Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2014
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2014
 |
2. |
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi. |
 |
|
|
După pauză
|
|
|
Lucrările şedinţei au fost conduse în continuare de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc: Continuăm lucrările şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 404 deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 231, sunt absenţi 173, din care 60 participă la alte acţiuni parlamentare. Cvorumul legal este îndeplinit. Înainte de a intra în ordinea de zi, dau cuvântul domnului Neacşu, pentru o problemă de procedură.
|
|
Domnul Marian Neacşu: Bună dimineaţa! Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Din nefericire, n-o să-i dau satisfacţie colegului şi prietenului meu, domnul Eugen Nicolăescu, şi o să anunţ altceva decât a anunţat Domnia Sa din bancă. În numele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, solicit introducerea pe ordinea de zi, la poziţia 20, a Proiectului de Hotărâre a Camerei Deputaţilor privind solicitarea de începere a urmăririi penale împotriva colegului nostru, domnul deputat Daniel Chiţoiu.
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc: Da. Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră propunerea domnului Neacşu. Vă rog să votaţi!
|
|
Poftiţi, domnule Ciucă.
|
|
Domnul Liviu-Bogdan Ciucă: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Mai formulăm o propunere, ca Pl-x 14/2014, care se află pe punctul 36, să fie mutat pe poziţia 21 pe ordinea de zi, întrucât se îndeplineşte termenul de acceptare tacită, dacă nu îl tranşăm astăzi.
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc: Da. Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră propunerea domnului preşedinte Ciucă.
|
|
Îl anunţ şi... votul... pe urmă. Vă mulţumesc. Cu 98 de voturi pentru, două abţineri, s-a aprobat propunerea domnului preşedinte Ciucă. Dau cuvântul domnului deputat Aurelian Mihai. Vă rog.
|