|
Domnul Traian Dobrinescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport comun asupra propunerii legislative privind înfiinţarea, organizarea şi furnizarea de servicii mass-media audiovizuale. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru cultură, artă, mijloace de informare în masă, au fost sesizate, spre dezbatere pe fond, cu Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi furnizarea de servicii mass-media audiovizuale trimisă cu adrese nr. Pl-x 10 din 18 februarie 2015. Potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (8) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată. Senatul este Cameră decizională. Obiectul de reglementare al iniţiativei legislative este conform expunerii de motive instituirea cadrului legislativ privind înfiinţarea, organizarea şi furnizarea de servicii mass-media audiovizuale, difuzarea, retransmisia şi recepţia liberă a acestora, regimul juridic al proprietăţii în domeniul audiovizualului, organizarea funcţionarea, atribuţiile şi responsabilităţile Consiliului Naţional al Audiovizualului. În conformitate cu dispoziţiile art. 61 şi art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, comisiile au examinat proiectul de lege în şedinţe separate, membrii Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, în data de 3 martie 2015 şi, respectiv, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, în data de 10 martie 2015. Deputaţii, membri ai Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă şi ai Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au fost prezenţi la lucrările comisiilor, conform listelor de prezenţă. În conformitate cu dispoziţiile art. 54 şi 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, la dezbaterea propunerii legislative au participat domnul Alexandru Oprean, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii şi doamna Rodica Anghel, consilier în cadrul Serviciului juridic al Consiliului Naţional al Audiovizualului. În urma examinării propunerii legislative şi a opiniilor exprimate de către membrii Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă s-a hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea propunerii legislative. În data de 4 martie 2015 a fost transmis Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi raportul preliminar de respingere a propunerii legislative privind înfiinţarea, organizarea şi furnizarea de servicii mass-media audiovizuale. În data de 10 martie 2015, în urma examinării propunerii legislative şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, în unanimitate, respingerea propunerii legislative. Astfel, în urma dezbaterii membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea Propunerii legislative privind înfiinţarea, organizarea şi furnizarea de servicii mass-media audiovizuale. În raport cu obiectul şi conţinutul său propunerea face parte din categoria legilor organice, fiind incidente dispoziţiile art. 31 alin. (5) din Constituţia României, republicată. Vă mulţumesc.
|