Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 martie 2019

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.31/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 martie 2019

2. Propunerea legislativă pentru completarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 (Pl-x 707/2018). (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional)
 
consulta fisa PL nr. 707/2018

 

(În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Lia Olguţa Vasilescu şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Vă rog să luaţi loc, să putem începe partea a doua a şedinţei, consacrată dezbaterilor.

Şi-au înregistrat prezenţa un număr de 185 de colegi.

Până la ora 11,30 - dezbateri asupra ordinii de zi; pauză - până la ora 12,00; 12,00 - vot final; la finalizarea votului final - şedinţ Biroului permanent; şi după-amiază - comisii.

Înainte de a da cuvântul liderilor, care înţeleg că au nişte observaţii la ordinea de zi, vă anunţ că Propunerea legislativă pentru completarea Legii administraţiei publice locale - Pl-x 707/2018 a fost adoptată tacit. Termenul de dezbatere şi vot final fiind depăşit, se consideră adoptată.

Dacă, la ordinea de zi, liderii grupurilor parlamentare au observaţii?

Da, păi, domnule Bontea, bifaţi, ca să ştiu că vreţi să vorbiţi.

Deci domnul Bontea.

Vă rog.