Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 februarie 2012

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.8/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 februarie 2012

20. Dezbaterea Proiectului de Lege privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare (PL-x 545/2011). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 545/2011

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

21. Proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte să ia cuvântul cineva. Nu.

Punctul de vedere al Guvernului.

Domnule secretar Oancea, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Oancea:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În cadrul Uniunii Europene se manifestă tot mai pregnant tendinţa de unire a eforturilor în domeniul cercetării şi tehnologiei destinate apărării datorită costurilor deosebit de ridicate pe care le presupune acest domeniu. Aceeaşi tendinţă se observă şi în cadrul NATO prin noua strategie în domeniul cercetării şi tehnologiei impusă de procesul de transformare a alianţei şi de schimbările mediului de securitate.

Ca urmare, este necesară îmbunătăţirea actualei legislaţii privind cercetarea ştiinţifică în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale. În acest sens, propunerea legislativă urmăreşte: revigorarea activităţii de cercetare ştiinţifică în vederea creşterii contribuţiei acesteia la realizarea obiectivelor cuprinse în Strategia naţională de apărare a României; concentrarea activităţii de cercetare ştiinţifică; participarea la proiecte şi programe internaţionale în domenii de vârf ale ştiinţei şi tehnologiei militare; armonizarea cercetării ştiinţifice şi a învăţământului din sistemul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale cu politicile NATO şi Uniunii Europene din domeniu şi asigurarea specialiştilor necesari conform standardelor şi cerinţelor de securitate şi apărare a ţării.

Analiza conţinutului acestui demers la nivelul Ministerului Apărării Naţionale a condus la formularea de observaţii care au fost comunicate Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul din cadrul Guvernului. Acestea sunt justificate de armonizarea acestuia cu cadrul normativ referitor la activitatea de cercetare ştiinţifică din întregul sistem de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

De asemenea, luând în calcul actualele constrângeri bugetare, precum şi prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2010, instituţia publică de interes naţional în domeniul cercetării ştiinţifice ar putea fi finanţată integral din veniturile proprii.

Pentru aceste motive, rog să acordaţi votul dumneavoastră acestei iniţiative legislative.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Raportul comisiei.

Domnule preşedinte Canacheu, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costică Canacheu:

Mulţumesc.

Biroul permanent a sesizat pentru raport două comisii: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.

Cele două comisii au dezbătut proiectul de lege supus atenţiei noastre astăzi. Avem de-a face cu un proiect de lege care se încadrează în categoria legilor ordinare.

Suntem Cameră decizională. Senatul a adoptat acest proiect de lege în 5 octombrie 2011.

În urma dezbaterilor, în şedinţele din 25 octombrie şi 2 noiembrie 2011, comisiile cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, propun plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamentele din anexă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Dacă sunt intervenţii în cadrul dezbaterilor generale.

Vă rog, domnule general Bădălan.

Domnule deputat, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Bădălan:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Dragi colegi,

Una dintre problemele cele mai apăsătoare astăzi atât la nivel global cât şi regional şi naţional este cea a securităţii. Dacă ne gândim că o lume întreagă se transformă, că problemele securităţii au început să devină probleme vitale pentru fiecare subiect de drept internaţional participant la acest joc, realizăm cât de importantă este şi problema securităţii naţionale pentru România.

Acum, când intrăm în era cunoaşterii, singurele instituţii în măsură să ne dea răspunsuri la gravele întrebări pe care problema securităţii le ridică astăzi sunt instituţiile de cercetare. Pentru că în acest domeniu, atât în cercetarea practic-aplicativă, dar şi în cercetarea fundamentală, sunt încă locuri neacoperite, sunt încă întrebări la care nu s-au găsit răspunsuri.

În opinia mea este obligatoriu ca în România să găsim un loc în care să se deruleze atât cercetarea practic-aplicativă, cât şi cercetarea fundamentală în acest domeniu. Singurul loc care ar putea găzdui cele două lucruri este o academie de ştiinţe militare.

Iată de ce vin şi vă rog, dragi colegi, să urmăm exemplul colegilor noştri de la Senat şi să dăm votul nostru afirmativ pentru acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă sunt alte intervenţii în cadrul dezbaterilor generale.

Nu sunt.

Atunci, intrăm în dezbaterea pe articole.

La punctul 1, titlul legii: "Lege privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare".

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 2, dacă sunt observaţii. Nu sunt. Adoptat.

Punctul 3. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 4. Nu sunt observaţii. Adoptat.

Punctul 5. Nu sunt observaţii. Adoptat.

Punctul 6. Nu sunt observaţii. Adoptat.

Punctul 7. Nu sunt observaţii. Adoptat.

Punctele 8, 9, 10, 11 şi 12. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Adoptate.

Punctul 13. Nu sunt observaţii. Adoptat.

Punctele 14, 15, 16. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Adoptate.

De la punctul 17 la punctul 27, dacă sunt observaţii. Nu sunt. Adoptate.

De la punctul 28 la punctul 38, dacă sunt observaţii. Nu sunt. Adoptate.

Proiectul rămâne pentru votul final.

Vă mulţumesc.

În câteva minute va începe şedinţa pentru adresarea de întrebări şi interpelări la adresa Guvernului.

Începe Comisia juridică. Invit pe membrii Comisiei juridice să meargă la şedinţa acestei comisii.

Vă mulţumesc.

Vă doresc o zi bună. Ne revedem mâine la ora 12,30. Mâine, vot final.

 

În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul deputat Marian Sârbu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.