Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 martie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.44/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 martie 2015

21. Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea proiectului de lege privind normativele de personal pentru unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice (Pl-x 9/2015). (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 9/2015

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

20. Propunere legislativă privind modificarea Proiectului de Lege privind normativele de personal pentru unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice.

Iniţiatorii nu doresc să ia cuvântul.

Din partea comisiilor?

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Baltă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra Propunerii legislative privind modificarea Proiectului de Lege privind normativele de personal pentru unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru muncă şi protecţia socială şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate, prin adresa Pl-x 9/2015, cu dezbaterea pe fond a Propunerii legislative privind modificarea Proiectului de Lege privind normative de personal din unităţi administrativ-teritoriale şi instituţii publice.

La întocmirea prezentului raport comisiile au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal privind regimul de funcţionare al consiliilor locale, judeţene, cât şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, respectiv, organigrama şi numărul maxim de personal.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituţia României, republicată.

În conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor, comisiile au dezbătut propunerile legislative în şedinţe separate.

Raportul comisiilor a fost adoptat, cu majoritate de voturi.

Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

În urma finalizării dezbaterilor, comisiile propun plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative, întrucât modul de funcţionare al consiliilor locale, judeţene şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti este deja reglementat de Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată.

De asemenea, Ordonanţa de urgenţă nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, potrivit art. III, reglementează faptul că: pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege, la stabilirea numărului de posturi din aparatul de specialitate al primarului sau al Consiliului judeţean este necesar ca autorităţile publice locale să se încadreze în numărul maxim de posturi prevăzute în anexă la ordonanţa menţionată.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc şi eu.

Dezbateri generale. Nu doreşte nimeni să ia cuvântul.

Merge la votul final. Are raport de respingere.