Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 septembrie 2001
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 septembrie 2001 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 septembrie 2001
![]() |
21. | Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.3/2001 privind aprobarea şi implementarea programului special de dezvoltare turistică a zonei Sighişoara. | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 411/2001 |
|||||
| ................................................ |
|
Următorul punct de pe ordinea de zi se referă la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.3/2001 privind aprobarea şi implementarea Programului special de dezvoltare turistică a zonei Sighişoara. Rog iniţiatorul să prezinte această ordonanţă. |
|
Domnul Alin Burcea: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Pornind de la premisa că turismul contemporan se fundamentează în proiecte integrate, Ministerul Turismului a lansat o serie de produse turistice care să răspundă în egală măsură cererii pieţei internaţionale şi obiectivelor sectoriale stabilite prin programul de guvernare. Programul special de dezvoltare turistică a zonei Sighişoara vizează lansarea unui produs turistic integrat ce concentrează elemente de turism cultural, turism familial şi şcolar şi turism religios. Alegerea Sighişoarei ca areal de implementare a acestui program are la bază următoarele: existenţa singurei cetăţi medievale locuite din Europa, parte a patrimoniului UNESCO, care, în lipsa unui efort susţinut de reabilitare şi revitalizare, va atinge, conform experţilor UNESCO, stadiul de degradare totală în maxim 50 de ani; studiile Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Turism, bazate pe studiul de fezabilitate elaborat de Compania americană "Balzer Continental" cu privire la poziţia optimă a Sighişoarei pentru lansarea unui asemenea produs mă refer la căile de acces: se află la 50 km de Aeroportul Tg.Mureş şi la 100 km de Aeroportul Sibiu; este situată pe Drumul E-60 în stadiul final de modernizare şi la numai 90 km de viitoarea Autostradă Paneuropeană Budapesta Bucureşti Constanţa. De asemenea, bineînţeles, cadrul natural şi patrimoniul arhitectural. Un alt argument este posibilitatea exploatării politice, a dezvoltării de proiecte şi programe pe linia germanică Sighişoara Sibiu, prin implicarea comunităţii germane şi sprijinul Guvernului federal german, a guvernelor landurilor, prin investiţii directe şi indirecte. Nu în ultimul rând, contribuţia comunităţii locale, care, prin Primăria Sighişoara, finanţează studiul de fezabilitate şi, în principal, pune la dispoziţie terenurile necesare, înfiinţează, de asemenea, Societatea comercială Fondul pentru Dezvoltare Turistică Sighişoara, care va gestiona programul. Practic, întregul proiect de ordonanţă degajă spiritul unui parteneriat activ între reprezentanţii autorităţilor publice centrale şi locale, agenţi economici cu capital de stat şi privat, sindicate, ONG-uri, agenţii regionale, într-o formă modernă şi eficientă. Vă rugăm să aprobaţi ordonanţa în forma în care a fost trimisă de Guvern. Mulţumesc. |
|
Din partea comisiei sesizate în fond. Poftiţi, domnule Bara. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În urma examinării Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.3/2001, comisia a hotărât, în şedinţa din 5 septembrie 2001, ca proiectul de lege sus-amintit să fie supus plenului Camerei Deputaţilor, conform raportului înaintat. La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere şi a ţinut cont şi de avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Vă mulţumesc. |
|
Dacă doreşte cineva să participe la dezbateri generale? Trecem la dezbaterea proiectului de lege de aprobare a ordonanţei şi a ordonanţei în sine. Dacă aveţi obiecţiuni la titlul proiectului de lege? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La cuprinsul articolului unic al proiectului de lege, dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Titlul ordonanţei dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La art.1 şi 2 ale ordonanţei, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La art.3, 4, 5, care e şi ultimul, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La anexă, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votată şi anexa în unanimitate. Parcurgând proiectul de lege şi ordonanţa, văzând că este vorba de o lege cu caracter ordinar, pentru care e suficient votul majorităţii simple, supun votului dumneavoastră final acest proiect de lege. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă dacă sunt? Abţineri? Nu sunt. Unanimitatea celor prezenţi. |


