|
Domnul Anton Niculescu (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe): Mulţumesc, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Este vorba despre un acord care susţine eforturile Serbiei în vederea întăririi instituţiilor democratice şi a statului de drept. Până în prezent, 19 state membre ale Uniunii Europene au notificat Comisia referitor la ratificarea Acordului cu Serbia. Ratificarea acestui acord de către România va oferi un argument în plus pentru sprijinul constant pe care România îl oferă statelor din Balcanii de vest, inclusiv Serbiei. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Marian Neacşu: Raport asupra Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de stabilizare şi asociere între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Serbia, pe de altă parte, semnat la Luxemburg la 29 aprilie 2008. În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de stabilizare şi asociere între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Serbia, pe de altă parte, acord semnat la Luxemburg la 29 aprilie 2008, trimis cu adresa PL-x 538/3 octombrie 2011, înregistrat cu nr.21246/4 octombrie 2011. Conform prevederilor art.75 alin.(2) din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 alin.(8) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul acestei iniţiative legislative Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată. Aviz favorabil de la: Consiliul Legislativ, de la Comisia pentru politică externă, de la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Iniţiativa legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare ratificarea Acordului de stabilizare şi asociere între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Serbia, pe de altă parte, semnat la Luxemburg la 29 aprilie 2008, în sensul dezvoltării dialogului politic şi cooperării economice între părţi. Această cooperare consolidată este menită să apropie Republica Serbia de Uniunea Europeană. În conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii comisiei au examinat proiectul de lege menţionat mai sus în şedinţa din 12 octombrie 2011. Din totalul de 21 de membri ai Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare, la şedinţă au fost prezenţi 20 de deputaţi. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate de către invitaţi, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi să supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de stabilizare şi asociere între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Serbia, pe de altă parte, semnat la Luxemburg la 29 aprilie 2008, în forma prezentată de iniţiator. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc.
|
|
Domnul Ovidiu Victor Ganţ: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Nu aş vrea să trecem aşa de uşor peste punctul acesta, pentru că este vorba de Tratatul de asociere a Serbiei la Uniunea Europeană. Serbia este ţara vecină cu noi şi implicaţiile tratatului sunt extrem de importante. După cum ştiţi, Comisia doreşte să confere Serbiei statutul de stat-candidat. Este un progres pe care îl salutăm, şi în mod expres grupul nostru parlamentar doreşte să susţină ratificarea acestui acord, pentru că relaţia cu vecinii noştri sârbi este extrem de importantă. Sigur, aş vrea să fac şi o observaţie pe formă. Este bizar faptul că ratificarea acestui acord este susţinută în plen de către reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe, iar raportul comisiei vine de la Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare. Păi, să-mi fie iertată observaţia, poate suntem mai atenţi căror comisii distribuim aceste rapoarte! Ce caută acest raport la Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, fiind doar în avizare la Comisia pentru politică externă sau la Comisia pentru afaceri europene? Acolo este fondul materiei şi nicidecum la Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare. Aş mai dori să adaug încă ceva, salutând şi susţinând această evoluţie pozitivă, cu implicaţii pentru toată regiunea respectivă şi relaţiile, chiar în interiorul euroregiunii Dunăre-Criş-Mureş-Tisa, de fiecare dată, însă, când abordăm acest subiect, ar trebui purtată o dezbatere, pentru că atunci când s-a pus problema unor condiţionalităţi şi satisfacerii unor criterii de către România, în procesul de aderare, este normal ca şi noi, acum, când suntem în postura de a relaţiona cu state virtuale candidate sau în fază de asociere cu Uniunea Europeană, să cerem ca aceste criterii şi condiţionalităţi să fie îndeplinite. Şi aici mă refer, de exemplu, la situaţia frontierei dintre cele două ţări şi a grupurilor de migranţi ilegali cu care suntem confruntaţi săptămânal, sau dacă nu zilnic, la Timişoara. Este o chestiune sensibilă şi care trebuie avută în vedere în relaţia cu Guvernul Serbiei. Deci, pledez categoric în favoarea ratificării acestui tratat, şi o vom susţine ca atare, dar, pe de altă parte, pentru un dialog mult mai intens între cele două guverne pe probleme concrete, chestiuni care frizează, evident, statutul de ţară asociată, respectiv viitoare ţară candidată la Uniunea Europeană. Vă mulţumesc frumos.
|