Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 martie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.32/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 martie 2015

20. Dezbaterea Propunerii legislative privind interzicerea explorărilor şi exploatărilor perimetrelor cu zăcăminte de hidrocarburi lichide sau gazoase prin fracturarea (fisurarea) hidraulică şi anularea licenţelor exclusive de explorare a tuturor proiectelor care recurg la această tehnică (Pl-x 278/2012). (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 278/2012

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

27. Următoarea, Pl-x 278 - Propunere legislativă privind interzicerea exploatărilor şi explorărilor perimetrelor de zăcăminte de hidrocarburi lichide sau gazoase, prin fracturare (fisurare) hidraulică şi anularea licenţelor exclusive de explorare a tuturor proiectelor care recurg din această tehnică.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu doreşte.

Domnul preşedinte al Comisiei pentru industrii şi servicii, domnul Iancu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru dezbatere în fond, cu propunerea legislativă menţionată.

Aş vrea să subliniez faptul că Senatul a respins această propunere; de asemenea, şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, precum şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Aceasta a avizat negativ propunerea legislativă.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru industrii şi servicii propun, cu majoritate de voturi, respingerea propunerii legislative.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Domnul deputat... Grupul PNL şi apoi domnul Cernea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Profit de prima luare de cuvânt a mea de la această tribună, de astăzi, şi să le spunem la mulţi ani colegului nostru Vasile Gudu şi colegului nostru Lucian Militaru, care azi îşi serbează ziua de naştere!

În ceea ce priveşte proiectul de lege supus dezbaterii, pentru corecta informare a românilor, trebuie să spunem câteva chestiuni foarte clare, în ceea ce priveşte gazele de şist, explorarea, exploatarea acestora, în România.

Guvernele Ponta 1-4, din nefericire, au tratat problematica gazelor de şist superficial, politicianist şi neştiinţific.

Actuala majoritate a trecut de la momentul moţiunii de cenzură - vi-l amintiţi -, din aprilie 2012, în care se înfiera cu mânie proletară decizia Guvernului de a semna trei acorduri petroliere, în vederea explorării posibilităţii existenţei unor rezerve de hidrocarburi neconvenţionale - în paranteză fie spus, toate acuzaţiile de atunci s-au dovedit, într-un timp foarte scurt, a fi nefondate -, s-a trecut, în mai puţin de un an, de la moratoriul privind interzicerea exploatării gazelor de şist în România, în mai 2012, în câteva luni, la "exploatarea gazelor de şist în România nu reprezintă niciun pericol, putând da aviz de mediu pentru începerea lucrărilor", doamna Rovana Plumb şi domnul Victor Ponta.

Mai mult, pentru a elimina această temă din ultima campanie electorală, după cum vă amintiţi, Victor Ponta declara că în ţara noastră nu prea există gaze de şist...

Pe scurt, închei, dacă vă deranjează...

...ceea ce a dus, după cum puteţi şti, în urmă cu câteva zile, unul din concesionarii de perimetre de hidrocarburi neconvenţionale să anunţe că se va retrage din România.

Închei spunând că, din acest tablou, Partidul Naţional Liberal va pune, în primul rând, înaintea argumentelor de natură economică şi securitate energetică, informarea publică de calitate, protecţia mediului înconjurător şi sănătatea publicului.

În condiţiile în care... orice proiect de lege care va respecta aceste condiţii, Partidul Naţional Liberal îl va susţine. Altfel, Partidul Naţional Liberal nu va susţine nicio iniţiativă legislativă care nu respectă aceste prevederi.

În ceea ce priveşte acest proiect de lege, Partidul Naţional Liberal susţine respingerea lui.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Domnul Cernea, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte de şedinţă.

În primul rând, pentru a fi corecţi, eu am în faţă Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, în care se spune că această comisie a hotărât, cu unanimitate, avizarea favorabilă a acestei iniţiative legislative, nu aşa cum s-a spus mai devreme, că ar fi fost vot negativ, sau aviz negativ.

Fracturarea hidraulică reprezintă o tehnologie periculoasă pentru mediu. Sunt ţări care deja au adoptat legislaţii pentru a o interzice, sunt ţări care au adoptat moratorii cu privire la fracturarea hidraulică.

Apelul meu către dumneavoastră este să interzicem în România o astfel de tehnologie.

Realitatea a arătat că aceia care au susţinut fracturarea hidraulică au avut doar de pierdut din punct de vedere politic. Atât Guvernul Mihai-Răzvan Ungureanu, care a fost dat jos printr-o moţiune de cenzură, care conţinea şi acest aspect, o moţiune de cenzură a PSD, cât şi Guvernul Ponta, a avut foarte mult de pierdut ca urmare a protestelor de stradă, ca urmare a articolelor de presă, a reacţiei societăţii civile faţă de forma abuzivă în care s-a încercat impunerea fracturării hidraulice la Pungeşti, unde cetăţenilor români din zonă li s-au încălcat grav drepturile. Am fost şi eu acolo, am vorbit cu ei. Practic, zona respectivă a devenit o enclavă dictatorială în sânul Uniunii Europene, un lucru inacceptabil şi un lucru foarte grav.

Sunt numeroase substanţe extrem de toxice folosite în această tehnologie. Emisiile de gaze cu efect de seră sunt mult mai mari în cazul exploatărilor gazelor de şist decât în cazul exploatării hidrocarburilor standard, să spunem.

Sunt numeroase analize, studii, opinii exprimate de către ecologişti, de către specialişti care arată că această tehnologie are un impact negativ asupra mediului, asupra populaţiei din zonă, apele pot fi infestate. Sunt, aşadar, riscuri foarte mari.

Viitorul României sper să fie construit pe o industrie bazată pe tehnologii prietenoase cu mediul şi ponderea combustibililor fosili să scadă, în permanenţă, până la zero, în următoarele decenii.

Vă mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Grupul PSD, domnul Traicu, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Rodin Traicu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Aş vrea să fac câteva precizări la ceea ce s-a discutat până acum.

Unu. Ceea ce s-a întâmplat la Pungeşti şi atitudinea publică vizavi de această metodologie şi acest proces de explorare şi exploatare a unor rezerve naturale, care se numesc gaze de şist, s-a datorat unor grave disfuncţionalităţi pe care actualul PNL - pe vremea respectivă, fost PDL - le-a făcut în actul de guvernare. Adică, a încheiat acorduri de explorare cu firmele respective, fără să aibă studii de impact de mediu, aşa cum legislaţia în vigoare prevede.

Acest lucru a dus la o netransparenţă în opinia publică şi bineînţeles că grupuri mai mult sau mai puţin informate, de altfel, bine intenţionate, în special ecologişti, au profitat de acest lucru, pentru a induce, pe fondul unei lipse de informaţii, atât tehnică, cât şi din punct de vedere al condiţiilor de mediu, ideea că aceste tehnologii au un grad de periculozitate ridicat. O distorsiune gravă.

A doua problemă pe care vreau să o menţionez este de ordin tehnic.

Vreau să vă spun că această tehnologie de fracturare hidraulică este aplicată în România din 1956. Este o tehnologie verificată; ea se aplică pe zăcămintele convenţionale.

Faptul că, acum, s-a depăşit etapa tehnologică şi s-a ajuns la o fază de exploatare şi comercializare deosebit de avantajoasă, care aduce mari beneficii economice continentului nord-american, după cum toată lumea ştie acest lucru, nu poate să lase indiferentă zona cu tradiţie industrială care se numeşte Europa, şi în special România, care are o vastă experienţă în exploatarea resurselor de hidrocarburi în toate formele sale, începând cu 1888.

În acest context, aceste tehnologii, care sunt de viitor, care sunt prietenoase cu mediul şi au avut un debut neconcludent în România, din cauza acestei grave erori de comunicare a administraţiei anterioare, vor fi corectate în viitor.

În consecinţă, Grupul parlamentar al PSD susţine respingerea acelui proiect de lege, în speţă, să votăm proiectul aşa cum a fost prezentat de către Comisia pentru industrii şi servicii.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Ciuhodaru şi apoi domnul Antal. Domnul Ciuhodaru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Grupul parlamentar al PSD dă astăzi dovadă de ipocrizie maximă.

Proiectul este iniţiat de 11 parlamentari PSD, cei care plângeau cu mâna pe Biblie la Bârlad şi spuneau că niciodată nu se vor extrage gaze de şist nici la Bârlad, nici la Pungeşti şi nicăieri în această ţară.

Guvernul Ungureanu a picat din cauza extragerii gazelor de şist, din cauză că s-a spus că aceste lucruri creează mari probleme.

Grupul parlamentar al PSD şi-a schimbat opţiunea după 2012? Ce v-a făcut să vă schimbaţi opţiunea? Interesele unei firme străine sau banii intraţi în buzunar?

Dar, dincolo de aceste lucruri, eu am fost la Pungeşti. Am fost şi la Bârlad. Niciunul dintre dumneavoastră nu a fost acolo, să vedeţi ce spun oamenii din zonă, care sunt riscurile, cum îşi apără pământul, sănătatea şi apa.

O fi minunată extragerea gazelor de şist, dar poate să ne explice cineva de ce Franţa a interzis extragerea gazelor de şist prin fracturare hidraulică? De ce şi Germania face acest lucru? Şi, până şi patria gazelor de şist, Statele Unite, interzic în diverse state acest lucru. Mi se pare că aţi dat dovadă de ipocrizie maximă. Niciunul dintre cei 11 parlamentari nu şi-a susţinut proiectul de lege. Ar fi fost normal să fie aici şi să-l susţină.

O să transmit bârlădenilor, celor din Pungeşti, celor din Vaslui, celor din Iaşi, faptul că PSD i-a mai minţit încă o dată.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Antal, Grupul UDMR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Antal István:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş dori să mai adaug ceva la dezbaterea de astăzi.

Ultimul raport făcut pe energie de domnul Barosso, când era încă preşedinte, arăta următorul lucru: de 15 ani, în Statele Unite, utilizând gazele de şist extrase cu această tehnologie, acum... la care toată lumea se pricepe, toţi politicienii, deja, ca la fotbal şi la agricultură, am început să ne pricepem şi la tehnologii de vârf.

Deci, în Statele Unite, preţul energiei a scăzut cu 65%, da, utilizând această resursă deosebită, în timp ce în Uniunea Europeană, în această perioadă a crescut cu 35%.

Deci, noi, din nou, discutăm o temă, la care, aşa cum am încercat să vă sugerez, toată lumea a început să se priceapă, da? în loc să avem o dezbatere pe tema resurselor minerale, a resurselor naturale, cred că ar fi bine-venită în Parlament, dar această dezbatere să fie la obiect. Ţineţi minte ce am făcut cu Roşia Montană, da?

Deci, noi nu reuşim să decidem un lucru: vrem să ne dezvoltăm, dorim investiţii, vrem progres şi vrem un trai mai bun. În momentul în care apare cineva, cine vine cu tehnologii de vârf, cine vine cu resurse, pe care noi, din păcate, nu le susţinem cu bani şi vrea să investească ceva şi încearcă să ne convingă că nu aduce daune ţării, nu aduce daune nimănui, creează locuri de muncă şi ne ajută, mă rog, poate e impropriu spus cuvântul "ajutor", noi, imediat, sărim şi suntem contra. Asta ştim să facem perfect.

Dar, pe de altă parte, solicităm noi înşine: domnule, vrem, vrem să progresăm, vrem să trăim mai bine. Cum? Trebuie să decidem odată.

Riscuri există, da. Nu vă povestesc cum este cu benzinăriile sau cu altceva. Sau îţi cade ţigla pe cap şi tot un risc e. Orice investiţie, orice investiţii comportă un risc, indiferent în ce domeniu şi în special în cazul în care vorbim de tehnologii de care încă nu am auzit, că nu am avut posibilitatea să auzim, că nu venim cu toţii din mine şi aşa mai departe, din exploatare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Timpul, domnule deputat!

Video in format Flash/IOS

Domnul Antal István:

Eu vă mulţumesc.

Ca atare, eu cred că ar fi de dorit ca, în sfârşit, să finalizăm, să facem o lege bună, Legea minelor, şi discuţiile vizavi de redevenţă, care se duc de peste 15 ani în acest Parlament şi tot nu am ajuns la liman, să încercăm să facem această lege şi să facem şi o strategie, dacă tot se lucrează acum din nou, după atâţia ani, la strategia energetică, hai să încercăm să facem o strategie şi pentru aceste rezerve şi, atunci, toate guvernele care vin şi se perindă de acum încolo ştiu un singur lucru: o viziune corectă care ne aduce şi progresul, atât de aşteptat, dar care ne asigură şi condiţiile necesare să avem un trai bun şi fără să ne atingem de problema mediului înconjurător cu acele tehnologii care, într-adevăr, sunt de vârf.

Noi am susţinut această respingere, dar am dori, repet încă o dată, să avem o discuţie, aici, la obiect, cu această temă şi atunci să încheiem o dată pentru totdeauna. Că vin politicienii, că acolo am greşit, când ni s-a plasat, acum 15 ani, în Parlament, problema de la Roşia Montană, o problemă tehnică, s-a plasat în Parlament. Vedeţi ce s-a întâmplat! Acum, acelaşi lucru îl discutăm. Chevron s-a retras, ştie toată lumea din ce cauză s-a retras.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Antal István:

Există acum un declin, la nivel mondial.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Pe procedură, domnul Iane. Vă rog, 30 de secunde.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Eu aici nu am experienţă în domeniul explorării, exploatării, nu am făcut Facultatea de petrol şi gaze, însă văd o inadvertenţă. Legea nu vorbeşte despre gaze de şist. Gaze de şist se găsesc în zăcăminte solide. Ele se află în şisturi, în pietre. Or, aici se vorbeşte despre zăcăminte gazoase şi lichide. Deci nu văd de ce antevorbitorii noştri au vorbit de şist.

Într-adevăr, în expunere se spune de gaze de şist, dar în corpul legii nu apare nicăieri noţiunea de gaze de şist, ci doar zăcământ lichid şi zăcământ gazos. Zăcământul gazos şi zăcământ lichid sunt zăcămintele convenţionale.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc. Raportul comisiei este de respingere.

Rămâne la şedinţa de vot final.