Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 mai 2003

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 mai 2003

20. Dezbaterea Propunerii legislative privind înfiinţarea comunei Ruginoasa, judeţul Neamţ (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 592/2002

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Ruginoasa, judeţul Neamţ.

Iniţiatorul, poftiţi.

Domnul Alexandru Ţibulcă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare înfiinţarea comunei Ruginoasa, din judeţul Neamţ, această localitate fiind în prezent sat component al comunei Dulceşti.

Comuna a fost desfiinţată în anul 1968, iar satele componente, Bozienii de Sus şi Ruginoasa au fost îngropate în comuna Dulceşti.

Urmare a dorinţei locuitorilor de reînfiinţare a comunei, a fost iniţiată această propunere legislativă.

Noua unitate administrativ-teritorială va avea în componenţă satele Ruginoasa şi Bozienii de Sus, prin reorganizarea comunei Dulceşti. Viitoarea comună are o populaţie de 2.000 de locuitori şi o suprafaţă de 2.400 ha.

Viitoarea unitate administrativ-teritorială dispune, ca dotări, de sediu pentru Primărie, două şcoli, dispensar uman, farmacie, spaţiu pentru postul de Poliţie, staţie de transport auto, cămin cultural, oficiu poştal.

La referendumul organizat şi desfăşurat cu respectarea prevederilor Legii nr.3/2000, în ziua de 15 septembrie 2002, au participat la vot 60% din numărul locuitorilor cuprinşi în listele electorale, iar 96,62% din aceştia s-au exprimat în favoarea înfiinţării comunei Ruginoasa.

Documentaţia care însoţeşte propunerea legislativă a avut în vedere şi prevederile înscrise în anexa nr. 4 din Legea nr. 351 din 2002, referitoare la elementele şi nivelul de dotare a localităţilor rurale, precum şi condiţiile înscrise la pct. 4, care trebuie îndeplinite, atât de comuna Ruginoasa, care se înfiinţează, cât şi de Comuna Dulceşti, care rămâne după reorganizare.

Având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în legislaţia în vigoare pentru înfiinţarea de noi comune, precum şi avizele favorabile existente, vă rog să susţineţi promovarea propunerii legislative de înfiinţare a Comunei Ruginoasa, judeţul Neamţ.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, ca deputat de Circumscripţia Iaşi, îmi venea să vă întreb dacă aţi solicitat dreptul de denumire de la Comuna Ruginoasa din Iaşi?

Aveţi cuvântul să prezentaţi raportul comisiei.

Domnul Florin Iordache:

Stimaţi colegi,

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere atât avizul favorabil al Consiliului Legislativ nr. 253 din 17 februarie 2003, punctul de vedere al Guvernului, dar şi programul de guvernare al Guvernului Adrian Năstase pentru perioada 2001 şi 2003, în concordanţă cu prevederile Legii nr. 351 din 2001, privind planul de amenajare a teritoriului naţional, Secţiunea a IV-a şi avizează favorabil înfiinţarea Comunei Ruginoasa, judeţul Neamţ.

Domnul Valer Dorneanu:

Reprezentantul Guvernului.

Domnul Ionel Fleşariu:

Domnule preşedinte, şi viitoarea comună Ruginoasa îndeplineşte cerinţele Legii nr. 351 din 2001. Suntem de acord cu amendamentele formulate în cadrul comisiei, pentru că ele îmbunătăţesc textul din propunerea legislativă. Ca atare, vă rugăm să supuneţi aprobării plenului.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă mai doreşte cineva să intervină? Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

La titlul legii urmăriţi amendamentul 1. Admis amendamentul, modificat titlul legii.

La art. 1 urmăriţi amendamentul 2. Admis amendamentul 2.

Prin amendamentul 3 comisia propune un text nou. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul.

Amendamentul 4, cu privire la art. 2, care va deveni 3. Admis amendamentul.

Amendamentul 5, privitor la art. 3, care va deveni 4. Admis amendamentul, renumerotat şi modificat textul.

Amendamentul 6, cu privire la art. 4. Admis amendamentul, modificat şi renumerotat acest articol.

La art. 5 rămâne textul iniţial, în concepţia comisiei; renumerotat 6.

Dacă aveţi obiecţiuni? Admis textul iniţial.

Vom supune votului final acest proiect marţi.