Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 februarie 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.11/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 februarie 2004

22. Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească cu modificările şi completările ulterioare (retrimisă comisiei).
 
consulta fisa PL nr. 275/2001

 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Supun atenţiei dumneavoastră propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.92/1992 privind organizarea judecătorească, cu modificările şi completările ulterioare.

Domnul Timiş, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Timiş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Propunerea legislativă vizează perfecţionarea cadrului legislativ privind organizarea judecătorească în scopul delimitării mai clare a magistraţilor de funcţionarii publici, a asigurării independenţei judecătorilor şi a corelării dispoziţiilor Legii nr.92/92 cu celelalte acte normative.

Legea privind organizarea judiciară şi proiectul de Lege privind statutul magistraţilor se află în dezbatere la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. De asemenea, se află în stadiul de finalizare pentru trimiterea la Parlament şi un act normativ privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii. Reprezentanta Ministerului Justiţiei a mai precizat în cadrul comisiei că toate aceste iniţiative legislative au un conţinut mult mai complex cuprinzând şi alte reglementări vizate de iniţiativa legislativă supusă dezbaterii.

Faţă de cele menţionate, membrii comisiei au hotărât respingerea propunerii legislative. În raport de conţinutul şi obiectul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă rog, domnule Bolcaş.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Dacă urmăriţi cu atenţie ordinea de zi cu privire la toate proiectele care sunt supuse dezbaterii, veţi constata pe grupe că 3 sau 4 grupe, depinde cum le veţi forma, sunt propuse spre respingere pentru unul şi acelaşi considerent şi anume că la comisiile de specialitate, în speţă Comisia juridică se află în dezbatere un proiect de lege, nu vreau să spun care prioritate, pentru că este al Guvernului, dar un proiect de lege-cadru care reglementează întreaga materie.

Punctul de vedere este pe jumătate corect, desigur că în aceste condiţii nu putem să apreciem asupra acestor proiecte de lege, dar, în acelaşi timp, existenţa unui proiect de abia în dezbatere nu poate să fie opusă ca motiv nici juridic şi nici logic unei respingeri.

Eu vă propun ca la toate aceste proiecte de lege care există o atare motivaţie să se retrimită proiectul de lege la comisie pentru a fi discutat, rediscutat concomitent cu proiectul de lege care există acolo în discuţie şi care, fără îndoială, formează textul cadru. În aceste condiţii, iniţiatorul va aprecia dacă e vorba de un amendament pe care-l susţine sau îşi susţine în continuare proiectul de lege. Cred că aceasta este soluţia corectă. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Bolcaş, mă iertaţi că vorbesc de aici de la microfon, soluţia dumneavoastră este corectă pe fond, dar dacă nu o respingem şi o retrimitem, pe urmă când luăm iniţiativa legislativă tot trebuie să o punem în discuţie. Este înregistrată.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Desigur, dar dacă o retrimitem, atunci avem motivaţia juridică a concomitenţei apariţiei celor două proiecte pe ordinea de zi. Acuma, eu nu pot să resping ceva ce am pentru cioara de pe gard.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

De acord. Propunem retrimiterea la comisie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.