| |
Domnul Eugen Nicolicea: |
| |
................................................ |
|
Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.42 din 29.I.2004 privind organizarea activităţii veterinare, aprobată prin Legea nr.215 din 27.V.2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a nr.531 din 14 iunie 2004. Iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu doreşte. Din partea comisiei sesizate în fond?
|
|
Domnul Valeriu Tabără: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă prezint raportul asupra Propunerii legislative pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.42 din 29.I.2004 privind organizarea activităţii veterinare, aprobată prin Legea nr.215 din 27 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I-a nr.531 din 14 iunie 2004. În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată, spre dezbatere pe fond, cu Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.42 din 29.I.2004 privind organizarea activităţii veterinare, aprobată prin Legea nr.215 din 27 mai 2004. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei Guvernului nr.42/2004 privind organizarea activităţii veterinare publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a nr.531 din 14 iunie 2004, în sensul interzicerii creşterii animalelor domestice, cu excepţia animalelor de companie în mediul urban. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Propunerea legislativă a fost respinsă, în unanimitate, în şedinţa din 13 decembrie 2006, din următorul motiv: specificul oraşelor româneşti nu ar permite aplicarea reglementării propuse. Propunerea legislativă este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: Vă mulţumesc. Domnul Timar, din partea Grupului parlamentar al P.S.D., şi-a anunţat intenţia de a vorbi.
|
|
Domnul Liviu Timar: Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Acest act normativ demonstrează încă o dată că preşedintele Autorităţii Sanitar-Veterinare, fie nu ţine cont, fie nu cunoaşte, fie că pur şi simplu a copiat o lege din Uniunea Europeană, fără a ţine cont de situaţia agriculturii româneşti. Se cunoaşte că foarte multe comune au fost declarate oraşe, dar, unde 80-90% dintre cei care locuiesc în aceste oraşe trăiesc din agricultură. A veni cu un act normativ să propui ca aceşti oameni să nu mai poată să crească animale domestice în mediul urban, demonstrează încă o dată că acest domn preşedinte nu mai merită să fie lăsat în funcţie la Autoritatea Sanitar-Veterinară. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: Vă mulţumesc. Alte intervenţii? Domnul Valeriu Tabără. Vă rog.
|
|
Domnul Valeriu Tabără: Poate că n-aş fi intervenit, dacă colegul Timar, pe care eu îl respect şi-i respect meseria şi faptul că este un specialist de excelentă clasă, n-ar fi spus că preşedintele Autorităţii Sanitar ... Nu, cred că este vorba de o iniţiativă legislativă care vine din partea unei instituţii şi care cred că, în sensul în care ea a fost pusă, nu s-a dorit să se facă rău. Nu ştiu, însă, dacă România este pregătită, la această dată, pentru o astfel de lege. Aceasta este o altă problemă. Şi, de fapt, acest lucru se vede şi din votul pe care l-au dat cei 25 de membri ai Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. Cred, însă, că noi va trebui să ne creionăm o bază legislativă, în care să facem ordine în ceea ce înseamnă creşterea animalelor. Şi dacă tot a venit vorba aici, eu cred că noi va trebui să discutăm mai mult de ce înseamnă dezvoltarea economică a sectorului agrar în zona oraşelor şi în zona metropolelor din care, în ultimul timp, această activitate economică a fost aproape izgonită. Eu cred că următoarea iniţiativă legislativă va trebui să vină în sensul în care să reglementeze ceea ce am spus. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: Vă mulţumesc. Vă reamintesc că, prin raportul comisiei sesizate în fond, se propune respingerea acestei iniţiative legislative. În atare situaţie, urmează să procedăm în conformitate cu prevederile art.104 din regulament, potrivit cărora, dacă prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea proiectului de lege sau propunerii legislative, după încheierea dezbaterii generale, preşedintele cere Camerei să se pronunţe prin vot. Supun votului dumneavoastră propunerea făcută de comisie, prin raportul său, în sensul de respingere a acestei propuneri legislative. Cine este pentru? Împotrivă? Deci, repet: supunem votului propunerea de respingere a acestei iniţiative legislative. (Din partea comisiei, se propune votarea propunerii legislative la votul final.) Vă mulţumesc. La vot final. Deci, la votul final.
|