Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 mai 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.79/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 mai 2015

21. Dezbaterea Propunerii legislative privind protecţia drepturilor persoanelor vârstnice (Pl-x 648/2013) (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 648/2013

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

39. Propunerea legislativă privind protecţia drepturilor persoanelor vârstnice.

Iniţiatorul. Nu.

Comisia. Domnule deputat, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Baltă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport suplimentar asupra Propunerii legislative privind protecţia drepturilor persoanelor vârstnice.

În temeiul art. 104 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Propunerea legislativă privind protecţia drepturilor persoanelor vârstnice a fost retrimisă Comisiei pentru muncă şi protecţie socială prin adresa Pl-x 648/2013 în iunie 2014, în vederea reexaminării şi întocmirii unui nou raport.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal privind protecţia drepturilor persoanelor vârstnice, în sensul instituirii prestaţiei de dependenţă al cărei beneficiar este persoana vârstnică evaluată şi încadrată într-un grad de dependenţă de către o comisie specializată, precum şi creditarea serviciilor de îngrijire pentru asigurarea cheltuielilor de întreţinere acordate acestor persoane la domiciliu, în centre de zi şi rezidenţiale.

De asemenea, se stabilesc atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale privind serviciul public de asistenţă socială.

În urma reluării dezbaterilor, în şedinţa din 3 iulie 2014, membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi menţinerea soluţiei iniţiale de respingere a propunerii legislative, exprimată în raportul depus în data de 6 februarie 2014, din următoarele considerente: cadrul general de organizare şi finanţare a sistemelor de asistenţă socială este reglementat în Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, ca atare, era necesar ca textul iniţiativei legislative să fie corelat cu prevederile acestui act normativ şi să urmărească unicitatea reglementărilor în domeniu şi evitarea paralelismelor legislative, în conformitate cu Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative republicate, cu modificările şi completările ulterioare.

Propunerea legislativă conţine o serie de reglementări care nu sunt în concordanţă cu reglementările Legii asistenţei sociale nr. 292/2011.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituţia României, republicată.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri generale. Nu sunt.

Raport de respingere. Vot final.