Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 iunie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.95/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 iunie 2022

21. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare şi pentru modificarea Legii nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări (PL-x 233/2022) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 233/2022

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

20. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare şi pentru modificarea Legii nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări; PL-x 233/2022. Suntem în procedură de urgenţă.

Vă rog, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Attila György:

Mulţumesc frumos.

Proiectul de lege are în vedere transpunerea unor directive europene în legislaţia naţională şi asigură, de asemenea, o aliniere a diverselor prevederi legale din domeniul de reglementare al ASF.

Vă rugăm să fiţi de acord cu raportul de admitere.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia pentru politică economică sau Comisia pentru buget. Cine citeşte raportul?

Vă rog.

Iar la final să faceţi şi dumneavoastră propuneri pentru timpii de dezbateri.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Maria-Gabriela Horga:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare şi pentru modificarea Legii nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări

În conformitate cu prevederile art. 95 şi ale art. 117 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare şi pentru modificarea Legii nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, transmis cu adresa PL-x 233/2022 din 4 mai 2022.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În raport cu...

Video in format Flash/IOS

Doamna Maria-Gabriela Horga:

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 237/2015, în vederea consolidării cadrului legal privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, din perspectiva necesităţii de aliniere a legislaţiei naţionale de profil la normele şi exigenţele europene incidente în materie, în contextul îndeplinirii obligaţiilor asumate de România.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare şi pentru modificarea Legii nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, în forma adoptată de Senat. Singurul amendament respins este redat în anexa ce face parte integrantă din prezentul raport comun.

Prin obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor organice.

Timpi de dezbatere două minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot pentru timp de dezbatere - două minute.

Video in format Flash/IOS

168 de voturi pentru, două abţineri. Aprobat.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Vă reamintesc, stimaţi colegi, şi vă rog să fiţi atenţi, raportul comisiilor conţine un amendament respins. Înţeleg, domnule Botez, că-l susţineţi.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai-Cătălin Botez:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

O definiţie a nebuniei este să faci acelaşi lucru şi să aştepţi rezultate diferite.

Cam acelaşi lucru facem şi noi cu ASF. Am avut atâtea falimente răsunătoare şi dureroase pentru economia României şi nu am schimbat nimic.

ASF are un consiliu de administraţie care funcţionează foarte opac. Propunerea pe care v-o fac dumneavoastră este ca procesele-verbale şi minutele şedinţelor ASF să fie trimise către comisiile avizatoare din Camera Deputaţilor şi Senat, astfel încât să putem să verificăm şi noi ce se întâmplă acolo, pentru că au fost semnale referitoare la falimentul City Insurance încă din 2015-2016, când sesizările se înmulţeau foarte mult. Ar trebui să fim puşi la curent cu ce se discută în şedinţe şi vă rog să daţi un vot pentru acest amendament care obligă ASF să trimită, în termen de 14 zile de la şedinţă, aceste informări către comisiile din Senat şi Camera Deputaţilor.

Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Anexa cu amendamente respinse, marginal 1.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Cu 78 de voturi pentru, 102 contra, 5 abţineri, amendamentul rămâne respins.

(Domnul deputat Dan Tanasă solicită să ia cuvântul.)

Domnule Tanasă, noi am terminat dezbaterile.

 

Domnul Dan Tanasă (din sală):

Păi, am apăsat butonul!

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Proiectul de lege rămâne la votul final.

Aţi apăsat când se susţineau amendamentele respinse, adică în procedură de vot.

Vă mulţumesc.

 

Domnul Dan Tanasă (din sală):

O să las butonul apăsat tot timpul!

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E doar o chestiune de timing între minte şi deget!