|
Domnul Alfred-Robert Simonis: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Continuăm lucrările şedinţei Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 203. Ordinea de zi a fost distribuită. Vă reamintesc programul de lucru - între orele 10.00 şi 11.00 - dezbateri asupra proiectelor înscrise pe ordinea de zi; ora 11.30 - votul final; la încheierea votului final - şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor; începând cu ora 13.00 până la finalizare - şedinţa comună a Camerei şi Senatului. Stimate colegi şi stimaţi colegi, Întreb liderii grupurilor parlamentare, dacă în legătură cu ordinea de zi există observaţii? Dacă nu, intrăm în ordinea zi şi trecem la dezbaterea iniţiativelor legislative. - Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 21/2024. Dacă sunt obiecţii sau comentarii de ordin general? Dacă nu, trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlu sunt obiecţii? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic? Nu. Adoptat. Dezbaterile fiind finalizate, proiectul rămâne la votul final.
|