Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 mai 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.60/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 mai 2013

2. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind constituirea unei entităţi comerciale mixte pentru exploatarea noului pod mixt (rutier şi feroviar) peste fluviul Dunărea, între oraşele Calafat (România) şi Vidin (Republica Bulgaria), semnat la Sofia la 28 februarie 2013 (PL-x 135/2013). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 135/2013

 

În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Eugen Nicolicea şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamnelor şi domnilor,

Continuăm lucrările de azi ale Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul de 412 deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 216, sunt absenţi 195, din care 19 participă la alte acţiuni parlamentare.

Cvorumul legal este îndeplinit.

Începem dezbaterea iniţiativelor înscrise pe ordinea de zi.

Vă spun şi eu "Cristos a înviat!", că ieri programul nu mi-a permis să conduc eu şedinţa de deschidere.

Dar înainte de toate vreau să le mulţumesc domnului Cezar Preda şi Grupului parlamentar al PDL şi al PP-DD, pentru ceea ce au făcut acum câteva săptămâni şi apreciez cu respect şi cu profundă admiraţie solidaritatea de care aţi dat dovadă în a reprezenta România şi a apăra România la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Este pentru prima dată după 23 de ani când toate grupurile parlamentare au susţinut că România nu trebuie monitorizată. Nu discut de colegii mei care bineînţeles că au făcut un lobby extraordinar, Ionuţ Stroe de la PNL şi Alina Gorghiu, plus colegii mei pe care nu-i mai nominalizez, pe domnul Tudose l-am nominalizat deja, dar ceea ce au făcut cei din opoziţie a fost un lucru extraordinar şi le mulţumesc foarte mult.

Să vă dea Dumnezeu mintea de pe urmă să faceţi la fel şi la Parlamentul European, şi atunci sunt încântat şi România va fi alta şi alta va fi percepţia în afară.

Am început bine şi am terminat în nota mea oltenească, normal, bineînţeles. Nu e un semnal pentru dumneavoastră, ci pentru colegii dumneavoastră din Parlamentul European.

Cu permisiunea dumneavoastră, aşa cum am discutat la Biroul permanent de ieri, o să începem cu un proiect de lege tot în nota mea oltenească, pe care am rugat să fie introdus cu prioritate, în procedură de urgenţă, Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind constituirea unei entităţi comerciale mixte pentru exploatarea noului pod mixt (rutier şi feroviar) peste fluviul Dunărea între oraşele Calafat şi Vidin, semnat la Sofia la 28 februarie 2013.

Iniţiatorul. Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Septimiu Buzaşu (secretar de stat, Ministerul Transporturilor):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Pentru administrarea podului peste Dunăre de la Calafat-Vidin care în curând va fi inaugurat, partea română şi partea bulgară au convenit să înfiinţeze o entitate mixtă, o entitate comercială care să exploateze acest pod, respectiv să-l întreţină, să-l administreze, să facă managementul.

Pentru înfiinţarea acestei entităţi, am propus acest proiect de Lege pentru ratificarea Acordului din 28 februarie semnat între cele două părţi, entitatea comercială trebuind să fie înfiinţată, deci să se înregistreze la Registrul Comerţului, să aibă sediu, salariaţi, dotări, înainte de inaugurarea podului.

Rugămintea este să fiţi de acord cu ratificarea acestui acord.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Aşa cum spuneam, celebrul Mihai Tudose de la Brăila are cuvântul în prima săptămână după Înviere.

Domnule Tudose, vă rog frumos, sacadat şi ritmat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Tudose:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Vă prezint raportul asupra Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind constituirea unei entităţi comerciale mixte pentru exploatarea noului pod mixt (rutier şi feroviar) peste fluviul Dunărea, între oraşele Calafat din România şi Vidin din Republica Bulgaria, acord semnat la Sofia la 28 februarie 2012.

În conformitate cu prevederile art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a fost sesizată spre dezbatere în fond în procedură de urgenţă cu proiectul de lege mai sus menţionat.

Conform prevederilor art.75 din Constituţie, Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege prin avizul nr.326 din 25 aprilie 2013.

La dezbaterea acestei iniţiative legislative, din totalul de 28 de membri ai Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare au fost prezenţi 26 de deputaţi care, în urma dezbaterilor, au hotărât cu unanimitate de voturi să supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare proiectul de lege mai sus menţionat, în forma prezentată de iniţiator.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult. Emoţionant.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva.

Domnul Mircovici, vecinul de colegiu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Niculae Mircovici:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vă rog să-mi permiteţi să apreciez în primul rând faptul că s-a reuşit construirea celui de-al doilea pod peste Dunăre, după ce am avut unul singur, Podul Prieteniei, creat într-o perioadă de care nu vrem să ne mai amintim acum. Apa a fost întotdeauna elementul care a unit, şi nu care a despărţit, pentru că de-a lungul istoriei a fost principalul mijloc de transport, a fost principalul mijloc de hrană şi a fost cel care a asigurat apa necesară vieţii pe un mal şi pe celălalt al lui.

A fost în mod paradoxal între două state, la un moment dat devenit graniţă pentru că era mai uşor de trasat. Şi astfel istoria lumii s-a scris un pic diferit în perioada creării statelor naţionale.

Dacă în alte ţări, dacă în alte zone, podurile peste Dunăre sunt poduri la vedere, noi am avut sute de kilometri prin care am fost despărţiţi fără nici un mijloc de trecere. Faptul că s-a realizat acest pod, faptul că există Programul Dunărea în care probabil că va trebui să vină mintea de pe urmă şi a românilor şi a bulgarilor, aşa cum spunea domnul preşedinte mai înainte, când se referea la partide politice, şi să se realizeze eficient acest program european privind dezvoltarea economică a Dunării, va determina posibilitatea să votăm şi alte legi legate de construirea, de realizarea unor astfel de structuri care să unească cele două ţări.

Sigur că Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, alături probabil de toţi ceilalţi colegi din Parlament, vor vota proiectul de lege supus dezbaterii astăzi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Eu v-am spus că doar în Oltenia se poate construi. În rest, nu mai construieşte nimeni!

Domnul deputat Dobre.

N-am ce să fac. Grupul parlamentar al PNL. Forţa.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule preşedinte,

Bineînţeles că salutăm şi noi această realizare şi sperăm să avem cât mai multe, dar în mod deosebit, ca reprezentant al Galaţiului şi împreună cu colegii mei şi din Galaţi şi din Brăila ne dorim totuşi ca... şi profităm de această ocazie, să ne bucurăm într-o zi şi de un pod care să lege Dobrogea de cea mai mare aglomeraţie urbană a ţării de după Bucureşti, zona Galaţi-Brăila.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Domnule deputat aveţi cuvântul.

Domnule Tinel, mă ceartă Grupul meu parlamentar, a venit omul de departe, de la Braşov, vorbeşte despre Oltenia. Când mai apuc eu vreodată aşa ceva, să mă laude cineva din Transilvania?

Aveţi cuvântul, vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Niţă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Eu am venit să-l susţin pe domnul Tudose.

Stimate colege, stimaţi colegi,

Într-adevăr acest pod este o mare realizare, este poate una dintre cele mai mari realizări din ultima perioadă şi vreau să mă refer la un lucru important. De foarte multe ori foarte mulţi dintre români au avut probleme de câte ori s-au aflat la Giurgiu, la graniţă, să treacă în Bulgaria. De foarte multe ori acest pod existent de mulţi ani nu a fost în condiţii tocmai bune. De foarte curând timp chiar acest pod a fost oprit trecerii o perioadă suficient de mare de timp şi de foarte multe ori a fost permis accesul autovehiculelor pe un singur sens.

Inaugurarea acestui pod care va fi foarte probabil în această lună, în zilele următoare, va rezolva foarte multe probleme şi cred că Memorandumul de finanţare dintre Comisia Europeană şi Republica Bulgaria prin care s-a impus Bulgariei înfiinţarea unei structuri de management în acest sens, şi prin finanţarea consultantului, este un lucru foarte bun, pentru că acum, prin aprobarea acestui acord de către noi, astăzi în Parlament, vom da liber şi la crearea acelei societăţi mixte, la al cărei capital vor contribui în mod egal Republica Bulgaria şi România, şi această societate sperăm că va administra foarte bine acest pod nou Calafat-Vidin.

Sper ca după ce noi vom aproba astăzi în Parlament această ratificare, lucrurile să decurgă în mod normal, iar românii, cât şi bulgarii să aibă posibilitatea să treacă fluviul Dunărea în condiţii mult mai bune.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Să aibă bani să plătească. Că pe la olteni dacă nu plăteşti, nu treci.

Domnule deputat Tinel Gheorghe, aveţi cuvântul, vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aşa este! Este de apreciat faptul că se apropie termenul de finalizare a lucrării la investiţia începută acum vreo şase-şapte ani de zile. Sper să respectaţi cele declarate de primul-ministru, ca la 15 iunie să inaugurăm acest pod. Altfel, costurile suplimentare datorate prelungirii execuţiei acestuia, mi-aduc aminte, fac o paranteză, erau declaraţii ale dumneavoastră anul trecut că se va finaliza la sfârşitul anului 2012, iată că ne prinde vara lui 2013.

E foarte bine că într-adevăr creăm o nouă punte de legătură, un nou coridor între noi şi bulgari. Dar întreb Guvernul dacă termenul de finalizare, de recepţie, de punere în funcţiune a acestui pod, a acestei investiţii este 15 iunie. Poate să ne spună, să ne garanteze Guvernul că într-adevăr până la 15 iunie lucrările vor fi terminate?

Partidul Democrat Liberal susţine iniţiativa legislativă de astăzi, este binevenită. Într-adevăr, trebuia creată acea entitate mixtă comercială, între noi şi bulgari, dar întreb Guvernul dacă termenul de finalizare este bătut în cuie.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Am să vorbesc cu domnul Boiko Borisov de la PPE, aripa bulgară, să-l întreb de ce n-a reuşit să dea bani până acum să termine podul. Dânsul se ocupă. Dar pe 12 mai aflăm dacă se întâmplă una sau cealaltă.

Un singur om de la grupurile parlamentare, conform procedurii. N-o încalc nici pentru colegii mei, nici pentru opoziţie.

Domnule deputat Márton Árpád, aveţi cuvântul. Vă rog frumos.

(Domnul deputat Mircea-Nicu Toader doreşte să intervină.)

La final, când explicaţi votul. Dumneavoastră vă dau voie, ca un gălăţean adevărat.

Domnule Árpád, vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

În mod evident şi Grupul parlamentar al UDMR susţine acest proiect de lege.

Îmi aduc aminte, pe vremea respectivă era ministru al transporturilor domnul Traian Băsescu, când, în calitatea mea - pe atunci - de vicepreşedinte al Grupului de prietenie cu Bulgaria, am făcut o vizită la Vizin, cu bacul, trecând Dunărea, la o manifestare. În mod evident acolo şi colegii noştri bulgari şi cei olteni care au venit cu noi împreună au exprimat dorinţa de a avea acolo un pod. Noi ne bucurăm că există această posibilitate să fie acolo într-adevăr terminat acest pod şi, luând exemplul celorlalţi colegi care vorbeau de alte poduri care ar fi bine să fie terminate, vă aduc în atenţie încă două poduri destul de importante, un pod care ar lega Bruxelles-ul de capitala Ardealului, Clujul, adică Autostrada Transilvania, şi un alt pod care ar lega... de altfel ar trebui să fie doar refăcut un alt pod între Ţara Bârsei şi Ţinutul Secuiesc, între Apaţa şi Aita Mare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Salutăm şi prezenţa liderului Grupului parlamentar al PP-DD, domnul Radu Popa. Bine aţi venit! Cristos a înviat, domnule Popa! Nu-i mai certaţi pe colegii dumneavoastră.

Şi o excepţie de la regulament, domnul deputat Mircea Toader, liderul Grupului parlamentar al PDL.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Mulţumesc pentru că mi-aţi acordat cuvântul. Eu am să fac puţin notă discordantă faţă de ceea ce au spus colegii mei, nu pun la îndoială eficienţa acestui pod. Numai că acest pod a fost construit având în vedere conflictul din Iugoslavia. Aşa s-a născut acest pod, iar ce va avea pentru România nu este un lucru chiar foarte bun, fiindcă tot traficul care înainte mergea spre Constanţa se va duce spre Bulgaria şi Turcia pe acolo. Deci din punct de vedere economic e o problemă.

A doua problemă economică, dacă podul de la Vidin are o societate mixtă care îl finanţează, până la urmă îl coordonează, îl întreţine, şi aşa mai departe şi are nişte taxe, gândiţi-vă că podul de la Giurgiu are o cu totul altă modalitate de mentenanţă şi de susţinere financiară, aparţinând Companiei Naţionale de Drumuri, deci dacă e să mergem mai departe şi cel puţin să transmitem Guvernului să facă o societate mixtă şi pentru acel pod, fiindcă dacă taxele sunt foarte mari pe acest pod ca să poată să fie întreţinut, tot spre Giurgiu vor merge, fiindcă întotdeauna cea care reglează costurile este piaţa.

Dar, vă repet, acest pod a fost făcut în lumina conflictului din Iugoslavia, pentru a putea să se ocolească eventual zona aceea de conflict. Dar, repet, poate este bine să facem o societate mixtă şi pentru podul de la Giurgiu, fiindcă altfel, vă spun, economic, nu vor merge maşini, dacă această societate mixtă va avea ca obiectiv, din taxele pe care le ia pe acest pod, să poată până la urmă să fie întreţinută mentenanţa podului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Să fie întreţinută mentenanţa podului?

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Să fie acoperită financiar.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

E prima săptămână după învierea Domnului, nu comentăm.

Mulţumesc foarte mult.

Dacă numai e nimeni care să ia cuvântul, potrivit art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, nefiind amendamente, merge direct la votul final. Este lege ordinară. Se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Mulţumesc mult pentru înţelegere.