Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 martie 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.39/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 martie 2004

20. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare (amânarea votului final).  
 
consulta fisa PL nr. 96/2004

 

Domnul Constantin Niţă:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Mai avem timp să luăm unul: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare.

Dacă, din partea iniţiatorului, este cineva? Vă rog, doamnă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Maria Manolescu (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice.):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 29/2004 se reglementează unele măsuri financiare şi se completează sau se modifică mai multe acte normative. Prin aceste măsuri, s-a asigurat închiderea corespunzătoare a exerciţiului financiar al anului 2003 şi, totodată, se asigură premisele pentru derularea corespunzătoare a operaţiunilor economico-financiare ale anului 2004, în contextul legislativ al acestui an.

Senatul a adoptat actul normativ în data de 24 februarie 2004, iar comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor a întocmit raport de adoptare cu amendamente, cu care Ministerul Finanţelor Publice este de acord, referitoare la unele reglementări cuprinse în textul ordonanţei.

Guvernul, Ministerul Finanţelor, în numele Guvernului, propune şi susţine adoptarea actului normativ, în forma rezultată din raport. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea comisiei, vă rog?

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Selagea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În urma reexaminării Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, în şedinţa din 17 martie 2004, comisia a hotărât, cu unanimitate de voturi, supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei a proiectului de lege, în forma adoptată de Senat, cu amendamentele prezentate în anexă.

Proiectul legislativ face parte din categoria legilor organice. Conform art. 75 din Constituţie şi art. 86 din Regulamentul Camerei, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Şi eu vă mulţumesc.

La dezbateri generale, dacă sunt intervenţii? Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Rugămintea mea este să observaţi că în sală au rămas foarte-foarte puţini deputaţi şi lipsesc grupuri parlamentare întregi. Cred că pentru o lege o organică merită să acordăm toată atenţia şi, pentru aceasta, e nevoie de o participare adecvată. Eu propun suspendarea lucrărilor şedinţei de astăzi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Eu v-aş propune, totuşi, să luăm şi acest proiect de lege, după care vom închide. Trebuia, poate, să avem această intervenţie înainte de a prezenta proiectul de lege.

Vă propun să fiţi de acord să finalizăm acest proiect de lege, după care să închidem. De acord? De acord. Mulţumesc foarte mult.

La dezbateri generale, sunt observaţii, intervenţii? Nu sunt.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Titlul legii. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votat în unanimitate.

La art. 1, v-aş ruga să urmăriţi pct. 1 din raport. Comisia nu a avut observaţii, dacă dumneavoastră aveţi? Nu.

Votat în unanimitate.

La pct. 1 din lege, urmăriţi pct. 2 din raport, înainte de pct. 1 se introduce un punct nou, propune comisia. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votat în unanimitate.

La pct. 1, de asemenea, urmăriţi în continuare varianta comisiei, tot la pct. 2 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votat în unanimitate.

La art. 1 alin. 2, iarăşi, comisia a avut o modificare, dacă aveţi observaţii? Urmăriţi tot pct. 2 din raport. Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La art. 1 alin. 3, comisia propune abrogarea. Dacă dumneavoastră aveţi observaţii? Nu.

Votat în unanimitate.

La art. 1 alin. 4, urmăriţi amendamentul comisiei. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votată varianta comisiei.

La art. 2 alin. 1 lit. a), nemodificat, deci, rămâne varianta textului iniţial.

La fel, art. 2 alin. 1 lit. h), de asemenea, rămâne nemodificat, în varianta iniţiatorului.

La art. 2 alin. 1, după lit. i), se introduc lit. j)-t). Dacă sunt observaţii la aceste articole? Nu sunt.

Votat în unanimitate.

Art. 2 alin. 2. Propunere abrogată, dacă dumneavoastră aveţi observaţii? Nu.

Votat în unanimitate.

Art. 4 alin. 3, dacă aveţi observaţii? Comisia a modificat acest punct. Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La art. 4 alin. 4, de asemenea, comisia a modificat acest punct. Dacă aveţi observaţii? Nu.

Votat în unanimitate.

Art. 4 alin. 6, de asemenea, cu subpunctele a) şi b), dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votat în unanimitate, în varianta comisiei.

După art. 4 alin. 6, se introduc două noi alineate: 61, 62. Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii.

Votat în unanimitate.

Art. 4 alin. 7, dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votat în varianta comisiei.

După acest articol, se introduc două noi alineate: 71 şi 72, cu un amendament propus de comisie. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votate în unanimitate.

La art. 4 alin. 8, de asemenea, comisia a propus un amendament. Dacă dumneavoastră aveţi observaţii? Nu.

Votat în unanimitate.

Art. 4 alin. 9 se abrogă. Dacă aveţi observaţii? Nu.

Votat în unanimitate.

Art. 5 alin. 1, dacă aveţi observaţii? Comisia a avut un amendament. Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Art. 10 lit. b), de asemenea, v-aş propune să urmăriţi amendamentul comisiei. Dacă dumneavoastră aveţi observaţii? Nu.

Votat în unanimitate.

După art. 10 lit. e) se introduce lit. e1), dacă dumneavoastră aveţi observaţii? Nu.

Votată propunerea comisiei.

Art. 10 lit. g), dacă dumneavoastră aveţi observaţii? Nu aveţi observaţii.

Propunerea comisiei votată.

La art. 10, după lit. g) se introduce lit. g1). Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votat amendamentul comisiei.

La art. 11 alin. 1, cu subpunctele a), b) şi c), dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votat în varianta comisiei.

La art. 11 alin. 2, dacă aveţi observaţii? Comisia a avut observaţii.

Dacă nu sunt, votată varianta comisiei.

Art. 12 alin. 1 şi 2, dacă sunt observaţii la propunerea comisiei? Nu sunt.

Votat în unanimitate.

Art. 13 alin. 2, dacă sunt observaţii la propunerea comisiei? Nu sunt.

Votat în unanimitate.

Art. 14 alin. 1 şi 2. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votat în varianta comisiei.

La art. III, pct. 1 va deveni pct. 2, nemodificat. Dacă sunt observaţii? Nu.

S-a votat în unanimitate propunerea comisiei.

La pct. 4 din raport, art. 3, după pct. 2, devine pct. 3, nemodificat. Dacă sunt observaţii? Nu.

Se adoptată varianta comisiei.

Pct. 5 din raport. De asemenea, pct. 3 devine pct. 4, nemodificat.

Pct. 6 din raport. Pct. 4 devine pct. 5, nemodificat.

Pct. 7 din raport. Pct. 5 din lege, devine pct. 6, nemodificat.

La art. X, comisia are un amendament, privind alin. 1 şi 2. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votat în unanimitate.

Pct. 6 devine pct. 8, deci, urmăriţi pct. 9 din raport.

Votat în unanimitate.

Şi am parcurs în întregime atât legea cât şi proiectul de ordonanţă.

Având in vedere propunerea domnului deputat Leonăchescu, v-aş propune suspendarea lucrărilor pe ziua de azi.

Vă mulţumesc foarte mult.

Declar închisă şedinţa.

Şedinţa s-a încheiat la ora 12,10.