Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 mai 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.52/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 mai 2011

21. Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 560/2010). (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 560/2010

 

Domnul Marian Sârbu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Urmează propunerea legislativă inclusă în ordinea de zi la punctul 93, la Capitolul respinse şi se referă la completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Propunerea comisiei de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi, votul final dându-se, de asemenea, pe 5.04.2011, şi, ca urmare, s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor trece la dezbaterea pe articole a proiectului sau a propunerii legislative numai atunci când în raportul comisiei sesizate în fond există amendamente admise sau respinse.

Întrucât în raportul comisiei sesizate în fond nu există amendamente, iniţiativa legislativă rămâne pentru votul final.