|
Vă informez că s-au depus următoarele documente la Biroul permanent. Este demisia domnului deputat Ion Diniţă din funcţia de deputat în Parlamentul României începând cu 1 aprilie, cu ziua de astăzi. O să rog stafful tehnic să pregătească... a, avem proiectul de hotărâre. Având în vedere demisia din calitatea de deputat Diniţă Ion începând cu 1 aprilie 2015, am luat act de această demisie în şedinţa publică de astăzi, 1 aprilie. În temeiul art.70 alin.(2) din Constituţia României, republicată, şi al art.7 alin.(1) lit.b) şi alin.(3) din Legea nr.96 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, Legea nr.67 şi Legea nr.393, precum şi al art.210 şi 211 din Regulamentul nostru, al Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor hotărăşte: Constatăm încetarea calităţii de deputat a domnului deputat Diniţă Ion începând cu 1 aprilie 2015 şi declarăm vacant locul respectiv de deputat din Circumscripţia electorală nr.8 Braşov, Colegiul uninominal nr.7." Dacă sunt obiecţii, comentarii? Dacă nu, merge la votul final.
|