Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 decembrie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.4/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 decembrie 2018

2. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar (PL-x 84/2018). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 84/2018

După pauză

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Mircea-Gheorghe Drăghici şi de domnul deputat Iulian Bulai, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

Domnul Florin Iordache:

Continuăm lucrările, stimaţi colegi.

Vă anunţ că, din totalul celor 329 de deputaţi, sunt prezenţi 138 de deputaţi.

Programul de lucru: până la 11,30 avem dezbateri asupra ordinii de zi. Avem pauză, în care o să vă invităm la un program artistic, colinde şi alte chestiuni de Crăciun. La ora 12,00 vot final şi apoi şedinţa de Birou permanent.

Observaţii de la grupuri? Nu, că v-aţi înţeles la şedinţa de Birou permanent.

1. Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar; PL-x 84/2018.

Iniţiatorii doresc?

Vă rog.

Domnul senator Zamfir.

Vă rog.

Domnul Daniel-Cătălin Zamfir (senator):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Este vorba de o iniţiativă legislativă care modifică Ordonanţa nr. 13/2011 - tot 13, nu vă speriaţi, că n-are nicio legătură cu Ordonanţa nr. 13! -, e vorba de modificarea dobânzilor legale, remuneratorii şi cea penalizatoare.

Vreau să ştiţi că din cauza faptului că această ordonanţă nu prevedea o limită a dobânzii penalizatoare s-a ajuns la acea nebunie pe care am trăit-o atâţia ani, şi anume perceperea unor dobânzi de către IFN-uri, care ajungeau uneori şi la 9.000, 10.000, 20.000%. Au fost situaţii în care se ajungea să se plătească dobânzi de peste 20.000%.

Ei, bine, prin acest proiect de lege nu am făcut altceva decât să plafonăm şi noi dobânzile, să limităm dobânzile, aşa cum se întâmplă în cele mai multe ţări din Europa - în Franţa, în Germania, în Italia, în Spania -, până şi în Statele Unite dobânzile sunt plafonate.

Pe scurt, am preluat şi noi bune practici din Europa, am introdus, cu privire la dobânzile creditelor ipotecare, o limită - am spus să fie de 2,5 ori dobânda legală, deci este undeva la vreo 5,62% -, iar pentru creditele de consum, de asemenea, am introdus o limită. Este limita de 18%, e exact dobânda pe care ANAF-ul o percepe atunci când debitorii au întârzieri la plata obligaţiilor către statul român. 18% este exact cuantumul pe care ANAF-ul a considerat că îl poate suporta cetăţeanul român atunci când are de plătit o taxă.

Vă mulţumesc.

Domnul Florin Iordache:

Bun.

Domnul Halici.

Vă rog, prezentaţi raportul.

Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru buget.

Domnul Nicuşor Halici:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Conform prevederilor art. 75 din Constituţia României, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 26 februarie 2018.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

(Domnul deputat Gabriel Andronache solicită să ia cuvântul.)

Procedură, vă rog.

Domnul Andronache.

Domnul Gabriel Andronache:

Domnule preşedinte,

Eu înţeleg că doriţi să votaţi acum, în ultima zi, cam tot ce aveţi în portofoliul Camerei Deputaţilor - mai sunt vreo 200-300 de legi, puteţi să le aduceţi şi pe acelea pe ordinea de zi -, dar odată ce am avut azi-dimineaţă, am înţeles, o şedinţă de Birou permanent, înseamnă că avem o nouă ordine de zi. Dumneavoastră nu puteţi considera că ceea ce se întâmplă acum reprezintă o continuare a programului şi a ordinii de zi adoptate luni.

Pe cale de consecinţă, solicitarea mea de procedură este simplă: să supuneţi la vot modificările pe care le-aţi făcut la ordinea de zi, pentru că nu mai este aceeaşi ordine de zi.

Nu puteţi trece peste acest aspect de procedură şi să intraţi direct în discuţii.

Mulţumesc.

Domnul Florin Iordache:

Domnule coleg, vă spun aşa. Ordinea de zi a fost aprobată de Comitetul liderilor şi a fost înaintată plenului.

Ordinea de zi modificată tocmai a fost aprobată în şedinţa de Birou permanent.

Staţi puţin! Pe procedură. Atât timp cât în plen niciun lider de grup nu a propus modificarea ordinii de zi, care tocmai ne-a fost transmisă de la Biroul permanent, deci n-am ce să supun la vot.

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Noua ordine!

Domnul Florin Iordache:

Păi, nu, nu se supune niciodată noua ordine de zi.

Lunea se supune la vot numai dacă se modifică ordinea de zi, la propunerea liderilor.

Bun.

Mergem mai departe.

Deci, ordinea de zi este cea care s-a aprobat în şedinţa de Birou permanent. Biroul permanent a propus, Comitetul liderilor a aprobat.

Doamna Mînzatu şi apoi domnul Năsui, la dezbateri generale.

Doamna Roxana Mînzatu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul Partidului Social Democrat consideră această iniţiativă legislativă bine-venită - 4 milioane de familii de români sunt beneficiarele unor contracte de credite şi leasing în România, zeci de mii de cazuri de familii care au ajuns în instanţă din cauza unor clauze abuzive din contractele cu instituţiile care le-au acordat credite.

Considerăm că proiectul de lege, iniţiat de senatorul Zamfir, reglementează o relaţie între debitori şi creditori, bazată pe principii foarte importante - echitate şi bună-credinţă.

Şi, în acest sens, credem că acest proiect de lege va aduce normalitate şi în România, pentru că şi în ceea ce priveşte accesarea produselor financiare, băncile, în România, îşi permit, au resursele, dar au şi obligaţia să se comporte faţă de consumatorul român la fel cum se întâmplă în toate statele membre ale Uniunii Europene.

Astfel încât, da, susţinem acest proiect de lege.

Domnul Florin Iordache:

Domnul Năsui, Grupul USR.

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Legea aceasta, deşi îşi doreşte să facă un lucru bun, să ajute românii, şi mai ales pe cei care au credite la bănci şi care vor să-şi ia credite la bănci, prin a le da o dobândă mai mică, de fapt o să-i oropsească. De ce? Pentru că o să creeze o clientelă întreagă, de oameni care au un risc foarte mare, anume, de români care nu au venituri mari, care nu au garanţii de dat pentru creditele pe care le au, care au un risc inerent mai mare şi care acum puteau să acceseze credite de la bănci sau de la IFN-uri, printr-o dobândă mai mare pe care o plăteau, care le reflecta riscul. Aceşti români, acum, nu vor mai putea lua credite deloc. Noi nu putem, prin această lege, să obligăm IFN-urile să dea vreun credit - sper că realizăm asta -, putem doar să le limităm dobânda la care dau creditul, şi aceasta este exact ceea ce face acest proiect de lege. Dacă limităm această dobândă, românii care până acum îşi luau credite de acolo, vor fi livraţi unor cămătari, aşa cum existau şi înainte să apară aceste IFN-uri şi aceste bănci, şi vom renaşte o piaţă a cămătăriei.

Este un lucru bun să încercăm să-i ajutăm, dar aceasta nu este calea.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnul Varujan Vosganian, Grupul ALDE.

Se pregăteşte domnul Neagu, de la PNL.

Domnul Varujan Vosganian:

Stimaţi colegi,

Poate că având în vedere că iniţiatorul, domnul Daniel Zamfir, este liderul Grupului ALDE din Senat, poate că, implicit, s-ar fi sugerat susţinerea pe care ALDE o dă acestui pachet de iniţiative legislative, mai ales în varianta îmbunătăţită în dezbaterile din comisiile din Camera Deputaţilor.

Vreau, însă, să adaug ceva. Se lasă impresia că acest act normativ este un atac îndreptat împotriva sistemului bancar, şi asta este ceea ce eu aş vrea, în cele ce urmează, să combat.

Sistemul bancar românesc a avut un rol foarte important în România, în depăşirea crizei din anii 2009-2014. O bună parte din creditele pe care le-a acordat sistemul bancar nu s-au mai reîntors şi probabil că circa un sfert din totalul creditelor din portofoliul sistemului bancar a trecut în categoria celor neperformante.

De aceea, rolul pe care sistemul bancar românesc l-a avut în preluarea unor riscuri în perioada de criză şi avantajele pe care stabilitatea sa le-a avut în economia românească sunt incontestabile, şi eu, de la această tribună, vreau să evoc acest rol pe care sistemul bancar l-a avut şi rolul pe care sperăm să-l aibă în continuare în susţinerea dezvoltării economiei româneşti.

În acelaşi timp însă, nu putem să nu acceptăm că educaţia financiară a românilor nu ţine pasul cu dezvoltarea economică.

În acelaşi timp, trebuie să acceptăm faptul că există o anumită asimetrie în ceea ce priveşte riscurile, între sistemul bancar şi persoanele care accesează la resurse bancare, şi acelaşi lucru este valabil şi în zona instituţiilor financiare nebancare.

Noi, în Camera Deputaţilor, am dezbătut această iniţiativă legislativă şi am făcut câteva adăugiri, astfel încât, pe de o parte, să diminuăm riscurile persoanelor care solicită resurse financiare şi, în acelaşi timp, să permitem o funcţionare corectă a instituţiilor financiare nebancare, urmând şi experienţa altor state.

Această iniţiativă este rezultatul, aşa cum a ieşit din Camera Deputaţilor, din comisie, rezultatul unui dialog neîntrerupt şi cu actorii pieţei, astfel încât cred că, în acest moment, putem purcede la votarea sa.

Vă mulţumesc.

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Neagu, Grupul PNL.

Domnul Nicolae Neagu:

Mulţumesc, domnule Iordache.

Nu putem susţine această iniţiativă legislativă, din trei motive.

Un motiv ni s-a adus înainte de către colegul meu.

Şi, totuşi, domnule preşedinte de şedinţă, ar fi trebuit să intrăm, să votăm în plen modificarea ordinii de zi, chiar dacă ea a avut acceptul în Biroul permanent şi, să spunem, şi a liderilor de grup; a fost anunţată de ieri.

Al doilea motiv vine din ceea ce, contrar celor afirmate de domnul Vosganian, eu spun că, totuşi, nu s-a discutat extrem de aplicat, nu doar pe această lege, ci şi pe celelalte două care vin de la colegul nostru, Daniel Zamfir, pe care eu îl salut şi-l respect. Deci ar fi trebuit, totuşi, să avem mai multe date, mult mai multe date, şi nu într-o viteză maximă, ieri, să închidem acest subiect ca şi când cineva l-ar fi negociat pentru ceva ce ar urma nu astăzi, ci mâine, sau poate de anul viitor.

Credem că modalitatea aceasta de abordare nu este extrem de bună şi nici pragmatică pentru ceea ce va fi cu aceste proiecte de lege.

Şi acum, revenind la acest proiect de lege. A interveni indiferent cum, într-o formă mercurială, într-o zonă finanţabilă nu este un lucru care ar trebui să se producă pentru România de astăzi.

Şi vă spun de ce. Eu nu discut numai de faptul că avem acces din ce în ce mai puţin - persoane juridice, adică firme, şi persoane fizice - la sistemul de creditare bancar. Eu spun că avem o dublă măsură. În principiu, noi încercăm aici să gestionăm ceea ce înseamnă veniturile şi cheltuiala statului român pentru ceva. Pentru că facem buget al statului român nu pentru noi şi pentru partea bugetară, ci pentru România şi români.

Şi atunci noi observăm altceva. Noi observăm că, în principiu, nu colectăm ceea ce ar trebui să colectăm, că ne împrumutăm de fiecare dată şi facem trageri, obţinând ceea ce trebuie să obţinem de la o masă lichidă în piaţă, adică bănci, dar venim, în acelaşi timp, să încercăm să le redisciplinăm, încât să sune bine faţă de populaţie sau, şi mai mult, acolo unde lăsăm o marjă, cum sunt FNI-urile, să-şi rezolve o problemă de reglementare, prin cerere din ofertă, prin piaţă, să mai introducem o formulă mercurială. Nu este chiar corect, ţinând cont că sustenabilitatea noastră vine din sistemul bancar. Cred că ar trebui să fim mult mai prudenţi în momentul în care începem discuţii, în această formă sau alta, în care să restricţionăm sau să găsim formulă de restricţionare a creditelor bancare, cu atât mai mult cu cât se pare că unul din motivele pentru care nu pornim proiecţia Bugetului de stat pe 2019 este că nu ştim cum îl închidem pe cel din 2018, că nu obţinem veniturile scontate la vistieria statului şi vom apela în continuare şi în continuare la creditări.

Şi mai cred ceva şi mai credem ceva: că nu întâmplător ieri, pe repede-nainte, am dat drumul la această legislaţie, atât timp cât tocmai Ministerul de Finanţe al României ne spune că intenţionează să introducă o taxă pe lăcomie. Cred că este un pic aberant, un pic prea mult şi nu ne aduce servicii în acest moment. Să ştiţi că dezvoltarea României, în continuare, depinde extrem de mult nu numai de seriozitatea noastră, ci şi de sistemul bancar existent în România, chiar dacă, am putea spune, este dependent, la rândul lui, de băncile-mamă, de o situaţie general creată în piaţa financiară mondială.

Nu putem susţine acest proiect de lege.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Domnule Bălănescu, când ajungem la amendamente.

A vorbit de la PSD colega dumneavoastră. Când ajung la amendamente... Aveţi nişte amendamente la care vă dau cuvântul.

Haideţi să clarificăm un lucru, stimaţi colegi.

Înainte de a ieşi pe chestiuni de procedură, citiţi, vă rog eu, Regulamentul, art. 38 care spune ce face Comitetul liderilor, şi art. 32.

Deci, Biroul permanent a propus, Comitetul liderilor, la art. 38, aprobă ordinea de zi.

Deci, ordinea de zi cu care am intrat noi astăzi în şedinţa de plen este aprobată de Comitetul liderilor. Asta este!

(Domnul deputat Gabriel Andronache solicită să ia cuvântul.)

Vă dau, domnule Andronache, dar să finalizăm. N-am ce să supun la vot!

Supuneam la vot să finalizăm această dezbatere, dacă astăzi eu vă ceream, plenului, să modificaţi ordinea de zi. Eu nu vă cer să modificaţi ordinea de zi! Mergem pe ordinea de zi, la care domnul Vîlceanu, colegul dumneavoastră, tocmai a participat, la Comitetul liderilor.

Gata!

Vă mulţumesc.

Am finalizat.

Am prezentat raportul, avem cinci amendamente respinse.

Amendamentul 1 nu se susţine.

Amendamentul 2, pe care-l voi supune votului.

Domnul Bălănescu. Un minut, amendamentul 51.

Haideţi! Păi, aţi ridicat mâna! Vreţi să-l susţineţi?

Îl supun votului. (Vociferări.)

Păi, vrea să intervină!

Haideţi să ne hotărâm.

Voi supune trei amendamente votului.

Vă rog, aveţi un minut să vă exprimaţi punctul de vedere, după care, prin vot, le tranşăm.

Domnul Alexandru Bălănescu:

Stimate şi stimaţi colegi,

Domnule preşedinte de şedinţă,

Aş vrea să supun plenului situaţia destul de delicată cu privire la aplicarea legii în timp.

În această lege se prevede retroactivitatea, în sensul că se aplică şi contractelor de împrumut care au fost încheiate înainte de publicarea acestei legi.

Or, acele contracte fiinţează după principiul tempus regit actum. Cu alte cuvinte, ceea ce reglementează actul încheiat - contractul - este după legea la care el a fost înfiinţat.

De aceea, eu vă supun acest amendament în discuţie. Este vorba de propunerea mea, ca acest amendament să aibă în vedere noua lege, cel puţin contractele de la data când ea intră în vigoare, şi să reglementeze pentru partea imprevizibilă a contractului, în niciun caz şi pentru partea anterioară.

Cu privire la celălalt amendament, aşa cum a fost expus, urmează ca, prin vot, să se dispună asupra lui. Eu îl menţin.

Vă mulţumesc.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

S-au terminat dezbaterile.

Supun votului... (Vociferări.)

Păi, ştiu. A vorbit din partea dumneavoastră! A vorbit! Nu sunteţi iniţiator! A vorbit colegul dumneavoastră, domnul Neagu.

Bun.

Supun votului amendamentul respins...

Domnul Ovidiu-Ioan Sitterli (din sală):

Amendamentul meu!

Domnul Florin Iordache:

Da, domnule, supun votului amendamentul respins.

Este amendamentul domnului Bălănescu.

Dumneavoastră nu aveţi. Îmi pare rău!

Nu aveţi amendament respins dumneavoastră!

Supun votului amendamentul respins. (Vociferări.)

Sunt cinci amendamente. Suntem la art. 2.

La nr. crt. 2, uitaţi-vă, sunt la 51!

Domnul Ovidiu-Ioan Sitterli (din sală):

Este amendamentul meu!

Domnul Florin Iordache:

Nu sunteţi dumneavoastră, domnule! Uitaţi-vă pe raport! Despre ce vorbim?!

Domnule coleg, dacă nu sunteţi?! E amendamentul domnului Bălănescu! Punct!

Supun votului amendamentul respins. Să înceapă votul.

52 de voturi pentru, 91 de voturi împotrivă şi un coleg nu şi-a exprimat votul.

Amendamentul nu a fost respins şi a fost acceptat.

Vă rog.

Mergem mai departe. (Vociferări.)

Nu, domnule, eu am supus... Numai puţin!

Deci, la solicitarea liderului Grupului PSD, reluăm votul.

Domnul Bălănescu înţeleg că a susţinut un alt amendament, vizavi de neretroactivitate.

Domnule Bălănescu, de asta v-am spus că aţi vorbit despre ceva şi supunem votului altceva!

Deci, încă o dată.

Vă rog.

Domnul Bălănescu, iniţiator, a susţinut 51. Aceasta era ideea.

Vă rog, domnule Andronache.

Vă rog. (Vociferări.)

Domnul Gabriel Andronache:

Domnule preşedinte,

Dacă dumneavoastră aveţi un raport, colegii din sală au alt raport, înseamnă că ne aflăm în faţa unui viciu de procedură.

Ca atare, singura soluţie ar fi să vedeţi dacă aveţi forme identice ale raportului. În situaţia contrară, ar trebui să ne întoarcem la comisie.

Domnul Florin Iordache:

Deci, domnule Andronache, este acelaşi raport.

Să ajungem la 51 c) trebuia să trecem de 51 a). Mie mi s-a părut normal să discutăm despre indicii... să-i luăm în ordine.

Şi colegul dumneavoastră, domnul Sitterli - de aceea nu i-am dat cuvântul - are amendament la 51, la c), dar până la c) suntem la a). Deci asta este.

Da. Da, domnul Márton Árpád.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Nu vă supăraţi, aici, în faţa noastră, s-a susţinut un amendament. Noi, care am fost atenţi, am înţeles că este vorba despre problematica retroactivităţii.

Domnul Florin Iordache:

Corect, 51 c).

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Şi eu am votat pentru. Cu toate acestea a căzut, că n-a primit majoritatea voturilor.

Domnul Florin Iordache:

Corect.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Aceasta este situaţia.

Domnul Florin Iordache:

Corect, amendamentul.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

51 c) s-a votat, pentru că asta s-a susţinut. Dacă nu s-a susţinut un amendament, de ce s-a mai supus votului?

Domnul Florin Iordache:

Deci, domnule Márton Árpád, aveţi dreptate, 51, susţinut de domnul Bălănescu, a fost respins. Dar ca să ajungem la c), normal este să trecem de a) şi de b). Bun.

Deci 51 c) a fost respins.

Rog colegii, liderii de grup, să aibă raportul cu amendamente respinse. Deci a fost respins c).

Revin.

Vă rog, doamnă.

Doamna Cosette-Paula Chichirău:

Vă solicit reluarea votului pe amendamentul anterior deoarece unii oameni au votat un amendament, şi alţii alt amendament.

Domnul Florin Iordache:

Bun.

Doamnă, eu vă propun aşa. Toţi aveţi tabelul cu amendamente respinse. Rog multă atenţie din partea...

Rugaţi colega să ia loc, să putem urmări. Da. Şi când ajungem, reluând votul, doamnă, ajungem şi la c). Dar ca să puteţi urmări, nu putem merge pe sărite. Până la c) avem...

Procedură, vă rog.

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Domnule preşedinte,

Confuzia e născută din faptul că raportul în sine este întocmit defectuos. Fiecare amendament trebuia să fie la un anumit număr marginal, la un anumit număr curent.

Domnul Florin Iordache:

Da.

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Fiecărui număr curent trebuia să-i corespundă un anumit amendament.

În raport, cine a întocmit acest raport, în mod defectuos, în grabă, pentru că aşa s-a lucrat ieri la comisie - am fost convocaţi cu jumătate de oră înainte de şedinţă -, a comis această greşeală. La un singur număr curent a inserat 3, 4 amendamente.

Este imposibil de lucrat cu un astfel de amendament. Şi vă solicit să supuneţi votului retrimiterea la Comisia juridică, pentru a întocmi un raport corespunzător, pentru a lămuri aceste chestiuni legate de numerotarea amendamentelor.

Domnul Florin Iordache:

Da.

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Noi nu avem aici un singur amendament, la pct. 1, avem 3, 4 amendamente. Vedeţi că sunt mai multe litere şi mai mulţi colegi au formulat amendamente.

Domnul Florin Iordache:

Bun.

Stimate coleg, voi supune votului retrimiterea, dar în condiţiile în care retrimiterea nu va întruni numărul de voturi necesare, voi lua amendament cu amendament şi le voi supune votului, ca să puteţi urmări toţi.

Să înceapă votul vizavi de propunerea de retrimitere.

Să înceapă votul.

Voturi pentru - 55, 95 de voturi împotrivă, două abţineri. Propunerea de retrimitere nu a întrunit numărul de voturi.

Să puteţi urmări, voi supune votului dumneavoastră fiecare amendament de pe lista de amendamente respinse.

La poziţia 1 marginal, discutăm de art. 51, amendament respins - Claudiu Năsui. Să înceapă votul.

(Vociferări.)

Când ajung la amendamentul dumneavoastră îl supun votului. Fiecare amendament va fi supus votului.

Urmăriţi, vă rog, tabelul. (Vociferări.)

Da, domnule, numai puţin.

Deci, 50 de voturi pentru, 94 de voturi împotrivă. Amendamentul a fost respins.

Domnule Sitterli, aveţi amendament. Când ajung la poziţia respectivă, vă dau cuvântul.

Domnul Ovidiu-Ioan Sitterli (din sală):

E făcut amendamentul, dar nu e trecut în raport!

Domnul Florin Iordache:

Păi, şi atunci, eu la ce să vă dau cuvântul, domnule? (Vociferări.)

Domnule Sitterli, aveţi amendament. (Vociferări.)

Domnule Sitterli, aveţi amendament la 51, dar îl găsiţi la marginal 3. (Vociferări.)

Păi, dacă nu e trecut în raport? Dumneavoastră aveţi amendament, la eliminare, la alin. (3). (Vociferări.)

Domnule Sitterli, n-am ce să supun votului, ce nu există. Eu supun... deci a fost... (Vociferări.)

Domnul Ovidiu-Ioan Sitterli (din sală):

E la comisie. Păi, dacă s-a discutat la comisie...

Domnul Florin Iordache:

Da. Domnul Năsui, vă rog.

Domnule Sitterli, luaţi loc în bancă. Trebuia să depuneţi amendament, să-l pot supune votului. (Vociferări.)

Unde? Ce amendament? Nu stau să mă cert cu dumneavoastră.

Domnul Năsui.

Vă rog frumos.

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Mulţumesc.

Pentru a susţine eliminarea acestui articol. Voiam doar să vă spun că astăzi Bursa de la Bucureşti a deschis pe -7%.

Lucrurile pe care le facem în această Cameră chiar au impact în economie. Gândiţi-vă foarte bine ce veţi face şi cum veţi vota, pentru că tot ce facem acum are consecinţe.

Deci, vă rog să votaţi pentru eliminarea acestui articol.

Mulţumesc.

Domnul Florin Iordache:

Da. Vă rog.

Domnul Pavel Popescu.

Domnul Pavel Popescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Da. E posibil să fie o zi tensionată, cu tot ceea ce se va întâmpla aici, pe repede înainte.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Vă reamintesc faptul că în acest Parlament, anul trecut, s-a întâmplat de cel puţin 5 ori să nu mai apară amendamente în raport. Amendamente care au fost discutate la comisii, inclusiv cu colegii dumneavoastră de partid.

Deci, din respect faţă de fiecare coleg al nostru, haideţi să clarificăm această problemă. Un coleg a depus un amendament. Colegii noştri sunt martori că s-a discutat la comisie. Amendamentul nu există în raport. Mergem pe ideea că s-a comis o greşeală. Haideţi să o reparăm. Şi, fiecare coleg, că va fi amendament respins, că va fi amendament admis...

Domnul Florin Iordache:

Domnule Popescu, toate amendamentele, repet, care au fost depuse şi se regăsesc în tabel...

Domnul Pavel Popescu:

Domnule preşedinte,

Întrebaţi consilierii acestui Parlament, că sunteţi mai vechi ca mine. La 14.000 de amendamente la Legea bugetului...

Domnul Florin Iordache:

Aici nu discutăm...

Domnul Pavel Popescu:

... se fac 1.000 de greşeli. Nu s-a trecut...

Domnul Florin Iordache:

Bun. Vă mulţumesc.

Domnul Pavel Popescu:

... amendamentul în raport.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Domnul Pavel Popescu:

Ce facem ca să-l trecem? (I se întrerupe microfonul.)

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Domnul Sitterli, vă rog.

Domnul Ovidiu-Ioan Sitterli:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La art. 51 alin. (1) se prevede că în raporturile juridice dintre consumatori şi profesionişti, inclusiv comercianţi, dobânzile penalizatoare pot produce dobânzi doar în baza unei convenţii speciale şi numai pentru depăşirea scadenţei cu mai mult de un an.

Amendamentul meu este de a se elimina din textul de lege sintagma "inclusiv comercianţi", pentru că, potrivit dispoziţiilor legale, în prima teză se vorbeşte de consumatori şi profesionişti, astfel că în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil se arată că sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere.

Prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, la art. 8 este definită noţiunea de profesionist, care include categoriile de comerciant, întreprinzător şi aşa mai departe.

Iată că în noţiunea de profesionist este definită şi inclusă cea de comerciant, astfel că este inutil să trecem în lege că în raporturile dintre consumatori şi profesionişti - profesionişti care sunt şi comercianţii -, să punem virgulă, să spunem "inclusiv comercianţi", deşi noţiunea de profesionişti include pe cea de comerciant.

Acesta este amendamentul meu - să eliminăm de după virgulă "inclusiv comercianţi", pentru că am spune, s-ar traduce, între consumatori şi profesionişti. Practic, această noţiune de profesionişti...

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnul Ovidiu-Ioan Sitterli:

... o include şi pe cea de comercianţi. Este o noţiune care reglementează corect textul de lege. Şi eu zic că este mult mai bun aşa cum am formulat.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Domnule Niţă, vă rog, luaţi loc în bancă.

Deci, supun votului amendamentul propus de domnul Sitterli. Să înceapă votul.

66 de voturi pentru, 95 de voturi împotrivă. A fost respins.

Revenim. A fost respins. Mergem mai departe.

Calm, şi le rezolvăm pe toate.

2 marginal. Avem amendament - lit. a), la art. 51 - amendamentul domnului Bălănescu, amendament respins. Să înceapă votul.

A fost acceptat cu 116 voturi pentru, 44 de voturi împotrivă. A fost acceptat.

Mai departe. La lit. b) avem amendamentul domnului Firczak. Dacă se susţine? Nu se susţine.

La lit. b) nu se susţine.

La lit. c) este un amendament care se susţine, al domnului Bălănescu.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la lit. c). Să înceapă votul.

98 de voturi pentru, 50 de voturi împotrivă, 10 abţineri. A fost acceptat.

3 marginal. Am ajuns la eliminarea alin. (3) al art. 51. Se susţine? Nu se susţine. (Vociferări.)

Păi, nu, staţi puţin. Este şi Grupul USR. Da. Chiar vă rog.

Grupul USR, vă rog.

Vă rog, doamnă deputat.

Doamna Chichirău.

De eliminare a alin. (3), doamnă, da?

Doamna Cosette-Paula Chichirău:

Exact. Nu aveţi un punct marginal separat, dar avem la al treilea amendament eliminarea alineatului...

Domnul Florin Iordache:

3...

Doamna Cosette-Paula Chichirău:

... lit. b).

Domnul Florin Iordache:

Da, da, da.

Doamna Cosette-Paula Chichirău:

Da?

Domnul Florin Iordache:

Da, doamnă.

Supun votului amendamentul respins de la alin. (3) la 51. Să înceapă votul.

62 de voturi pentru, 99 de voturi împotrivă. A fost respins.

4 marginal - 52. Dacă se susţine?

Domnul Sitterli, vă rog.

Este o eliminare la 52. Acesta e amendamentul dumneavoastră. Şi apoi supun votului amendamentul domnului Bălănescu.

Domnul Ovidiu-Ioan Sitterli:

Da. Mulţumesc, domnule preşedinte.

La 52. "Pentru echilibrarea riscurilor contractuale, prezenta lege se aplică şi contractelor aflate în derulare la data intrării în vigoare a legii".

Domnule preşedinte,

În momentul în care eu am un contract în derulare, încalc mai multe principii. În primul rând, neretroactivitatea legii şi, în al doilea rând, pun grav în pericol securitatea circuitului actelor juridice.

Or, nu pot să mă joc cu securitatea actelor juridice. În momentul în care eu am o lege care a fost în vigoare în momentul în care am încheiat un act şi am avut previzionat pe viitor un anumit comportament contractual, eu să vin să modific prin lege şi să am în vedere şi actele, pentru că încalc principiul tempus regit actum.

Când am act normativ care se aplică pentru trecut se încalcă atât Constituţia, Codul civil şi toate legile care asigură circuitul actelor şi securitatea circuitului actelor juridice.

Vă mulţumesc mult.

Domnul Florin Iordache:

Bun. Supun votului propunerea de eliminare a domnului Sitterli. Să înceapă votul.

72 de voturi pentru, 99 de voturi împotrivă. A rămas amendament respins.

Merg mai departe. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la 52 - amendamentul domnului Bălănescu. Să înceapă votul.

109 voturi pentru, 53 de voturi împotrivă, nicio abţinere. Amendamentul a fost acceptat.

Da, vă rog, doamnă.

Doamna Chichirău.

Doamna Cosette-Paula Chichirău:

Am două clarificări. Votul anterior, pe care l-aţi dat pentru Grupul USR, se referea la marginal 3. Pe când eu susţineam marginal 2 - lit. b), spre sfârşit. Avem mai multe amendamente.

Deci susţineam... înţelegeţi? La marginal 2 aveţi 4 amendamente, de fapt.

Domnul Florin Iordache:

Da, doamnă.

Deci, bănuiesc că dumneavoastră vreţi să supun şi alin. (2).

Da, doamnă.

Da, îl văd, doamnă, eu am raport.

La 2.

Doamna Cosette-Paula Chichirău (din sală):

Şi dumneavoastră aţi supus votului marginal 3.

Domnul Florin Iordache:

Da, doamnă. Îl supun şi pe acela. Am întrebat dacă îl susţine cineva, şi nu aţi intervenit. Bun. Aţi intervenit la celălalt.

Supun, n-am nici problemă să-l supun şi pe acesta, de eliminare, la care sunteţi... (Vociferări.)

Bun. Treceţi în bancă, supunem votului şi veniţi la... sau, vă rog, haideţi, şi apoi supun votului propunerea de eliminare.

Doamna Cosette-Paula Chichirău:

Da. Voiam să fac o observaţie, apropo de ultimul amendament pe care l-aţi votat. Este neconstituţional. Nu puteţi vota retroactivitatea. Şi oricum vom ataca la Curte şi va pica, dar e păcat că totuşi l-am votat aici.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Florin Iordache:

Curtea, în înţelepciunea ei, va analiza. Deci, la solicitarea Grupului USR, supun votului dumneavoastră şi propunerea de eliminare la alin. (2) lit. b), la 51. Să înceapă votul.

55 de voturi pentru, 108 voturi împotrivă. Propunerea a fost respinsă.

Am finalizat dezbaterea. Rămâne la votul final, la ora 12,00, sper eu.