Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 iunie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.80/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 iunie 2014

2. Aprobarea unei modificări a ordinii de zi.

 

După pauză

 

Lucrările şedinţei au fost conduse în continuare de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Ion-Marcel Ciolacu şi Adrian-Nicolae Diaconu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Stimaţi colegi,

Vă rog să luaţi loc.

10. O să reluăm şedinţa de la punctul 10 de pe ordinea de zi. Am rămas la Propunerea legislativă privind performanţa energetică a clădirilor din România.

Vă rog, domnule Neacşu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să rediscutăm acum sau, mă rog, să atrag atenţia asupra unei chestiuni din şedinţa de dezbatere de ieri. Am convenit, şi am fost cu totul de acord şi noi, la propunerea colegilor noştri de la Grupul Liberal, ca Proiectul de Hotărâre privind modificarea compoziţiei unor comisii ale Camerei Deputaţilor să fie scos de pe ordinea de zi, dar înţeleg - şi sper că aşa s-a şi întâmplat, şi vreau să mă asigur că s-a întâmplat aşa - că aparatul tehnic urmează să scoată din respectivul proiect de hotărâre numai partea care se referă la negocierea dintre Comitetul liderilor şi, efectiv, la schimbarea funcţiilor convenite de liderii de grup.

În acelaşi proiect de hotărâre sunt nişte nominalizări ale Grupului PSD care se referă la intrarea în comisiile de specialitate parlamentarilor nou-intraţi în Parlament şi nu ne putem permite ca ei să rămână fără comisie pentru toată perioada de vacanţă parlamentară.

Din aceste considerente, v-aş ruga ca, din proiectul de hotărâre respectiv, partea care se referă la propunerile Grupului Partidului Social Democrat să fie menţinută şi proiectul de hotărâre să vină astăzi la ordinea de zi la dezbatere... la votul final.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Árpád Márton.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

În mod evident, aşa cum ne-am înţeles ieri, vom începe cu acest proiect de lege, nicio problemă, dar propun ca... având în vedere ora la care am început dezbaterea şi că ieri s-a adoptat un proiect de lege de exonerare a unor obligaţii - vorbesc de profesorii din Valea Jiului -, mai există un proiect de lege asemănător pentru pensionarii agricultori, la poziţia 33, şi solicităm tot raport de adoptare cu 5 puncte... la dezbatere şi solicităm să-l dezbatem după acest proiect de lege. Să-l aducem deci de la punctul 33, să-l aducem pe poziţia următoare în dezbatere, ca să avem aceeaşi măsură pentru cei la care s-a gândit aceeaşi comisie, cu raportul de admitere.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Trecem la amendamentele admise.

De la punctul 1 la punctul 52, dacă aveţi...

Vă rog, domnule Toader... Domnul Márton, iertaţi-mă. Da.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Conform procedurii, la începutul şedinţei am solicitat aducerea punctului 33 la următorul punct, deci nu înaintea, ci după dezbaterea acestui punct pe ordinea de zi.

Vă rog să supuneţi la vot.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, supun la vot acum.

Vă rog să votaţi.

O clipă...

Domnul Marian Neacşu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

Deci Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat propune ca acest proiect legislativ pe care l-a enunţat colegul nostru să fie adus pe poziţia 25. Deci sunt două propuneri.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Supun la vot propunerea domnului Márton Árpád.

Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS

Cu 34 de voturi pentru, o abţinere şi 96 împotrivă, propunerea nu a fost aprobată.

Supun la vot propunerea domnului Neacşu, de trecere pe locul 25 a acestui proiect de lege.

Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS

Cu 132 de voturi pentru, 12 împotrivă şi două abţineri, propunerea a fost aprobată. Proiectul de lege trece la punctul 25.