Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 mai 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 mai 2001

20. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.229/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr.52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 649/2000

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

................................................

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.229/2000 pentru modificarea şi completarea Legii 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori. Aceeaşi situaţie. Este o ordonanţă de urgenţă.

În procedură de urgenţă, Comisia de politică economică ne propune timpii de dezbatere.

Domnul Gheorghe Marin:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia de politică economică a luat în dezbatere acest proiect de lege şi a hotărât că acesta nu poate fi acceptat şi, de aceea, propune plenului Camerei Deputaţilor, respingerea acestuia.

Motivarea respingerii: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.229/2000 a fost abrogată expres prin Ordonanţa de urgenţă nr.27/2001 pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă nr.229/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr.52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori.

De aceea, propunem timpii maximi de dezbatere 5 minute şi un minut de intervenţie.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Vă mulţumesc.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt voturi contra.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Dacă şi iniţiatorul este de acord. Da, poftiţi la tribună.

Doamna Gabriela Anghelache:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sunt Gabriela Anghelache, vicepreşedinte C.N.V.M.

Vă solicit doar un minut de atenţie, dacă este posibil. Ordonanţa 229 a fost iniţiată de C.N.V.M. în ideea de a proteja acţionarii indiferent că sunt minoritari sau majoritari şi de a asigura o informaţie continuă, completă, corectă pentru toţi investitorii de pe piaţa de capital în conformitate cu cerinţele Directivei Uniunii Europene privind piaţa de capital şi cu principiile Guvernanţei Corporative promovată de O.E.C.D.

Ordonanţa şi-a produs efecte timp de trei luni. Ea a fost abrogată de către Guvern ca urmare a protestelor investitorilor majoritari. Acceptăm punctul de vedere al Guvernului privind abrogarea ordonanţei. Suntem de acord în acest moment cu respingerea, dar vă solicităm bunăvoinţa ca, în momentul în care C.N.V.M.-ul va prezenta un pachet de proiecte legislative privind modificarea legislaţiei pieţei de capital, să le examinaţi în regim de urgenţă, deoarece, în conformitate cu Directiva Uniunii Europene şi cu obiectivele prevăzute prin programul, PSAL 2, avem obligaţia de a reface legislaţia referitoare la piaţa de capital până la 1 octombrie 2001.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Am înţeles. Deci, în principiu, sunteţi de acord cu respingerea şi dumneavoastră, cu condiţia ca, în momentul prezentării unor proiecte de legi care să reglementeze în detaliu această problematică, să le dezbatem în procedură de urgenţă.

Mulţumesc.

Grupurile parlamentare dacă au probleme.Nu.

În cazul acesta vom supune această respingere într-o şedinţă de vot specială.