Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 aprilie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.53/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 aprilie 2014

2. Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 (Pl-x 125/2014) (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 125/2014

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din ce am înţeles din discuţia de la Comitetul liderilor şi Biroului permanent astăzi şi mâine discutăm doar proiectele de lege care au rapoarte de respingere, da? Bun.

Primul este punctul 2, dacă l-aş avea... da.

2. Propunerea legislativă pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011. Dintre iniţiatori?

Domnule Iane, aveţi cuvântul.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am observat că este trecută pentru respingere, însă această iniţiativă are, de fapt, la bază o modificare care anul trecut a operat pe Legea bugetului, şi anume a permis directorilor de şcoală să poată să cheltuiască banii de rechizite care erau efectiv pentru cretă şi alte rechizite, pentru alte categorii de cheltuieli care erau necesare în şcoală, şi având în vedere acest aspect şi la cererea directorilor de şcoală şi a primarilor, anul trecut Guvernul a dat o Ordonanţă de Guvern, nr.29/2013, prin care a modificat Legea bugetului să permită aceste cheltuieli. Având în vedere acest aspect şi discutând cu miniştrii de resort, am considerat că este oportună o modificare în Legea educaţiei, astfel încât să nu mai fim nevoiţi să dăm an de an aceste ordonanţe ca să permitem efectuarea acestor cheltuieli.

În concluzie, aş dori ca totuşi să nu dăm un vot de respingere pe această iniţiativă şi să încercăm, eventual, să găsim o altă formulă ca să devină o constanţă în ceea ce înseamnă posibilitatea ca aceşti bani să fie cheltuiţi aşa cum este nevoie să fie cheltuiţi la nivelul şcolii, pentru că până la urmă fiecare director îşi gospodăreşte banii cum crede el mai bine de cuviinţă pentru şcoala sa.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Nu, este iniţiator. Ca orice iniţiator are acest drept constituţional şi regulamentar.

Domnule preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, domnule deputat, aveţi cuvântul pentru a prezenta raportul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Angel Tîlvăr:

Vă mulţumesc frumos şi vă rog să-mi permiteţi să-mi salut toţi colegii după sărbătorile pe care tocmai le-am trecut cu bine.

Am să prezint raportul comisiei mele asupra Propunerii legislative pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011. Comisia noastră a primit spre dezbatere în fond Propunerea legislativă pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea alin.(2) al art.104 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul finanţării unor cheltuieli de natura bunurilor şi serviciilor din economii sau din sume alocate din bugetele locale. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, iar Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată.

În urma dezbaterii, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a propus respingerea propunerii legislative.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Dezbateri generale? Nu sunt. Nu avem amendamente, are caracter organic. Merge la votul final.