Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 iunie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.90/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 iunie 2013

2. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale (PL-x 153/2011). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 153/2011

 

După pauză

 

În continuare, lucrările au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Adrian-Nicolae Diaconu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Am înţeles că şi cele două rapoarte de la Comisia de IT, şi cel de la apărare sunt gata. Acuma vin, de aceea am întârziat şi eu un pic.

Liderii grupurilor politice parlamentare - conservator şi liberalo-social-democrat - putem începe? Nu v-aţi pus de acord? Aveţi acorduri la neacorduri?

Mergem mai departe, la punctul 12 pe ordinea de zi. Intrăm în el, da?

Domnul Iordache este supărat că n-a venit domnul Tudose astăzi, nu?

Vă anunţ că - domnul Ochi văd că este bine dispus de dimineaţă - la lucrările de astăzi avem 214 parlamentari prezenţi; 195 sunt absenţi. Deci avem cvorumul şi putem să începem fără niciun fel de problemă.

Liderii grupurilor parlamentare, putem să continuăm lucrările, da? Vă mulţumim foarte mult.

12. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010, care modifică şi completează Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Onorabilul Guvern, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Manolescu (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 a adus o serie de modificări Codului Fiscal - Legea nr.571/2003, în domeniul impozitului pe profit, impozitului pe venit, contribuţiilor sociale, taxelor pe valoarea adăugată şi în domeniul accizelor.

Ministerul Finanţelor susţine proiectul de lege, cu amendamentele aprobate în raportul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bugetarii...

A venit şi domnul preşedinte Vasilescu. Deci lucrurile sunt fenomenale astăzi. Sunteţi la serviciu astăzi tot Gorjul, nu? La vremuri noi, tot noi.

Domnul deputat Vasile Popeangă, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Popeangă:

Mulţumesc, domnule preşedinte, şi a fost bine.

Voi prezenta raportul suplimentar asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

În şedinţa din 14 februarie 2012, plenul Camerei Deputaţilor, în temeiul art.70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, a hotărât retrimiterea la comisie a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003.

Menţionăm că acest proiect de lege nu a avut un raport iniţial din partea comisiei, fiind inclus în ordinea de zi a Camerei Deputaţilor din data de 7 noiembrie 2011, în condiţiile art.37 lit.c) şi ale art.86 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat.

În urma dezbaterii, în şedinţa din 17.04.2012, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal.

În şedinţa din 13 iunie 2012, plenul Camerei Deputaţilor, în temeiul art.70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, a hotărât retrimiterea la comisie.

În şedinţa din data de 01.08.2012, comisia a reexaminat actul normativ şi propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

În şedinţa din 18 septembrie 2012, plenul Camerei Deputaţilor a hotărât retrimiterea la comisie a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.117/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal.

În şedinţa din data de 21 mai 2013, membrii comisiei au reexaminat actul normativ şi au hotărât, cu majoritate de voturi, întocmirea unui raport suplimentar cu amendamente.

În şedinţa din 4 iunie 2013, plenul Camerei Deputaţilor, în temeiul art.70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, a hotărât retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege.

Membrii comisiei, în şedinţa din data de 10 iunie 2013, au reexaminat actul normativ şi au hotărât, cu majoritate de voturi, întocmirea unui raport suplimentar cu amendamentele prezentate în anexă.

În şedinţa din 10 iunie 2013, plenul Camerei Deputaţilor, în temeiul art.70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, a hotărât retrimiterea la comisie a proiectului de lege.

Conform prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, şi a art.92 alin. (9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat în condiţiile art.115 alin. (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată, actul normativ.

Consiliul Legislativ, prin avizul nr.1.593/21.12.2010, a avizat favorabil proiectul de lege.

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, prin avizul nr.21/63 din 5.04.2011, a avizat favorabil actul normativ.

Comisia pentru industrii şi servicii, prin avizul nr.23/85 din 20.04.2011, a avizat favorabil actul normativ.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, prin avizul din 13.04.2011, a avizat favorabil actul normativ.

Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul transpunerii în legislaţia naţională a directivelor Uniunii Europene nr.162/2009, nr.8/2008, nr.12/2010 şi nr.23/2010 cu aplicabilitate la 01.01.2011.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

La dezbaterea proiectului a participat, în calitate de invitat, în conformitate cu prevederile art.54 şi 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, din partea Ministerului Finanţelor Publice, domnul Dan Manolescu, secretar de stat.

Din totalul de 32 de membri ai Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, au fost prezenţi la dezbateri 32.

În urma reexaminării Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei, în şedinţa din 25 iunie 2013, au hotărât, cu majoritate de voturi, întocmirea unui raport suplimentar, cu amendamentele admise şi respinse prezentate în anexă.

Timp pentru dezbateri: 3 şi 4 minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nici nu vreau să întreb, întreb pentru prima dată.

Domnul Ialomiţianu.

Vă rog frumos, dezbateri generale din partea Grupului parlamentar al PDL.

Domnule deputat, aveţi cuvântul, după care întreb celelalte grupuri.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Era Codul fiscal şi era păcat să nu iau cuvântul.

Actul normativ are un lucru bun, şi anume: introducerea impozitării averilor mari ale persoanelor care nu şi-au declarat veniturile.

Este meritul Guvernului Boc că în 2010 a reglementat acest lucru; a fost o decizie politică. Dar nu pot să nu remarc un lucru incredibil: aţi promis relaxare fiscală, aţi promis relansare economică, aţi promis reducerea impozitelor. Cu ce au venit colegii de la USL în comisie? Reducerea accizelor la băuturi alcoolice. Dacă dumneavoastră credeţi că prin această măsură relansaţi economia, faceţi o mare greşeală. Sigur că trebuia să vă duceţi cu ceva în vacanţă. Domnule, am relaxat fiscalitatea, am redus accizele la băuturi alcoolice.

Cu toată responsabilitatea vă spun: nicio ţară din Uniunea Europeană nu a ajutat mediul de afaceri prin reducerea accizelor la băuturi alcoolice. Mă aşteptam să reduceţi accizele la carburanţi, mă aşteptam să reduceţi TVA-ul la pâine, de la 24 la 9%, lucru pe care l-aţi amânat, că nu aveţi bani la buget, dar pentru accize aţi găsit bani.

Mai mult decât atât, se încalcă Legea finanţelor publice, Legea nr. 500 şi Legea responsabilităţii fiscale nr. 69/2010.

Orice modificare a unei cote de impozitare, potrivit celor două legi, trebuie să fie urmată de o fişă financiară. Să calculăm impactul bugetar. Ministerul de finanţe nu a venit cu asemenea documente. Sigur că vreţi, pe baza unui interes politic minor, să rezolvaţi o problemă. Sigur că PDL-ul se deosebeşte de USL. Dacă noi am veni cu un pachet fiscal pentru relansare economică, dumneavoastră veniţi pentru un interes minor, la nivel politic, să reduceţi accizele la băuturi.

Cel mai bine ar fi, dacă totuşi există un spaţiu fiscal, să trimitem această lege la Comisia pentru buget şi finanţe şi să reducem impozite care relansează mediul de afaceri, creează locuri de muncă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Celelalte grupuri politice parlamentare?

Domnule deputat, aveţi cuvântul, vă rog frumos. Grupul parlamentar PSD. E cu ochii pe dumneavoastră domnul Ciolacu, ca pe butelie; la Buzău s-au inventat buteliile.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Titus Dobre:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Nivelul ridicat al accizelor din industria băuturilor alcoolice a determinat prăbuşirea a două categorii de băuturi alcoolice, cele intermediare şi fermentate, dar şi stagnarea altor tipuri de băuturi.

Avem una dintre cele mai ridicate cote de accizare în UE la produsele de băuturi fermentate liniştit. Nivelul ridicat al taxării a redus avantajul competitiv al producătorilor autohtoni şi producţia gri a micilor gospodării, care este în creştere şi este cauza scăderii volumului băuturilor comercializate legal. Taxarea de 100 de euro pe unitatea de măsură, conform Ordonanţei de urgenţă nr. 54/2010 a determinat o scădere a sumelor colectate din accize, ce au scăzut cu 3 milioane de euro în 2011, de la 25 de milioane de euro în 2009, dar şi o scădere a producţiei acestor produse.

Această ordonanţă, cu amendamentele Comisiei pentru buget, finanţe, va determina o creştere a producţiei de BFL, minimalizarea pieţei gri la aceste produse, inclusiv încasări mult mai mari la bugetul de stat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Celelalte grupuri politice parlamentare? Nu sunt intervenţii.

Intrăm, conform art. 120... Biroul ne-a propus un timp, ceva? Trei şi patru minute. 3,4 sau 3 şi 4? Pi. Dar, "pi" nu e cuvânt moldovenesc? Pi ici, pi colo? Nu? De aceea am spus, că e cuvânt... moldovenesc: pinalti, pi colo, pi icişa, pi colo...

Propunem pentru vot, vă rog, introduceţi cartelele... Deci, nu mai mult de trei minute, da? Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS Nu există împotriviri, decât două abţineri, 94 pentru.

Intrăm pe fond. Avem amendamente admise 173, ştiţi procedura, calup de 10. Avem şi 14 amendamente respinse. O să rog pe colegii care au propus amendamentele şi au fost respinse de comisie să fie atenţi.

De la 1 la 10. Obiecţii, comentarii? Nu sunt. Aprobate.

De la 11 la 20. Obiecţii, comentarii? Nu sunt. Aprobate.

De la 21 la 30. Obiecţii, comentarii? Nu sunt. Aprobate.

De la 31 la 40. Obiecţii, comentarii? Nu sunt. Aprobate.

De la 41 la 50, adică până la art. 116 alin. (2). Obiecţii, comentarii? Nu sunt. Aprobate.

De la 51 la 60? Obiecţii, comentarii? Nu sunt. Aprobate.

De la 61 la 70? Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.

De la 71 la 80? Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.

De la 81 la 90? Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate. Deci, am ajuns la art. 20615.

De la 91 la 100? Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.

De la 101 la 110? Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.

De la 111 la 120? Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.

Suntem la art. 215, de la 121 la 130? Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.

De la 131 la 140. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.

Intrăm în art. IX, de la 141 la 150. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.

De la 151 la 160. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.

De la 161 la 170. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.

171? Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

La 172, Anexa nr. 1, Titlul VII - "Accize şi alte taxe speciale", domnul deputat Ialomiţianu are un amendament.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Este vorba de un amendament prin care se reduc accizele la băuturile fermentate, de la 100 de euro la 10 euro.

Domnule preşedinte, vă rog să-l supuneţi la vot, pentru că nu respectă prevederile Legii finanţelor publice şi ale Legii responsabilităţii fiscal-bugetare, pentru că orice modificare de cote de impozite implică şi o fişă financiară pentru calculul impactului bugetar.

Cei care au promis n-au venit cu această fişă, Ministerul de Finanţe nu s-a pronunţat şi vreau să-i spun colegului de la PSD, dacă industria băuturilor alcoolice a căzut economic, cred că ar trebui să se uite şi la celelalte ramuri, care s-au blocat din cauza tăierilor banilor pentru investiţii, prin faptul că nu mai pot să-şi plătească impozitele. Dacă dumneavoastră credeţi că cei care produc băuturi alcoolice dau faliment, păi cei care produc pâine sau alte produse, înseamnă că au murit de mult.

Eu cred că băuturile alcoolice trebuie taxate cel mai mult şi în toate ţările există acest lucru, numai noi ne-am trezit să reducem acciza la băuturile alcoolice. De ce nu v-aţi trezit să reduceţi accizele la carburanţi, pentru că cresc preţurile la alimente? Tocmai la băuturi alcoolice! Vă felicit!

Vă rog să supuneţi la vot acest amendament, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Să ştiţi că românii nu mănâncă benzină! Dacă ar mânca benzină...

Domnule deputat, aveţi cuvântul. Din informaţia mea, cu experienţa de parlamentar...

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Titus Dobre:

Stimate coleg de la PDL, tot timpul aţi fost obsedaţi după investiţii, dar ceea ce aţi făcut dumneavoastră cu creşterea TVA-ului, ce aţi făcut, nu aţi scăzut consumul de produse? Nu se pot face toate lucrurile dintr-o dată, să scădem toate taxele, ca să crească producţia pentru anumite produse, implicit consumul.

De aceea, dumneavoastră trebuie să aveţi puţină răbdare, ca să îndreptăm anumite greşeli pe care dumneavoastră le-aţi făcut şi ştiţi că OUG nr. 54/2010 este făcută de dumneavoastră! (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, după vot. Vă dau cuvântul, dreptul la replică, conform legii.

Trei minute pe amendamente de vorbit? Păi nu se poate, un singur om susţine un amendament, nu vorbesc toţi.... Nu inventaţi regulamentul, că nu se poate să-l inventăm! Domnule deputat, aveţi cuvântul, dreptul la replică un minut.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Domnule coleg, de ce n-aţi redus TVA-ul la pâine? Dacă sunteţi atât de responsabili, noi am luat măsurile să stabilizăm România, că am preluat-o instabilă financiar şi v-am dat o ţară stabilă financiar. Vă rog să nu faceţi greşeli, să o duceţi în gard, să o duceţi în faliment!

Dacă dumneavoastră credeţi că relansaţi economia prin reducerea accizelor la băuturi, atunci e păcat că aţi primit votul în proporţie de 70%. Este o decizie iresponsabilă, pe care vreţi să o luaţi azi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Sunt de acord cu dumneavoastră, dar să ştiţi că o să facem şi reducerea TVA-ului la pâine, pas cu pas. Tot ce n-aţi făcut, facem!

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnule deputat, la amendamente respinse, amendamentul dumneavoastră ce număr are? Am înţeles, aveţi obiecţie. Gata, bun!

Deci, conform cutumei, obiecţie înseamnă că domnul deputat şi Grupul parlamentar PDL nu este de acord cu acest amendament şi propune eliminarea.

Domnilor parlamentari, vă rog frumos să mă ascultaţi un pic. Se supune la vot... Domnule Neacşu, vă rog frumos, nu vă certaţi cu staff-ul tehnic....

Se supune la vot respingerea amendamentului 172 al comisiei, conform obiecţiei domnului deputat Ialomiţianu.

Conform Regulamentului, sunt obligat să supun la vot respingerea amendamentului. Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

Cu 34 de voturi pentru, trei abţineri şi 93 împotrivă propunerea domnului Ialomiţianu a fost respinsă.

Supun la vot amendamentul 172 al comisiei. Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

Cu 107 voturi pentru, şase abţineri şi 20 de voturi împotrivă, amendamentul 172 a trecut.

Amendamentul 173, Anexa 2. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Proiectul de lege, doamnelor şi domnilor, merge la votul final.

Domnule deputat Neacşu, liderul Grupului parlamentar PSD, aveţi cuvântul.