|
Domnul Liviu-Bogdan Ciucă: Cele două comisii întrunite au realizat un raport comun pe care vi-l prezint asupra Propunerii legislative de modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţă nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţii publice, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Am fost, evident, legal sesizaţi. Consiliul Legislativ avizează favorabil prin avizul nr.1195/2014, cu observaţii şi propuneri, acest proiect de lege. Datorită unor directive europene, în special Directiva 2014/24 a Uniunii Europene privind achiziţiile publice şi abrogarea Directivei 2004/18 a Consiliului Europei şi transpunerea acesteia de către statul român, în urma dezbaterilor, luând în calcul argumentele celor invitaţi, propunerea legislativă a fost respinsă, aşa cum s-a întâmplat şi la Senat, în 25 februarie 2015. Vă spuneam că, în urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât respingerea Propunerii legislative de modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţă nr.34/2006. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
|