Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 septembrie 2001
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 septembrie 2001 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 septembrie 2001
![]() |
20. | Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.78/2001 pentru modificarea Legii nr.199/2000 privind utilizarea eficientă a energiei (retrimis comisiei pentru raport suplimentar). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 462/2001 |
|||||
| ................................................ |
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2001 pentru modificarea Legii nr. 199/2000 privind utilizarea eficientă a energiei. Din partea iniţiatorului dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte. Din partea comisiei? Domnule Antal, doriţi să luaţi cuvântul sau nu la 78/2001? Aşteptăm puţin. Poftiţi, din partea iniţiatorului, totuşi să ni se spună câteva cuvinte. |
|
Domnul Romulus Moucha: În legătură cu această ordonanţă doresc să fac precizarea că ordonanţa respectivă aduce unele modificări Legii conservării energiei, în sensul apropierii foarte mult de acquis-ul comunitar. Ordonanţa s-a discutat în Comisia pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor, s-au adus o serie de amendamente cu care noi, iniţiatorul, Ministerul Industriei şi Resurselor, suntem de acord. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Dacă comisia doreşte să spună ceva? |
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor colegi, Modificările aduse prin această ordonanţă Legii nr. 199/2000 sunt justificate de necesitatea armonizării legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar în domeniul eficienţei energetice, concomitent cu reorganizarea tezelor introduse din motive de coerenţă şi unitate a textului. Comisia a aprobat câteva modificări propuse şi aş atrage atenţia asupra modificării art. 8 alin. 2, în care s-a prevăzut un termen pentru organizarea şi funcţionarea Agenţiei române pentru conservarea energiei şi acest termen se doreşte a fi de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei, aşa cum am trecut noi în modificarea respectivă. Ulterior, în urma discuţiilor cu Compartimentul legislativ, am căzut de acord că această modificare introdusă aici, aşa cum a acceptat comisia, nu este corect, din punct de vedere al actului legislativ, stipulată şi am considerat că ar fi bine atunci, ca în cadrul discuţiilor de astăzi, să introducem un art. 2 şi am şi formulat textul acestui art. 2, cu permisiunea dumneavoastră, domnule preşedinte de şedinţă ... |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. |
|
... să reuşim astăzi să aprobăm această ordonanţă şi o să dau şi citire acestui articol 2, pentru stenogramă, urmând ca la momentul oportun, când dumneavoastră supuneţi aprobării plenului pe articole textul ordonanţei, cu aceste mici modificări, atunci, la art. 2 să fie reformulat textul modificării art.8, în aşa fel încât să fim în concordanţă cu regulile stabilite pentru aprobarea acestor propuneri legislative şi a modificărilor propuse de comisie. Şi art. 2 ar suna în felul următor: "Organizarea şi funcţionarea Agenţiei române pentru conservarea energiei se vor aproba prin Hotărâre a Guvernului, potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 199/2000 privind utilizarea eficientă a energiei, cu modificările ulterioare în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi". Deci, am făcut această menţiune pentru a clarifica intenţia comisiei. Se mai introduce un alin. 2 la acest art. 2 care, la fel, să fie menţinut şi are următorul text: "Cuantumul şi procedura de acordare a stimulentelor fiscale şi financiare vor fi aprobate prin Hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Industriei şi Resurselor, conform art. 20 din Legea nr. 199/2000 privind utilizarea eficientă a energiei, cu modificările ulterioare, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi". Deci, această modificare, mai bine spus introducerea termenului de 60 de zile este benefică şi a fost aprobată de comisie. Ca atare, vă rog, domnule preşedinte de şedinţă, ca în timpul dezbaterilor să aveţi amabilitatea să aprobaţi introducerea acestui art. 2, în loc de acele modificări pe care le-am făcut noi în timpul dezbaterilor în comisii. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Stimate coleg, De fapt, nu este vorba numai de dumneavoastră, care sunteţi preşedintele comisiei, ci, în primul rând, de experţii comisiei dumneavoastră. Când este vorba de un proiect de lege de aprobare a ordonanţei şi dorim să modificăm ceva în cuprinsul ordonanţei, modificarea, propunerea în raport nu se face privind textul cutare din ordonanţă, se face în proiectul de lege la care, aşa cum aţi propus de aici, de la tribună, se vine şi se spune: articolul cutare, se modifică articolul cutare din ordonanţă în următorul mod, mă rog, şi este descrisă procedura aceasta. Pentru că nu se umblă pe textul ordonanţei la modul acesta. Daţi-mi textele acestea să văd, pentru că nu mă pot orienta... Bun. Şi domnul Leonăchescu, de asemenea, are o propunere cu caracter tehnic ştiinţific pe care vrea să o facă şi îl rog să o facă de la tribună şi pe urmă să cădeţi de acord tot cu un text la proiectul de lege, nu pe ordonanţă. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte, că-mi oferiţi această ocazie de a interveni pe, să zicem aşa, o neatenţie. Stimaţi colegi, În cuprinsul ordonanţei, art. 10 alin. 3, în ultima sa parte, spune următorul lucru: "Ministerul Lucrărilor Publice stabileşte criteriile, procedurile şi condiţiile pentru calculul coeficientului de transfer de căldură al materialelor de construcţie şi al coeficientului de transfer global al clădirilor". Sigur că aici lipsea un cuvânt, "coeficientul global de transfer de căldură", nu "al clădirilor", "al materialelor şi elementelor de construcţie". Toată această enumerare de coeficienţi nu este sarcina Ministerului Lucrărilor Publice, este o metodologie ştiinţifică de determinare a acestor coeficienţi, cunoscută în literatura de specialitate. Eu propuneam să formulăm un art. 2 în cuprinsul proiectului de lege, un art. 2 care să fie redactat în felul următor: "Se modifică art. 10 alin. 3 al ordonanţei de urgenţă, în următorul sens". Tot ceea ce eu am zis că este impropriu de prevăzut şi este şi incorect şi incomplet în acest final de alineat să înlocuim cu un termen cunoscut şi profesat în domeniu: "şi reabilitării termice a construcţiilor". Deci, formularea acestui alineat în propunerea mea este următoarea: "Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei coordonează activitatea de stabilire şi elaborare a reglementărilor tehnice privind eficienţa energetică şi reabilitării termice a construcţiilor". Şi cu aceasta am eliminat şi problemele de competenţa Ministerului Lucrărilor Publice: acesta are în competenţă, nu stabilirea ştiinţifică a acestor coeficienţi. Mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Sunt, totuşi, nişte probleme aici. Domnul Antal István. |
|
Domnule preşedinte, Desigur, aceste propuneri sunt oarecum justificate, dar având în vedere faptul că nu ne-au parvenit la timpul respectiv, aşa cum este stabilit de Regulament, să apară ca amendament în timpul dezbaterii în comisiile noastre sau în comisia noastră care era sesizată pe fond, eventual am fi introdus atunci sau am fi respins amendamentul, acum suntem în imposibilitatea de a mai introduce amendament. Totuşi, cred că domnul coleg are posibilitatea să propună pentru Senat acest amendament şi atunci, dacă va fi agreat de comisia de specialitate din Senat, la mediere se pot face aceste corecturi. Dacă consideraţi, domnule preşedinte de şedinţă, oportună această propunere şi propunerea mea este acceptată de colegul care a venit cu acest amendament, ca în timpul dezbaterilor în Senat să fie pe tapet şi să fie agreată atunci, la mediere să fie corelate, ca atare, cele două texte aprobate de Senat şi Camera Deputaţilor. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule Leonăchescu, sunteţi de acord, totuşi, să faceţi ... Este, totuşi, o problemă de fond, nu este o problemă ştiinţifică. Cred că ar trebui să .... |
|
Domnule preşedinte, Vă mulţumesc pentru posibilitatea de a mă exprima în această problemă şi îi mulţumesc şi colegului pentru deschidere. Formal, ceea ce eu propun, reabilitarea termică a construcţiilor cuprinde toţi termenii şi toate procedurile menţionate în acest final de alineat, plus altele. Este mai înfăşurător termenul meu. Deci, am putea soluţiona problema şi ca o îmbunătăţire de redactare dacă vreţi. În loc să fac trei rânduri cu 10 - 20 de cuvinte, introduc, iată, patru cuvinte, conceptul înfăşurător, şi cu aceasta am eliminat, dacă vreţi, inconsecvenţele, incompetenţele, lipsurile în redactarea aceasta din ordonanţă, ca să nu mai complicăm mecanismul ulterior pe care sigur că îl accept, dacă prima variantă pică. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Eu vă fac o propunere, domnule preşedinte al comisiei. Eu zic să vă retrimit, totuşi, la comisie acest proiect ca să-l rediscutaţi, pentru că mai există încă un element. Amendamentele pe care mi le-aţi prezentat aici nu sunt, totuşi, prezentate într-o formă care să respecte o tehnică juridică. Eu pur şi simplu nu pot să cuplez acest art. II pe care mi-l daţi aici, la actualul text al proiectului de lege, pentru că înţeleg că aceste elemente aduse de art. II pe care-l propuneţi se referă la nişte articole din ordonanţa pe care o aprobă proiectul de lege. Dar, în acest text pe care l-aţi elaborat aici nu se face nici o trimitere către textul ordonanţei. Am, totuşi, rugămintea să reanalizaţi şi modul de redactare a articolelor din proiectul de lege şi cu ocazia aceasta puteţi să adăugaţi şi corectura sugerată de domnul profesor Leonăchescu, care este profesor de termotehnică şi ministerul îmi confirmă că, din punct de vedere ştiinţific, este mai corect aşa. Am această rugăminte la dumneavoastră, să retrimiteţi la comisie, faceţi un mic raport suplimentar şi atunci îl reînscriem pe ordinea de zi. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă pentru propunere; aveţi dreptate. Dar am o rugăminte şi doresc să se consemneze: noi avem foarte multe proiecte de lege de discutat. Legile sunt destul de complexe şi în ultima perioadă ne lovim de fel şi fel de formalităţi, deci probleme de formă avem, nu pe fond. Şi aş ruga încă o dată, respectuos, Compartimentul legislativ ca, în fiecare joi, să fie trimis un specialist la noi în comisie şi să verifice efectiv forma în care noi am pregătit raportul şi să nu vină de fiecare dată, aşa cum s-a întâmplat şi astăzi, în momentul când ajungem în faţa dezbaterii şi ştim de vinerea trecută că este pe ordinea de zi, uite acum, joi, ne trezim că sunt nişte probleme şi se doreşte ca să modificăm noi forma raportului. Vă rog, ca atare, să luaţi act de această solicitare şi daţi dispoziţia, oricum, să organizaţi sau să ne ajutaţi la organizarea acestui demers, în aşa fel ca să nu mai ajungem în situaţia ca aceste legi pe care le-am discutat cu responsabilitate şi am avut câteva amendamente absolut pertinente, care oarecum sunt agreate de toată lumea, să fie discutate şi terminate, să nu mai trebuiască să reluăm aceste discuţii. Noi suntem de acord cu propunerea dumneavoastră, reluăm şi facem acele modificări de formă, aşa cum se doreşte şi încercăm să introducem şi amendamentul colegului şi îl rugăm şi pe dumnealui să ne depună în scris la comisie; înseamnă că atunci, miercurea viitoare, la prima şedinţă a comisiei să finalizăm acest raport. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Bineînţeles. O să rugăm Departamentul tehnico-legislativ să trimită un expert care să asiste la întocmirea unor rapoarte, mai ales că eu am sesizat că de multe ori rapoartele care vin la dumneavoastră, de la comisia dumneavoastră, sunt prezentate într-o formă mult diferită de rapoartele care vin de la alte comisii, din punct de vedere tehnic vreau să spun. Deci, lucrul acesta, într-adevăr, trebuie rezolvat. |


