Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 februarie 2014
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.11/2014
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 februarie 2014 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 februarie 2014
![]() |
2. | Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.226/2011 privind reparaţiile morale şi materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944 - 31 decembrie 1961. (Pl-x 327/2013) (retrimisă comisiei) | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 327/2013 |
|||||
|
După pauză |
|
|
În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Cristian Buican şi Niculae Mircovici, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
|
|
Domnilor colegi, îmi cer scuze pentru această întârziere; şedinţa cu preşedinţii de comisii şi şedinţa de Birou permanent au fost mai lungi decât de obicei. Continuăm lucrările de astăzi ale Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 405 deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 241, sunt absenţi 164, din care 28 participă la alte acţiuni parlamentare. Începem dezbaterea iniţiativelor legislative care sunt înscrise pe ordinea de zi. Am înţeles de la colegii mei că am rămas la punctul 12, da? Pe procedură domnul deputat Marian Neacşu. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Am următoarele observaţii, pe probleme de procedură, lucruri pe care le-am convenit în Comitetul liderilor şi în Biroul permanent, de altfel. Dacă vreţi, pentru supralegalizare, să-i spun aşa, am convenit la Biroul permanent că se va introduce pe ordinea de zi Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din resurse regenerabile. Evident că nu a fost timpul necesar, probabil, ca stafful tehnic să formalizeze acest lucru şi pentru stenogramă şi pentru a-i anunţa pe colegii noştri am simţit nevoia să fac această precizare. Deci, va fi sub rezerva depunerii raportului. Al doilea lucru pe care l-am convenit la încheierea şedinţei de dezbatere generală de aseară: liderii de grup, la solicitarea preşedintelui Comisiei pentru apărare, am convenit ca astăzi, la începerea şedinţei, pentru că aşa este regulamentar, să vă propun să aducem pe prima poziţie dezbătută astăzi propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 226/2011 privind reparaţiile morale şi materiale pentru fostele cadre militare active îndepărtate abuziv din armară în perioada 23 august 1944 - 31 decembrie 1961, urmând ca acest proiect să fie retrimis la comisie şi în măsura în care comisia astăzi va depune raportul să putem să-l dezbatem până la încheierea şedinţei de dezbatere de astăzi. |
|
|
Am înţeles. La poziţia 12 retrimiterea la comisie, da? |
|
|
Domnul Marian Neacşu (din sală): Îl aducem pe poziţia 12... |
|
|
N-am înţeles! Păi pe poziţia 12 avem Pl-x nr. 327! Ziua Naţională a Adopţiei?! |
|
|
Este pe poziţia 15 în ordinea de zi... |
|
|
Nu înţeleg, nu vă supăraţi, eu am o hârtie în faţă... Vă rog frumos să mă iertaţi! Dacă stafful tehnic primeşte banii degeaba şi nu vă dă noua ordine de zi, vorbiţi la Biroul permanent, vă rog frumos, eu ce să le mai fac?! |
|
|
Domnule preşedinte, am făcut precizarea să fie primul proiect dezbătut astăzi şi atunci este clar că este primul, indiferent de ordinea ... |
|
|
Este pe ordinea de zi, Pl-x nr. 327. Este poziţia 12, Capitolul IV, "Alte iniţiative cu propunere de adoptare". Şi dumneavoastră aţi cerut acum retrimiterea la comisie. Termen? Două săptămâni? |
|
|
Nu, astăzi! |
|
|
Astăzi... sub rezerva primirii raportului. Bun, retrimitere la comisie, sub rezerva primirii raportului. Vă rog frumos să vă pregătiţi cartelele. Să înceapă votul. |
|
|
Mulţumesc foarte mult. 109 voturi pentru, o abţinere, un vot împotrivă. Retrimis la comisie, termen astăzi, sub rezerva primirii raportului. |


