|
Domnul Vasile Varga: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au fost sesizate spre dezbatere în fond cu acest proiect de lege. La întocmirea raportului, comisiile au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, precum şi avizele favorabile ale Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisiei pentru învăţământ. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat la data de 16 octombrie. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate de către membrii celor două comisii, s-a hotărât în unanimitate de voturi să se supună plenului Camerei spre adoptare proiectul de lege privind transmiterea acestor terenuri. Prin conţinutul său, proiectul de lege se încadrează în categoria legilor organice. Vă mulţumesc.
|