Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 septembrie 2011
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 septembrie 2011
 |
2. |
Aprobarea modificării ordinii de zi. |
 |
| |
Doamna Roberta Alma Anastase: |
| |
................................................ |
|
Înainte de a intra în ordinea de zi, din păcate această vacanţă parlamentară a adus şi o veste tristă. Cu durere trebuie să vă anunţ că a trecut la cele veşnice deputatul Pálfi Mozes Zoltán. Colegul nostru a făcut parte din Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi din Comisia pentru comunităţile de români din afara ţării. În aceste momente triste mă alătur tuturor celor care i-au adus deja un binemeritat omagiu celui care a fost colegul şi prietenul nostru Pálfi Zoltán. Vreau să transmit familiei îndurerate condoleanţe şi în acelaşi timp tuturor colegilor din Grupul parlamentar al UDMR. Aş vrea să-l invit pe liderul grupului, domnul deputat Máté András, să spună câteva cuvinte.
|
|
Domnul Máté András-Levente: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Într-adevăr, în luna august, s-au întâmplat două evenimente nefericite în ceea ce priveşte activitatea UDMR-ului, colegii care sunt mai vechi în Camera Deputaţilor l-au cunoscut, tot în luna august a decedat şi fostul deputat Birtalan Akos care a fost colegul nostru, al dumneavoastră, din 1992 până în 2004 şi chiar astăzi ar fi împlinit celălalt coleg al nostru Pálfi Zoltán, astăzi ar fi avut 68 de ani. Vă rog frumos ca în memoria celor doi colegi să păstrăm un moment de reculegere. (Se păstrează un moment de reculegere.) Mulţumesc foarte mult.
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Şi eu vă mulţumesc. Ordinea de zi şi programul de lucru al Camerei pentru şedinţa de astăzi au fost întocmite de Biroul permanent şi aprobate de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare. Au fost distribuite deja deputaţilor. La ordinea de zi. Vă rog. Domnul deputat Călian.
|
|
Domnul Petru Călian: Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, V-aş propune să scoatem de pe ordinea de zi punctul 3, Proiectul de Hotărâre privind constatarea încetării unui mandat de deputat, astfel încât să vedem şi în Comisia de validare dacă există toate documentele aferente, fapt pentru care vă solicit această amânare până la următoarea şedinţă. Vă mulţumesc.
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Mulţumesc. Am avut deja o discuţie şi cu o parte din liderii de grup. Dacă nu sunt observaţii, o să vă rog să pregătiţi cartelele ca să supunem la vot această propunere. În regulă. Votul este deschis. Vă rog să votaţi.
|
|
84 de voturi pentru, 60 voturi împotrivă şi 2 abţineri. Propunerea a fost acceptată.
|