sănătatea publică este grav bolnavă. Ministrul sănătăţii dăunează grav sănătăţii"; şi urmăm noi, de la UDMR, în 2010 - "La sănătate nimic nu este sănătos"; şi azi participăm la "Sistemul sanitar din România: alarmă de cod roşu".

Aveţi dreptate. Într-adevăr, este cod roşu, pentru că, în 20 de ani, am rămas în urmă cu reforma sistemului.

Cod roşu, probabil, pentru că am stricat noi ceva de când conducem acest minister, pentru că, dacă citesc atent textul moţiunii, până în acest moment, acest sistem a funcţionat aproape perfect: Ministerul s-a înţeles cu Casa, Casa cu Colegiul medicilor, Colegiul medicilor cu medicii de familie, medicii de familie cu farmaciştii. Şi, uite aşa, sistemul a funcţionat în bună regulă. A existat doar un singur element perturbator, care a încercat să dezechilibreze acest sistem, şi anume pacientul.

Pacientul întotdeauna a fost pretenţios, pentru că, pentru banii lui, dorea leac pentru suferinţa lui şi vroia servicii de calitate.

Eu cred că, în acest moment, am ajuns să ţinem cont, într-adevăr, de pacient. Şi trebuie să vă spun, stimaţi colegi, că pe acest buton roşu, cu inscripţionarea "alarmă de cod roşu", a apăsat deja, în 2009, domnul ministru Ion Bazac. Pentru că altfel nu afirma că "sistemul de sănătate din România are o mare problemă. are 431 de spitale şi cheltuieşte 85% din buget. soluţia nu este decât restructurarea."

În aceeaşi ordine de idei, domnul Bazac a afirmat că, pentru reforma în sănătate, ca să capete un contur, ar trebui să se pornească de la descentralizare.

Toate lumea recunoaşte că avem nevoie şi de descentralizare şi de restructurare, dar nu aşa. Nu la spitalul nostru, nu cu personalul nostru, la alţii. Şi noi nu vrem să participăm. Când este gata şi toate merg şnur, să ne anunţe şi pe noi cineva. Din păcate, aşa nu merge. Facem parte din sistem şi, ne place, nu ne place, trebuie să fim prezenţi.

Nu doresc să creionez statistici europene, pentru că nu are niciun sens. Ştim cu toţii unde ne situăm. Şi la fel de bine ştim cu toţii că aşa nu merge mai departe.

Dacă avem un sistem contributiv, ca şi la pensii, unde din 4,1 milioane de persoane care contribuie dorim să plătim pensii mari la peste 6 milioane, atunci trebuie să vă spun că din aproape 9 milioane de persoane care contribuie, nu putem beneficia de servicii de calitate cei 22 de milioane.

Pe lângă faptul că avem bani puţin, nu suntem obişnuiţi cu programări la medicul de familie, căutăm portiţe când trebuie să stăm la coadă, dorim să obţinem servicii de calitate, dar, dacă se poate, fără bani, să nu aşteptăm prea mult, că de fapt dorim doar o reţetă, o adeverinţă sau un bilet de trimitere. Sunt lucruri care au caracterizat foarte multă vreme acest sistem.

În altă ordine de idei, ştim foarte bine cu toţii că sistemul informatic este necesar, dar, totuşi, credem că nu acum, nu suntem pregătiţi, evidenţele devin poate prea clare, nu avem acces la internet şi, până la urmă, găsim argumente pentru toate ca să nu le facem.

În acelaşi timp, ştim foarte bine cu toţii că nu de explicaţii avem nevoie, ci de soluţii. Şi dacă vine cineva cu soluţii, nu vreau să fiu absurd şi să spun că toate sunt perfecte sau nu pot fi îmbunătăţite, atunci devine un duşman al sistemului, trebuie să plece şi să vină altcineva mai domol, cu mai multă răbdare şi înţelegere faţă de pierderile sistemului, sistem care, după cum v-am subliniat la început, ar funcţiona aproape perfect dacă n-ar exista pacientul.

Iar în ceea ce priveşte codurile, stimaţi colegi, să ştiţi că codul roşu este al PSD-ului. Codul portocaliu ar fi al PDL-ului, dar dânşii n-au avut parte ca să conducă acest sistem. Codul galben este al Partidului Liberal. Iar codul verde, la care puteţi să staţi liniştiţi - nu este nicio problemă - este, incontestabil, al UDMR-ului.

Deci noi nu susţinem această moţiune. (Aplauze.)

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Petru Movilă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi se pregăteşte domnul deputat Bănicioiu.

Voci din sală:

De la ce partid? De la PSD? Ce-ai spus?

Domnul Ioan Oltean:

Deci, are cuvântul domnul Petru Movilă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, şi se pregăteşte domnul Bănicioiu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Petru Movilă:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Moţiunea "Sistemul sanitar din România: alarmă de cod roşu" face referire la faptul că, în România de azi, sistemul sanitar este bolnav, cuprins de metastaze.

Asta înseamnă că, în viziunea semnatarilor, sistemul sanitar a depăşit codul galben şi codul portocaliu.

Mă întreb unde erau atunci domnii parlamentari ale celor două mari partide care au avut pe rând Ministerul Sănătăţii în custodie. Ce au făcut domniile lor ca România să nu ajungă în această situaţie critică pe care o reclamă. Nu cumva doar moţiuni? Este şi acesta un talent, până la urmă. Românii au talent, după cum ne arată televiziunile, iar parlamentarii USL chiar foarte mult talent, dar nu în alte cântatului sau ale dansului, ci în a manipula opinia publică, prezentând informaţii eronate, jonglând cu cifrele, folosind date din diverse statistici, rupte din context.

O altă temă foarte la modă în discursul parlamentarilor din opoziţie este exodul cadrelor medicale în alte ţări. Şi textul moţiunii spune aşa: "În ultimii zece ani au plecat din România mai mulţi medici decât cei care şi-au finalizat formarea prin specialitate şi de trei ori mai multe asistente medicale."

Iar eu întreb - în ultimii zece ani, la guvernare, au fost pe rând PSD şi PNL: Ce aţi făcut, domnilor, pentru a stopa acest fenomen? Nimic!

Vă miraţi că acum, în perioada de criză economică, pleacă medicii şi asistentele?

Ce măsuri au luat Guvernele PSD în perioada 2000-2004 şi PNL în 2004-2008? Modeste şi nerelevante.

Asta aşteptam să aud de la dumneavoastră. Date concrete, fapte. Ce aţi făcut dumneavoastră şi nu a făcut Guvernul actual.

Ce măsuri consideraţi că erau oportune şi nu s-au aplicat de către Guvernul Boc?

Ce este oare mai greu: a sta pe gard şi a striga hoţii sau a pune umărul la treabă, a veni cu soluţii, propuneri, pentru a putea depăşi o situaţie care nu e doar în România.

Guvernul Boc a preluat această situaţie şi încearcă prin soluţii şi metode - unele mai puţin populare şi pe placul celor din USL - să ţină situaţia sub control.

Nu spune nimeni că e uşor. Ba, din contră, inclusiv premierul a spus-o mereu "E foarte greu, pentru că ai de luptat cu mentalităţi, cutume, dar, mai ales, cu resurse financiare reduse."

Reforma în sănătate nu se face peste noapte şi nici pe hârtie, cum au gândit alţii înainte.

Măsurile sunt dure şi nu doar în sănătate, ci şi în învăţământ şi în asistenţă socială, asta este realitatea. S-a ajuns într-un moment când doar astfel de măsuri pot redresa România.

Nu se poate la nesfârşit să consumăm mai mult decât producem, să ne întindem mai mult decât ne este plapuma. E ca şi într-o familie, când cheltui mai mult decât câştigi, ajungi la împrumuturi la vecini, dar asta n-o poţi face la nesfârşit. Vine vremea când trebuie să-şi evaluezi bine situaţia, să-şi chibzuieşti bine venitul, să vezi de unde mai poţi reduce cheltuielile ca să nu intri în colaps.

Dacă ar fi fost luate măsuri corecte din timp, alta era poziţia României în Europa, acum alta era starea sistemului de sănătate românesc.

Recent, a fost aprobată strategia de raţionalizare a spitalelor, se mai arată în moţiune. La fel cum se face referire şi la comasarea spitalelor.

Domnilor,

Conceptul de comasare a spitalelor a apărut pe vremea ministrului Bazac, dar nimeni nu s-a ridicat atunci să tragă un semnal de alarmă că nu e bine, că sistemul sanitar va ajunge la cod roşu.

Un spital din mediul rural sau unul mic, din mediul urban, nu te salvează în caz de urgenţă, cel mult contribuie la menţinerea funcţiilor vitale până vine SMURD-ul sau ambulanţa.

Aproape 90% din cazurile ajunse în astfel de spitale depăşeau posibilităţile cadrelor medicale de a le rezolva, fiind redirecţionate către spitalele judeţene sau universitare. Asta însemna, de mult ori, pierderi de timp şi bani, dar mai ales risc pentru viaţa pacientului.

Sunt foarte mulţi pacienţi cronici care ar trebui monitorizaţi de medicii de familie şi, în cazul în care se impunea, să fie trimişi direct în spitalele mari, unde există posibilitatea investigaţiilor amănunţite.

Cabinetele de specialitate ambulatorii pentru analize de rutină există în continuare în localităţile unde s-au comasat spitalele. Dar, despre aceste lucruri nu se aminteşte nimic în moţiune, pentru că nu dă bine.

Au plecat cadrele medicale. Atunci cum se face că, în marile oraşe, în special în centrele universitare, există o inflaţie de medici şi asistente medicale? Nimeni nu vrea să-şi desfăşoare activitatea într-un centru rural. Toată lumea vrea la oraş.

Credeţi că toţi cei care au plecat în străinătate lucrează în spitale universitare? Foarte mulţi au ales localităţi mai mici, mai puţin dezvoltate, în locaţii care nu convin cadrelor medicale din ţara respectivă - au şi ei alintaţii şi mofturoşii lor, nu numai noi.

Desigur, nu acesta este principalul motiv pentru care au plecat cei din spitalele româneşti. Ştim cu toţii că salarizarea este unul dintre cele mai importante motive.

Ce putem face acum? Să plătim angajaţii din sistemul sanitar românesc la nivelul celor din ţările puternic şi foarte puternic dezvoltate şi cu zeci de ani de democraţie în spate? Eu îmi doresc acest lucru, dar încă nu este posibil.

Nu-i posibil ca într-o democraţie autentică şi o economie de piaţă, unde cererea şi oferta chiar funcţionează, să poţi interzice sau să blochezi dreptul unui cetăţean de a alege locul unde să muncească.

Ideal ar fi ca noi toţi ce suntem la cârma acestei ţări, fiecare în bucăţica lui, să facem tot ce-i posibil bine şi corect, pentru a oferi condiţii cât mai acceptabile pentru standardele sociale şi de viaţă ale celor ce învaţă ani de zile pentru a fi în slujba sănătăţii omului. Şi aici mă refer şi la cadrele didactice.

Cu problema deficitului de medici pe anumite specialităţi, în zone mai puţin dezvoltate, se confruntă toată Europa, nu numai România, iar salariile nu sunt foarte mari raportate la nivelul de trai-cost nici în ţările europene.

În timpul ministrului liberal al sănătăţii, în perioada 2007-2008, s-a demarat un program naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei. S-au aruncat pe geam milioane de euro, pentru că programul a fost prost conceput, iar informaţiile obţinute nu au fost relevante.

Sute de mii de euro s-au cheltuit doar pentru trimiterea de plicuri către cotizanţii la CAS pentru a le reaminti că beneficiază de consultaţii anuale gratuite, lucru de altfel foarte clar specificat în legislaţie. Cu banii respectivi s-ar fi putut demara programe de depistare precoce a cancerului la sân, col uterin etc., dar s-a preferat achiziţionarea de doze de vaccinuri anti HPV, fără să se analizeze mai întâi feed-back-ul campaniei în rândul populaţiei.

Vaccinurile respective au stat în sertarele direcţiilor de sănătate publică până la expirarea lor. A dat cineva socoteală pentru acest lucru?

Vreau să vorbim puţin şi despre medicii de familie.

Îşi pot programa pacienţii în cele 20 de consultări zilnice, iar urgenţele intră peste acest număr. În toate ţările civilizate se practică sistemul.

Semnatarii moţiunii uită aceste aspecte. Ei susţin că, din banii, şi aşa puţini, trebuie plătite toate.

Medicina de familie a înghiţit sume fabuloase pentru pacienţi inexistenţi, aflaţi doar scriptic în baza de date a medicului, ori pacienţi decedaţi. Zeci de mii de reţete compensate, eliberate pe numele decedaţilor, au fost decontate de noi toţi. Acest lucru s-a întâmplat multă vreme, dar nu s-au luat măsuri.

Toate decesele din România nu ţin doar de asistenţa medicală directă ci de lipsa de educaţie sanitară a populaţiei.

În multe cazuri, pacienţii se prezintă târziu la medic sau prea târziu, şi nu se mai poate interveni curativ, ci doar paliativ, iar parlamentarii USL care sunt medici de profesie ştiu perfect aceste aspecte.

Mulţi pacienţi nu respectă recomandările medicilor de a nu consuma alcool sau ţigări, nu iau medicaţia prescrisă, ceea ce duce la agravarea stării de sănătate sau chiar la deces, iar statistica devine una sumbră chiar pentru noi toţi, care susţinem că starea de sănătate a populaţiei este una gravă.

Stimaţi semnatari ai moţiunii,

Dacă sunteţi atât de îngrijoraţi de starea sistemului sanitar, de ce nu aţi venit cu soluţii, şi numai cu critici?

De ce nu vă consumaţi energia şi potenţialul intelectual în a pune pe hârtie măsuri concrete pentru a îmbunătăţi situaţia, şi nu doar a concepe moţiuni?

Chiar nu aveţi nicio soluţie corectă de salvare a sistemului de sănătate din România?

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Bănicioiu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi se pregăteşte domnul deputat Horia Cristian, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Nicolae Bănicioiu:

Doamnelor şi domnilor colegi şi de la putere şi din opoziţie,

Domnule ministru,

N-am venit astăzi aici să vorbesc nici despre politică, nici despre politica de stânga, nici de dreapta, nici măcar despre guvernarea dumneavoastră, dar daţi-mi voie, până se mai liniştesc colegii, înainte de a vă spune ceea ce vroiam să spun din capul locului, daţi-mi voie să vă citesc câteva fragmente dintr-o statistică oficială de la Eurostat, poate pe ei îi credeţi.

2010, Eurostat, cum vă spuneam, spune că România înregistrează cea mai mare rată din Uniunea Europeană a mortalităţii infantile - 10,1% la 1000 de copii, mai mare chiar decât în Bulgaria.

Tot aceşti oameni ne spun că, în 2010, 3000 de copii cu vârsta între 0 şi 1 an au murit în spitalele din România. Poate vă interesează, totuşi, acest lucru.

Şi aş mai vrea să vă spun că România are cea mai mare rată de mortalitate a femeilor la naştere.

Dacă nici aceste lucruri nu v-au făcut să vă gândiţi un pic mai mult atunci când veniţi să susţineţi aici politica de reformă a Guvernului, poate vă gândiţi când vă spun că 80 de mii de oameni, repet, 80 de mii de oameni au murit în 2010, ca şi consecinţă a reformei pe care dumneavoastră o susţineţi chiar şi astăzi.

Şi daţi-mi voie să vă mai aduc aminte că "doamna cu coasa", sora domnului cu coasa, nu vă cere carnetul portocaliu sau carnetul de partid când vine şi vă cheamă lângă ea, din contră, iar dacă aţi urmărit zilele trecute, chiar un tânăr şef al organizaţiei dumneavoastră de tineret a murit pe treptele unui spital în weekend-ul trecut, pentru că nu i s-a putut acorda îngrijirea medicală competentă, aşa cum era necesar.

Poate, totuşi, asta vă face să priviţi lucrurile acestea cu mai multă seriozitate şi cu mai puţin politicianism.

Cred că dumneavoastră, ca şi mine, de altfel, aţi fost trimişi aici să votaţi ceea ce vor oamenii. Aţi fost trimişi să apăraţi ceea ce vor oamenii şi daţi-mi voie să vă citesc un paragraf pe care aţi jurat şi pe care v-aţi luat angajamentul că-l veţi respecta. Este art.34 din Constituţie, şi anume aşa scrie acolo: "Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice."

Domnilor,

În condiţia în care în România s-a atins un număr record de mortalitate în spital, ce drept apăraţi, ce drept mai garantaţi? Suntem într-un stat european în care un om dacă omoară un alt om face puşcărie. La noi cine răspunde pentru cei 80 de mii de morţi? Nimeni? Deci la noi nu răspunde nimeni pentru cei 80 de mii de morţi. Şi atunci, încă o dată, susţineţi Guvernul.

Eu am venit astăzi conform voinţei alegătorilor care m-au trimis în Parlament, sper că şi dumneavoastră i-aţi consultat, şi am venit să pledez pentru dreptul la viaţă. Nu este o pledoarie politică, nu este o rugăminte într-un interes nici personal, nici pecuniar, vreau doar să vă rog să garantaţi ceea ce vă cere şi Constituţia, dreptul la viaţă. Înainte de a vota gândiţi-vă la cei 80 de mii de oameni şi poate că n-ar strica ca măcar din când în când să vă amintiţi de ei şi poate să ţineţi din când în când şi câte un moment de reculegere, dincolo de discuţiile şi discursurile politice.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Aţi epuizat timpul consacrat intervenţiilor din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Îl rog pe domnul deputat Horia Cristian, din partea Grupului parlamentar al PNL, să ia cuvântul. Vă amintesc că mai aveţi la dispoziţie 5 minute.

Domnul Horia Cristian:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Moţiune simplă. Nu am să repet ceea ce s-a scris în moţiune şi acolo sunt şapte capitole care fiecare dintre ele ar putea să reprezinte el însuşi un subiect de moţiune. Toate cele descrise în această moţiune pot să reprezinte o moţiune de cenzură la adresa Guvernului, pentru că să nu aveţi vreo impresie că Ministerul Sănătăţii trăieşte pe o altă lume. El trăieşte în interiorul acestui Guvern şi ceea ce face Ministerul Sănătăţii este consecinţa politicii guvernamentale.

Şi aş vrea să vă vorbesc doar un minut despre investiţiile străine directe. Şi o să mă întrebaţi ce dracu’ caută ăsta cu investiţiile străine directe într-o moţiune de sănătate. Şi am să vă spun un lucru foarte simplu: în dorinţa sa de populism, domnul prim-ministru Emil Boc a desfiinţat, comasat, transformat agenţii în România. Una dintre ele este Agenţia Naţională a Medicamentului pe care a transformat-o... a comasat-o şi a transformat-o dintr-o agenţie autofinanţată într-o agenţie bugetară. Ce face ANM-ul? Sau ce făcea ANM-ul? Una din atribuţiunile importante ale Agenţiei Naţionale a Medicamentului era aceea de a aviza studiile clinice. La ora actuală, Agenţia Naţională a Medicamentului, nemaifiind autofinanţată, nu poate să stimuleze angajaţii, nu poate să externalizeze studiile şi, ca atare, procesul de avizare a studiilor clinice în România este un proces foarte greoi şi la ora actuală studii clinice în valoare de peste 200 de milioane de euro sunt în pericolul de a nu mai fi avizate în România.

Adică, cu alte cuvinte, investiţii străine directe de 200 de milioane de euro se vor duce în alte ţări. Şi aceasta este consecinţa unei politici guvernamentale lipsite de orice fel de orizont.

Spunea domnul ministru Cseke în alocuţiunea sa despre reformele radicale şi dure de care e nevoie în România. Reformele sunt ca medicamentele, domnule ministru. Medicamentele nu sunt tari şi slabe, sunt doar potrivite şi nepotrivite. Aşa şi reformele. Reformele nu sunt radicale sau dureroase. Reformele sunt potrivite sau nepotrivite.

Aşa cum bine aţi remarcat, într-adevăr, spitalele judeţene pot să renunţe la 20-30% din paturi fără niciun fel de problemă. Şi atunci întrebarea clară şi limpede pentru cetăţeanul de pe stradă este de ce nu aţi redus paturi de spitale în aceste spitale care sunt în subordinea dumneavoastră? De ce le-aţi redus în spitalele care nu sunt în subordinea dumneavoastră? În spitalele unde, practic, teoretic, constituţional şi legal nu aveţi nicio putere de decizie.

Foarte multe persoane s-au întrebat aici ce am făcut, ce a făcut PSD-ul când a fost la guvernare, ce a făcut PNL-ul când a fost la guvernare, dar vă pot spune ce am făcut eu în ultimii ani: şase ani am făcut Facultatea de Medicină şi Farmacie, am făcut încă cinci ani de rezidenţiat, am făcut doi ani de masterat în management sanitar, am făcut un doctorat, şi toate astea le-am făcut pentru a învăţa să citesc, domnule ministru, pentru a învăţa să-i citesc pe clasicii reformelor sanitare din lume. Pentru că să ştiţi că nici dumneavoastră, nici eu nu deţinem adevărul absolut.

Trebuie să învăţăm să-i citim pe clasici, să înţelegem ce trebuie făcut, să analizăm sistemul sanitar românesc şi să-l transformăm. Nu să-l reformăm. Cuvântul ăsta, "reformă", este un cuvânt care deja provoacă fiori cetăţeanului român.

Această transformare a sistemului sanitar românesc trebuie să afecteze toate domeniile, începând cu medicina de familie. Medicii de familie trebuie să schimbe radical şi profund modul în care abordează medicina. Medicina a evoluat de la medicina intuitivă la medicina de precizie. Medicii specialişti trebuie să-şi modifice modul de a gândi şi de a privi pacienţii. Spitalele trebuie transformate, restructurate şi făcute să fie profitabile, un element care în România este foarte departe de realitate. Trebuie să modificăm radical modul de rambursare a serviciilor medicale şi nu în ultimul rând modul de colectare a banilor şi de realizare a asigurărilor de sănătate.

Toate astea sunt subiectele unei moţiuni simple şi, din păcate, toate aceste dezbateri la care am asistat nu fac decât să încingă spiritele şi în loc ca aceste întrebări care au fost ridicate prin această moţiune să primească răspunsuri clare, din păcate, n-au primit decât riposte şi acuzaţii asupra guvernărilor trecute.

Ştiu, Guvernul Boc trăieşte din greaua moştenire. Dar este momentul să trecem de această grea moştenire şi să începem să transformăm sistemul medical românesc. De aceea cred că această moţiune trebuie votată pentru că ea este un semnal de alarmă la adresa Guvernului României.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc, domnule deputat.

Am epuizat lista vorbitorilor înscrişi.

Îl rog pe domnul ministru dacă doreşte să-şi mai valorifice timpul rămas pentru a răspunde la diversele probleme ridicate.

Domnule ministru, aveţi cuvântul.

Domnul Cseke Attila:

Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte.

Stimaţi colegi,

Vă mulţumesc în primul rând celor care aţi luat cuvântul, indiferent că au fost din partea guvernamentală sau din partea celor care au semnat această moţiune simplă şi vă mulţumesc şi pentru climatul de dezbatere pe care l-am avut astăzi în Camera Deputaţilor, un climat deschis şi care totuşi a fost caracterizat de un anumit echilibru.

Cred că, cu toţii, indiferent că suntem la guvernare sau în opoziţie, ne dăm seama şi eu îmi dau seama din aceste discursuri că domeniul sănătăţii este un domeniu foarte important şi căruia ar trebui să-i dăm o atenţie mult mai mare şi trebuia să-i dăm o atenţie mult mai mare, şi vorbesc de toate guvernele, inclusiv de cel din care fac parte, pentru că este un domeniu în care vorbim despre noi înşine, vorbim despre fiecare cetăţean al acestei ţări, vorbim chiar şi de noi înşine, ca parlamentari, pentru că în orice moment putem să fim nevoiţi să apelăm la acest sistem sanitar.

Daţi-mi voie doar în două minute să reflectez la două-trei afirmaţii de-ale dumneavoastră.

Sunt de acord cu domnul profesor Florian Popa, domnul rector, şi garantez că următorul ministru al sănătăţii şi următorii vor fi la fel de criticaţi cum au fost şi cei dinaintea mea şi cum e şi subsemnatul. Este un domeniu extraordinar de greu de gestionat, un sistem, aş spune, rigid, conservator uneori, dar sper că, aşa cum fiecare a încercat să-şi aducă contribuţia, şi următorii vor face la fel.

Îmi exprim convingerea că trebuie cumva şi este răspunderea noastră, a politicienilor, a tuturor de a găsi un moment în care să convenim că toţi privim acest sistem sanitar ca un sistem prioritar. Dacă nu vom conveni acest moment, indiferent care ar fi el în istoria postdecembristă a României, şansele de a ridica acest sistem sanitar vor fi foarte reduse. Şi cred că o dezbatere publică în acest sens ar trebui repede demarată, pentru că aceasta ar fi singura soluţie.

În ceea ce priveşte implicarea autorităţilor locale, rămân şi voi rămâne în continuare un frecvent susţinător al descentralizării şi cred că măsura a fost bine venită.

Cred, de asemenea, că dacă ea era prezentă de mai mult timp, efectele s-ar fi văzut mai rapid. În mod cert, există diferenţe de abordare a autorităţilor locale faţă de spitale şi în mod cert şi, dacă vreţi, atrag şi de aici atenţia primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene, chiar dacă o să se spună că e o intervenţie de la nivel executiv. Trebuie o implicare mult mai mare în ceea ce priveşte susţinerea sistemului sanitar. Pe datele din 2010, din bugetele locale aprobate ca susţinere a sistemului sanitar, a spitalelor, în principiu, este sub 1%. Deci sub 1% din bugetele locale se alocă pentru sistemul sanitar. Eu cred că este foarte puţin, indiferent de culoarea politică a autorităţii locale, şi trebuie să găsim soluţii şi să dăm mesaje prin care această implicare să fie mult mai mare.

În ceea ce priveşte...

Domnul Ioan Oltean:

Numai puţin, domnule ministru.

Domnilor deputaţi, vă rog să ocupaţi locurile în sala de şedinţă.

Domnilor colegi, vă rog să ocupaţi locurile în sala de şedinţă, pentru a nu tulbura intervenţia domnului ministru.

Vă rog să continuaţi, domnule ministru.

Domnul Cseke Attila:

Mulţumesc.

Închei imediat.

În ceea ce priveşte măsurile aduse din spate, din urma altor guvernări şi altor miniştri, n-am să spun niciodată că toate măsurile au fost neavenite, aşa cum sper că şi nici după mine nu se va spune acest lucru. Sigur, este o speranţă.

Vreau să vă spun că au fost măsuri inclusiv la nivel legislativ pe care le-am preluat şi aş aminti două-trei dintre ele care nu au fost puse în practică şi le-am pus noi în practică şi eu cred că, ca reglementare, Legea nr.95/2006, prevederea că Guvernul poate aproba un plan naţional de paturi pe trei ani de zile, care este o prevedere din 2006, este o prevedere bună. Şi este sigur pentru prima dată pusă în aplicare, dar cred că este bună.

De asemenea, implementarea cardului de sănătate trebuie făcută pentru că aici avem în spate zeci de ani de zile pe care trebuie să-i recuperăm, faţă de aproape toate statele membre ale Uniunii Europene, şi informatizarea este cred eu următorul proiect, cel mai important care urmează.

În ceea ce priveşte cifrele pe natalitate, mortalitate, cred că am răspuns în răspunsul la moţiune. Reducerea numărului de paturi la spitalele judeţene, vreau doar să confirm că Ministerul Sănătăţii are în totalitate cinci spitale judeţene în subordine, toate celelalte sunt descentralizate şi eficientizarea lor este în sarcina autorităţilor locale.

Sunt de acord cu dumneavoastră că nimeni nu deţine adevărul absolut şi cred că dacă convenim acest lucru cu privire la sistemul sanitar, deja am făcut un pas înainte, chiar şi cu această dezbatere.

Vă mulţumesc tuturor pentru ideile pe care le-aţi prezentat şi sunt sigur că răspunsurile pe care le-aţi primit o să vă convingă să votaţi împotriva acestei moţiuni.

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea deputaţilor aflaţi la putere.)

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule ministru.

Aş vrea să fac următoarea precizare: doamna deputat Lucreţia Roşca, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi domnul deputat Tudor Ciuhodaru, din partea Grupului parlamentar al PNL, n-au putut să mai intervină întrucât timpul alocat celor două grupuri parlamentare a fost epuizat de către ceilalţi vorbitori.

Stimaţi colegi,

Dezbaterea fiind finalizată prin intervenţia domnului ministru, vă rog să vă pregătiţi pentru vot. Rog liderii grupurilor parlamentare să facă ultimele eforturi pentru a-şi invita colegii în sala de şedinţă. Rog tehnicienii să pregătească instalaţia de vot.

Vom vota cu cartelă.

Domnul deputat Eugen Nicolăescu, pe procedură. Vă rog.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule deputat Ioan Oltean, preşedinte de şedinţă,

Înainte de a vota trebuie să votăm procedura de vot pe care o vom utiliza.

În consecinţă, nu dumneavoastră trebuie să ne spuneţi cum votăm, ci trebuie să respectăm regulamentul. În această situaţie putem să avem mai multe variante, dar una este obligatorie, şi anume să fie secretă.

În consecinţă, putem utiliza tehnica de vot electronică în regim de vot secret, dar trebuie să aprobăm acest lucru. Dacă nu aprobăm, nu poate fi votat aşa. Trebuie votat cu bile, secret.

Eu vă propun să votăm într-adevăr electronic, cu cartele de vot, în regim secret, pentru că se poate, tehnic, să se realizeze acest lucru, dar plenul Camerei Deputaţilor trebuie să fie de acord cu această procedură de vot.

Asta voiam să vă propun, ca să fim regulamentari, corecţi.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc.

Aş vrea, numai spre informarea corectă, să precizez următorul lucru. Votul este secret în următoarele situaţii: în cazul în care prin regulament se stabileşte astfel, şi în cazul în care, la propunerea preşedintelui de şedinţă, domnule deputat, sau a unui lider de grup, Camera hotărăşte altfel.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din bancă):

La moţiuni.

Domnul Ioan Oltean:

Stimaţi colegi,

Este propus de către domnul vicelider votul prin cartelă. Votul secret prin cartelă.

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Vă rog să vă exprimaţi prin vot. Vă rog să votaţi.

Cu 248 de voturi pentru, 17 voturi împotrivă şi 6 abţineri, propunerea a fost adoptată.

Rog acum să facem o probă, să verificăm dacă toate voturile sunt corect înregistrate. Deci vă rog să...

Domnilor colegi, o verificare. Vă rog să votaţi apăsând tasta 1 şi 4. Exersaţi, unii pentru moţiune, alţii...

Rog acum liderii grupurilor parlamentare să verifice dacă listingul cuprinde prezenţa tuturor parlamentarilor aflaţi în sala de şedinţă. (Liderii grupurilor parlamentare merg la prezidiu.)

Da. Înţeleg că nu există niciun fel de neregulă tehnică.

Liderii grupurilor parlamentare au constatat exactitatea funcţionării aparatului de vot.

Domnule Mircea Toader, vă rog să vă ocupaţi locul.

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă pronunţaţi asupra moţiunii simple depuse de către grupurile parlamentare ale opoziţiei.

Vă rog să vă exprimaţi prin vot. Vă rog să votaţi.

Domnilor colegi,

137 de voturi împotriva moţiunii, 3 abţineri şi 134 voturi pentru.

Art.161 din regulament spune că "Moţiunile simple se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi."

În consecinţă, această moţiune a fost respinsă, neîntrunind numărul necesar de voturi.

Vă mulţumesc.

Vă doresc o după-masă plăcută tuturor!

În cinci minute, urmează şedinţa consacrată interpelărilor şi răspunsurilor la întrebările adresate membrilor Guvernului.