Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 decembrie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.193/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 decembrie 2006

21. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor; Proiectului de Lege pentru modificarea alin.(7) al art.18 din Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor; Proiectului de Lege pentru modificare art. 18 din Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor; Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor (rămase pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 310/2006 312/2006 535/2006 538/2006

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Pct.18, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Legea are caracter organic.

Proiect adoptat de Senat.

Suntem Cameră decizională.

Împreună cu Proiectul de Lege pentru modificarea alin.7 al art.18 din Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, împreună cu Proiectul de Lege pentru modificarea art.18 din aceeaşi lege, şi cu Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.333.

Raport comun pentru toate cele patru iniţiative legislative din partea Comisiei pentru apărare şi raport înlocuitor din partea aceleiaşi comisii, adoptarea unuia dintre proiecte şi respingerea celorlalte trei.

Rog iniţiatorii, numeroşii iniţiatori, dacă vreunul dintre dânşii doreşte să intervină? Domniile lor nu doresc să intervină. A, domnule deputat Dobre, vă rog frumos, vă aşteptăm.

Video in format Flash/IOS

Domnul Traian Dobre:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Această propunere legislativă este un drum făcut pe o cărare. Am plecat de la multe cazuri practice. De fapt, Legea nr. 333/2003 este o lege fără sancţiuni. Nu am făcut nimic altceva, decât am introdus sancţiunile pentru încălcarea dreptului de proprietate.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Alte intervenţii din partea iniţiatorilor? Nu sunt.

Raportul comisiei, vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian George Scutaru:

În şedinţa din 7 noiembrie 2006, în urma reexaminării iniţiativelor legislative, membrii comisiei au constatat necesitatea completării proiectului de lege cu anumite sancţiuni, care nu au fost avute în vedere în raportul iniţial, hotărând adoptarea, cu modificări, a Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 333 din 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, în conformitate cu art. 68 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Guvernul, vă rog frumos. Domnul secretar de stat Mircea Alexandru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Alexandru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În cursul anului s-au promovat patru iniţiative legislative care, în principal, au avut ca ţintă modificarea unui art. 18 din Legea nr. 333 privind paza bunurilor.

Din aceste iniţiative legislative, în prezenţa iniţiatorilor şi în prezenţa reprezentanţilor Guvernului, în comisie, cu specialiştii, cu experţii, s-a lucrat şi s-a găsit această formă, care se regăseşte în raportul comisiei. Unele din amendamentele iniţial promovate au fost respinse, iar altele au fost admise. Apreciez că în momentul de faţă, forma adoptată de comisie este una corespunzătoare.

Vă propun să adoptaţi raportul respectiv.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule secretar de stat.

Intervenţii la dezbateri generale? Nu se arată.

Trecem la dezbaterile pe articole. Lucrăm pe raportul înlocuitor al comisiei. Avem şi un amendament respins la art. 58. Dacă se susţine? Dar nu este domnul iniţiator. Dacă apare, îl întrebăm.

Punctul 1. Obiecţii? Observaţii? Comentarii? Nu sunt. Adooptat.

Punctul 2. Adoptat. Punctul 3. Adoptat. Punctul 4. Adoptat. Punctul 5. Adoptat. Punctul 6. Adoptat.

Punctul 7. Obiecţii? Observaţii? Comentarii? Adoptat.

Punctul 8. Nu este domnul Tudor, nu susţine amendamentul respins. Adoptat.

Punctul 9. Adoptat. Punctul 10. Adoptat. Punctul 11. Adoptat. Punctul 12. Adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole. Proiectele rămân la vot final.