Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 aprilie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.59/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 aprilie 2007

2. Supunerea la votul final:  
    2.1 Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea unor măsuri financiare pentru întreprinderile mici şi mijlocii din industria berii (retrimisă comisiei);
 
consulta fisa PL nr. 723/2006

 

Domnul Eugen Nicolicea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

1. Reexaminarea, la cererea preşedintelui României, a Legii privind aprobarea unor măsuri financiare pentru întreprinderile mici şi mijlocii din industria berii.

Lege ordinară. Suntem Cameră decizională.

Dacă există comentarii?

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Este şi o decizie a Curţii Constituţionale vizavi de acest proiect de lege. În Comisia pentru buget, finanţe şi bănci s-a examinat, dar eu solicit retrimiterea a acestui proiect de lege să fie discutat şi în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi pentru a avea un raport care să ţină cont şi de decizia Curţii Constituţionale.

Prin votul plenului se poate retrimite să fie rediscutat acest proiect.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Propuneţi un termen, vă rog frumos, pentru raport.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă propun o săptămână termen, pentru raport.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Retrimit acest proiect la Comisia juridică de disciplină şi imunităţi. Termen o săptămână.