Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 martie 2022
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.33/2022
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 martie 2022 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 martie 2022
![]() |
2. | Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 (Pl-x 614/2021) (retrimisă comisiilor). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 614/2021 |
|||||
|
După pauză |
|
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ şi de doamna deputat Alexandra Presură, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
|
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Continuăm lucrările şedinţei Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 328 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 120. Ordinea de zi a fost distribuită. Vă reamintesc programul de lucru pentru astăzi: între orele 10.00 şi 11.00 - dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; între orele 11.00 -11.30 - pauză; 11.30 - vot final. La încheierea şedinţei de vot final, şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare. Dacă sunt observaţii în legătură cu ordinea de zi? Vă rog, domnule Moşteanu. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. În primul rând, la mulţi ani, doamnelor şi domnişoarelor colege, la mulţi ani, doamnelor şi domnişoarelor din toată România! Legat de ordinea de zi, o să vă rugăm să supuneţi la vot retrimiterea la comisie pentru două săptămâni a punctului 14, Pl-x 614/2021 (Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011). Este un proiect legat de educaţia în mediile defavorizate, în care, ieri, în Comisia pentru învăţământ, s-a strecurat un amendament buclucaş care amnistiază plagiatorii de dinainte de 2011. Este un proiect iniţiat de mai mulţi domni şi doamne deputaţi de la PNL, de la PSD, de la minorităţi, de la UDMR, este un proiect al cărui iniţiator este chiar domnul Marcel Ciolacu şi cred că nu vrea să rămână în istorie ca cel care a amnistiat plagiatele de dinainte de 2011. Deci vă rog să fiţi de acord să-l retrimitem la comisie pentru a reîntoarce acest proiect la obiectul de reglementare. Mulţumesc. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă rog să repetaţi Pl-x-ul, domnule deputat! |
|
|
Pl-x 614/2021, punctul 14 de pe ordinea de zi. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Nu aveţi consens, înţeleg? OK. Supun votului retrimiterea la comisie pentru două săptămâni. Vot, vă rog. |
|
|
Cu 64 de voturi pentru, 29 contra şi 17 abţineri, propunerea a fost adoptată. (Aplauze.) Se întoarce la comisie pentru două săptămâni. Vă rog, domnule Roman. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Grupul PNL s-a abţinut în acest caz nu pentru a da apă la moară unor colegi care folosesc un termen, iar apoi dau bir cu fugiţii. Chiar subsemnatul a fost ţinta unui atac din partea aceloraşi colegi. Între timp am început o acţiune în instanţă cu preşedintele dumneavoastră. Iar cum credeţi că se apără preşedintele dumneavoastră în instanţă? În instanţă, preşedintele dumneavoastră care spune: "Jos imunitatea parlamentară!" susţine: "Domnule, eu beneficiez de imunitate parlamentară!". (Râsete.) Cum se mai apără preşedintele dumneavoastră, deşi nu este parlamentar român şi nu l-am văzut niciodată la rubrica de declaraţii politice? Preşedintele dumneavoastră se apără susţinând că a fost o declaraţie politică. Cum credeţi că se mai apără preşedintele dumneavoastră în instanţă? Spunând că politicienii pot spune orice fără să răspundă în faţa legii. Stimaţi colegi, Eu vă sugerez să fiţi mai atenţi când vă jucaţi de a da verdicte. În România, aceste verdicte le dau comisiile conform legii, nu dumneavoastră, iar pe viitor vă sugerez să fiţi foarte atenţi, pentru că, la rândul dumneavoastră, puteţi fi victime ale discursului politic. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnul Ion Stelian-Cristian. Vă rog. |


