Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2002

21. Dezbaterea Proiectului de Lege privind trecerea unor terenuri forestiere în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 4/2002

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Proiectul de Lege privind trecerea unor terenuri forestiere în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat". Comisia pentru agricultură. Din partea Guvernului domnul ministru Gaspar. Rog Comisia pentru agricultură să-şi ia locul.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Guvernul supune dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor proiectul de lege care prevede trecerea unor terenuri forestiere din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor în administrarea şi gospodărirea în regim silvic a Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat".

Prin această lege se încearcă să se îndrepte o necorelare care a apărut ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 26/1996, Codul Silvic, respectiv a Legii nr. 103/1996, referitoare la fondul cinegetic şi protecţia vânatului. Având în vedere că Regia Protocolului încă din anul 1990 avea în administrare fondul forestier respectiv la care face referire legea, necorelarea acestor prevederi cu situaţia de fapt a dus, în acest fel, la o situaţie specială, ca anumite activităţi de interes public să nu poată fi desfăşurate de către regie.

Aşa cum menţionam, legea precizează foarte clar că fondul forestier va fi gospodărit în regim silvic, prin structuri silvice, constituite potrivit legii.

Proiectul de lege a fost avizat favorabil de către Consiliul legislativ.

De asemenea, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a avizat favorabil proiectul de lege.

Vom avea în final, domnule preşedinte, să facem un amendament care este un amendament de tehnică legislativă, ca urmare a faptului că între timp a apărut o nouă hotărâre de Guvern şi ar trebui ca referirea din art. 5 să se facă la această hotărâre şi nu la hotărârea menţionată, care este o hotărâre din anul 2000.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Din partea comisiei? Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Mihai Nicolescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate şi stimaţi colegi,

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată în fond spre dezbatere şi avizare cu Proiectul de Lege privind trecerea unor terenuri forestiere în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", transmis cu adresa nr. 4 din 28 ianuarie 2002.

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul Consiliului legislativ şi avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Proiectul de Lege privind trecerea unor terenuri forestiere în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Protocolului de Stat" face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art. 72 din Constituţie.

Raportul comisiei a fost adoptat cu 12 voturi pentru, 7 împotrivă şi 1 abţinere în şedinţa din 21.05.2002.

În urma dezbaterii, comisia propune admiterea proiectului de lege în forma prezentată de iniţiator.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să intervină? Poftiţi, domnule deputat.

Domnul deputat Ludovic Mardari de la PRM.

Domnul Ludovic Mardari:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În cadrul Comisiei de agricultură am propus respingerea acestui proiect de lege, deoarece, prin acest transfer la Agenţia Protocolului de Stat a terenurilor forestiere există riscul să se ajungă de la exploatarea în regim silvic la exploatarea în regim protocolar.

Pe de altă parte, cine ne poate garanta că peste o anumită perioadă de timp nu vor fi solicitate pentru aceeaşi destinaţie şi alte suprafeţe de pădure din ţară.

Se creează un precedent care poate duce la refacerea privilegiilor partidului unic dinainte de 1990.

Rog pe domnii deputaţi să respingă acest proiect de lege. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă mai doreşte cineva să intervină? Nu. Poftiţi, domnule deputat, din partea Comisiei pentru agricultură.

Domnul Mihai Nicolescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aşa cum am discutat şi la comisie, asigurăm pe stimatul nostru coleg că într-adevăr nu se va întâmpla aşa, din mai multe considerente. Personal - am spus-o şi atunci - cred că este momentul să renunţăm la o serie întreagă de suspiciuni. Problema care este în discuţie nu este o problemă nouă, aşa, ca utilizarea aceasta pe care o are suprafaţa respectivă nu este de acum, este cu mult mai de mult timp. Nu facem altceva decât să intrăm în normalitate, deci să ne aliniem Legii nr. 26 şi Legii nr. 103. Iar prin art. 3 la această lege - vizează clar şi am aprobat cu marea majoritate - "fondul funciar prevăzut la art. 1 va fi gospodărit în regim silvic, prin structuri silvice constituite potrivit legii", iar la art. 4: "fondul de vânătoare, prevăzut la art. 2 va fi gestionat în Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", în conformitate cu prevederile legale în vigoare".

De ce spunem acest lucru? Această suprafaţă care intră în administrarea patrimoniului Protocolului de Stat este pentru o utilitate specială de care România are nevoie în relaţiile internaţionale, care au fost, sunt şi vor fi în continuare, de a reprezenta în această situaţie România.

De aceea, considerăm oportum ca dumneavoastră să votaţi hotărârea comisiei. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Trecem, stimaţi colegi, la dezbaterea textelor proiectului de lege.

La titlul acestuia dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate.

Articolul 1. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Articolele 2 şi 3. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Articolul 4. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

La art. 5 s-a anunţat un amendament de formulare. Domnul ministru Gaspar.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Având în vedere faptul că Regulamentul de organizare şi funcţionare al regiei este reglementat prin Hotărârea Guvernului nr. 533 din 2002, publicat în Monitorul Oficial al României partea I nr. 391 din 7 iunie 2002, care aborgă integral Hotărârea Guvernului nr. 854/2000, cu modificările şi completările ulterioare, propunem reformularea art. 5 din proiectul de lege pentru a pune în concordanţă cu situaţia juridică, în momentul de faţă.

Articolul 5 ar urma să aibă următoarea redactare: "Regulamentul de organizare şi funcţionare al Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 533/2002, publicată în Monitorul Oficial al României partea I nr. 391 din 7 iunie 2002, va fi modificat prin Hotărârea Guvernului, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi".

Deci, nu am făcut decât să introducem noua hotărâre faţă de hotărârea care a fost abrogată.

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră modificarea art. 5, potrivit propunerii domnului ministru Gaspar.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă? 8 voturi împotrivă.

Vă rog să vă exprimaţi voturile ceilalţi. Cine este pentru art. 5 în reformularea propusă de domnul Gaspar? 25 voturi pentru.

25 pentru, 8 împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

S-a votat cu 25 pentru şi 8 împotrivă textul art. 5.

La lista anexă dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate în formularea iniţiatorului.

Vom supune votului final proiectul de lege în şedinţa destinată acestui scop.