|
|
După pauză
|
|
|
Şedinţa a fost condusă de domnul deputat Miron Tudor Mitrea, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Eugen Nicolicea şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Deschid lucrările şedinţei de astăzi ale Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 412 deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 236, şi 29 participă la alte acţiuni parlamentare. A venit raportul şi a fost distribuit în sală pentru numărul 3 de pe ordinea de zi, deci vom începe cu el. 3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.25/2013 pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr.504/2002. Rog iniţiatorul să ia cuvântul.
|
|
Domnul Sorin Vicol (secretar de stat, Ministerul pentru Societatea Informaţională): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.25/2013 pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr.504/2002 a avut în vedere ca noile reglementări adoptate prin serviciile media audiovizuale să permită sectorului audiovizual să realizeze schimbările necesare pentru a se adapta la evoluţia pieţei în acest domeniu şi la evoluţia comportamentului agenţilor economici care activează pe piaţă, respectiv furnizorii de servicii media audiovizuale, distribuitorii de servicii, intermediari şi beneficiari ai serviciilor de publicitate televizată. În prezent, legislaţia din România nu reglementează în mod riguros activitatea de achiziţionare a spaţiilor publicitare TV, iar acest vid legislativ a permis dezvoltarea unor sisteme netransparente şi anticoncurenţiale care afectează, în egală măsură, activitatea spaţiilor TV şi dreptul publicului la informaţii corecte şi de calitate. Considerăm că această reglementare este absolut necesară în contextul actual al pieţei de publicitate televizată, fiind menită să elimine situaţiile în care preţurile de achiziţie a spaţiului publicitar sunt stabilite de intermediarii care activează pe piaţă, respectiv agenţiile media, fără acordul radiodifuzorilor titulari de drept ai spaţiului publicitar, intervenind, astfel, distorsiuni în modalitatea de stabilire a preţului pe piaţa de publicitate. Potrivit actului normativ, orice achiziţionare de spaţiu publicitar televizat nu poate fi făcută de un intermediar decât în numele şi pe seama beneficiarului final al publicităţii televizate. De asemenea, s-a prevăzut că orice rabat sau avantaj tarifar, indiferent de natura acestuia, acordat de către radiodifuzor, trebuie să figureze pe factura emisă beneficiarului final al publicităţii televizate. S-a mai stabilit că prin decizia consiliului se stabilesc procedura şi condiţiile de eliberare şi modificare a licenţei audiovizualului. Având în vedere cele expuse, vă rugăm să adoptaţi Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2003 şi susţinem amendamentele adoptate de Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, prin raportul prezentat. Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Vă mulţumesc. Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, sesizată în fond. Din partea comisiei?
|
|
Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2013 pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr.504/2002. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2013 pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului a fost transmis Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă cu PL-x 114 din 15 aprilie 2013. Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată în fond cu acest proiect de lege, în procedură de urgenţă, spre avizare fiind transmis şi Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. La lucrările comisiei au fost prezenţi 15 deputaţi din numărul de 21. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritatea voturilor celor prezenţi în sală. Potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2013 pentru modificarea Legii audiovizualului nr.504/2002, cu amendamente. Vă mulţumesc mult.
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Vă mulţumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare există intervenţii? Vă rog, domnul deputat Márton Árpád-Francisc. Domnule deputat Márton, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor, Această ordonanţă de urgenţă a provocat vii dispute din partea celor interesaţi, atacând destul de dur legea în sine. Ordonanţa de urgenţă, de fapt, are două puncte care reglementează două lucruri, eu zic, distincte, unul chiar acceptabil. Pe de o parte, se introduce o procedură, zicem noi, destul de complicată de achiziţionare a publicităţii, iar în punctul 2 sunt nişte prevederi, punctul 2, 3, nişte prevederi legate direct de modul de obţinere a licenţei şi nişte cerinţe faţă de cel care doreşte să primească o astfel de licenţă, în primul rând ca el să fi plătit taxele către stat, ceea ce ni se pare corect şi normal. Am pus nişte întrebări în cadrul dezbaterilor, pentru că în expunerea de motive s-a trimis la Legea Sapin din Franţa, ca unul dintre statele care are o astfel de prevedere legală, ca cea de la punctul 1, pentru că am constatat că, aşa cum de foarte multe ori se uzitează pe la noi, deşi se trimite la Legea Sapin, ea, în foarte multe puncte, diferă esenţial de acea lege. Şi am pus întrebarea care mai sunt şi celelalte state şi de ce diferă, la care răspunsul a fost: specificitatea vieţii societăţii româneşti. Deşi, după cunoştinţele mele, mandatul special există în Codul civil şi a existat în Codul civil românesc, la fel cum este legiferat, şi nu văd nicio specificitate, am fi putut să preluăm partea aceasta, cu un singur articol din Legea Sapin. Îmi pun întrebarea: de ce nu s-or fi gândit oamenii care au pus în vizor această Lege Sapin, când au adoptat Legea ANI, să preia Legea Sapin, aşa cum este scrisă ea. Pentru că noi dorim să avem ceva ce nu are nimeni, am înţeles că alte state se gândesc să preia această Lege Sapin. Este foarte interesant că se referă numai la publicitatea din televiziune, nu şi pentru radiodifuziune. Legea Sapin se referă, acel articol, la toate modalităţile de publicitate. S-a încercat în comisie o modificare a acestui articol nereuşit, pentru că nu s-a dorit modificarea ei. A rămas, aşa zic eu, inaplicabilă. Ca atare, noi am propus eliminarea acestui punct 1, amendament pe care o să-l susţin şi la momentul respectiv. În comisie, s-au mai adoptat anumite amendamente, prin care s-a mărit posibilitatea apariţiei mai multor spaţii publicitare. Eu, personal, ca om de cultură, cred că spaţiile publicitare în televiziune sunt îndestulătoare. Se mai şi încalcă aceste minute şi secunde acordate prin lege. Deci eu nu susţin aceste amendamente. Vă mulţumesc. Grupul nostru parlamentar, mai mult ca sigur, nu va putea vota adoptarea acestei ordonanţe. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnule deputat, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vreau să fac câteva precizări. La şedinţa Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă au fost invitaţi, sau, mă rog, mai bine zis, au fost invitate ambele părţi, atât din partea iniţiatorilor, iniţiatori care sunt Ministerul Finanţelor şi Ministerul Comunicaţiilor; a fost prezent chiar domnul ministru Dan Nica. Din partea cealaltă, au fost reprezentanţii Uniunii Agenţiilor de Publicitate din România. S-au luat toate punctele de vedere ale ambelor părţi. Spunea domnul Márton Árpád mai devreme că se face referire numai la publicitatea din Televiziune. Păi, această întrebare i-a fost adresată iniţiatorului, respectiv domnului Dan Nica, iar domnul Dan Nica a spus că principala modificare pe care o aduce această ordonanţă Legii nr.504 a audiovizualului este că se stopează evaziunea fiscală din publicitatea TV. Publicitatea TV deţinând cea mai mare cotă de piaţă din toată publicitatea, acesta este motivul principal pentru care această ordonanţă face referire expres la publicitatea televizată. Vă mulţumesc mult de tot.
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Şi eu vă mulţumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare mai există alte intervenţii? Nu mai există. În acest caz, vom trece la dezbaterea proiectului de lege, pe articole. Vom lucra pe raportul comisiei. Nr.crt.1 - nemodificat. Dacă nu mai există intervenţii, rămâne aşa. Nr.crt.2 - comisia are amendament adoptat. Există intervenţii? Nu. Adoptat. Mergem mai departe. Nr.crt.3 - nemodificat. Există intervenţii? Nu. Nr.crt.4 - nemodificat. Există intervenţii? Nu. Nr.crt.5. Comisia are amendament adoptat. Dacă există intervenţii? Înţeleg că nu. Mergem mai departe. Nr.crt.6. Comisia are amendament admis. Există intervenţii? Nu. Nr.crt.7. Comisia vine cu un articol nou, un alineat nou, de fapt. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.8 - nemodificat. Nu sunt intervenţii. După nr. crt.8 există un număr de amendamente respinse. În raport, la amendamente respinse, nr.crt.1 - amendament propus de domnul Márton Árpád, respins. Domnule Márton Árpád, vreţi să susţineţi amendamentul? Vă rog, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Aşa cum am anunţat, în legea care s-a luat ca exemplu este o prevedere destul de clară, prin care, cel care îşi face reclamă poate încheia un contract de mandat special, cu cel care produce reclama şi care comercializează în România. Aşa este în legea franceză. La noi, este o prevedere destul de complicată, aşa cum a fost modificată, prin care persoana respectivă, adică intermediarul, de fapt, cel care produce şi comercializează în România reclama, trebuie să încheia un contract pe seama celui al cărui produs va fi adus în atenţia publicului şi toate actele se încheie între producător şi postul de televiziune, intermediarul devenind doar un poştaş, nu un mandatar, în sensul Codului civil din România. În legea franceză este un astfel de mandatar, cu mandat special, clar, corect, reglementat. Prin aceasta, eu zic, aşa cum este formulată această modificare a legii, va fi practic inaplicabilă. Ca atare, propunem eliminarea punctului 1 din ordonanţă, de fapt, abrogarea punctului 1 din ordonanţă. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă nu există alte intervenţii, am să supun votului dumneavoastră amendamentul respins din raport, nr.crt.1 - amendamente respinse, amendament pe care tocmai l-a susţinut domnul deputat Márton Árpád. Vă rog să votaţi.
|
|
Cu 26 de voturi pentru, 6 abţineri şi 86 de voturi împotrivă, amendamentul a fost respins. Urmează, tot de la amendamente respinse, nr.crt.2, un amendament propus de domnul deputat Dragoş Ionel Gunia. Îl susţineţi, domnule deputat? Înţeleg că nu. La nr.crt.3 există un amendament respins, propus de domnul deputat Mihai-Răzvan Sturzu. Domnule deputat, susţineţi? Nu. La nr.crt.4, un alt amendament respins, tot domnul deputat Mihai Sturzu. Îl susţineţi? Nu. Am terminat cu amendamentele respinse. Intrăm pe prima parte a raportului - amendamente admise. Nr.crt.9 - comisia adoptă un amendament. Dacă există intervenţii? Nu sunt. Adoptat. Nr.crt.10 - nemodificat. Există intervenţii? Nu. Nr.crt.11 - nemodificat. Nu există intervenţii. În aceste condiţii, raportul a fost adoptat, a fost parcurs şi adoptat. Proiectul de lege merge la votul final. Procedură. Domnule deputat, domnule preşedinte de grup, vă rog, luaţi cuvântul.
|