|
Pct.14. Proiectul de Lege privind unele măsuri prealabile lucrărilor de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" - Bucureşti. Lege organică. Vă rog să vă pronunţaţi. Cu 181 pentru, 29 împotrivă şi 18 abţineri, legea a fost adoptată. (Conform afişajului, se înregistrează: 230 prezenţi, 181 pentru, 29 împotrivă, 18 abţineri, 2 voturi neexprimate.)
|
|
Doamna Ruxandra Florina Jipa: Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Îmi pare foarte rău, dacă eram cu două minute mai devreme în sală, probabil că votul ar fi fost altul. Noi am votat astăzi ceva ce nu mai există. Nu mai există această infrastructură a Aeroportului Internaţional "Henri Coandă", pentru că ştiţi şi dumneavoastră că, de curând, Aeroportul "Henri Coandă" a fost unit cu Băneasa şi probabil că vă imaginaţi şi motivele. Eu o să vă explic. Astăzi dimineaţă, la revista presei, am înţeles că deja s-au dezafectat o serie întreagă de hale la Băneasa şi terenul acela care a fost înscris la Registrul Comerţului cu 6-7 euro metrul pătrat, bănuiţi şi dumneavoastră că, în Băneasa, nu poate să valoreze 6-7 euro metrul pătrat, şi va fi scoasă o porţiune din el la licitaţie. Deci, noi votăm ceva ce nu există. Pentru că acum există o altă societate înscrisă la Registrul Comerţului şi am votat contra tocmai din acest motiv. Probabil că nu putem să facem decât la Curtea Constituţională, să ridicăm excepţia de neconstituţionalitate, pentru că altă soluţie nu mai există, din moment ce am ajuns la vot final. Vă mulţumesc.
|