Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 noiembrie 2024
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.128/2024
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 noiembrie 2024 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 noiembrie 2024
![]() |
20. | Supunerea la votul final: | ![]() |
||
![]() | |||||
|
După pauză |
|||||
|
|
Rog liderii de grup să invite colegii în sală, pentru a putea face un vot de control. Vă rog să vă pregătiţi cartelele, pentru a face un vot de control. (Discuţii la prezidiu cu domnul deputat Bogdan-Ionel Rodeanu.) Haideţi să facem un vot de control, vă rog. Vot, vă rog. (Domnul deputat Liviu-Ionuţ Moşteanu solicită să ia cuvântul.) Pe procedură, domnule Moşteanu? |
||||
|
|
Pe procedură. Vă rog - văd că au dispărut de pe ordinea de zi de vot final respingerile dezbătute ieri; vă reamintesc că ele trebuiau să fie aici, conform programului stabilit şi aprobat în Biroul permanent - deci, vă rog să introduceţi pe lista de vot; facem o mică pauză; îi rog pe colegii de la Tehnic şi de la Legislativ să introducă pe lista de vot respingerile care au fost dezbătute ieri. Mulţumesc. |
||||
|
|
V-aţi grăbit, că trebuia să anunţ programul. Vă rog, domnule Andronache. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Potrivit art. 104 alin. (2) din Regulament - "Votul cu privire la propunerea de respingere poate fi dat şi într-o şedinţă specială de vot". Programul stabilit, în mod evident, dacă îl veţi parcurge, veţi vedea că se referă la o şedinţă de vot final, fără a fi exprimată vreo chestiune legată de voturi de admitere sau de respingere. Prin urmare, toate rapoartele cu propunere de respingere vor fi supuse votului într-o şedinţă specială. Mulţumesc. |
||||
|
|
Pe procedură, domnul Coleşa. |
||||
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (de la tribună, fără microfon): Scuze, haideţi să clarificăm acest lucru. |
|||||
|
|
Păi, o să clarificăm, dar haideţi să... S-a înscris şi domnul... |
||||
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (de la tribună, fără microfon): Procedură! |
|||||
|
|
Păi, s-a înscris şi domnul Coleşa, tot pe procedură. O să vorbiţi imediat. (Vociferări.) Să respectăm ordinea, ca să... |
||||
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Mă înscriu şi eu. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Ceea ce a anunţat liderul de grup de la PNL este pur şi simplu un sofism. (Vociferări.) Programul de lucru spune clar că acum trebuie să avem vot final atât pentru respingerile dezbătute ieri, cât şi pentru cele spre adoptare, dezbătute astăzi. Aşa am făcut de fiecare dată; aşa spune programul de lucru. În niciun caz, programul de lucru nu specifică ceea ce a spus dânsul. Deci, nu specifică că acum am avea la vot o sesiune doar... am face o sesiune de vot doar pentru admiteri şi respingerile s-ar vota nu ştiu când, la Sfântu-aşteaptă. Nu. Nu există o asemenea menţiune. Drept urmare, acum ar trebui să avem, aşa cum a spus liderul de grup de la USR, atât proiecte legislative dezbătute şi având raport de respingere, cât şi cele cu raport de adoptare. Mulţumesc. |
||||
|
Domnul Gabriel Andronache (din sală): Procedură! |
|||||
|
|
Domnule Coleşa... (Vociferări. Domnul deputat Liviu-Ionuţ Moşteanu vine la tribună.) |
||||
|
Haideţi să... |
|||||
|
|
...Camera se conduce după Regulament, nu după program. |
||||
|
|
Haideţi... |
||||
|
|
Programul însuşi se face după Regulament. |
||||
|
|
Haideţi să clarificăm un lucru - că acum s-au trezit cei de la PNL că nu vor să bage respingerile. Asta nu poate fi decizia unui grup parlamentar. Avem Birou permanent, avem Comitet al liderilor; dacă se schimbă programul şi se schimbă ceva în activitatea acestei Camere a Deputaţilor, nu se poate decide doar pentru că vor muşchii unui om sau ai altuia, trebuie să fie conform Regulamentului. Deci, vă rog din nou, că în programul aprobat de Biroul permanent scrie foarte clar - astăzi facem vot final pe ce am dezbătut. Am dezbătut ieri respingeri şi azi admiteri. Trebuie să fie toate la vot final. Mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Andronache, Grupul parlamentar al PNL. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Vă formulez, în calitate de lider de grup, următoarea propunere - ca în baza art. 104 alin. (2) din Regulament, să supuneţi votului Camerei Deputaţilor ca respingerile să fie supuse votului final într-o sesiune specială de vot. Mulţumesc. |
||||
|
|
Supunem la vot propunerea domnului Andronache. Vot, vă rog. |
||||
|
|
165 de voturi pentru, 60 împotrivă, 9 abţineri, un coleg care nu votează. Propunerea este adoptată. Domnul Moşteanu, explicarea votului. |
||||
|
|
Da, o să explic acum de ce am votat împotrivă - pentru că este o încălcare a Regulamentului şi un abuz. Şi o să vă explic că m-am prins şi de ce PSD şi PNL au scos respingerile de pe ordinea de vot final de astăzi - pentru că acolo era un proiect de lege depus de noi, de USR, prin care limitam mandatele şefilor de servicii speciale. Şi ei au respins - PSD şi PNL au respins în comisii... (Vociferări. Gălăgie.) ...acest proiect, l-au băgat şi la respingeri. Două partide, doi lideri, Ciolacu şi Ciucă, care primesc ordine de la servicii... (Aplauze. Vociferări.) ...şi sunt speriaţi acum de această... (Aplauze. Vociferări.) ...poveste... (Aplauze. Vociferări.) ...pentru că... (Aplauze. Vociferări.) ...fiind în campanie... (Aplauze. Vociferări.), au spus că vor limitarea mandatelor... (Aplauze. Vociferări.) ...şefilor serviciilor secrete. Ei bine, noi am pus această limitare în lege şi acum au respins-o şi nu vor să dea acest vot. Deşi au dat raport de respingere în comisii - PSD şi PNL -, Ciucă şi Ciolacu sunt doi oameni care primesc ordine de la servicii, dar vor să ne păcălească acum, în campanie... (Vociferări.) ...şi ăsta este motivul pentru care n-aţi avut curajul să votaţi respingerea astăzi. (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.) |
||||
|
|
Dacă domnul Moşteanu a terminat cu statul paralel, are cuvântul domnul Andronache. |
||||
|
|
Da, multe fabulaţii în mintea colegilor noştri. (Râsete. Vociferări.) Dacă Regulamentul pentru dumneavoastră este o poveste care merită ignorată, scuzaţi-ne... (Vociferări.) ...dispoziţiile art. 104 din Regulament sunt foarte clare - plenul... (Vociferări.) ...plenul s-a pronunţat... (Vociferări.) ...facem o şedinţă de vot pentru respingeri. O şedinţă specială, cum am făcut de... (Vociferări.) ...zeci de ori... (Vociferări.) ...nu o dată. Aşa că haideţi să închidem fabulaţiile dumneavoastră aici şi să trecem la votul pe propunerile de adoptare. Mulţumesc. (Vociferări. Gălăgie.) |
||||
|
|
Domnul Coleşa. Şi apoi trecem la vot. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Vă răspund scurt. Mi-aţi spus că Parlamentul... Camera se conduce după Regulament, nu după programul de lucru. Dar programul de lucru este votat şi stabileşte modul în care ne desfăşurăm şedinţele. Ca atare, tocmai dumneavoastră, până la urmă, aţi supus la vot această modificare a programului de lucru, fără să spuneţi motivul... (Vociferări.) ...pentru care aţi făcut-o. Mulţumesc. (Vociferări.) |
||||
|
|
|
Intrăm în procedura de vot final. Punctul 1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 89/2024. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
240 de voturi pentru, un vot contra, o abţinere, un coleg care nu votează. Adoptat. |
||||
|
|
|
2. Proiectul de Lege pentru instituirea zilei de 1 august ca Ziua naţională a Salvamont România; PL-x 299/2024. Comisia pentru apărare propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
210 voturi pentru, 31 de abţineri, un coleg care nu votează. Adoptat.
3. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului... |
||||
|
Domnul Cătălin Drulă (din sală): Explicarea votului. |
|||||
|
|
Explicarea votului... doamna Ţoiu. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Într-adevăr, oamenii curajoşi din Salvamont şi Salvaspeo au nevoie de respectul Parlamentului, însă nu de o zi dedicată este ceea ce au ei nevoie. Vă reamintesc că, la Legea pensiilor, când au venit reprezentanţi şi de la Salvamont şi Salvaspeo, li s-a spus în direct în comisie că munca lor nu e periculoasă, pentru că nu există instituţii care pot să verifice locul de muncă, din moment ce nu lucrează de fiecare dată în acelaşi loc şi nu se ştie pe ce munte, când e nevoie de ei ca să salveze pe cineva care are nevoie. Aşa că le-au fost refuzate... le-au fost refuzate condiţiile de muncă deosebite, ceea ce înseamnă că le-a fost refuzat acest drept şi la salarizare şi la pensii. Votul ăla ar fi contat ca semn de respect pentru Salvamont şi Salvaspeo. Că putem să dăm denumiri fiecărei zile din an, fiecărui an, sigur, doar că Parlamentul nu e chiar Zodiacul Chinezesc. Ar trebui să-şi facă în primul rând datoria acolo unde oamenii ăştia vin către noi să-şi ceară drepturile. Şi le-au fost refuzate şi de PNL şi de PSD în momentul în care au fost refuzate cerinţele lor la Legea pensiilor, o lege nedreaptă, care, din păcate, este încă în aplicare. (Aplauze.) |
||||
|
|
|
Punctul 3. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului; PL-x 417/2024. Comisia pentru administraţie publică, Comisia pentru muncă şi Comisia juridică propun adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
220 de voturi pentru, 15 împotrivă, 8 abţineri, 2 colegi care nu votează. Adoptat. Pentru explicarea votului, doamna Ţoiu? |
||||
|
Doamna Oana-Silvia Ţoiu (din sală): Nu, din greşeală. |
|||||
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Ai rămas cu traumă. (Râsete. Vociferări.) |
|||||
|
|
Păi, n-am rămas cu traumă, e... (Vociferări.) Apăsaţi pe butoane greşit. (Vociferări.) |
||||
|
|
|
4. Proiectul de Lege pentru completarea art. 144 din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023; PL-x 241/2024. Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru învăţământ propun adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
247 de voturi pentru, două abţineri, 3 colegi care nu votează. Adoptat. |
||||
|
|
|
5. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 35/2024 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Reţelei nucleelor pentru dezvoltare durabilă din România; PL-x 513/2024. Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru muncă propun adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
240 de voturi pentru, un vot contra, 3 abţineri, 2 colegi care nu votează. Adoptat. |
||||
|
|
|
6. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii societăţilor nr. 31/1990; PL-x 684/2023. Comisia pentru politică economică şi Comisia juridică propun adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
225 de voturi pentru, 22 împotrivă, două abţineri, un coleg care nu votează. Adoptat. |
||||
|
|
|
7. Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995; PL-x 797/2023. Comisia juridică propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
245 de voturi pentru, o abţinere, un coleg care nu votează. Adoptat. |
||||
|
|
|
8. Proiectul de Lege pentru completarea art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor; PL-x 522/2024. Comisia pentru administraţie publică propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
253 de voturi pentru, un coleg care nu votează. Adoptat. |
||||
|
|
|
9. Proiectul de Lege privind rezilienţa entităţilor critice, precum şi pentru modificarea unor acte normative; PL-x 498/2024. Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru apărare propun adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
240 de voturi pentru, un vot contra, două abţineri, 2 colegi care nu votează. Adoptat. |
||||
|
|
|
10. Proiectul de Lege pentru completarea art. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor; PL-x 48/2024. Comisia pentru transporturi propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
252 de voturi pentru, un coleg care nu votează. Adoptat. Avem în online explicarea votului, Brian Cristian, Grupul parlamentar al USR. |
||||
|
|
Domnul Brian Cristian (prin audioconferinţă): Stimaţi colegi, În numele Grupului USR, doresc să vă mulţumesc pentru adoptarea acestui proiect. Am făcut un pas important în faţă pentru promovarea sportului în România, dar şi pentru promovarea locurilor frumoase din această ţară. Faptul că de acum înainte, pe drumurile publice, vom putea organiza competiţii sportive fără ca acei organizatori să mai fie obligaţi să plătească pentru avizul de folosire a drumurilor va fi un sprijin real pentru privaţii şi pentru organizatorii de competiţii, care vor putea să crească şi numărul de participanţi la competiţii şi numărul de competiţii şi să încurajeze voluntariatul în sportul din România, lucruri la care suntem deficitari, chiar la coada Europei, în acest moment. Totodată, după cum am spus şi la dezbateri generale, vreau să subliniez importanţa acestui proiect, pentru că, pe lângă sănătate şi sport, vorbim de venituri la bugetul local, promovarea produselor tradiţionale şi a zonelor turistice. Mi-aş dori ca Turul României la ciclism sau toate celelalte competiţii sportive, fie că este vorba de atletism sau biatlon, să fie la fel de bine mediatizate cum se întâmplă şi în alte ţări şi ţara noastră frumoasă să fie promovată prin intermediul acestor evenimente, dar şi să creştem numărul de competiţii şi să contribuim la sănătatea românilor. Vreau să spun că pe viitor îmi propun să includem aici şi sporturile auto-moto, care în momentul de faţă nu au putut fi incluse în urma dezbaterilor din Comisiile pentru transporturi, şi de la Senat şi de la Cameră, dar este un prim pas important şi vom continua lupta pentru promovarea sportului în România. Vă mulţumesc încă o dată pentru acest proiect şi am încredere că le veţi susţine şi pe cele viitoare, cu privire la sportul nostru. |
||||
|
|
Mulţumim. Mergem mai departe. |
||||
|
|
|
Punctul 11. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Împrumut pentru politici de dezvoltare privind managementul fiscal şi creşterea verde) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti, la 1 august 2024; PL-x 479/2024. Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
219 voturi pentru, 26 împotrivă, o abţinere, un coleg care nu votează. Adoptat. Explicarea votului, domnul Muncaciu, Grupul parlamentar AUR. |
||||
|
|
Stimaţi colegi din Coaliţie, Vă duceţi cu împrumuturile cât mai sus. În documentul pe care l-aţi trimis Comisiei Europene vă duceţi până la 62,6%. (Vociferări.) Dar eu vă aduc aminte că Legea responsabilităţii fiscal-bugetare spune că atunci când aţi trecut de 50% - şi acum voi vă aflaţi la 52% - trebuie să îngheţaţi salariile bugetarilor. De ce îi minţiţi pe români? Anul viitor veţi îngheţa salariile bugetarilor. (Vociferări.) Când veţi trece de 55%, veţi îngheţa pensiile. (Vociferări.) De ce minţiţi românii că o să crească pensiile, când voi în plan le-aţi pus ca să le îngheţaţi la 55%? (Vociferări.) Nu vă e ruşine? (Vociferări.) Domnilor de la PNL, cum puteţi să acceptaţi o asemenea aberaţie? Faceţi planuri şi vindeţi ţara asta pe bucăţi, ăsta e adevărul. (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.) |
||||
|
|
|
12. Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unor locuri de deputat (ca urmare a demisiilor domnilor deputaţi Alfred-Robert Simonis şi Florin-Silviu Hurduzeu); PHCD 90/2024. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
243 de voturi pentru, un coleg care nu votează. Adoptat. |
||||
|
|
|
13. Proiectul de Hotărâre privind validarea unor mandate de deputat; PHCD 91/2024. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
244 de voturi pentru, o abţinere, un coleg care nu votează. Adoptat. Urmează depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară şi popor. Potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, după validarea mandatelor, deputaţii depun în şedinţa Camerei Deputaţilor jurământul de credinţă faţă de ţară şi popor. Vă reamintesc procedura depunerii jurământului: - la strigarea numelui, deputatul va rosti solemn, de la tribună, cu mâna pe Constituţie şi Biblie, jurământul scris, pe care îl va semna şi îl va încredinţa spre păstrare preşedintelui Camerei; - jurământul se poate depune şi fără formula religioasă, aceasta fiind înlocuită cu formula: "Jur pe onoare şi conştiinţă", care prefaţează jurământul. |
||||
![]() |






