Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 octombrie 2002
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.148/2002
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 octombrie 2002 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 octombrie 2002
![]() |
20. | Supunerea la votul final: | |||
![]() |
20.5 | Propunerea legislativă privind înfiinţarea unor burse de consiliu local pentru asigurarea învăţământului preşcolar şi primar din mediul rural cu personal calificat; (respinsă). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 660/2001 |
|||||
| ................................................ |
|
5. Propunerea legislativă privind înfiinţarea unor burse de consiliu local pentru asigurarea învăţământului preşcolar şi primar din mediul rural cu personal calificat. Articolul 74 alin. 2 din Constituţie. Lege ordinară. Cine este pentru? Vă rog. O intervenţie, am înţeles, de la domnul Gaspar. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vreau să învederez plenul Camerei Deputaţilor că în legătură cu această propunere legislativă punctul de vedere care a fost cerut Guvernului în temeiul art. 110 alin. 1 din Constituţie a fost negativ, întemeiându-ne pe faptul că art. 135 şi art. 137 alin. 5 din Constituţie spune că nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare, precum şi dispoziţiile din Legea nr. 189 privind finanţele publice. N-am vrut decât să atrag atenţia că această propunere legislativă vine în conflict cu textul din Constituţie pe care l-am enunţat. |
|
Domnul deputat Sassu, problemă de procedură sau răspuns la intervenţie? |
|
Domnule preşedinte, Protestez în faţa acestei intervenţii a Guvernului, care nu are nici o bază regulamentară. Este prima oară când Guvernul vine să ne atragă atenţia cum trebuie să votăm şi să ne spună punctul lui de vedere. Nu trebuia să-i daţi voie să facă acest lucru. Este totalmente împotriva Regulamentului şi vă rog în consecinţă să ştergeţi această intervenţie. Dacă dorea să aibă un punct de vedere, singurul era ca deputat să explice votul după terminarea votului. În al doilea rând, a întrerupt o procedură de vot. |
|
Încă o intervenţie a domnului deputat, pentru a-şi explica intervenţia. |
|
Dacă doriţi, pot să vorbesc şi în calitate de deputat, dar afirmaţia dumneavoastră nu-şi găseşte corespondentul în Regulament, pentru că în Regulament se spune că membrii Guvernului pot să intervină în orice fază a procesului legislativ. Deci, am intervenit să explic o problemă legată de punctul de vedere care a fost dat de către Guvern la această propunere legislativă. |
|
Domnul Sassu. |
|
Domnule preşedinte, Aceasta este o explicaţie extinsă. Nici un membru al Guvernului nu are în sala Parlamentului alte drepturi sau mai multe drepturi decât orice parlamentar. Nu avem dreptul nici unul dintre noi să amintim nimic înainte de vot, să spunem puncte de vedere înainte de vot, nici Guvernul nu are acest drept. Este sala Parlamentului, nu este sala de şedinţă a Guvernului! (Aplauze din partea Partidului România Mare şi Partidului Democrat) |
|
Stimaţi colegi, Proiectul a fost înscris pe ordinea de zi la vot... Poftiţi, domnule deputat. V-aş ruga câte unul de grup, dacă vreţi să mai interveniţi, ca să nu transformăm şedinţa în dezbateri generale. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Aici cred că este o eroare pentru că iniţial aşa s-au pus lucrurile, cum le-a prezentat domnul secretar de stat Acsinte Gaspar. Dar, ulterior, atunci când a fost discutată în comisie, la amendamente, s-a stabilit şi sursa de finanţare care s-a găsit că este punctuală şi este valabilă. Cred că domnul secretar de stat nu cunoaşte acest lucru şi în felul acesta a făcut propunerea ca atare. Mulţumesc. |
|
Stimaţi colegi, Eu sunt dator să mă supun hotărârii pe care a luat-o Biroul permanent şi Comitetul ordinii de zi, pe baza dezbaterilor care au avut loc şi a raportului Comisiei de învăţământ. Cine este pentru această propunere legislativă? Propunerea de pe locul 5; înfiinţarea unor burse de consiliu local pentru asigurarea învăţământului preşcolar şi primar din mediul rural cu personal calificat. Vă rog să vă exprimaţi prin vot. 72 voturi pentru. Împotrivă? Voci din sală: S-a votat! Votaţi de două ori?! |
|
175 voturi împotrivă. Abţineri? 3 abţineri. Legea a fost respinsă cu 175 voturi împotrivă, 72 pentru, 3 abţineri. Doamna deputat Ivănescu. |
|
Cu regrete trebuie să constat că un Guvern care se proclamă social-democrat, prin reprezentanţii săi în Parlament respinge o iniţiativă care este extraordinar de bună pentru a egaliza şansele între cei care locuiesc în mediul rural şi cei care locuiesc în mediul urban. Nu înţeleg ce a avut greşit această iniţiativă care a fost susţinută în comisie, inclusiv de reprezentanţii PSD, ce este greşit în a încuraja a crea burse locale pentru ca mai mulţi tineri de la sate să meargă să studieze, să se întoarcă înapoi în locurile natale, pentru a învăţa copii carte ca lumea. Sigur, domnul prim-ministru Adrian Năstase ne-a explicat că nu prea are rost să mai cheltuim noi bani cu învăţământul rural, pentru că numai 1% din copii de acolo ajung să facă învăţământ superior. Iată, această iniţiativă legislativă vroia să crească acest proces şi Guvernul PSD şi Partidul Social Democrat s-a pronunţat contra. Noi, Partidul Democrat, am votat pentru această lege, pentru că avem încredere în uriaşul potenţial de inteligenţă şi energie care se naşte la sat. (Aplauze din partea Partidului România Mare şi Partidului Democrat) |
|
Domnul deputat Stanciu, în numele Grupului parlamentar al PRM. Am mai văzut doritori de la dumneavoastră. După Regulament, numai dumneavoastră vă pot da cuvântul pentru explicarea votului. |
|
Domnule preşedinte, Colegul meu a fost înaintea exprimării votului. |
|
A trecut votul, şi acum aveţi cuvântul pentru a explica votul. |
|
Domnule preşedinte, Domnule ministru, Am asistat astăzi la un fapt incredibil: o iniţiativă legislativă a colegilor de la PRM şi respectiv PD, care a ţinut seama de toate prevederile Consiliului Legislativ, de tot ceea ce Guvernul ne-a transmis ca punct de vedere, deci toate acestea fiind înglobate în textul legii prin amendamente, a fost respinsă. Obiectul, stimate domnule ministru, nu era de a obliga Guvernul sau de a obliga consiliile locale să dea burse. Deci nu era o chestiune imperativă, ci era o chestiune de voinţă a legislativului local, spre a ieşi din zona, am putea noi spune, puţin obtuză a controlorilor de la Curtea de Conturi care vor să vadă întotdeauna dacă scrie în lege, iar, dacă nu scrie în lege, să te întrebe "de ce". Iniţiativa venea să umple un gol, respectiv pentru educatori, pentru învăţători, pentru institutori, în acele zone în care este foarte greu de ocupat un post didactic prin titulari şi personal calificat şi, atunci, lăsam, prin descentralizare, iniţiativa locală să dispună a permite unor tineri să studieze "sub această sancţiune", să revină în comună pe postul respectiv şi să se titularizeze. Guvernul, prin vocea dumneavoastră, domnule ministru, se opune. Mă îndoiesc că Guvernul s-a opus. Cred că nişte chestiuni strict birocratice au determinat acest lucru. Este regretabil că vorbim de egalitatea şanselor, şi promovăm neşansa noi, care suntem aici. Este regretabil ca o Comisie pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport alcătuită din profesori a trecut de barierele de partid şi a mers pe interesul naţional, respectiv pe şcolarizarea unor tineri şi întoarcerea lor în comune. De aceea, votul s-a exprimat. Ne pare foarte rău, dar sper că vă veţi reabilita prin reluarea acestei iniţiative în sesiunea viitoare, de comun acord şi cu toţi colegii de la PSD din comisie, pentru că vrem să demonstrăm că, dincolo de partide, suntem profesori. Regret că unii dintre colegii mei s-au abţinut; în comisie au votat pentru. Închei, domnule preşedinte, cu rugămintea de a înţelege că timp de patru ani am făcut opoziţie alături de PDSR, am iniţiat proiecte de lege, am iniţiat moţiuni, şi nu credeam niciodată că voi vedea PSD-ul fiind CDR. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PRM.) |
|
Din partea Grupului parlamentar al PNL. Poftiţi. |
|
Domnule preşedinte, Domnule ministru, Stimaţi colegi, Mă alătur celor spuse de colegii mei de dinainte. Eu făcând partea din Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, îi felicit pe cei care au elaborat această iniţiată legislativă şi îmi exprim mirarea extremă că, în această sală, Guvernul nu a înţeles efectiv sensul acestei legi. După ce un minister întreg şi Guvernul se zbate ca să aducă îmbunătăţiri învăţământului, în special acestuia preuniversitar, iată, un grup de colegi găsesc o soluţie, soluţie care descentralizează, deci scade presiunea financiară asupra Guvernului, lasă consiliilor comunale să rezolve problema burselor, să îmbunătăţească calitatea învăţământului la sate, şi, în faţa noastră, Guvernul se opune acestei iniţiative. Pur şi simplu, la ora acesta, nu se mai poate înţelege. Este un Guvern social-democrat?! Este un Guvern extremist?! Ce se întâmplă la ora aceasta?! Deci noi am votat pentru, deoarece considerăm că această iniţiativă legislativă rezolvă o problemă a învăţământului preuniversitar. Şi dacă, de data aceasta, această iniţiativă a căzut, mă alătur ideii domnului preşedinte Stanciu şi cred că, împreună cu Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, o vom relua în viitoarea sesiune, pentru că este o lege bună şi trebuie să fie promovată. Vă mulţumesc. (Aplauze ale Grupurilor parlamentare ale PNL şi PRM.) |


