Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 mai 2023
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.81/2023
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 mai 2023 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 mai 2023
![]() |
2. | Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea art. 9 din Legea nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social (PL-x 27/2023) (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 27/2023 |
|||||
|
După pauză |
|
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Alexandra Presură şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
|
|
|
Bună dimineaţa, din nou! Doamnelor şi domnilor, Continuăm lucrările şedinţei Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 111. Ordinea de zi a fost distribuită. Vă reamintesc programul zilei de astăzi - până la 11.00 - dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; pauză până la 11.30, când va avea loc sesiunea de vot final; iar după - cele două şedinţe, a Biroului permanent şi a Comitetului liderilor. Întreb liderii de grup, dacă există observaţii în legătură cu ordinea de zi? Nu există. Ar trebui să dăm cuvântul domnului deputat... (Se referă la domnul deputat Gheorghe Nacov.) ...dar o să o facem după. Intrăm în ordinea de zi. |
|
|
10. Proiectul de Lege pentru completarea art. 9 din Legea nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social; PL-x 27/2023. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Comisia pentru muncă şi protecţie socială, vă rog, domnul Neaţă. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin adresa PL-x 27/2023, cu dezbaterea pe fond a Proiectului de Lege pentru completarea art. 9 din Legea nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 9 din Legea nr. 466/2004 cu un nou alineat, alin. (41), urmărindu-se ca perioada în care titularul cu drept de liberă practică al cabinetului individual de asistenţă socială a furnizat servicii specifice să fie asimilată vechimii în muncă, fără a fi luată în considerare perioada în care acesta a avut suspendat avizul de exercitare a profesiei. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere - avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, avizul favorabil al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, punctul de vedere favorabil al Guvernului. La dezbaterile care au avut loc în şedinţa din 28 martie 2023, au participat, în conformitate cu prevederile art. 56 şi 57 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, domnul Florin-Sergiu Dobrescu, secretar de stat, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale; domnul Eduard Corjescu, director, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 21 decembrie 2022. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României şi ale art. 92 alin. (9) din Regulamentul Camerei Deputaţilor. În urma finalizării dezbaterilor asupra proiectului de lege şi a documentelor conexe, membrii comisiei au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamente, redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dezbateri generale, doamna Ţoiu. |
|
|
Nu toate locurile de muncă din România sunt de la 9.00 la 17.00, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Sunt din ce în ce mai multe meserii, din ce în ce mai multe locuri de muncă care au şi un grad mai mare de independenţă şi un grad mai mare de flexibilitate. Este cazul meseriilor liberale, este cazul persoanelor fizice autorizate şi multor asemenea roluri, din ce în ce mai antreprenoriale. În cazul asistenţilor sociali, o foarte mică parte dintre aceştia sunt organizaţi independent şi asigură asistenţa socială pentru primăriile care nu au asta în organigramă. De ce este important? Este pentru că în mult mai multe locuri decât ar fi cazul există în acest moment asistenţă socială fără pregătirea necesară - fie că vorbim de lipsa studiilor de specialitate, de lipsa formării profesionale continue - şi aceştia sunt oamenii de legătură între cei mai vulnerabili din comunitate şi instituţiile statului de la care au nevoie de servicii publice şi către care au nevoie de acompaniere şi sprijin. Aşa că legea pe care o votăm astăzi, legea pe care am iniţiat-o pentru recunoaşterea vechimii în muncă şi recunoaşterea vechimii în specialitate a asistenţilor sociali este benefică, deoarece le va permite acestora să aplice la concursuri care cer ani de vechime şi îi va încadra corect în grila de salarizare, conform experienţei lor, dacă au avut această experienţă în anii în care au practicat independent meseria. Este una din legile USR din pachetul de sprijin al muncii independente. Aşa cum împreună cu colegele şi colegii mei am reuşit să dobândim recunoaşterea vechimii în muncă şi a vechimii în specialitate pentru medicii de familie, pentru persoanele fizice autorizate, astăzi, pentru asistenţii sociali. Şi urmează şi psihologii. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Andruşceac. |
|
|
Stimaţi colegi, Această lege - bună, în ansamblul ei - are şi o scăpare. La un moment dat se spune că nu va fi luată în considerare ca vechime în muncă şi în profesie acea perioadă în care asistentul social a avut suspendat avizul de exercitare a profesiei. Acest aviz nu poate exista. Omul, de când a terminat o facultate şi are o diplomă care îi conferă dreptul de liberă practică, nu poate fi constrâns să facă parte din acea asociaţie care se numeşte "Colegiul Asistenţilor Sociali" şi nici nu poate avea îngrădit de cineva dreptul la munca pentru care s-a pregătit şi pentru care a primit o diplomă, aşa cum primeşte inginerul şi toate celelalte profesii care nu sunt profesii liberale. (Vociferări.) Ce vreau să vă spun şi să atrag atenţia este că se încalcă Constituţia în cazul în care această perioadă în care el nu a avut avizul Colegiului Asistenţilor Sociali, acest ONG inventat de cineva ca să aibă control asupra asistenţilor sociali şi, prin aceştia, asupra asistaţilor sociali, încalcă dreptul la liberă asociere. Facem un lucru bun, pe de o parte. Pe de altă parte, creăm posibilitatea unor abuzuri în acest sistem. Lucrul acesta trebuie să ne dea de gândit. Şi dreptul asistenţilor sociali profesionişti - şi spun lucrul acesta şi pentru cei care au fost miniştri şi nu ştiu că asistentul social este absolvent de studii superioare de lungă durată, nu cum spunea o fostă ministră, un om care a făcut nişte cursuri. |
|
Vă rog să finalizaţi. |
|
|
|
Mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Stoica. Vă reamintesc că aveţi 10 secunde. (Vociferări.) |
|
|
Partidul niciodată liberal s-a făcut preş în faţa partidului social doar în denumire. "Gonacul" lui Omar Hayssam, Marcel Ciolaşu, a dat bir cu fugiţii... (I se întrerupe microfonul. Vociferări.) |
|
|
Mulţumesc. Doamna Ţoiu. |
|
|
Mulţumesc. Modul în care sunt organizaţi asistenţii sociali, în care le este organizată activitatea, poate că are nevoie de îmbunătăţiri. Trebuie să clarific însă ceva, faţă de declaraţia domnului Andruşceac. Este că aceste prevederi nu sunt incluse în legea pe care o avem de votat astăzi, ele preced această lege şi legea face referire la sistemul de organizare anterior. Aş vrea să reamintesc Partidului AUR, după 2 ani şi jumătate în Parlament, că are nu doar dreptul la declaraţii, ci şi dreptul la iniţiative legislative, dacă consideră necesare reformele despre care vorbesc. (Aplauze.) |
|
Domnul Sorin-Titus Muncaciu (din sală): Pe care le-aţi picat, pe toate! |
|
|
|
Mulţumesc. Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. Dacă de la nr. crt. 1 la nr. crt. 3 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate. Proiectul de lege rămâne la votul final. |


