|
Domnul Gheorghe Costin: Raport pentru propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.62 din Ordonanţa Guvernului nr.81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa rutieră, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru transporturi şi infrastructură a fost sesizată spre dezbatere şi avizare, în fond, cu Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 62 din Ordonanţa Guvernului nr.81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa rutieră, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei pentru inspecţia tehnică periodică, prin aviz cu adresa nr. Pl-x 415/2015 din 18 mai 2015, înregistrat cu nr. 4C26/106/2015 din 20 mai 2015. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat. La întocmirea prezentului raport comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic. Senatul a respins propunerea legislativă în şedinţa din 13 mai 2015. Potrivit prevederilor art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru transporturi şi infrastructură a examinat propunerea legislativă, în şedinţa din 24 noiembrie 2015. La lucrările comisiei au fost prezenţi 23 de deputaţi din totalul de 23 de membri ai comisiei. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 62, în sensul anulării autorizaţiei operatorilor economici autorizaţi de RAR, ca unică sancţiune complementară pe lângă amendă. În cazul neîndeplinirii condiţiilor reglementate cu privire la atestarea ca bun pentru circulaţie a unui autovehicul rutier, precum şi în cazul atestării unui autovehicul rutier care poluează aerul. La dezbaterile comisiei au participat, în calitate de invitaţi, domnul Stanciu Ioan Aurel, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, şi domnul Uţă Cristian, şef serviciu în cadrul Registrului Auto Român. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru transporturi şi infrastructură au hotărât, cu majoritate de voturi, trei voturi împotrivă şi o abţinere, respingerea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea art. 62 din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa rutieră, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei pentru inspecţia tehnică periodică. În raport cu obiectul şi conţinutul său propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
|