|
|
Pauză
|
|
|
În continuare, şedinţa este condusă de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Eugen Nicolicea şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Cel de-al doilea, unicul, celebrul secretar al Camerei Deputaţilor, dacă am putea să-l avem în rândurile noastre... Bun. Excelenţa sa, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii sau agricultură, care are primul proiect de lege, îl rog să vină aici, în dreapta mea. Domnilor colegi, Vă rog frumos să luaţi loc în bănci pentru a începe şedinţa de azi a Camerei Deputaţilor. Vă spun bună dimineaţa, şi dumneavoastră, şi invitaţilor de astăzi, şi presei. Continuăm lucrările de azi ale Camerei Deputaţilor şi declar deschisă şedinţa Camerei Deputaţilor. Din totalul celor 412 deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 298, 124 sunt absenţi, doar 16 dintre aceştia participă la alte acţiuni parlamentare. Începem dezbaterea iniţiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi. Vă reamintesc, la ora 12,30 avem vot final. La punctul 33, rog liderii Grupurilor parlamentare să fie atenţi. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2011 privind exceptarea de la plata taxelor şi a celorlalte obligaţii prevăzute de Legea fondului funciar nr.18/1991 şi Legea nr.46/2008 - Codul silvic, pentru terenurile necesare realizării, extinderii şi supraînălţării depozitelor de zgură şi cenuşă aferente activităţilor nucleare desfăşurate de către societăţi sau regii autonome ce au ca obiect principal de activitate producerea apei grele. Este o lege ordinară, adoptată de către Senat. Potrivit art.115, o să-l rog prima dată pe iniţiator, din partea ministerului. Aveţi cuvântul. Până ne obişnuim şi noi cu feţele dumneavoastră, să vă spuneţi numele şi prenumele şi funcţia, vă rugăm frumos.
|
|
Domnul Mihai Adrian Albulescu (secretar de stat, Ministerul Economiei): Albulescu Mihai, secretar de stat la Ministerul Economiei. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Promovarea proiectului a apărut ca urmare a faptului că ministerul... MMP-ul, respectiv inspectoratele teritoriale de regim silvic nu eliberează avizele decât după efectuarea de către Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare a plăţii taxelor aferente scoaterii din regim agricol şi forestier. Prin prezentul act normativ se intenţionează exceptarea de la plata taxelor şi a altor sume prevăzute de lege, pentru scoaterea terenului din circuitul agricol, forestier, pentru terenurile necesare executării lucrării de interes naţional, extindere şi supraînălţare depozit zgură şi cenuşă de la ROMAG-TERMO, etapa a doua. Având în vedere că aceste taxe se decontează de la bugetul de stat, această exceptare de la plată se constituie întru diminuarea cheltuielilor bugetare, iar timpul de obţinere a avizelor se reduce considerabil. Solicităm ca în textul legii să se facă corelarea cu noua structură de organizare a Guvernului din MECMA în ME. Faţă de cele prezentate mai sus, propunem plenului adoptarea acestui proiect de lege. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Vă mulţumesc şi eu. Are cuvântul comisia, domnule preşedinte Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de industrii şi servicii, aveţi cuvântul, domnule deputat.
|
|
Domnul Iulian Iancu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Comisia pentru industrii şi servicii, precum şi Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au fost sesizate spre dezbatere, în fond, cu proiectul de lege menţionat. Aş vrea să vă subliniez faptul că Senatul a adoptat proiectul. De asemenea, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia de administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic au avizat favorabil proiectul de lege. Proiectul de lege, aşa cum a fost menţionat, şi de reprezentantul Guvernului, instituie excepţii de la plata taxelor şi a celorlalte obligaţii prevăzute de Legea fondului funciar. De ce? Pentru că pentru activitatea de producere a apei grele, prin plata acestor taxe, în fapt, taxele ar fi trebuit suportate de la bugetul de stat. În urma dezbaterii, membrii celor două comisii au hotărât adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Mulţumesc foarte mult. Dacă din partea grupurilor parlamentare se doreşte a fi luări de cuvânt? Domnule deputat, aveţi cuvântul, vă rog frumos.
|
|
Domnul Tinel Gheorghe: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, În Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice am avut discuţii pe această temă, pentru că noi consideram, deşi susţineam Guvernul la acea dată, Guvernul Boc, că introducerea unor excepţii de la plata taxelor pentru scoaterea din circuitul agricol şi silvic, la Legea fondului funciar, Legea nr.18/1991 nu e bună. Şi am să vă spun şi de ce nu e bună. Toate taxele astea, pentru scoaterea din circuitul agricol şi silvic, se folosesc pentru alimentarea fondului de ameliorare a fondului funciar. Adică, cu alte cuvinte, banii ăştia se reîntorc în pădure sau în ameliorarea terenurilor care sunt inapte unor alte folosinţe. Sustragem în acest fel o sumă importantă de bani de la fondul de ameliorare şi mă interesa aici şi poziţia noului ministru al mediului. De ce? Pentru că prin actualul buget are sume foarte, foarte mici la investiţii. Niciodată n-o să ne mai atingem obiectivul, pe care tot dumneavoastră, fosta opoziţie, actuala putere, vi l-aţi trecut prin Codul silvic de a împăduri anual aproape 20 de mii de hectare. Or, eu cred că lucrurile astea cu excepţiile de la lege ar trebui să le mai limităm un pic, mai ales că în cazul unor regii apare fenomenul de privatizare, fie a managementului, fie de vânzare a unei cote-părţi din acţiunile statului şi cred că prin această procedură introducem, de altfel, o excepţie pentru cei care mâine-poimâine vor deţine controlul acestor regii. Nu cred, şi statul va pierde. Eu cred că trebuie judecat de acum încolo cu altă măsură. Nu vreau să spun că Grupul parlamentar al Partidul Democrat Liberal nu susţine proiectul de lege, dar vreau să trag un semnal de alarmă că nu putem continua aşa. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Mulţumesc foarte mult. Dacă mai sunt luări de cuvânt.
|
|
Domnul Ovidiu-Cristian Iane: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Nu sunt de acord în ceea ce priveşte scutirea de la aceste taxe. Dimpotrivă, eu zic că acolo unde intervenim asupra naturii, acolo unde scoatem din regimul silvic suprafeţe, taxele ar trebui mărite, astfel încât să putem să asigurăm reîmpădurirea sau refacerea arealului, astfel încât ele ar trebui să fie nu mari, ci foarte mari. Pentru că deja mai bine de o treime din pădurile pe care le aveam în 1990 nu mai există şi pentru că planul acesta de reîmpădurire deja nu este pus în aplicare, chiar dacă au fost intenţii în acest sens, şi jaful în ceea ce priveşte pădurile din România continuă, propun ca aceste taxe să nu fie scoase, ci, dimpotrivă, să fie mărite. Mulţumesc.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Domnul preşedinte Iancu, vă rog frumos. Domnule deputat, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Iulian Iancu: Stimaţi colegi, Mă simt obligat să vă dau un citat din înţelepţii omenirii care spuneau aşa: "La voi ce astăzi este lege, mâine este fărădelege". Şi am să mă adresez stimatului coleg care a ridicat o problemă pe fond corectă privind protecţia mediului, privind scoaterea din circuitul agricol etc., etc. Însă, a neglijat două elemente fundamentale: unu, că această necesitate a fost promovată de către guvernul dumneavoastră, că această necesitate a fost susţinută de ministrul dumneavoastră de la vremea respectivă, care a trimis următorul material comisiei şi comisiilor, în care ne spune: "Faţă de cele menţionate vă rugăm să ne sprijiniţi în adoptarea proiectului de act normativ în cauză, luând în considerare problemele reale pe care le întâmpină RAAN în dezvoltarea infrastructurii energetice, a obiectivului privind producţia de apă grea, de energie electrică, în condiţii de eficienţă şi siguranţă, precum şi de protejare a mediului înconjurător. Or, acum, după ce a trecut etapa dumneavoastră de guvernare, o astfel de abordare, care este de fapt împotriva principiului iniţiat de Guvern şi care vine în rezolvarea ambelor probleme, nu prea mai este de înţeles. Ca atare, vă rugăm să aveţi în primul rând consecvenţă şi, doi, înţelegere pentru o problemă reală în acest caz, pentru care Guvernul la vremea respectivă şi noi astăzi considerăm că în mod corect a ţinut să promoveze acest act normativ. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Da. Vă mulţumesc foarte mult. Doamnelor şi domnilor colegi, Un singur deputat de grup parlamentar, că altfel iar inventăm regulamentul. Domnul deputat Iane a luat cuvântul în numele Grupului parlamentar al PSD. Nu aveţi de ce să... (Domnul deputat Gheorghe Tinel doreşte să intervină.) Nu am auzit pronunţarea numelui dumneavoastră. Îmi cer scuze. Nu ştiu. N-am... nu pot să fac acum deducţii logice, că nu sunt la ora de gramatică. Îmi cer scuze. Nu s-a pronunţat, n-am text de regulament, domnule deputat. Îmi pare rău. Poate vă dădeam cuvântul, două minute în plus sau în minus... Vă mulţumesc foarte mult. Mai sunt alte luări de cuvânt din partea grupurilor parlamentare? Nu. Conform art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, trebuie să intrăm pe dezbaterea pe articole. Nefiind amendamente la articolele prezentate ale proiectului, o trimitem direct la votul final. Este lege ordinară, se adoptă cu majoritatea deputaţilor prezenţi.
|