Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 octombrie 2002
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.148/2002
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 octombrie 2002 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 octombrie 2002
![]() |
20. | Supunerea la votul final: | |||
![]() |
20.24 | Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2002 privind achiziţionarea dintr-o singură sursă a produselor şi serviciilor necesare asigurării uniformelor, însemnelor distinctive, insignelor şi documentelor de legitimare ale poliţiştilor; (adoptat). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 463/2002 |
|||||
| ................................................ |
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.108/2002 privind achiziţionarea dintr-o singură sursă a produselor şi serviciilor necesare asigurării uniformelor, însemnelor distinctive, insignelor şi documentelor de legitimare ale poliţiştilor. Potrivit art.74 alin.2 din Constituţie, legea este ordinară. Cine este pentru? 174 de voturi pentru. Împotrivă? 63 de voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Au fost 174 de voturi pentru, 63 împotrivă şi o abţinere. PD-ul doreşte să explice votul. Poftiţi. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am încercat ieri să conving Majoritatea să voteze împotriva acestei ordonanţe şi nu am reuşit. Colegul nostru, vicepreşedintele Cameliu Petrescu, a fost chiar spiritual şi un număr important dintre colegii din Majoritate s-au amuzat de felul în care au respins propunerea mea. Această adoptare de astăzi în Camera Deputaţilor, sperând că Senatul va respinge acest proiect, are două atribute foarte clare: această lege reprezintă un model. |
|
Stimaţi colegi, Mai sunt 15 minute, şi vă rog să rămâneţi în sala de şedinţă. |
|
Când nu putem să avem acoperire legală pentru a acorda un contract din banii publici, atunci scoatem o ordonanţă. Aceasta a fost explicaţia reprezentantului Ministerului de Interne la întrebare mea "Există acoperire legală în Legea achiziţiilor publice?". Pentru că art.12 din această Lege a achiziţiilor prevede prin zece posibilităţi de a achiziţiona din unică sursă. Răspunsul a fost foarte onest: "Nu, nu există acoperire legală în Legea achiziţiilor publice" şi, atunci, am rugat Guvernul să emită o ordonanţă. Aceasta este definiţia clientelei. Am mai aflat că un corp de experţi din cadrul Ministerului de Interne evaluase deja un număr de companii şi selecţionase trei dintre ele, şi am întrebat dacă nu cumva uniformele sunt deja pe umeraş în magaziile acstor societăţi. Mi s-a răspuns: "Nu, nu ştiu dacă nu este aşa." Vom avea surpriza să descoperim că acele companii sunt în aceşti ani trecute şi la datornici şi la ordonanţe speciale de iertare a datoriilor. |
|
Stimate coleg, v-aş ruga să îmi permiteţi să vă întrerup. |
|
Şi eu îmi cer scuze. Dar luaţi-mi mie cuvântul şi daţi-l doamnei Afrăsinei. Pentru că vorbim aici de definiţia clientelei. Am rugat Guvernul să dea o ordonanţă, ca să dăm un contract direct la trei societăţi. De aceea, noi am votat împotrivă, pentru că Legea achiziţiilor publice spune ce se face cu banii publici: licitaţie. Vă mulţumesc. |
|
V-am întrerupt pentru a atrage atenţia şefilor grupurilor parlamentare să roage colegii să rămână în sală. Este inadmisibil să nu puteţi rămâne nici măcar o oră în sala de şedinţă. De ce v-au trimis alegătorii aici?! Poftiţi. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vă voi răpi puţin din timp, pentru că ştiu că sunteţi nerăbdător să mergeţi în comisii şi să purtaţi discuţii referitoare la proiectele de lege pe care le aveţi de discutat. Partidul România Mare a votat împotriva acestei legi din următoarele considerente: în primul rând, pentru că este, aşa cum se exprima un distins coleg al nostru, sub o formă mascată, o lege a ciubucului. Este mai mult decât evident pentru toţi cei de bună-credinţă că atunci când faci cu o motivaţie copilărească, fără licitaţie, achiziţii dintr-o singură sursă, aceasta dă naştere cel puţin la întrebări, dacă nu la justificări, pentru că această acţiune este o acţiune în interes clientelar. Prima întrebare ar fi următoarea: nu vă spune nimic faptul că, în ultimii ani, Ministerul de Interne este singura instituţie pblică care trăieşte din banii bugetului care face aproape în permanenţă achiziţii fără licitaţii? Este vorba de autoturisme fără licitaţii, de motociclete fără licitaţii, de permise de circulaţie fără licitaţie, de fotografii fără licitaţii, de insigne, şepci, bocanci, haine, cravate, cămăşi fără licitaţie, de orice altceva. Ni se spune că trebuie ca această treabă să fie făcută repede, dar eu vă spun că de un an de zile se perpetuează situaţia, şi licitaţia putea fi făcută până acum. Ca să nu mai spun că, dacă se vroia să fie rapidă, făcea analiză de ofertă de la fiecare furnizor în parte un colectiv din Ministerul de Interne şi alegea pe cea care i se părea mai pertinentă, mai bună, mai ieftină. Nu se face nimic din acestea. S-a dorit întâi să se ia din Anglia direct, fără nici o ofertă din alte părţi. A căzut, pentru că reacţia a fost foarte mare în cadrul Ministerului de Interne asupra clientelismului politic al unor oameni care decid în această situaţie. După aceea s-a spus: "Haideţi să facem din ţară, ca să nu mai ţipe lumea!" Dar din ţară pare şi mai rău, pentru că s-a creat o reacţie extrem de virulentă din partea cooperatorilor, care ar fi vrut şi ei să participe la asemenea sursă de câştig destul de mare, pentru că sunt banii noştri pe care Ministerul de Interne îi dirijează cum vrea împotriva oricărei legi. Această ordonanţă de urgenţă este tot ceea ce ilustrează mai mult clientelismul politic pe care îl au unii oameni din Guvern şi unii chiar din Ministerul de Interne. Şi eu sunt de acord că poate izbutim în Senat să reparăm această lege urâtă, cu atât mai mult cu câtchiar în comisie, având PDSR-ul majoritar, am fost 8 la 8 împotriva ei. Ca să nu se creeze 9 la 8, unul dintre cei de la PDSR a ieşit afară ca să rămână un balotaj, şi de aceea nu s-a votat propunerea domnului Canacheu ca legea să fie respinsă. Până la urmă, s-a votat cu 9 la 5. Vă spun că şi dintre membrii PDSR au votat împotrivă pentru că şi ei au problemele acestea în judeţ, tot fiind întrebaţi: "Voi, în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, de ce permiteţi să se facă fără nici o analiză de ofertă, fără nici o licitaţie?", fără să se respecte măcar Legea privind achiziţiile cu furnizorul unic, pentru că şi acest lucru era posibil. Exista o lege în sensul acesta, dar ar fi presupus ca acel furnizor să fie într-adevăr unic, adică un singur furnizor din această ţară să facă şepci. Pentru că nu se putea aşa ceva, au făcut o lege anume pentru Ministerul de Interne. Nu este posibil! Timp era destul să se facă licitaţie. De aceea am votat împotrivă, şi vom vota împotriva tuturor legilor care se dau în beneficiul conturilor bancare ale unor oameni din Ministerul de Interne şi din Guvern. Vă mulţumesc. |
|
Domnul deputat Popescu din partea Grupului social-democrat explică votul. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aş vrea să spun că, în cadrul comisiei, într-adevăr s-a discutat mult asupra acestui punct. Chestiunile de ordin procedural au fost rezolvate în ceea ce priveşte obiecţia domnului deputat PD, dar aş vrea să mai spun aici şi ceea ce nu este foarte bine cunoscut şi nu a reieşit din cuvântul colegilor mei. S-a adoptat această procedură de licitaţie, şi s-a întărit prin legea pe care tocmai am votat-o, pentru că există un termen foarte scurt până la 1 decembrie de procurare a acestor uniforme, şi se doreşte de fapt ca un prim lot să se doteze prin această procedură, şi nu întreaga poliţie română. Deci este o chestiune pe durată foarte scurtă pentru un prim lot care să poată participa de ziua naţională echipat cu aceaste uniforme. Pe de altă parte, aş vrea să ne reamintim şi faptul că, dacă Legea Statutului poliţistului ar fi ieşit mult mai repede din Camera Deputaţilor, şi nu la timpul la care a ieşit, ar fi fost într-adevăr timpul necesar să se adopte o procedură de licitaţie normală - ar fi fost câteva luni de zile. În momentul de faţă, după adoptarea Legii Statutului poliţistului, până la 1 decembrie nu a mai rămas timpul material pentru adoptarea unei astfel de proceduri. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Marcu Tudor (din bancă): De jumătate de an s-au făcut uniformele. |
|
Domnule Tudor, aţi avut cuvântul şi v-aţi exprimat în mod democratic. |


