|
Stimate colege şi stimaţi colegi, Ordinea de zi şi programul de lucru pentru şedinţa de astăzi, propuse de Biroul permanent şi aprobate de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite. La ordinea de zi avem alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi a chestorilor Camerei, care, potrivit dispoziţiilor regulamentare, astfel cum au fost modificate, este supusă votului deschis, pe care îl vom exprima astăzi prin mijloace electronice. Permiteţi-mi să vă reamintesc faptul că, potrivit dispoziţiilor regulamentare, cei 4 vicepreşedinţi, 4 secretari şi 4 chestori care fac parte din Biroul permanent se aleg la începutul fiecărei sesiuni ordinare. Repartizarea locurilor în Biroul permanent, pentru grupurile parlamentare, se aprobă de plenul Camerei Deputaţilor, la propunerea liderilor grupurilor parlamentare, pe baza negocierilor dintre aceştia, respectându-se configuraţia politică a Camerei Deputaţilor. Practic, vom avea două voturi, conform Regulamentului - un vot pe configuraţia politică a funcţiilor de la nivelul Biroului permanent, urmând ca ulterior să votăm componenţa nominală. Practic, componenţa politică se prezintă după cum urmează: Grupul parlamentar al PSD - două locuri de vicepreşedinţi; tot la vicepreşedinţi - Grupul parlamentar al PNL - un loc de vicepreşedinte; şi Grupul parlamentar al USR - un loc de vicepreşedinte. În ceea ce priveşte secretarii - Grupul parlamentar al PSD - un loc; Grupul parlamentar al PNL - un loc; Grupul parlamentar al USR - un loc; Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale - un loc. În privinţa chestorilor - Grupul parlamentar al PSD - un loc; Grupul parlamentar al PNL - un loc; Grupul parlamentar al UDMR - un loc; Grupul parlamentar al AUR - un loc. Vă rog să vă pregătiţi cartelele şi să exprimăm votul pentru componenţa politică a Biroului permanent. Votaţi, vă rog.
|