|
Domnul Mihai Tudose: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a fost sesizată spre dezbatere şi avizare în fond cu propunerea legislativă privind organizarea activităţii comisiilor care se ocupă de privatizarea activelor statului, Camera Deputaţilor fiind cameră decizională. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul negativ de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, avizul negativ de la Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, avizul favorabil al Consiliului Legislativ cu anumite recomandări. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare organizarea activităţii comisiilor care se ocupă de privatizarea activelor statului, în sensul instituirii interdicţiei ca din comisiile de privatizare ale activelor statului să poată face parte miniştrii, secretarii de stat, preşedinţii, vicepreşedinţii consiliilor judeţene, primarii şi viceprimarii, precum şi stabilirea cuantumului indemnizaţiei membrilor acestei comisii între 100 şi 1000 de roni pe lună. La dezbaterea proiectului de lege au fost prezenţi reprezentanţii AVAS-ului, precum şi ai Ministerului Finanţelor. Potrivit prevederilor regulamentare, acest proiect a fost examinat în şedinţa din 10 octombrie 2006. La lucrările comisiei au fost prezenţi 23 de deputaţi din 24 de membri, iar raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate de voturi, propunând respingerea proiectului de lege. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
|