Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 aprilie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 aprilie 2002

20. Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.25/1995 privind reglementarea organizării şi finanţării activităţii de cercetare-dezvoltare (amânarea dezbaterilor).
 
consulta fisa PL nr. 724/2001

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.25/1995 privind reglementarea organizării şi finanţării activităţii de cercetare-dezvoltare.

Este de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării?

Poftiţi.

Domnul Ioan Cindrea (secretar de stat, preşedintele Agenţiei Nanţionale de Ocuparea Forţei de Muncă.) :

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Având în vedere că dificultăţile economice cu care se confruntă agenţii economici, ce au făcut aproape imposibilă valorificarea rezultatelor cercetării la o valoare negociată în conformitate cu prevederile legale, se propune ca rezultatele cercetărilor care nu au fost aplicate în termen de 6 luni de la data finalizării temei să fie transferate prin hotărâre de Guvern, integral sau parţial, agenţilor economici care le-au solicitat, la valoarea simbolică de 1 leu.

Aplicarea prezentei legi, prin facilităţile pe care le prevede, va stimula valorificarea rezultatelor cercetărilor şi va duce la creşterea competitivităţii agenţilor economici, în special a IMM-urilor, urmare a introducerii pe piaţă a unor produse, tehnologii şi servicii noi.

În acest context, vă rugăm să aprobaţi textul aşa cum a fost propus de Guvern şi vă rugăm să respingeţi amendamentele de la punctele 4 şi 9.

Amendamentul de la punctul 4 ar schimba, practic, sensul legii, valoarea de 1 leu, pe care noi o propunem, are scopul de a putea înregistra în contabilitatea agentului economic respectivul proiect.

În ceea ce priveşte amendamentul de la punctul 9, în proiectul Legii cercetării este prevăzut ca fiecare institut de cercetare să aibă serviciu propriu de marketing, deci nu Ministerul Educaţiei şi Cercetării respectiv ministerele economice au obligaţia să facă marketingul pentru unităţile de cercetare.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Comisiei de învăţământ, domnul secretar Andea.

Vă rog să prezentaţi raportul.

Domnul Petru Andea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Comisia de învăţământ a luat în discuţie proiectul de lege supus atenţiei dumneavoastră astăzi. Raportul este favorabil, în sensul că recomandă aprobarea proiectului de lege. În ceea ce priveşte amendamentele, ele au fost aprobate de către comisie şi, în consecinţă, susţinem aprobarea lor.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă doriţi să interveniţi în dezbateri generale?

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

La titlul acestuia, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La preambulul articolului unic, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La punctul 1 din proiectul de lege, cu privire la introducerea a 5 noi alineate, vă rog să urmăriţi amendamentul 3. Comisia propune să se introducă 6 alineate.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 3? Nu aveţi. Adoptat în unanimitate.

În consecinţă, punctul 1 din proiectul de lege s-a modificat în mod corespunzător.

Pentru alin.20, vă rog să urmăriţi amendamentul 4. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 4? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

În consecinţă, alin.20 al art.22 va avea alcătuirea rezultată din amendamentul 4.

La alin.21, comisia nu propune modificări. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La alin.22, vă rog să urmăriţi punctul 6. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 6? Nu aveţi. Adoptat în unanimitate amendamentul 6 şi, în consecinţă, alin.22 va avea alcătuirea rezultată.

Domnul secretar Andea doreşte să facă o cerere în numele comisiei.

Domnul Petru Andea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Există o problemă de principiu în acest act normativ, şi anume ideea era ca să valorificăm stocul de cercetare rămas în ultimii ani fără aplicabilitate la valoarea de un euro şi tot actul normativ este construit pe ideea de a valorifica cercetarea restantă la valoarea de un euro. Există o dispută de principiu, s-ar prea putea ca unele cercetări să aibă totuşi o valoare semnificativ mai mare. Ca atare, poziţia exprimată de unii membri ai comisiei se referea la faptul ca să se mai încerce căi de valorificare a cercetării din stoc la valoare superioară unui euro.

Dat fiind această dispută existentă încă asupra punctului esenţial al legii, noi am ruga plenul să fie de acord cu retrimiterea la comisie pentru un nou raport sau raport suplimentar asupra actului normativ. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului cererea de amânare a dezbaterii.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.